Oameni şi fapte
Din viaţa ta ţi-ai rupt bucăţi
Şi-ai împărţit la fiecare,
Fără să ai prejudecăţi-
De-ţi e prieten sau oricare!
Munceai cinstit un ban să ai,
Să-ţi faci un rost nu te-ai gândit,
Ce-ţi prisosea îl împărţeai-
Văzând pe altul mai lovit!
Erai un visător ciudat,
Credeai în pilde şi poveţe,
Şi mulţi de tine-au profitat-
Că erai bun şi cu blândeţe!
Tu chiar nu te gândeai la rău,
Gândeai că Răul nu există,
Şi proiectai în capul tău-
Un ideal în lumea tristă!
Din cărţi te inspirai mereu
Gândind că-s scrise după viaţă,
Dar te-amăgeai aşa mereu-
Umblând cu visele prin ceaţă!
De sentimente nu mai spun
C-ai risipit ca un nabab,
Că-aveai un suflet de nebun-
Şi mare cât un baobab!
Şi risipind mereu avutul
Ajuns-ai şi tu la strâmtoare,
Căci toate ţi s-au dus ca vântul-
Să vezi şi viaţa ce chip are!
S-au depărtat cu toţi de tine
Când n-ai avut ce să mai dai,
Şi-n loc să îţi auzi de bine-
Numai batjocură primeai!
Acei pe care-i ajutaseşi
Abia de te mai cunoşteau,
Că nu prieteni câştigaseşi-
Ci doar duşmani ce te loveau!
,,Amicii''îţi zâmbeau stingheri,
Dar pe la spate te bârfeau,
Căci deveniseră hingheri-
Şi ca pe-un câine te-ncolţeau!
Vedeai acum o altă viaţă,
Cum nu credeai că poate fi,
Ce-ţi lua o pânză de pe faţă-
Şi nu o mai puteai iubi!
Nu ai mai fost bun de nimic
Decât să îţi primeşti osânda,
Căci totul devenise mic-
Şi în cădere-ţi fu izbânda!
S-a pustiit totul în jur,
Şi pustiire fu şi-n tine,
Căci viaţa-ţi devenise ciur-
Din bunătate şi iubire!
Şi poate numai Dumnezeu
Ţi-o mai fi plâns cumva de milă,
Când tu te chinuiai în greu-
Ceilalţi doar te priveau cu silă!
De te-ai salvat sau nu din moarte
Doar Sfântul Duh poate mai ştie,
Sau poate încă stai în Noapte-
Şi-mi picuri lacrimi...pe hârtie!
Vasile Neagu-Scânteianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu