Când ești iubit……de Florin Otrocol

când ești iubit ……

suferi mai mult
și-ți riști singurătatea,
o agonie în tumult
îți vrea seninătatea;                             

…
iți calci pe gând

fugind de adevăruri,
ești anonim intrat în rândul
și vidul dintre hăuri.

… devii captiv,
închizi iubirea-n tine,
un refugiat fără motiv
pe-altarului ruine;

… te simți tentat
să-ți pui păcatele-n priviri,
îi faci pudorii atent,
schizofrenie-n pipăiri.

… un abandon
te prinde-n toată ființa
și inimii îi dau ordon
să încerce pocăința;

… primești un sens,                        

o șansă la iubire,
în tine crește un intens
și-un drept la răstignire.

… devii neant,
și-i dai neantului conștiință,
conștiința ta e un amant,
carnalul din dorință;

… suferi mai mult
și totul se destramă,
iubirii riști să-i fac un cult,
și rolul tău din dramă ...

  de   Florin Otrocol

Călător de Camelia Cristea

Călător

Sunt firul de lumină ce caută mereu

Credința și iubirea, pe Bunul Dumnezeu,

Sunt flacără plăpândă ce ard necontenit

Să înțeleg tot rostul, de unde am venit…

Sunt țipătul tăcerii și aripa în zbor

Ce caută văzduhul și cerul făr 'de nor,

Sunt inima străpunsă de doruri și dureri

Mă încred în veșnicie, mă înălțime de nicăieri!

Sunt ploaia care bate necontenit în geam

Și frunza ce se prinde, din mugur pe un ram,

Sunt simplu o vioară, o strună și baladă,

Poetul răvășit, cântând colțul de stradă ...

Sunt gândul plin de maci și odă bucuriei,

Un câmp în plină floare, când îmi privesc copii

Sunt rodul toamnei mele ce trebuie culege via,

O față plăpândă ce învață dărnicia.

Sun un cocor-săgeată în cerul meu de vise,

Când toate cele spuse nu sunt și intezise

Sunt mamă și bunică, un pom și poate floare

Spre sufletul frumos, îmi fac mereu cărare.

Sunt cel mai mic în toate, dar vreau frumos să cresc,

Să învăț să prind lumina și-apoi so dăruiesc

Sunt un penel ce-și scrie din suflet armonii

Când viață se compune din multe bucurii ...

Sunt un cireș în floare și lacrima durută

Iubirea unei Toamne, ce a rămas pieduta ...

Ecoul primăverii și apa de izvor,

În lumea acestei mari sunt simplu călător ...

Camelia Cristea

 

Intinerire de Anatol Covali

 

Intinerire

 

Fântânã-adâncã-n mine-i poezia

purtând rãcoare-n apa-i de cleștar,

pe care când o beau dobândesc har

și simt vibrând în mine armonia.

 

În codrul legendar ce o-nconjoarã

colind și sunt extrem de fericit

când reușesc o clipă sã imit

cântecul lui ce-l știu pe dinafară.

 

Și cât de mare-îmi este bucuria

când sufletul meu trist țâșnește iar

din labirint și ca un nou Icar

viseazã sã sãrute veșnicia.

 

În brațe-l ia frumoasă-mi stea polară,

îl mângâie ca pe un drag iubit

și trupu-atunci mi-l simt întinerit

de-a poeziei mele primăvară.

de Anatol Covali

 

Toamnă care... de Irina Alexandrescu

Toamnă care...

 

toamnă galbenă - albastră , cu copacii foc arzând ...

dă-mi gutuile-n fereastră peste pașii mei mergând .

toamnă de adus aminte, adă-mi timpul ,înger sfânt ,

peste aripi îmblânzite,, cazi cu soare...pe pământ !

 

toamnă,dă-mi o mare sură peste cordul meu deschis,

să te vreau peste măsură ! să te strâng în paradis !

toamnă, de o vreme-n-coace, iernile-mi sunt adâncimi ...

"galbenă -mi" suflet ce zace! dă-mi triada din treimi!

 

toamnă , Doamnă amăruie, care plângi cu ploi frumoase

cântă-mi roșu o gutuie, fă -mi zabralnic, lumi întoarse !

toamnă care-mi ești a brumă , peste rânduri scrise-acum,

dă-mi iubirea pentru huma și durerea, Sfânta-n DRUM!

 

Irina Alexandrescu

Arlechino de Tamara Gorincioi

Arlechino

Decât păpuşă într-un teatru prost, tentat de libido,

Prefer să fiu soră cu toamna în ritmuri de tango.

De astăzi voi zâmbi cum arlechino aplauze cerşeşte,

Spunând păpuşilor din cârpă că totusi le iubeşte.

Te las marionetă jonglat de-actriţe despuiate

Ce îţi vor scrie versuri fără noimă şi laude deşarte.

De astăzi ies din rol dintr-un spectacol gratuit,

Cu-n păpușar dement, care se vrea de toţi iubit.

E-o piesă fără cheie, cu saltimbanci şi primadone,

Ce-şi joacă rolul prost de amatori, mizând pe clone.

Cortina e lăsată, actorii cerşesc aplaude în sală,

Dar spectatorii au plecat şi loja cu eroi e goală.

Tamara Gorincioi

De ziua ta de Cristinel Cristea

De ziua ta

 

De ziua ta s-a luminat Pământul

Și tot ce se mai poate lumina.

Și, totuși, n-am putut găsi cuvântul

Care să definească ziua ta.

 

De ziua ta, de n-aș fi fost departe,

Toate steluțele din Infinit,

Le-aș fi cules, cu mâna tremurândă

Și ție, doar, ți le-aș fi dăruit.

 

În lume vine Toamna să ne-arate

Iubire, frumusețe și mister,

Și-n visul meu, doar tu ești, dintre toate,

De astăzi și de mâine și de ieri.

 

Așa frumoasă-i fiecare Toamnă

Și mai ales, acum, de ziua ta,

Te-aș săruta, pe muzică de Beatles,

Redându-ți tinerețea, de-aș putea.

 

De ziua ta am luat două pahare

Și, fiindcă azi, nu suntem amândoi,

Am aruncat paharul tău în mare

Și am ciocnit cu marea, pentru noi.

 

Ești minunată, știi, frumoasă doamnă,

Cum poate nu-i și nu va exista

Îmi amintesc în fiecare Toamnă,

Că tu ești unică, Maria mea.

Cristinel Cristea Alexievici

Ochii tai cei calzi de Eugenia Mihu

OCHII TĂI CEI CALZI

Ochii tăi căprui, dimineața-n soare

Odihnesc sub pleoape cârduri de cocoare,

Ochii tăi căprui, dimineața-n zori

Zăpăcesc de patimi cârduri de cocori.

Ochii tăi ca iarba, adumbriți de rouă

Îmi inundă-n lacrimi inima când plouă,

Ochii tăi ca iarba, adumbriți de flori

Sunt smaralde scumpe, strânse în comori.

Ochii tăi albaștri, cu sclipiri din mare

Lasă peste suflet dor și întristare,

Ochii tăi albaștri, cu sclipiri din cer,

Mă aduc la tine, tainicu-mi reper.

Ochii tăi cei negri, negri de tăciune

Când mi-s zbor spre stele, când amărăciune,

Ochii tăi cei negri, negri ca de smoală

Când mi-s leac de doruri, când mă bagă-n boală.

Ochii gri, cenușă dintr-un foc de lemne,

Zăvorăsc cu lanțuri, însă lasă semne,

Scrijelesc cu dalta, sau cu bisturiul,

Și îți lasă-n suflet dragostea...și griul.

Ochii gri, mirifici, (cenușiu din minte*)

Știu să amăgească, știu să și alinte,

Ochii de olteancă scapără văpăi

Și sunt, Tasha dragă, tocmai ochii tăi.

Ochii tăi frumoși murmură cuvinte

Numai pentru mine, ca să mă alinte

Și-mi vorbesc continuu, vorbe fermecate

Și mă-mping întruna numai spre păcate.

Calzi și tandri ochi, umezi de dorință,

N-am crezut vreodată că e cu putință

Să-ntâlnesc în viața-mi. Iată c-am aflat

Și mă-ntreb de-atuncea: e adevărat?

Mihu Eugenia

Mintea din urma , ne fie dintai de Anna Nora Rotaru

MINTEA DIN URMĂ, NE FIE DINTÂI...

Motto : Ce-ai vrea să faci la urmă, fă-o dintâi,
Bucuriile de-aduni, pune-le de căpătâi...

Viața m-a-nvățat s-o cercetez bucată cu bucată...
Pe cât cred c-am putut, am evitat calea abruptă...
Și-aș zice că, într-un fel, cu mine-aș fi împăcată,
Cât bine, rău făcui, nu știu, de le-am la judecată,
Dar, conștiința mea, mereu pe muchie de luptă,
M-a istovit, de vlagă suptă...

De multe ori simții, că seva de la rădăcini e-uscată...
Că, parcă șubred calc, gata de-a cade în bulboană...
De-mi mai-nmugureau fiorii, mă pitulam înfricoșată
Lăstarii dorului lăsându-mi, de sânge inima secată
Și, ce câștigai la urmă toată, din lauri vreo coroană ?
La goana vieții campioană ?

Drept să spun, pe calea ei, n-am alergat, am ațipit...
S-a-nchis pleoapa-n somn adânc, lenevit pe geană...
Un "Nu se cuvine", ce trebuie și ce nu, m-a cotropit,
De judecata de apoi, m-am temut sau, m-am pripit,
Lăsându-mi clipe să mi se spulbere, ca de pomană,
Neștiind să prind viața de sutană...

Și-acum, aș vrea să pot să-ntorc anii fragezi înapoi,
Cu mintea de acum, oprind piedici, dând din coate...
Să smulg din pomul vieții, fructul dulce, să-l despoi,
Sorbind nesățioasă divin nectarul parfumat și-apoi,
Fără teamă de un mâine, cu gândul fără a socoate,
Bucuria s-o-ntrezăresc în toate..

Anna Nora Rotaru

Zâmbet frumos de Daniel Luca

Zâmbet frumos

Eu mă opream în ochii tăi,
ca visul unei nopți albastre,
cădea pe străzi, floarea de tei
și-n toate gândurile noastre.

În seara mea de poezie,
te-ai îmbrăcat cu mii de versuri,
erai ca o melancolie,
ce zboară lin, peste mătăsuri.

Ca umbra zidurilor reci,
credeam că vii, din altă lume,
cât de ușor puteai să treci,
prin jarul ultimelor rime!

Aveai în zâmbet, viața mea,
și te jucai cu el pe buze,
eu te priveam, ca pe o stea,
ce strălucește, printre frunze.

Și prin acest salon oval,
pianul rătăcea cu noi,
acorduri, în original,
lăsau pe geamuri flori de ploi.

Am strâns cuvintele-n discuții,
dar, toate parcă, se-ofileau,
născuți, la frontiera vieții,
prea multe stele se stingeau.

Și am plecat din ochii tăi,
cu valurile înserării,
vântul fura floarea de tei
și-o așeza, la malul mării.

Daniel Luca 

Omul bun de Angelina Nădejde

Omul bun

Cred că oamenii buni se nasc buni,
nu devin.
Sunt plămădiţi din iubirea
a două suflete gemene
şi din dragostea lui Dumnezeu.
Bunătatea unui om se simte în vorbe,
gesturi,
tăceri.
Se simte in felul în care
te salută, spunându-ţi
bună dimineaţa
precum clinchetul unui clopoţel
sau bună seara ca şi cum
ţi-ar mângâia sufletul.
Mereu zâmbeşte, iar zâmbetul lui
e precum deschiderea unui boboc de floare.
Îmbrăţişându-ne o face
ca şi cum ar cuprinde Dumnezeu
pământul cu braţele sale.
Omul bun îţi face ziua bună
de dimineaţă
şi este, când îl întâlneşti,          

ca o ploaie de vară
peste pământul ars.
Este trimis pe pământ
să ne ridice când suntem
îngenuncheaţi
de griji, boli, disperare.
Face toate acestea
în locul lui Dumnezeu.

Angelina Nădejde 

Frumoasă e viața de Cristinel Cristea

Frumoasă e viața

Stau pe terasa gândurilor mele,
Privesc cum se apropie pe scări,
Plouat, sărmanul cititor în stele,
Ce mă crezuse peste mări și țări.

Cum să-mi mai dea răspuns la întrebare,
Eu pe de rost, de-acuma îl citesc,
Previziuni deșarte, amatoare,
Un cititor în stele ce pălesc.

Stau în veranda gândurilor tale,
Tu, care vrei, atât de mult, să știi,
De ce facem concert de pijamale,
Sau ai uitat? Noi am rămas copii.

Așa frumos le aranjează viața,
Chiar dacă nu ai fi te-aș îndrăgi,
Veneai în curtea școlii dimineața,
Și te-am iubit, nu te puteam iubi?

 

Stau pe terasă, lumea-i liniștită                                         
Și parcă-mi amintesc că te-am iubit,
Mi-ai fost, cândva, minune de iubită,
Azi te sfârșești căci totul s-a sfârșit!

Am auzit că e război pe Marte,
Cu josu-n sus e lumea ce te vrea,
Cu cât vei fi în viață, mai departe,
Cu-atât se vor uimi că ești a mea.

Și eu nu am nici zece la purtate
Și nici nu mă consider om citit,
Te-ntreb, din vreme-n vreme, ce te doare
Și parcă-mi amintesc că te-am iubit!

 Cristinel Cristea Alexievici

Tablou ciudat de Cristinel Cristea

Tablou ciudat

 În pânzele albe, câinii cu colaci în coadă, se plimbă prin orașul unde curge lapte și miere (Mă întreb de unde!), se întâlnesc cu ursul păcălit de vulpe, înțelegând că nu mai are balta pește și se pun pe urlat, in Giurgiu,de pomană, de azi pe mâine și nici măcar de Doamne ajută!... Calul alb, cu stea în frunte, după ce mănâncă jar, face aripi și zboară pe tărâmul tinereții fără bătrânețe, ca să îl aducă înapoi pe prințul care, cu capu-n nori, vedea, câte-n lună și stele, alergând, de săptămâni, după fata morgana... Un om leneș, stă tolănit pe malul apei, visând la rezolvarea tuturor problemelor sale, dacă ar avea noroc să prindă peștișorul de aur... Bineînțeles că nici undiță nu are... Zâna zorilor hoinărește prin Calea Lactee, visând că o să o ducă până la Luceafărul, despre care, nu știe ea cât este de ștrengar... Vulpea minte de îngheață apele, dar corbul nu scapă cașcavalul. Colac peste pupăză (Saraca! Nu o doare?), cavalerul tristei figuri se întâlnește cu Don Quijote, pentru ultimul turnir al erei noastre, neștiind, zăpăciții, că Dulcineea este, demult, în Toboso, mamă eroină... Am încălecat pe-o șa și, cu calul troian , v-am mai fermecat, încă-o dată, intrând, noaptea, în visele și, poate, în inimile voastre... La umbra nucului bătrân, un poet îndrăgostit visează, sperând că se va mai împărți, o dată norocul și el va ajunge la regina visurilor sale, măcar înainte de paștele cailor. 

Cristinel Cristea Alexievici

Romania mea de Florentina Savu

ROMÂNIA MEA...

România mea cea dragă,
La pieptul meu eu te cuprind,
Vreau să te apăr de pericol
În brațe steagul să ți-l prind,

Atât avem pe lumea asta:                   

O țară și un tricolor,
Cu virusul nebun de gât
Eu gata-s pentru voi să mor,

Mi-am căptușit nasul și gura,
Întregul corp mi-am izolat,
Să nu-ți transmit ție pericol,
O, țara mea, idol înalt!

Aripi de înger îmi voi pune
Și te voi lua cu mine-n cer,
Doar până trece pandemia
Apoi te-aduc iar din eter,

Tu trebui' să reziști prin timp,
Ai mai făcut-o și-altădat',
Acum însă în lacrimi multe
Întregul trup ți l-ai scăldat...

Să nu te temi, iubită țară,
Drapelul iar ți-o fâlfâi,
Trecea-va răul, cu răbdare
Ca mâine totul s-o sfârși,

Pe tine Domnul te iubește
Și te va apăra mereu,
Nu-ți pierde, orice-ar fi, Credința
Nici tu și nici poporul tău!

Florentina Savu

Acolo ...dupa monitor... de Mariana Cruceru

Acolo... dupa  monitor ...
.
Dacă vreodată mă simt tristă,
Ori sufletul mi-e plin de dor,
Îmi pare bine că există,
Acolo,… după monitor,
.
O inimă ce mă “ascultă”
Bătând acelaşi ritm uşor
Şi are-n ea căldură multă,
Acolo,… după monitor…
.
Dispar oprelişti şi cutume
Şi piedicile pleacă-n zbor,
Trăiesc într-o aleasă lume,
Acolo,… după monitor…
.
Şi-mi bucur ochii cu-o poveste,
Sau cu un viers mângâietor,
Iar viaţa mea, acuma, este
Acolo,… după monitor…
.
Primesc cuvântul de la tine         

Ca pe un dar încântător,
Şi-aş vrea să ştiu că-ţi este bine
Acolo,… după monitor…
.
De-aceea eu acuma-ți spun,
Că te simt cald, ocrotitor,
Şi-ţi mulţumesc, prieten bun,
Acolo,… după monitor…

Mariana  Cruceru

O să te iert ...de Nina Tărchilă

O să te iert ...

poți să mă lași s-adorm pe-un ciob de viață

sub ceasul aspru-al umbrelor foșnind,

să-mi pască stele-n palmă noaptea-ntreagă,

să-nvăț din nou cum să trăiesc murind.

poți să te duci și să mă lași s-adulmec

cum cade-n lacrimi desfrunzit cuvântul,

cum știu singurătățile să doară

cu ochii orbi plângându-și legământul.

și când pe buze ne-ntâmplata rouă

a ierbii care încă n-a crescut

îmi lasă gust amar de ne-mplinire,

de unde să știi tu ce m-a durut?

de asta poți să pleci în ceasul searbăd

ce despletește-o moarte peste noi!

voi adormi acum pe-un ciob de viață

până-o să uit de tine și apoi,

stând rezemată-n răsăritul crud

o să te iert că n-ai putut mai mult.

Nina Tărchilă

Prietenia sinceră și versul de Cristinel Cristea

Prietenia sinceră și versul

 Primăvara numără bobocii,

 Florilor frumoase din grădini,

 Dar se mai întâmplă, câteodată,

 Să mai faci curat în mărăcini.

 O grădină, cât e de frumoasă,

 Ca s-ajungă să arate-așa,

 Știi tu,vânătorule de vise,

 Câți spini au intrat în mâna mea?

Eu, sărmană sursă de-mpăcare,

Uneori mă regăsesc la zid,

 Pusă chiar de cei ținuți în palmă,

Uneori și rozele se-nchid!

Ce frumoasă e gradina vieții!                            

 Însă cât de tare am trudit,

Să fac toată lumea fericită,

 Nu toți trandafirii au rodit.

Dacă nu aveam iubirea pură,

Dragostea de oameni și de vers,

 Mă pierdeam, demult, în mine însumi,

 Însă ființa mea-i un univers.

 Cu cât, pălmuiți îmi sunt obrajii,

 Cu atât sunt mai atrăgători,

 Eu, iertând, apoi uitând, ca omul,

 Fac pași uriași spre viitor.

Dragostea e antidotul morții,

Prietenia sinceră e vis,

 Poezia,  puntea ce ne duce

 Sufletele calde-n Paradis.

 Cristinel Cristea Alexievici

Gandul zilei

  Gandul zilei

     adus   de  Diana  Iordan 

"Nu este deloc greu să-i faci pe oamenii din jurul tău să zâmbească. 

 Nu este deloc greu să le oferi clipe de neuitat, zâmbete sincere și gânduri plăcute. 

 Nu este deloc greu să te faci un om plăcut, iar simplitatea este întotdeauna cea mai bună cale.

Nu este deloc greu să lași de la tine în relația cu ceilalți. Să ierți și să te porți frumos.

Nu este deloc greu să treci peste anumite momente, să te faci că nu le-ai văzut, să te porți ca un adevărat prieten și nu ca un om care vede și judecă tot.

Nu este deloc greu să fim prieteni cu cei care intră în viața noastră și nu este deloc greu să le întindem o mână de ajutor în clipele grele. O vorbă bună, un sfat înțelept, un gest de generozitate, o mângâiere sau pur și simplu prezența ta în viața lor le va fi de mare ajutor.

Nu este deloc greu să asculți oamenii, să le înțelegi poveștile, să constați că în mare parte sunt asemănătoare și că toți trecem prin momente dificile. 

Nu este deloc greu să facem bine în loc să nu facem nimic.

Nu este deloc greu să semănăm în inimi sterpe iubirea și adevărul. 

Haideți să unim inimi care nu știu să iubească sau care le este teamă să mai simtă.

Haideți să facem tot ce ne stă în putință pentru a aduce soarele în viețile celor care ne cunosc.

Haideți să depunem un efort minim atât pentru pacea inimii noastre cât și pentru armonia din sufletele lor.

Haideți să ne purtăm sufletele la vedere și să ne lăsăm conduși de lumina extraordinară ce izvorăște din adâncul lor."

Panoramă de Mariana Grigore

Panoramă

 din înaltul mansardei fără geamuri albastre,

se vede foarte bine desfrâul

haosului

ce urcă zilnic pe scara de incendiu

(până și circul și-a lăsat flăcările

la gura de evacuare a biletelor expirate)

plouă …

pe caldarâmul pașilor pierduți,

păsările

caută sârmă acrobaților orbi

și mă mir,

cum de pot catastrofele

să-și desăvârșească menirea,

când locurile de lângă zidul plângerii

sunt ocupate de mimica bufă

ceva a rămas acolo

în acea mansardă în care soarele răsare

pe la colțuri de iluzii sparte…

ploaia care spală mâinile

ce strâng resturile menajere ale unor euri absente

sau,

reflexia rolurilor jucate la scenă deschisă,

cu grime aplaudând degringolada

absurdului

mansarda aceea,

este cea mai clară reflecție

a unui du-te-vino

prin bâlciul

răsturnat ca un balast

peste

o neterminare de umbre,

prea mari pentru postura mignona a înălțimii mele

Mariana Grigore