luni, 23 decembrie 2019

Stai cu mine de Zenovia Priboi

Stai cu mine...


Stai cu mine noaptea asta, să ne ningă până-n zori,
să dăm alte înțelesuri vorbelor de-alint și dor!
Să ne poleiască neaua, iernii să îi fim ofrandă,
până-n zori să ne prefacem, în doi oameni de zăpadă!

Stai cu mine, lasă lumea să ne caute... oricum
până-n zori alb va fi totul, fără cale, fără drum!
Cine grija să ne-o poarte, suntem simpli visători,
Noaptea asta e a noastră, tu cu mine până-n zori!

Ne-om amesteca cu fulgii ce dansează-un menuet,
vom șopti încet cu vântul, monologul lui discret!
Stai cu mine noaptea asta, îți voi ține eu de cald,
e de-ajuns să mă privești... în ochii tăi să mă scald!

E de-ajuns să îți ascult vocea ca o mângâiere,
inima să nu-mi înghețe când tu o hrănești cu miere...
E de-ajuns mâna ta caldă de omăt să mă ferească,
stai cu mine noaptea asta, iarna-n noi să înflorească!

Zenovia Priboi


duminică, 22 decembrie 2019

Lacrimi de Crăciun de Iacob Oniga

Lacrimi de Crăciun


E iarăşi seara de Crăciun
Şi spun colinda în târnaţ,
Dar nu mai simt miros de fum
Din vreascuri ude şi cârnaţ.

Şi nici lumini nu-s la fereastră,
Pe uliţi totul e străin,
E-aşa pustie casa noastră,
Pe streşini curge lin, pelin.

N-o văd pe mama surâzând
Când lângă brad ne aştepta
Şi nici pe tata blând, plângând,
Ştiind că-n casă vom intra.

Era un fel de cină sfântă
Când toţi la masă ne-aşezam,
N-aveam, pe-atunci, inima frântă
Şi nici de moarte nu vorbeam.

Erau pe pom mere şi nuci
Prinse c-o sfoară colorată,
Vreo trei sau cinci bomboane dulci,
În loc de globuri, ciocolată.

Colindători cu zecile intrau
În tinda noastră primitoare,
Era un frig de pietrele crăpau,
Şi seara de Crăciun era în sărbătoare.

Acum, mânat de gânduri şi-amintiri
Şi de dureri ce mă cuprind,
Simt lacrimi triste în priviri
Şi tulburări în vechiu-mi gând.

Colindul meu încet se stinge,
Că-l cânt la casa nimănui
Şi simt cum sufletul se frânge       
Că uşa casei n-o descui.

Las cheia tot pe vechea bârnă,
Unde-o punea mama cândva,
E ruginită-acum şi-n cui atârnă,
Că n-o mai foloseşte nimenea.

Prin noaptea rece şi ploioasă
Mă fac pierdut ca o stafie,
Lăsând în urmă, lângă casă
Frânturi dintr-o copilărie.

Autor Iacob Oniga


Colind inima si dorul Cristinel Cristea


Colind inima și dorul


Dacă vin colindătorii
Pe la casa dumitale,
Dă-le nuci și ciocolată
Și colaci și portocale.

Leru-i ler și noaptea-i lungă,
Mulți colindători au fost,
Le-ai dat tot ce-aveai în pungă,
Chiar și cozonaci de post.

Dar e ora de culcare
Pentru copilași cuminți,
Clopoțelul sună-n curte
Și te duci iar să deschizi.

Îți apar în prag, cât ușa
Și te sperii de-arătare,
Dar îți cânt colinde scumpe
Și privești cu încântare.

Vii încet, mă iei de mână,
Mică zână, înger drag,
Îmi dai ciorbă cu smântână
Și-mi lași ghetele în prag.

Și ce ciorbă minunată
Faci, stăpâna casei, tu!
Nu cred c-aș putea eu, spune
La ce-mi dai tu mie ,,Nu!"

Vii cu vinul dulce-n cană
Și te tragi mai lângă mine,
Tu nu știi nici cum mă cheamă,
Dar e liniște și bine.

Nu mai ai nici nuci nici mere,
Nici gutui, nici cozonaci,
Doar gurița ta de miere
O dai, fuga și mă-mpaci.

Leru-i ler și noaptea lungă,
Ce ninsori se rup din nori,
Focul arde-ncet, în sobă,
Eu pun perna pe covor.

Ai stins lampa de pe masă
Și mă lași cu vinul meu,
Să mă-ncânt, apoi să vină
Somnul, însă vine greu.

Trec secunde, trec minute,
Trece-un ceas ce nu sfârșește,
Simt un ghemuleț cu viață
Cum, de mine, se lipește.

Tremurând, îmi spune dulce,
C-auzi cum se rup crengi
Și-a uitat ca să închidă
Ușa mare de la beci.

O împing sub plăpumioară
Și se-ndeasă-n pieptul meu,
Simt așa singurătate!
Parcă i-aș mai lua și eu!

S-a destins și se întoarce,                   

Mă cuprinde-așa frumos!
Are-un zâmbet larg pe față
Și își lasă ochii-n jos.

Și se stinge focu-n sobă,
Noi ne-aprindem, dor nebun
Întregește noaptea asta
Minunată, de Crăciun.

Cristinel Cristea Alexievici



Ciob de colind de Nina Tărchilă


Ciob de colind


răsuflare de îngeri peste zile coboară,
bate ora nebună de din zori către seară
și desprinși din zăbala timpului vremuind,
ne-odihnim pentr-o clipă pe un ciob de colind.
ni se zbate în inimi o beție de cer
și un dor de acasă ... leru-i ler, leru-i ler ...
de-o ninsoare ca-n basme albe lumi nămețind
și de mama zâmbind dintr-un ciob de colind.
tot mai rar ne dansează liniști calde prin vene!
nu-nnopta încă, Doamne, clipa care ne cerne
și-n târziul de ceas la rever zdrențuit,
tu închide-ne, Doamne, într-un ciob de colind!

Nina Tărchilă




Puritate de Daniela Bălăuță

Puritate
E alb în Rai de-atâta viață
Și suflete de clopoței,
Cântă vioi de dimineață
Fetițe dulci și băieței.


Colinde vii și blânde scaldă
Tot sufletul înalt și pur,
Îmbrățișăm o taină caldă
Hristos Se naște ca un fur.


Minune blândă ne sarută
Prin glasuri sfinte și zglobii,
Sclipitori și fulgii ascultă
Clinchetele dragi de copii.


În peștera sărăcăcioasă
Hristos devine mai bogat,
În noaptea sfântă luminoasă
Orice suspin este curat.


Primește, Doamne, daruri sfinte
De la copii ce n-au uitat
Că ne iubești blând și cuminte,
Smeriți cântăm colind curat.



Crăciunul, sărbătoarea Nașterii Domnului de Licuța Pântia

 
Crăciunul,
 sărbătoarea Nașterii Domnului

Nu-i lua Domnului Crăciunul,
Este sărbătoarea Lui,
Fiu de Dumnezeu e unul,
Nu te închina oricui!


Nu-l înstrăina pe cale,
Fii un mag în calea sa,
Dă de veste-n lumea mare,
Că se naște Mesia!


Fără El, te pierzi în valuri,
Timpul trece în zadar,
Moș Crăciun aduce daruri,
Iisus e însuși dar!


Moș Crăciun apare-n fugă,
Doar în prag de sărbători,
Pe Hristos c-o simplă rugă,
Chiar din Ceruri îl cobori!





Omagiu de Florentina Savu

   

IN MEMORIAM:OMAGIU ( După trei decenii )



De ani mulți ne-nconjurau
Lipsuri grele, dictatură,
Multe rele loc aveau,
Se depășise măsură,
Eram prea intoxicați
Cu politici comuniste,
Până-n gât eram băgați,
Cât poporul să reziste?
Sărăcie, boli și frig
Ne-nconjurau peste tot,
Din zi în zi tot mai aprig,
Ne pierdusem orice rost,
Întuneric, jale, chin,
Mereu ne întâmpinau,
Trăiam frica pe deplin
Și atâți ne chinuiau,
Stam la cozi ore întregi
Pentru-alimente de bază,
"Ei" trăiau ca niște regi,                   

Pe noi, cine să ne crează?
Ne mureau bunici, părinți,
Muncind mulți pe la canale,
Sufereau ca niște sfinți,
În suflet cu mare jale!
În pușcării aruncați,
Erau patrioții țării,
Schingiuiți nevinovați,
Căzând pradă cu toți bolii,
Copii prin orfelinate                       
Erau vai de mama lor,
Se murea pe capete,
Suspina întreg popor,
Radiou, televizor,
Presa toată, lăudau
Pe-al țării conducător,
Ode multe-i înălțau.
Nu puteai să comentezi,
Pumnul ți-l băgau în gură,        

Nu erai liber să crezi
În Iisus ori în Scriptură,
Dumnezeu nu mai aveam,
Nu mai aveam nici morală,
De-atât de multe răbdam,
Se presimțea o răscoală!
Un Decembrie prea aspru
S-a scuturat peste țară,
Cerul n-a mai fost albastru,
S-a ridicat Timișoară!                           

Rând pe rând febra cuprinde
Orașe și capitală,
Frica-n oase le pătrunde,
Să se-ascundă, dau năvală,
Au loc lupte-ncrâncenate,
Mor nevinovați cu sute,
Suflete sunt disperate,
Pe sub gloanțe, trupuri multe!
De frică n-au mai știut,
Toți voiau doar libertate,
Steaguri fluturau în vânt
Cu stemele decupate:
- Jos secerea și ciocanul,
Comunismul să dispară,
Jos Iuda, jos dictatorul,
Vrem să fim liberi pe-afară!              

Ploi de gloanțe se abat
Fără milă peste trupuri,
Terorismul e doar blat,
Păcăneau arme și tunuri,
Trăgeau frații ei în ei
Într-o vânzoleală mare,
Frica le era temei
Și tot ea și-ncrâncenare!
A curs sângele în valuri,
Zile-ntregi morți și răniți,
Pentru sfinte idealuri
S-au lăsat mulți ciopârțiți,                  
Au crezut că vor veni
Vremuri bune pentru toți,
Că țara și-o reveni
Dacă ei sunt patrioți.
Piața Universității
Luni de zile le-a fost casă,
Că au profitat prea mulți
De jertfa lor prea frumoasă!
Astăzi avem libertate,
Cozi, la nimic nu mai sunt,
Dar e multă strâmbătate,
Și minciuni, și necuvânt,
Dezamăgirea-i totală,                 
N-a dispărut sărăcie,
Ne e corupția fală,
Bucăți ne vindem din glie!
Se răsucesc prin morminte
Acei eroi inocenți
Ce și-au dat sânge și minte   
Ca azi să fim mai potenți.                         
Slavă lor, eroilor,
Care zac prin cimitire,               
Cu ofranda florilor
Le-om aduce-n veci cinstire,
Candele le vom aprinde,
Lumina să-i însoțească,
Niciodată nu s-o stinge
Simțirea cea românească!

Florentina Savu



duminică, 15 decembrie 2019

Când sărbătorile-s pe drum de Eugenia Mihu

 

Când sărbătorile-s pe drum


De sărbători aș vrea să-ți spun, Om bun, cu suflet mare,
Că pentru mine ești, și-i fi, ca raza de la soare.
Mă încălzești cu vorba ta, cu roua din privire
Și cu un singur gest, mărunt, poate îmi dai de știre
Că ești aici, în preajma mea şi că îmi intri-n casă
Să te răsfăț, la rândul meu, cu vorba mea duioasă,
Să te iubesc, să te-nconjor în sentimente calde
De dragoste, sau de respect, iar gândul să îmi scalde
Ființa ta în amintiri plăcute și duioase,
Așa cum mi-ai făcut și tu, cândva, clipe frumoase.
De ești prieten, sau coleg din școală, sau de muncă,
Sau neam de viță ori străin, sau vreun vecin din luncă,
De ești tovarăș de condei, sau simplă cunoștință
Mă plec în fața ta, de Om, și cu recunoștință
Pentru ce-ai fost, sau ce ai zis, sau ce-ai făcut vreodată
Te-mbrățișez cu gândul bun și inima curată.
Și-ți mulțumesc și îți doresc în prag de sărbătoare
Mai mult frumos decât ai strâns, vreodată, pe sub soare.
Să-ți fie viața cer senin, iar îngerii să-ți pună
Belșug pe masă, mult noroc şi-n inimă cunună
De soare și de grâu, de drag, de spor, de sănătate,
De bine pentru toți ai tăi, de pace și dreptate.
Vă fie viața, tuturor, cum mi-o doresc și mie
Și să sărbătoriți cu drag, colinzi și bucurie.
Iar celui ce-ai plecat prin zări ce ți se par mai bune
Îți dăruiesc iubirea mea și sper că o minune
Să-ți facă iarna ca-n povești şi bună şi frumoasă,
Iar alte sărbători să ai întors ”napoi acasă,
În țara ce o ai în piept, dar care e departe,
Căci sărbători nu o să ai niciunde-n altă parte,
Doar nostalgii și gând și dor de obicei străbun,
De cei iubiți, de glia ta, Român cu suflet cu bun.



Castel de cuvinte de Tamara Tomiris Gorincioi

 Castel din cuvinte

Din cuvintele nespuse-n dimineaţă,
Voi construi un castel din gheaţă.
Ferestre, norii ce se topesc în cercuri,
Va fi într-o zi de vineri sau de miercuri.

Din poemele albe voi ridica un foişor,
Să-ţi spună că îmi este dor.
Şi turnuri voi zidi într-o duminică,
Vocale colorate în elinică.

Pe fiecare turn va creşte-un trandafir,
Crestat în psalmi de patrafir.
Din frigul iernii aspru şi rigid,
Voi construi în preajmă şi un zid.

Mă vei jertfi ca Ana din baladă,
Când peste noi luceferi o să cadă.
Silabele se vor preface în calfe,
Vocalele sonore - în lut şi ape.

Cuvintele nespuse vor arde sub nămeţi,
Ca macii roşii crescuți în dimineţi.
Te voi ruga consoane false să nu rosteşti,
Ca vraja vocalelor să n-o topeşti. 




Colindându-ți inima ce cere de Cristinel Cristea


 Colindându-ți inima ce cere

Deschid brațele cu dorul                              
După ochi fermecători
Și-ți las inima sub pomul
Încărcat, de sărbători.

Închid brațele și parcă
Între ele te-ai ascuns,
Înfruptându-te, șireată,
Dintr-un suflet nepătruns.

Sună clopoței pe stradă
Și m-auzi cântând colindul
Ce-ți trezește, iarăși,dorul
Ce murise, nemurindu-l.

Deschizi ușa casei tale
Și părinții râd, din spate,
Doar ei știu că nu se poate,
Când iubești, mereu se poate.

Mă cuprinzi cu brațe calde
Și mă duci la soba ta,
Să beau vinul fiert și gura
Să mi-o dai la o cafea.                                 


Eu colind și vreau ca plată,
Sufletul tău fericit,
Tu, oricum, erai în mine,
Eu, cântându-ți, te-am trezit.

Bate moș Crăciun la ușă,
Cu-un răvaș în mâna sa,
Domnul scump, din Cer, ne lasă
Să trăim ce va urma.....

Cristinel Cristea Alexievici

De Crăciun… de Gabriela Raucă


 De Crăciun…

E veselie-n multe case
Și se aud copii râzând,
Steluțe vesele, frumoase,
Apar pe geamuri, strălucind.

Colindele sunt pregătite,
Sau, încă se mai pregătesc,
Se-nvață versuri potrivite,
Pentru Crăciunul Creștinesc.

E o căldură vanilată,
Ce vine din bucătării,
Cu urme dulci, de ciocolată,
Zâmbesc gurițe de copii.

Se pregătesc bucate fine,
Ce-apoi, pe mese-or aștepta,
Un moș bătrân, ce-a spus că vine,
Gonind cu sania, prin nea.

Se simte-n aer veselie,
Și bunătate și credință,
Dar bine-ar fi, să nu mai fie,
În lume-atâta suferință.

Că nu-i nimic mai rău în viață,
Decât să vezi plângând copii,
Fără de zâmbete pe față,
Și-n ochi, lipsiți de bucurii.

Și e mai trist, dacă durerea,                             

Le-o poți citi pe obrăjori
Și nu le poți da mângâierea,
Măcar acum, de sărbători.

Dar să încerci, cu dăruire,
Ca să oferi, dacă se poate,
Crâmpeie dulci, de fericire,
Din inimă, cu bunătate!

Și când stele strălucitoare,            
În bradul tău vei atârna,
Să dai prilej de sărbătoare,
Acum și-n casa altcuiva!

Gabriela Raucă

Flori de ger de Florentina Savu


 Flori de  ger


Flori de ger s-au pus pe geamuri și zâmbesc cu puritate,
Se uită către-a lor neamuri, țurțuri lungi în libertate
Ce stau pe la streșini paznici, sulițe prea ascuțite
Și-n soare curg cu stropi mici, dispărând pe nesimțite.

Florile de ger din geamuri se pierd și ele-n șiroaie
De apă, și-atâtea doruri pe lângă foc ne îndoaie...
Stau fine dantelării peste pomii înghețați,
Scârțâie zăpezi sub pașii peste ele adunați,

Străluce gheața pe ape transformate-n patinoare,
Punându-ți bujori pe chip, gerul mușcând foarte tare,
De pe dealuri zboară sănii cu viteză către vale,
Chiuie glasuri zglobii, iernii i-aduc osanale.

Se-ncing bătălii pe drum, bulgări de zăpadă zboară,
Omătul devine fum când fulgi plutesc
într-o doară,
Iarna este o crăiasă cu mantia înghețată,
Sărbători ne-aduce-n prag cu bagheta-i fermecată.

Și când geru-înțeapă tare și nu-l putem suporta,
Cuprindem cu-nflăcărare, prin case, cu drag soba.
Stăm în juru-i și povești depănăm cu bucurie,
În amintiri simți cum crești și cum viața ți-e magie!

Florentina Savu


Poetul de Cristinel Cristea


Poetul

Cel ce scrie poezii
Va găsi considerare
Când din versurile lui
Vei simți o ceață mare.

Un poet vorbește-o limbă
Presărată cu șarade,
Enigmatice cuvinte,
Nu simți dorul ce te roade.

Face parte dintr-o clasă
Pentru lume, foarte rară,
Tabieturile sale
Sunt ca fumul de țigară.

Și acelea-s poezie,
Totu-i tainic, ești mirat,
Un poet nu se-nțelege,
Așa trebuie lăsat.

Eu, cu sufletul pe tavă,
Și purtare de copil,                                                      

Un îndrăgostit romantic,
Sunt figura mea de stil.

Eu fac prăjituri din vise,                       
Apoi le trimit la lume,
Dar doresc să rămân steaua
Fără de poet și nume.

Versul meu, frumoasă doamnă,
E simțirea ce-ți lipsește,
Parcă vrea să-ți intre-n sânge,
Un nebun, că te iubește!

Cristinel Cristea Alexievici

Despre poezie de Mariana Mihai


Despre Poezie

cineva
spunea într-o zi
că poezia
nu are suflet
că e doar o paiață vorbitoare
nu are nici ochi
nici mâini
nici picioare

ba, mai mult
fiind aşa... un fel de
pierde-vară
stă cocoțată pe a lumii scară
şi unde prinde
câte-o slăbiciune
aruncă vrăji în inimi
le supune

şi ele... inimile
se îmbolnăvesc îndată
de-o boală fără leac
foarte ciudată

aş spune eu
uitându-mă spre soare
ce bine-ar fi
de-ar fi molipsitoare

şi totuşi, Poezia
are şi ochi
şi suflet şi aripi are
când vă e dor
chemați-o... când vă doare
şi sufletul cerşeşte vindecare.

Autor - Mariana Mihai


sâmbătă, 30 noiembrie 2019

Clipe dintr-un destin de Lili Șipoteanu


Clipe dintr-un destin


Nu m-am născut ca să le știu pe toate
Dar pot să-nvăț mereu câte ceva,
Să las un zâmbet acolo un’ se poate
Și să respect, nu-i greu a învăța.

Nu m-am născut ca să le-nvăț pe toate
Nu aș avea puterea să o fac,
Dar să fac bine, și-n vreme adunate,
Pot să le vin tristeților de hac.

Nu m-am născut să le rezolv pe toate
Când nu m-aștept, și-n cale-mi se ivesc,
Să le cuprind cu liniștea din noapte
Mi-e mult mai bine, și-așa mă liniștesc.

Nu m-am născut să fiu doar o visare,
Cum nici doar ropot de furtuni să fiu,
Dar lâng-o stea să fiu o-ngemănare
De dor nebun și viscol, pot și știu.

Nu m-am născut să fiu un soare-n noapte
Și nici Luceafărul în plină zi,
Dar m-am născut iubind visări și șoapte,
Și am să-nvăț și fericită-a fi.

Nu m-am născut știindu-le pe toate,
Dar am să-nvăț, căci dacă vrei, se poate!

Lili Șipoteanu



Țara mea de Georgeta Muscă Oană



Țara mea

Țara mea cu suflet-soare și privire azurie,
Te-au slăvit poeții-n veacuri, cu avânt și măiestrie.
Doine răsunau pe dealuri, pe câmpii, pân’ la hotare,
Ape reci și cristaline alergau cântând spre mare.

Dar acum, iubită țară, straiele-ți sunt sfârtecate,
Codrul secular suspină sub tăișuri blestemate.
Rup din tine vulturi sadici și pășesc peste durere,
Când te văd îngenuncheată și golită de putere.

Mercantilul face legea, răni adânci n-au vindecare,
Mor dorințele din fașă, dar mușcăm din resemnare.
Munții goi își pleacă fruntea, țipă-n temniță izvorul,
Peste piscuri ne-mblânzite trece-nlăcrimat condorul.

Nu mai e prieten timpul, nici zăpezi de-odinioară,
Iar în sate-mbătrânite și tăcerea se-nfioară;
Colindați de neajunsuri, cu dorința de mai bine,
Au plecat de-acasă fiii și trudesc pe căi străine...

Peste tine astăzi, țară, umbră ne-nțeleasă crește,
Sărăcia se ascute, teama peste tot plutește.
Ruga înflorește mută pe tulpini de biruință,
Căci și limba noastră sfântă pare-a fi în suferință.
Georgeta  Muscă  Oană  




In inima mea de Florentina Savu


ÎN INIMA MEA



În inima mea crești măreață lună
Te-am închis în ea ca pe o alună,
Te degust cu dor în fiece seară,
Luna mea iubită, lună-primăvară!

În inima mea tu ocupi un loc
Care s-ar chema licăr de noroc,
Îmi ești dorul verii când iubirea vine
Și pe-o bancă șade alături de mine!

În inima mea ești strălucitoare
La fel cum pe cer este Carul Mare,
Îmi ești vii culori de toamnă-nsorită,
Luna mea de lume atât de iubită!

În inima mea ești și nea sclipindă
Și ești foc și ger, lumini și izbândă,
Și ești leac de dor și de fericire
Lângă omu-mi drag care mi-e menire!

În inima mea ești tot ce-mi doresc,
Ești speranța vieții, gânduri ce-nfloresc,
Ești izvor și cântec, ești tu și ești eu,
Ești lumina vieții, dor din Dumnezeu!

Luna mea alună, te degust mereu
Și la fel ca mine și iubitul meu,
Sub privirea ta sărutări ne dăm,
În inima noastră cu drag te purtăm!

Florentina Savu


Dragi români de Camelia Cristea




Dragi români,


Dragi români plecați prin lume
Vă trimit doar gânduri bune,
Nu uitați, aici e-acasă!
Viață-i grea, dar și frumoasă.

Munții falnici urcă-n cer
Să dezlege a lui mister,
Apele învolburate,
Spală lumea de păcate!

Dunărea își poartă dorul,
Pescărușii înaltă zborul,
Mâini trudite, dospec pâine
Să mai credem și în mine!

Focu-n vatră este viu
Știu că nu este târziu
Să urcăm pe drum de piatră,
Pe o cale ce e dreaptă!

Mamele mai ard prin case
Sunt smerite și frumoase,
Poartă -n inimi doruri grele...
Se frâng nopțile prin ele.

Spicele de grâu în soare
Nu au parcă asemănare,
Câmpuri îmbrăcate-n maci
Spun că suntem noi săraci?

Marea Neagră e albastră                                             
Doar aici, în țara noastră,
În Bucegi se înalt-o cruce
Cel pierdut, pe aici să- apuce!

Clopotele-n Litughie,
Trezesc Sfânta Românie,
Iar genunchii cei plecați
Poartă ruga către frați!

În biserici arde ruga,
Cel smerit e totuși sluga
Din icoane curge mir
Se înaltă cel umil.

Dragi români plecați prin lume
Va trimit doar gânduri bune,
Azi la ceas aniversar,
Pentru  noi  nu e hotar  .

Camelia Cristea


Mi-e dor de acasa de Maria Marinescu





MI-E DOR DE-ACASĂ


Vreau să-mi adun bucățile de suflet
ce mi le-am risipit printre străini
și trandafirii ce, lăsați să moară,
au fost, de oamenii haini,
Să mă întorc Acasă în Lumină,
În Universu-n care-am fost creat,
Fără regret, pe veci, a-mi pierde urma
de pe Pământu-acesta blestemat.


