Azi, nu-i ce-a fost odată!
Când jalea mă răpune şi dorul
mă apasă
Mi-aşez capul în palme şi coatele pe masă
Şi mă întorc în timp, mă las de gând purtată,
Visând cu ochii largi la tot ce-a fost odată.
Şi mă trezesc pe prispa ,
căsuţei părinteşti,
În casă-i şezătore, vecinii spun poveşti,
Măicuţa croşetează, tâna fie iertată,
Din caier fusul toarce, azi, nu-i ce-a fost odată.
E iarnă friguroasă, trosneşte
focu-n sobă,
S-au adunt cu toţii la un pahar de vorbă,
Cu mâini bătătorite şi faţa asudată,
Ţărani cu drag de glie, azi, nu-i ce-a fost odată.
Tăicuţa e la sobă, învârte-n
mămăligă,
-Vezi să o faci mai moale, din colţ măicuţa strigă,
-Fasolea este fiartă, scot şi-o varză murată,
E vineri zi de post, azi, nu-i ce-a fost odată.
În vatră, lemnul verde, abia
dacă mocneşte,
Dar nimeni nu strănută, nici nu se-mbolnăveşte,
Călită-i toată lumea, nu trebuie tratată,
De viruşi şi gripe, azi, nu-i cea fost odată.
A sosit primăvara, plâpândul
ghiocel,
Îşi scoate nasu-afară din bulbul mititel,
Ne bucurăm cu toţii de-a lui micuţă pată,
Venirea lui e vrajă, azi, nu-i ce-a fost odată.
Se-aşează verde viu, pe
şesuri şi pe lunci,
Uliţa colbuită, e plină iar de prunci,
Se-aud pocnind din bice, ciurdarii, să se scotă
Vitele la păşune, azi, nu-i ce-a fost odată.
Sosit-a miezul verii cu
arşiţa fierbinte,
Ne aruncăm în gărlă, voioşi, fară veşminte,
Şi nimănu-i nu-i pasă de e băiat sau fată,
Ne bălăcim cu toţii, azi, nu-i ce-a fost odată.
Uitând de toate cele, uitând
că avem casă,
Mai dam câte o raită, când foamea era groasă,
Înşfăcam ceva-n mână şi ne-ntorcem pe dată,
Fără să facem mofturi, azi, nu-i ce-a fost odată.
Se lasă înserarea din câmp
se-ntorc sătenii,
Mâine e sărbătoare si trage de vecernii,
Cu mâinile trudite şi gura însetată,
Mai pot ca să zâmbească, azi, nu-i ce-a fost odată.
Se opresc la poveste cu câte
un vecin,
Sudoarea se prelinge pe chipul lor blajin,
Sunt gârboviţi de spate, nu se plâng niciodată,
Ca au muncit din greu, azi, nu-i ce-a fost odată
Precum o mamă pruncii, îşi
adulau tărână
Şi o munceau cu drag, chiar de tremura mâna,
Nu vindeau nici o palma din moştenire dată,
Ba mai mult şi-o măreau, azi, nu-i ce fost odată.
Azi nu-i ce foast odată şi
nici nu va mai fii
E uliţa pustie şi fără de copii,
Ţărani de atunci, pleact-au mulţi la sfinţi,
Iar cei rămaşi în viaţă, crâşnesc amar din dinţi.
Nici şezători nici gârlă,
nici ciurdele din sat,
Tăicuţa e şi el demult la Cer plecat,
Iar glia cea iubită, vândută-i şi furată,
Iar eu precum atâţia, printre străini plecată.
Dând timpul înapoi, ca să mai
uit amarul,
Când simt că nu mai pot şi s-a umplut paharul,
Îl sorb să-l mai golesc de-i prea greu conţinutul,
Prin amintiri mai stau, de vorbă cu trecutul.
versuri Lucica Forfota
