duminică, 8 septembrie 2019

Cine, cine?! de Maricica Cirnu Capan


Cine, cine?!


Cine caută prin toamnă, ochii triști care-au plecat,
Cine taie drum cu mintea, prin apusu-ndepărtat,
Cine cată vălul serii, pe sub bolți de drum bătut,
Cine fredonează-n gând, fluierat de tren pierdut?!


Cine tot privește Cerul, să-i croiască poalele,
Cine cată curcubeul, s-atingă culorile,
Cine vrea să prindă zarea, orizontul să-l înnoade,
Cine suferă de dor, pe cine sufletu-l roade?!


Cine vrea să fure vara... anotimp la purtător,
Cine-adună fulgi de nea, să stingă arsuri de dor,
Cine caută prin gări, trenuri care au plecat,
Cine cântă-n strofe, versuri de iubire și păcat?!


Cine cată pe sub sălcii, ochii ce-au plecat în toamnă,
Cine, cine ?! Vor răspunde, florile de pe maramă...

Maricica Cirnu Capan



De ziua ta Cristinel Cristea Alexievici


De ziua ta


De ziua ta s-a luminat Pământul

Și tot ce se mai poate lumina.
Și, totuși, n-am putut găsi cuvântul
Care să definească ziua ta.


De ziua ta, de n-aș fi fost departe,                                

Toate steluțele din Infinit,
Le-aș fi cules, cu mâna tremurândă
Și ție, doar, ți le-aș fi dăruit.


În lume vine Toamna să ne-arate

Iubire, frumusețe și mister,
Și-n visul meu, doar tu ești, dintre toate,
De astăzi și de mâine și de ieri.


Așa frumoasă-i fiecare Toamnă

Și mai ales, acum, de ziua ta,
Te-aș săruta, pe muzică de Beatles,
Redându-ți tinerețea, de-aș putea.


De ziua ta am luat două pahare

Și, fiindcă azi, nu suntem amândoi,
Am aruncat paharul tău în mare
Și am ciocnit cu marea, pentru noi.


Ești minunată, știi, frumoasă doamnă,

Farmec imens din tinerețea mea?
Îmi amintesc în fiecare Toamnă,
Că tu ești unică, Maria mea.

 Cristinel Cristea Alexievici



Asculta Romantic cu Armonie si Bucurie

Romantic cu Bucurie si Armonie.post pe care il poti asculta direct pe unul din linkurile de mai jos : Radio Station Links: 18816515240.radiostream321.com 18816515240.listen2myshow.com 18816515240.radio12345.com 18816515240.radiostream