Uitat demult a fost, aici, cu totul,
al sufletului tainic zbor,
Mi-e dor de-ntoarcerea în stele,
mi-e dor de simfonia lor
Iar lutul ce-a-mbrăcat suflarea
care mă strânge tot mai mult
și-a-nchis în el a” mele aripi,
În veci să se întoarcă-n lut!


Eliberat din pumnul morții,
un spirit liber vreau să fiu,
copilul Soarelui și-al Lunii
în Universul veșnic viu,
Să nu mă mai întorc vreodată
în închisoarea vreunui trup
Iar lanțul vieților deșarte,
Ce-mi frânge aripa, să-l rup.


Maria Marinescu ( Mădălina Maria Petrof)



SĂ MĂ AȘTEPȚI de Lavinia Bud


SĂ MĂ AȘTEPȚI

Să mă aștepți, de parc-ar fi întâia dată
Când tremurul din suflet te înconjoară blând
Și ochii-ți strălucesc de drag pentru o fată
Ce-a apărut ca-n vis, un ghiocel plăpând.

Să vii în calea mea cu brațe de lumină,
Să mă înalți din frunze ca pe un trofeu
Ce-n dimineți senine te va spăla de vină,
C-ai plâns și te-ai rugat, ca miticul Orfeu.

Să regăsești pe undeva iubirea mult dorită,
Ce parc-aievea o simțeai venind din depărtări,
Precum în primăvară pe creanga desfrunzită
Apar noi muguri de culoare, petale dezmierdări.

Voi asculta bătaia de inimă ce sună ca o harfă,
Cascadele de versuri, ca un alean curgând,
De tine mă apropii, privirea mea curată
Deschide-mbrățișarea în brațul tău flămând.

Și vom porni alături, iubire fără vină
Ne va-nsoți acum și fi-vom înțelepți,
Iar dacă-n urmă pasul cândva o să-mi rămână,
Să mă privești, să mă iubești și să m-aștepți...

Lavinia Bud


Șoapte de Daniela Bălăuță

Șoapte

Nu mă certa de șoapte grele
Ce-mi curg pe umeri cu parfum
Când toamna calcă pe nuiele
Și florile adorm în drum.


Strânge clipa ce ne desparte,
Când de zile vechi te scuturi
Răsună îngerii departe
Iar din umeri îmi cresc fluturi.

Blând ne leagănă norii desculți,
Cu vis noaptea se îmbată,
Din toate șoaptele să asculți
Plânsul meu suav de fată.

Sărutul tău de prima oară,
Îl păstrez cu drag în talpă
Tu pasul meu de căprioară
Strânge-l sfânt în cânt de harpă.


Daniela Bălăuță

Ploaie de gânduri de Lavinia Elena Niculicea


Ploaie de gânduri

Dă, Doamne, să mai ningă-n gând,
Să-mbrac în alb emoții brumării,
Florile cerului din vise curgând,
Să mă poarte pe aripa întâmplării.

Să fiu un sculptor ce lovește într-un nor,
Ninsoarea s-o zidesc în sfinte poeme,
Iar când va înflori ultimul ger...
Stelele să hiberneze-n mine o vreme.

Clipele cu gust de colind și zăpadă,
Să-mi pună un dor pe buzele sloi,
Buclele luminii șuvoi să cadă
pe umerii-mi obosiți de umbre și ploi.

Să chem c-un vis minunile-n floare,                           
Să emigrez în anotimpul făr' de nevoi.
Ce dacă lumea îmi va impozita soarele?
Într-o ninsoare abstractă l-am ferit de noroi.

Să fiu iar copil ce se roagă și colindă
Calea Lactee înzăpezită de vrajbă.
Timpul filantrop să-mi împartă o secundă
Privirea mamei ce-mi mai spune o vorbă

Și să-nchidă tăceri în clepsidra celestă.
Între viață și moarte, copilăria există!

Lavinia Elena Niculicea



Asculta Romantic cu Armonie si Bucurie

Romantic cu Bucurie si Armonie.post pe care il poti asculta direct pe unul din linkurile de mai jos : Radio Station Links: 18816515240.radiostream321.com 18816515240.listen2myshow.com 18816515240.radio12345.com 18816515240.radiostream