Asculta Romantic cu Armonie si Bucurie

Romantic cu Bucurie si Armonie.post pe care il poti asculta direct pe unul din linkurile de mai jos : 18816515240.radiostream321.com 18816515240.listen2myshow.com 18816515240.radio12345.com 18816515240.radiostream123.com sau direct in winap http://87.117.208.118:38654/

sâmbătă, 2 iunie 2018

Remember de Tamara Tomiris Gorincioi


Remember

















Trec zilele şi veacuri, se stinge amintirea Cu rănile pe suflet , rămâne doar iubirea . Şi florile se scutur şi cerul-n ochii mei Lumina lină-mi cântă romanţele cu tei. Se vor topi zăpezile şi noi ne vom topi, Iubirea ne va naşte la fel ca-nprima zi. Se va topi şi dorul, vâslind-n depărtare, Vom răsări din nou, un pescăruş pe mare. Se vor topi şi munţii de dorul care arde, Vor fumega imperii pierdute în arcade. Ne vom găsi în cer, cu heruvimi-n zbor, Vom cere dezlegare de moarte şi de dor. Ne va chema din nou iubirea de cetate Cu sfinţiii din icoane şi focul din balade Ne va chema ţărâna din floare şi din ape, Vom fi ocean de sunet, cu muntele aproape Ne vom zidi în piatră un testament solar, Vom reinvia ca vulturii din graalul ancestral. Trec zilele şi veacuri, se stinge amintirea Cu rănile pe suflet , rămâne doar iubirea . Ne-or sfâşia furtuni, vom reveni din moarte Ca soarele în ziuă, ca stelele în noapte. Sămânţa cea mirifică, un paloş de lumină Vom răsări ce-am fost, astrală rădăcină.

Tamara Tomiris Gorincioi

T

miercuri, 28 februarie 2018

Ultimul rand de Viorel Birtu Piraianu

ULTIMUL RÂND

azi clipa trece și iar trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată

mă ajungeau din urmă primii pași
seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase și timpul rămas


ploua în tăcere, 
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise


durerea se scurgea pe pereți
căutam femeia în ultima rană


eu scriam un poem
tu plecai într-un tragic roman
pana se uscase pe masă
eu scriam la gândul rămas


eu scriam, tu plecai în pulberi de stele
pluteau între noi între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
rătăceam amândoi prin timpuri pustii


mă așezam obosit pe un ciot de speranță
căutam o scară, cădeam amândoi
ora se sfarmă pe trepte, timpul doarme la ușă
tu așteptai ca să plângi timpul rămas


rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător pe cărare
la sfârșit nu mai am întrebări
rătăceam inutil pe o scară de doi.
   Viorel Birtu  Piraianu 

joi, 15 februarie 2018

Eliberare de Lacramioara Vasuian Apostu

Eliberare

Nu ştiu ce rău pot vouă să vă fac,
Dar simt cum mă priviți din umbră,
Eu sunt aceeaşi, nu pot să mă prefac,
Chiar dacă văd că dragostea vi-e strâmbă.

Nu ştiu de vă greşesc, poate mă mint.
Sensibilă am fost şi sunt mereu,
Dar vă iubesc şi-n suflet vă alint,
Mi- e martor numai Bunul Dumnezeu!

Nu ştiu să tac şi vă invit la vorbă,
Să desluşesc misterul dintre noi,
Mi-ați fost alintul lacrimei din barbă,
Ce m-a salvat de frigul multor ploi.

Nu ştiu de bine fac sau de greşesc,
Mi-asum şi riscul faptelor confuze,
Eu sunt aceeaşi... e felul meu firesc,
Vă rog pe fiecare din suflet să mă scuze.

Nu ştiu de v-am greşit, dar poate-o fac,
Eu cred că nu fac rău... dar suntem oameni,
Iertați-mi temerile ce-n străfund îmi zac,
Nu totdeauna poți culege doar ce semeni!

Nu ştiu ce să mai cred despre emoții
Poate sunt simple amăgiri încăntatoare,
Sau poate-s lecții noi, ce le primim cu toții,
Spre- a desluşi cu greu ce-n inimă te doare!

Lacramioara Vasuian  Apostu


Dor de necunoscut de Iulian Tataru

Dor de necunoscut


Mi-e dor de tine
Deși nu te-am văzut,
Trezești în mine
Tot ce credeam pierdut...
Te simt aproape
Deși ești peste mări,
Răspunzi la șoapte
Cu tandre sărutări
Aud pe stradă
Aievea glasul tău
Privirea-ți caldă
O simt în ochi mereu
Frumoasă mică
Nu mă îndepărta,
Nu-ți fie frică,
Ești în inima mea...

de Iulian  Tataru  

Litanie de Viorel Birtu Piraianu

  LITANIE

zilnic se înfruptă din noi

cu colții ascuțiți și noi, ei, fiare de soi

ne pun pe umeri greutăți

asteptând să le cărăm, 

cu umerii sfâșiați și goi

noi, pleavă și gunoi
ne așezăm la masă flămânzi
mâncăm gunoaie și noroi
noaptea ne lingem rănile din noi
ne urmăresc cu ochi sticloși și goi
cu colții mușcă din sânul secătuit de lacrimi
trăim într-o lume îmbâcsită ..
cu deseuri umane și morale
am rămas să mergem prin cotloanele deznădejdii
tânjind după un suflet curat
Doamne, ai milă de noi...
   Viorel Birtu  Piraianu 



Cat este de trist de Petre Ioan Cretu

CÂT ESTE DE TRIST
.
dacă aș fi știut aș fi plecat de mult
din drumul tău pe drumul meu 
așa am stat agățat de speranță fluturând
până când m-am subțiat
și m-am făcut tot una
cu praful cu drumul de pământ
atât de mult m-am uitat
încât nici nu mă mai pot chema pe nume
și nici nu mai știu dacă exist
of, ce trist este
cât este iubito de trist
.
tu îți fluturai pleoapa subtil
creșteau inocențe până la cer
și ne izbeam de ele cochet și cu stil
treceau asistente albastre în echer
pe bicicletele lor roz în zbor
tot zuruind pe holuri de zor
viscolea peste tot cu feșe, seringi
sunt Doamne rana pe care tu ningi
cu îngeri deocheați și nimfe cât poarta
și te joci Doamne cu mine de-a soarta
printre ruini*
.
ce trist e când nici nu mai ai ce muri
cât este de trist iubito nici nu poți să ști
.
__________________________________________
*)ruin(i) sau muşcatul dracului, călugărişoară, şopârlaiţă, floarea văduvelor, plantă


Petre  Ioan  Cretu 

Tristete homerica de Tamara Gorincioi

Tristeţe homerică
Din icoane bătrâne aud cum plâng sfinţii
Printre rame de-argint răsar şi părinţii
Biserici pustii, liturghii de prohod,

Viscoleşte cu jale, doar lacrimi şi glod


A murit şi bătrâna ce vindea lumânări,
Catafalcul ei răstignit peste zări
Nu mai sunt nici vecinii, şi ei au plecat
Să-şi câştige o pâine la negru împărat

Cimitirul tot creşte, noi cruci te-nfioară
A murit lăutarul ce cânta la vioară.
Doar case pustii, fără câini şi stăpâni
A pus lege peste noi împăratul spân

A murit şi ciobanul, nu pot să cred
Zburdă iarăşi pe imaşul verde un ied
Sunt acasa, lacrima înverzeşte în luncă
Bună maică bătrână, blestemul alungă.

Se dărâmă şi turla de pe vechea biserică,
Au crăpat şi pereţii, o tristeţe homerică.
A rămas doar viu Dumnezeu în prigoană
Şi privirea ta mamă din sfânta icoană.

Tamara  Tomiris  Gorincioi

Voi scrie pe zapada de Maria-Ileana Tanase

VOI SCRIE PE ZĂPADĂ
Îţi scriu pe zăpada unui februarie din an îndepărtat,
gândurile s-au prelins în cuvinte, oare, a câta oară?
de dragul tău, nu voi lăsa niciodată clipa să moară,
ţi-am fost drumul printre iluzii şi unde m-ai aşteptat.


Chiar dacă timpul fără timp destramă multe amintiri,
simţim şi azi fiorii, mireasma iubirii, nu sunt amăgiri,
la tine şi tăcerea are glas, chiar dacă toate par târzii,
cu sufletul te-ascult, iar visele nu ne-au rămas pustii.


Clipa revine, chiar să te-ascunzi sub umbre de stele,
ne cunoaşte de când respiram prin gesturile rebele,
am strâns rând pe rând la piept priviri din dimineaţă
şi cum am promis demult, ţi le voi dărui în altă viaţă.


Am împărţit cândva iubirea, i-am rămas pe veci datori,
fără să ştim că tăcerea o să ne-ngroape, nemuritori,
ai zidit cu şoapte clipa din templul unde şi azi trăiesc,
iar în fiecare februarie, voi scrie pe zăpadă: Te iubesc!



Maria-Ileana  Tănase

duminică, 14 ianuarie 2018

Unde ești Eminescu ? de Dori Lederer

Unde ești Eminescu ?

Unde ești tu, Eminescu,
Să vezi ce-a ajuns de noi
Cum toți ne jucăm cu versul
Și în suflet suntem goi
Când ne-ntrecem ca o hoardă
Care e mai genial
Tot cu mâinile pe bardă
Și-atestate-n buzunar ?
Ce-a ajuns îmbrăcămintea
Graiului tău simplu, dulce
Când ne răsucim cu mintea
Dar la inimi nu ajunge
Vreun mesaj din alte lumi
Cum ne-ai învățat Mestre ?
Ne e dor și de minuni
Dar minunea nu mai este,
Mult prea des uităm de tine
Deși ți-am făcut statuie
Ești cam demodat, vezi bine
Pentru noi, ca poezie.
Totuși, unde ești tu oare
Când vopsit e astăzi totul ?
Știm, de dincolo de soare
Renegat sau adulatul
Încă mai veghezi să fie
Un mic strop de Poezie.


 versuri Dori Lederer

Grafica: Mihai Catruna

Troiene si vise deElena Căruntu

TROIENE ŞI VISE!

Şi..troienise,afarã lângã geam
Sã-mi aminteascã iernile trãite,
Cu-ale vieții,strânse amalgam
A nins în vis! Cu nea de dor iubite.

Şi...paşii tãi,se-afundã în zãpezi
Eşti alb! Şi strãveziu şi-mi bați,
În uşa casei mele,sã veghezi
Cu licãrul din ochii tãi curați.

Şi...troienise-n visele cu tine!
Atâta ger pe datã m-a cuprins,
Am tresãrit, la gândul ce mã ține,
În fulgii zilei ce s-a stins.

Și...toate iernile deodată                                   
S-au rezemat de viața mea
În noaptea rece-întunecată,
Iubirii i-am trimis-o stea.

Să-i lumineze-n zori ferestre,
Ce sunt albite de ninsori
Cu degetele, de măiestre,
E scris: Iubesc! De mii de ori.

Cât pe pământ mai cade nea
Și visele îmi aparțin,
Mai pot spera,că viața mea
Are și mâine cer senin.

Și-mi troienise pe la tâmple,
Cu așteptarea unui dor
Când și aievea mi se umple,
Pervazul vieții cu fior!


Elena Căruntu 

Omul de zapada de Viorel Birtu Piraianu

OMUL DE ZĂPADĂ
trec nopți, trec zile
în grabă, grămadă
și nimeni nu bagă de seamă
trec ierni în tăcere
fundal alb
scriu haotic
pe o coală încărcată de griji
la colțuri așez crini, crini albi
să lumineze cărările lumii
drumurile se îndepărtează treptat
în căutări aleatorii
m-am retras în amurg
amurgul zilelor și lacrima norilor
ascunsesem valurile în buzunarele gândului
să nu se ude
noaptea măcinam vise, toate imprecise
ziua adunam amintiri în palmă
atunci locuiam la picioarele mele
azi m-am mutat lângă mine
afară ninge
zăpada a acoperit pașii sufletului
când m-am întors
în curte zăcea un bătrân om de zăpadă

Colivia de Ana Podaru

Colivia

Cu miere-n glas ai cotropit un suflet
și condamnat ca Atlas pe vecie
din dragoste făcut-ai colivie
iar Aurora n-a mai deschis cerul.
N-a mai plouat, nici n-a mai nins,
dar lacrimile-i au atins
poieni cu flori,
copaci, alei...
nici nu mai știi acum de-o vrei.
Te-ai întrebat de te mai vrea?
Ooo, biet păgân, e rândul tău
să faci din lacrimi veșnic râu
și câte Eve-i cotropi
ca ea nici una nu va fi.

Ana Podaru

Basarabie , sfant pamant de Anna Nora Rotaru


BASARABIE, SFÂNT PĂMÂNT


Auzi măi moldovene, frate, bocetul ce vine de departe,
De dincolo de Prut, de parcă-i geamăt de bolnavă ?
Mugeşte şi la noi pământul, ca mamă, când pe copii împarte,
Duşmana mână, ce-i smulge de lângă trupu-i şi-i desparte...
E ca şi cum îi taie cu barda, în două, sarca ei moldavă,
Din Dacia Mare, cea cu slavă...


Aflai cum se-adunar-odată trădătorii, cu hoţi şi ticăloşi,
Ca sub tarabă să împartă, printr-altele, pământul Muşatin...
Care mai de care s-au îmbulzit, cu ochi de corb, sticloşi,
Trăgând cu jind, ca dintr-o pită, înfometaţi, sălbatici şi băloşi,
În jumătăţi rupând, fraţii, surori, părinţi, cu un slăvit destin,
Din neam străvechi, cel Carpatin...


Dar cum să-i sfârteci ? Avem acelaşi grai, obicei şi sânge !
Cum să despartă Prutul nostru, mame, taţi surori şi fraţi ?
Că geme-nvolburat şi el şi din adâncuri tulburi plânge,
Pământul ciopârtit îşi răscoleşte morţii şi vuind se frânge... 
Hai la UNIRE, acelaşi neam de lupi, ce-am fost prădaţi,
Că s-or întoarce la vatră şi morţii deportaţi...


Hai, Basarabie Muşatină, să ne unim pe puntea tricoloră,
Uite cum loveşte Zimbrul din copită şi priveşte spre Carpaţi...
Te aşteaptă România Mare, mama şi Moldova-soră,
Hora Unirii să-ncingem, că stau hienele pe stârvuri şi devoră,
Să-le-alungăm peste hotare şi-mpreună, cei de sânge fraţi,
Pe plai străbun trăi-vom, ca-mpăraţi...


Să ne-adunăm cu toţii, cu mari, cu mici, să fim la noi ACASĂ...
Ne-aşteaptă Voievodul, cel Mare şi cel Sfânt să ne cinstească !
Vom sta în juru-i, cu viii, cu morţii laolaltă, la cea de taină masă,
Cu dosul mânecii ne-om şterge-n rugăciuni o lacrimă pioasă
Şi-apoi, cu paloş la nevoie, cu dârzeni-adevărat moldovenească,
Vom înălţa un zid, uzurpatori să nu lovească !
Traiască MOLDOVĂ, TRANSILVANIE şi ŢARĂ ROMÂNEASCĂ !




Eminescu nemuritor de Camelia Cristea

Eminescu nemuritor

Într-o liniște profundă
Cum i-a fost dorința sfântă
Stă la margine de mare
Eminescu și ascultă:
Glasul codrilor și valul
Care trece prea grăbit
Și privește cum copilul
Prin păduri s-a ratăcit...

Doar zburdalnic mititica
Își mai netezește părul,
Să alunge depărtarea
În care se-ascunde dorul.
Când sub trestia cea lină
Stau pe foile de mure...
Își tot spun povești cu patos...
El sărutul vrea să-i fure.

Iar când noaptea lin coboară
Și se sprijină pe luna,
Floarea albastră nu mai moare,
Eminescu o încunună.
Chiar de-n zbor trecut-au anii,
Poezia lui e vie
Ca o flacără nestinsă
Ce se scrie-n veșnicie.


Eminescu de Vasile Neagu

Eminescu

Din pânza vremii mai răzbate
Eteric parcă un ecou,
Al clipelor ce-au fost furate-
Din viaţa omului din nou!

Un atentat dus mai departe
Chiar la putinţa de a fi,
În lumea asta de păcate-
Un univers în plină zi!

Lumina doar pieziş mai bate
Un colţ de zare cu umbrar,
În care sunt amestecate-
Dureri şi lacrimi şi amar!

Au devenit eternitate
Bătăi de inimă şi gând,
În şiruri aşezate-n Carte-
De diamante irizând!

Tăcerea duce mai departe
Misterul vieţii lui tăcut,
De care moarte nu-l desparte-
Ci doar îl freamătă în vânt!

Îşi taie calea printre stele
Pe căi de vis necunoscut,
Ce-o împletesc parcă andrele-
Din vălul Mayei nevăzut!

Un vis se stinge, altul creşte
Din seva ce-i ascunsă-n ram,
Muguri de viaţă şi poveste-
De cai sălbatici fără ham!

Lumina-i picură din gene,
Stropi grei de miere şi-armonii,
Ce vin în suflet să ne cheme-
Să dăinuim prin poezii!

Când zorii-n noapte se-nfiripă
Din miezul ei necunoscut,
El ne cuprinde sub aripă-
Cu viitor şi cu trecut!

Vasile Neagu-Scânteianu


Pe noi, nouă redă-ne de Tamara Gorincioi



Pe noi, nouă redă-ne
Din ciclul "Steaua Eminescu"

Prin vis de tei răsare albastru versul tău,
Şi dor ne e de tine, ca de un Dumnezeu.
Prin zbor de zei şi aştri, ne chemi din nemurire,
Cuprinşi de al tău geniu, te aşteptăm, Emine.

Rugăciunea unui dac ţi-e versul tumultos,
Colinde în ceruri, ţi-e versul tău duios.
Lovit de epigoni, oştiri de saltimbanci,
Mereu învingi repaosul, prin versul tău renaşti.

Psalmi de aur e pădurea, coroană înrourată,
Ce-a mai rămas din falnica Dacie de altădată.
Am ajuns un Babilon, vorbe aprinse şi durere,
Versul tău e un refugiu, slova ta o mângâiere.

De ce pana ta n-ar rămâne, în cerneală şi ocară,
Când acei soi de barzi nu mai au nimic, nici ţară.
Doar cu intrigi şi distracţii, prin protecţie de fuste
Au muţit parcă şi muzele printre visele înguste.

Ipocriţii nu te iartă, îţi mai pun otravă-n cupă,
Sică de argint ţi-e cuvântu ce loveşte şi-i inculpă.
Pururi tânăr, înfăşurat în mantia eternităţii, alină-ne
Să nu mai fim neamul nevoii, pe noi, nouă redă-ne

Tamara Tomiris Gorincioi


duminică, 7 ianuarie 2018

Sunt obosit de Anatol Covali

Sunt obosit

Sunt obosit de-atâtea speranţe în zadar.
Sunt obosit de prea multe derute.
Sunt obosit cã viaţa nu câini, ci lupi asmute.
Sunt obosit cã munţi în spate car.

Sunt obosit într-un destin bizar.
Sunt obosit de visele pierdute.
Sunt obosit la gândul cã mi-au rãmas minute.
Sunt obosit cã-n codrii nu am niciun lãstar.

Sunt obosit cum n-am mai fost nicicând.
Sunt obosit şi sufãr cã am un suflet blând.
Sunt obosit de toamnã şi de iarnã.
Sunt obosit cã zborul arìpile şi-a frânt.

Sunt obosit cã suflu nu-n flaut, ci-ntr-o goarnã.
Sunt obosit cã surzilor le cânt.


Anatol Covali

Aleargă caii... de Camelia Cristea

Aleargă caii...

Aleargă caii noștrii prin file înzapezite
Și trag în hamuri sănii de ani cu bucurii
Îmi cerne amintirea prin salba de cuvinte,
Un crin, în toiul iernii... eram totuși copii!

Iubeam nespus zăpada și gerul deopotrivă,
Atâți pitici destoinici zburdau pe lângă noi,
În miezul unei zile creștea pe case neaua
Ne țineam strâns de mână și împărțeam la doi!

Dovleacul împănat cu multă scorțișoară
Se perpelea pe sobă, chiar lângă vinul fiert
Nu știu dacă povestea se va sfârși vreodată,
La gura sobei totuși îți spun că mai aștept...

În bradu împodobit ardeau micuțe stele
Credeam în fiecare și le visez mereu
E miezul mai fierbinte și inima ușoară,
Când știu că le-aprindea chiar Bunul Dumnezeu!

Doi cozonaci pufoși, pudrați cu multă nucă
Plecau grăbiți în traista celor ce colindau
“Ne dați, ori nu ne dati?”...cânta oare-o nălucă?
La masă eram toți o soră, lângă frați...

Cu flori de măr colindul ducea a primăvară,
Frumoasa tinerețe saltă parcă în noi,
Prin amintirea asta îi dau ușor binețe
Și-o vreau măcar o clipă să vină înapoi!

Ninsori de dalbe flori mi s-au oprit în plete
Și lacrima beteagă proptită-n ochi îmi stă
Fără să vreau strig tare:- Tu Dragă Tinerețe!
(Vreau chiar în ultim ceas să-ți dau vreo trei povețe!).

Aleargă caii noștrii prin file înzepezite
Și trag în hamuri sănii de ani cu bucurii,
Pe cerul din Cuvinte aprinsă este steau
Măcar pentru o clipă... să fim cu toți copii!


Oameni si flori de Angelina Nădejde

Oameni și flori

Oamenii sunt precum florile;
e plină lumea de flori,
de oameni şi OAMENI.
La fel ca florile,
trăiesc şi mor
atât cât le este dat
să trăiască.
Cunosc oameni ca florile perene;
aceştia sunt prietenii mei.
Trec ierni,
vin primăveri,
iar ei sunt lângă mine.
Nu au nevoie decât să-i ţin
aproape,
aşa cum florile trebuiesc udate;
din când în când
să nu se usuce.
Alţii sunt ca nişte buruieni înflorite;          
trăiesc doar pentru ei,
îşi trag puterea din seva pământului
şi mor fără regretul
celor din jur.
Dar unii,
Doamne,
precum bujorii înfloriţi;
îi simţi arzând mereu
pentru alţii.
Dăruiesc dragoste,
pace
şi linişte.
Aceştia sunt adevăraţii OAMENI.


Angelina Nădejde

Un veac de libertate de Volodea Gavril

Un veac de libertate

Din veacuri am tot încercat să fim aproape,
Dorințele au fost secate în cancelarile toate,
Doar un Mihai Bravul ne-a adus o clipă visul,
Dar l-au ucis mișelește,am rămas cu plânsul.


Zi sfântă de ianuarie aprig când dârji străbunii,
Au scris liberi pe cer azuriu zănateci ca lăstunii,
Cu litere de foc și sânge să știe-n țară orișicare,
În astă lume există doar o Românie acum Mare.


A reînviat speranța când Vodă Cuza în 1959
A spălat ocaua grea țării purificând-o cu rouă,
Aducând prosperitatea și țării imaginea nouă,
Lăsând o moștenire sacră urmașilor și vouă.


Dar mai era o parte,Transivania ce ducea dorul,
Și în 1918 la Alba-Iulia i-am adus cu drag onorul,
Unde am strigat cu mic cu mare toți cei de față,
Cu chiot vesel - Trăiască România Dodoloață .



Volodea Gavril 

A trecut un tren aseară de Elena Căruntu


 A TRECUT UN TREN ASEARĂ !

A trecut un tren aseară și-or mai trece, alte mii
Dar nu se-opresc în gară să coboare doi copii
Ce-au plecat demult prin lume și se-ntorc, așa de rar
Că privind îmi pare-un nume,ce se pierde la hotar.

A trecut un tren aseară și-a trezit în mine dor
Aș fi vrut să fiu în gară, să mă urc,un călător!
Ce-are doar un geamantan și o carte cu povești
Să adorm, privind pe geam, fără griji unde oprești.

Doar s-ajung, în locul care, tinerețea crește-n drum
Și din trupul ei de floare,să storc picul de parfum,
Agățată-n părul meu să zâmbească, bucuria
Tânără să fiu mereu, într-un zbor cu ciocârlia.

A trecut un tren aseară și eu n-am fost pregătită
Tinerețea nu coboară! E cărarea înzăpezită,
Am ieșit grăbită-n zori,să curăț zăpada toată
Dar nu trec de două ori, vremurile de-altădată.

Și-am rămas cu amintirea, dintr-o gară fără iarnă
Las să caute privirea, altă lacrimă să-și cearnă,
Mai păstrez, la mine-n suflet, șuieratul unui tren
Și-n tăcere ca-un urlet,dorurile-n mine gem!


Suflet pereche de Florin Codleanu

Suflet pereche

Pe luciul unei ape,clădesc a ta privire
Căci din privirea ta,se naşte o iubire.
Ascult cum geme vântul,din glasul lui răsari 
Ca florile,ca iarba...ca frunza în stejari.


În raza lunii păru-ți,e neted...despletit,
Zăpadă se aşterne,iar tu...ai adormit.
E primăvară-n suflet,afară iarnă grea
E crivaț la fereastră dar soare-n viața mea.


Eşti tu,sunt eu,e cerul şi liniștea nătângă
E iarna care ieri,a început să plângă. 
Aştept o bucurie,iar tu...aştepți livezi
În care să apară,doi ochi micuți şi verzi.


Azi,râurile repezi,din vaduri desfrânate
Se scurg pe lângă noi,lăsând iubirea-n spate.
Coboară şi el singur,din munte un izvor
O pace înghețată...un cântec de amor.



Florin Codleanu

Dor de vatră de Vasile Coman

Dor de vatră

Mi-e dor de satul meu natal 
ȘI de cuptor cu pâine aburindă,
De nucul din grădină și de cal 
Și de măicuța ce torcea în tindă.


Mi-e dor de teiul de la poartă 
De ierburile-n care rătăceam 
Și de fântână ce beam apă 
Sau de gutuia de la geam.


Mi-e dor de pașii tăi măicuță,
Prin ploaie să alerg desculț, 
Chiar de noroiul din uliță 
Mi-e dor de când eram micuț.


De florile de mușețel mi-e dor 
Ce îmi zâmbeau cu duioșie, 
Mi-e dor de tata ce-n privdvor 
Râdea de-a noastră bucurie.


Mi-e dor de tot ce este vatră 
De tot ce văd acum în vis...
S-a dus copilăria de-altădată 
Când lumea mea...era un paradis.


Vasile Coman



Gânduri de Laura Cristea

Gânduri

Pictez vise pe un şevalet imens
Pictez întregul univers
Cufãrul minţii se deschide şi mă scaldă-n culori
Culori din fantasticul curcubeu
Pe sub copacii plini de visare a zorilor de zi
Ce se revarsă-n toată pajiştea lumini de licurici
Iar un freamat lung tresare cu dor
Beau din cupa vieţii menită să alinte şi răsfeţe
Să mai uit de dor , să curgă cu tandreţe
Viaţa se duce ca fulgul în vânt
Nimic nu ne lasă din timpul trecut
Cu florile amintirii hrănesc al vieţii scrum
O lumină rătăcită-mi bate-n geam
În gândurile mele nimic nu mai e crud
Când inima mea arde ...cum pot să văd ?
O timpule acum toate sunt duse
Doar furtuni răscolesc în suflet
O soartă înplinită care a fost visare
Balsam în faldul sufletului încercat
Căutăm fericirea în toate cotloanele lumii
Suntem nebuni ......dependenţi de viaţă
Doar clipe dulci voi plăti la vamă
La poarta ce se deschide la marginea zării
Azi vreau să iert ....
Să iert , să uit , să merg mai departe
Vreau să ating visul , să pot face apusul să devină răsărit.


Laura Cristina Cristea 

Îngerul meu trist de Tamara Gorincioi

Îngerul meu trist

Dacă nu aş simţi aripa ta, îngerul meu.
Demult muream, uitată de Dumnezeu.
Simt aripa ta de fiecare dată pe umărul drept,
Alungi întunericul din suflet cu aceast omat.


Cobori peste întuneric cu această ninsoare,
Şi iarăşi mă ridici cu aripa ta înspre soare.
Zbor deasupra tristeţilor ca lumina unui foc,
Îţi mulţumesc că nu m-ai răsfăţat cu noroc.


Fericită dacă eram, tu ingerul meu m-ai fi lasat.
În setea de zbor te invoc cu cerul de neant. 
Ninsoarea aceasta e ca rugăciune a mea,
Când stele de gheaţă ning peste inima mea.


Îngerul meu, esti trist ca şi dragostea mea,
Cine să descifreze imensitatea eternă de stea.
Dă-mi aripa ta, să mă înalţ, să nu naufragiez,
În această ninsoare cu dansuri senine de iezi.


Îngerul meu de pe umăr lasă-mi această osândă,
Această zăpadă în cer ca iubirea mea lăcrimândă.