Rezonanţã
Ce mari incendii în a mea fiinţã!
În orice-atom din mine arde-un foc,
de când am evadat din nenoroc
şi am aflat cã totu-i cu putinţã.
Ce splendidã luminã e-n speranţã,
ce curcubeie-n visuri şi-n dorinţi!
În loc de resemnãri şi neputinţi
cântã-un surâs şi râde-o cutezanţã.
Îmi iau de mijloc orişice dorinţã
şi-n bãtãtura împlinirii joc,
ţinând în dinţi al dragostei boboc
rupt azi din cea dintâi fãgãduinţã.
Şi din culori s-a şters orice nuanţã
de când de pasiune sunt fierbinţi.
De-atâta fericire-îmi ies din minţi,
cãci trup şi suflet sunt în rezonanţã.
Banalitãţi
Este banal sã spun cã beau rãcoare
din al tãu suflet ca dintr-un izvor.
În poezie chiar poeţii vor
sã nu existe nicio exaltare.
În poezie chiar poeţii vor
sã nu existe nicio exaltare.
Dar eu rãmân romantic şi-a mea strunã
o sã vibreze-n al iubirii cânt,
repovestind al inimii frãmânt
şi patima-mi comunã, dar nebunã.
o sã vibreze-n al iubirii cânt,
repovestind al inimii frãmânt
şi patima-mi comunã, dar nebunã.
Cum sã nu spun cã semeni cu o floare,
cã stau vrãjit şi-admir superbu-ţi zbor,
cã ochii tãi sunt cer strãlucitor,
c-ai fost şi eşti mereu fermecãtoare?
cã stau vrãjit şi-admir superbu-ţi zbor,
cã ochii tãi sunt cer strãlucitor,
c-ai fost şi eşti mereu fermecãtoare?
Chiar dacã în uitare or sã punã
din poezia mea orice cuvânt,
tot am sã spun cã tu îmi eşti pãmânt
şi eu mã-nvârt în jur în chip de lunã.
din poezia mea orice cuvânt,
tot am sã spun cã tu îmi eşti pãmânt
şi eu mã-nvârt în jur în chip de lunã.
Anatol Covali
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu