Decalog
1. Nu-ţi lăsa sufletul să moară în trup
Ţi-e corpul brăzdat de lovituri de cuţit
şi sufletul îţi zace într-un loc pustiit.
Ţi-e frică să te cauţi, te temi să-l găseşti,
trăieşti viu pentru moarte fără s-apuci să trăieşti.
Lutul vechi şi greu te ţine în lut,
şi-ţi sapă neîndoielnic un rece mormânt.
Încearcă să scapi, fii tu o revoltă,
nu uita că paradisul s-a născut într-o grotă.
Întregul pământ s-a născut din nimic
şi în nimic ne întoarcem de nu facem nimic.
2. Aminteşte-ţi să iubeşti şi să speri
Doreşte-ţi nimic, doar doreşte-ţi ceva,
şi vinde-ţi tristeţea alergând către-o stea,
cuprinde în palme tot praful de stele
şi suflă-l pe hârtie în stihuri mai grele,
coboară-napoi şi urcă mai sus,
învinge-ţi durerea şi negrul apus.
Atinge o rază şi visează la soare,
înghite-ţi suspinul cu-o lungă strigare,
iubeşte-ţi iubirea şi iubeşte mai mult
şi roagă-te veşnic pentru un nou început.
3. Nu îţi trimite sufletu-n infern
Ridică-te Maria din Magdala, nu tremura, nu plânge,
iertarea nu se cumpără cu carnea ta şi sânge,
de furia Iadului ai fost acum salvată
pentru căinţa ta, făptură minunată.
Păcatele le sunt iertate doar celor ce iubesc
şi-acelora ce viaţa nu şi-o precupeţesc.
Nu îţi trimite singură sufletul în Infern –
Luptă pentru aripi, pentru Rai, pentru cer.
4. Nu stinge dorul prin uitare
Tu, pământ suflat cu viaţă,
în fuga-ţi de durere, fuga te-ngheaţă,
pământul se-ncheagă cu lacrimi de dor
şi zbuciumul sufletului e un alb sfânt condor.
În pământ uscat nici viaţă nu este,
iar avântul fiinţei rămâne-o poveste.
Ce bună-i durerea, ce bine-i că doare!,
nu îţi stinge dorul prin uitare.
5. Fă cu putinţă imposibilul
O lume mai bună, un tărâm fermecat,
un vultur pleşuv, să-l iei de bărbat,
o mare întreagă să o preschimbi în foc
şi focul sublim să-l faci la loc potop.
Să ţii soarele în mână şi luna la brâu,
să convingi îngerii să trăiască-n desfrâu,
să plângi cu râsete şi să râzi cu suspine,
să adormi cu moartea-n ochi şi cu viaţa în vine,
să vrăjeşti tot pământul cu-o clipire de pleoapă,
să faci imposibilul posibil o dată.
6. Nu te teme să arăţi ce simţi
Îţi simţi capul în nori şi norii în stele,
stelele în lună şi luna rătăcită în Calea Lactee,
îţi simţi sufletul greu căci totul sună-n ecou.
Să ascunzi soarele în tine te face erou?
Lumii îi e frig, oamenii vor să audă
cuvintele, cuvintele se sufocă într-o temniţă udă,
sentimentele se chinuie într-o atmosferă de dezgust,
preschimbă-le-n cuvinte şi înfruptă-te din al lor gust.
7. Trăieşte-ţi viaţa, nu încerca să o înţelegi pe deplin
Aruncăm praf de ore prin ovalul ferestrei,
strângem critici sinistre în lada zestrei,
ne potolim teii cu ceaiuri de nervi,
prădaţi ai durerii, ai cunoaşterii servi.
Încercăm să înţelegem tot ce nu-i de-nţeles,
nu trăim cât încercăm să-i dăm traiului un sens.
Încercăm să citim din Cartea vieţii
înainte ca sfârşitul să-şi aştearnă greu nămeţii.
Ce rost are viaţa? Ce noimă-are moartea?
Mai bine primeam de la Domnul doar Cartea.
8. Subjugă-ţi demonii cu iubire
Diamant cu zeci de feţe sculptate într-a ta frumuseţe,
fii pentru Rai o păpuşă din beţe, nu pentru Iad o încoronată alteţe.
Infernul te-mbie cu rodii, curmale,
cu forţa, vrerea şi uitarea cea mare,
îţi subjugă dorinţa, îţi subjugă voinţa,
îţi hrăneşte cu nimicul trupul şi fiinţa.
Alege dreptatea, alege traiul în slobozire,
subjugă-ţi demonii cu iubire.
9. Cinsteşte arta
Flori de mucegai, culori mucegăite,
măşti albe şi negre care-nşiră cuvinte,
cântecul oceanului şi-al lumii ecou,
azurul mării strălucind din tablou,
poeme vii ce aleargă prin pagini
se-mpiedică de culorile uscate pe margini,
adorm ascultând sunetul pădurii
şi cântă cu soarele în ritmul naturii.
Cinsteşte cuvântul, sunetul, pictura,
cinsteşte arta, zeiţa natura.
10. Nu te teme de moarte
Nu te teme de ceasul ce sună-a sfârşit –
moartea e calmă, viaţa doare-nzecit.
O să tacă în tine tot ce-a urlat până-acum,
candela o să-mprăştie lumină şi parfum,
o să se aştearnă liniştea peste zbuciumul greu
şi harfa o să cânte un cânt de iereu.
Nu te teme de ceasul ce sună-a sfârşit,
moartea e calmă, viaţa doare-nzecit.
Denisa Ilie
