Intrebari si dorinta de Florentina Savu

ÎNTREBĂRI ȘI DORINȚĂ

 

Cine ești tu, fată frumoasă?

N-ai vrea prietene să fim?

Nu sta în apa aia rece,

Mai bine ieși, să ne privim!

 

Nu ești curioasă cine sunt?

Din valurile apei reci

Vino alături să vorbim,

Timpul cu mine să-ți petreci!

 

Poate-o să-ți placă și pe aici,

Ne-asemănăm atât de mult!

Surori gemene dacă am fi

Nu aș simți atât tumult...

 

Vino, iubito, vino-ndată,

La mine-acasă vreau să mergi

Părinții mei vreau să te vadă,

Nu știu de poți să mă-nțelegi!

 

Vreau să le văd pe chip uimirea                                        

Și de vor ști care sunt eu,

Niciun cuvânt să nu le spunem,

Sunt sigură că le-o fi greu!

 

Vreau să-și dorească să-mi fii soră,

Cu mine să rămâi pe veci,

Să-ți părăsești casa din ape

Și de la noi să nu mai pleci!

 

Florentina Savu

Drum de Irina Floriana Alexandrescu

Drum

am plecat singură din orașul acela

pe drum viața fugea să mă ajungă din spate

auzeam clar scâncetul statuilor uitate

în curând voi zări cerul

mare cât o aripă

gândeam că piscul sufletului nu se scoate la vânzare de visuri

doar și pentru că el nu doarme nici noaptea

în fața mea bătrâni de toate vârstele

în urmă copiii pun părinții la uscat

strigând

Ce grele sunt oasele când nu mai au niciun rost!

Irina Alexandrescu

Da-ne Doamne de Anna Nora Rotaru

 

     DĂ-NE DOAMNE...                                               

      

    Simți pe-obraz adierea dulce de zefir,

    Pe crengi crăpând mugurii roz și cruzi ?

    Simți mireasma petalelor de trandafir

    Și-al ierbii-n freamăt, în luncă, fir cu fir ?

    Simți nevoia să alergăm ca doi zăluzi,

    Cu mâinile deschise și cu ochii uzi ?

 

    Ba simți chiar și răsufletul mării-n mal,

    Cum spre tine vine și încet te-atrage,

    Ademenindu-te pe-albele coame de val

    Departe să te poarte, în tropotu-i de cal ?

    Călindu-te-n furtună, simți cum te trage

    Și-apoi pe țărm te lasă, se retrage ?

 

    Vrei zorii să-ți fie cu răsărit de soare,

    Lucind culorile din spectru, ca vitralii ?

    Liber să simți, ca ieșit din închisoare,

    Lăsându-ți pașii, pământul să măsoare ?

    Sătul nu ești de război, foc, funeralii,

    Având casă adâncul mării și coralii ?

 

    Vrei să zbori ca vultur cu aripi întinse,

    Planând cu ochii ageri de pe înălțimi ?

    Să uiți visurile-ți pe sub cenușă stinse,

    Făcându-ți alte noi, de culori aprinse,

    Scăpând de gloatele amorfe de mulțimi,

    De cei cu capu-ntre genunchi și anonimi ?

 

    Simți revoltă ajuns la capătul de pod ?

    N-ai vrea să scapi de cerberii la pândă ?

    Să nu mai fii un amărât de artropod

    Când, împins din spate, te duci spre eșafod,

    Unde, din vina nașterii, aștepți osândă,

    Plătind cu sânge reaua haită și flămândă ?

 

    Să te-ntorci ai vrea l-acei ani ai inocenței,

    Cu parfum de roze, smirnă, tămâioară...

    Sub pelerina de brocart e cea a zdrenței,

    Cătând comori, ai pierdut darul esenței,

    Bucuria vieții, așa cum fost-a prima oară...

    Dă-ne, Doamne, ce datu-ne-ai odinioară !

 

                   AnnaNora Rotaru - autor

Azi și mâine de Camelia Cristea

Azi și mâine

 

Am oftat adânc atunci

Când mânjit era pământul

Și în cute de durere

Se strivea ușor cuvântul.

 

Am pus liniștea să doarmă

În cămara cea gătită,

Primenită-mi este casa

Și cu flori împodobită.

 

Am aprins și lumânarea

Cu nădejdea de mai bine

Toate vin și trec prin lume,

Cu un scop și rost anume!

 

Am ținut în palme fruntea

Când cărunta așteptare

Își făcuse drum la poarta

Cea zidită din visare.

 

Și-am spus pietrelor să tacă

Că strigau în disperare,

Când un vânt bătea cu biciul

Drumul presărat cu sare!

 

Și-am spus oilor din turmă

Că e vremea de pe urmă

Și-așteptării de pe clanță

Că pe umeri port o zdreanță!

 

Nu mă vait și nici nu plâng                                            

Când durerile mă strâng,

Dar pun mintea mea să stea

Într-un psalm cum știe ea.

 

Și pe muntele îndurării

Să dăm răul tot iertării!

Grâul bun să-l facem pâine

Să mai credem și în mâine.

 
Camelia Cristea

De ziua mea ...de Simina Paun

De ziua  mea  …

Astăzi, genunchiul îmi atinge pământul într-o mare reverență și vă mulțumesc frumos!

       Nu eu mă vreau vorbită, povestită, când seara, din zilele cu tihnă, vă puneți la taifas! Ci inima- mi supusă și suavă, ce-ncepe-a lăcrima când întâlneste inimile voastre, cu ele-ncepând  a suspina.

      Și nu vă cer și nici n-aș vrea să fim doar îngeri cu fâlfâiri de aripi, rotindu-se deasupra celor pe care, doar știm a-i judeca! Vă cer doar îndurare, puțină bucurie, câ stim si când, și unde, pe drumul spre Camino să fim și drepți și buni, în viata asta tristă, să știm a ne juca.

   Nu vreau să fiu privită ca unul care plânge sau unul care râde când calculul și-l face și astfel, linia tragand-o să știe-a calcula. Priviți- mă cu ochii cu  care pe nebuni îi plângeți ori poate de ei voi râdeți, voi neștiind nebunul, cât poate îndura!

    Gândiți-mă ca pe un strop de viață  în care cu ardoare te poți increde, atunci când, de ultimele fapte, fără regrete, lacrimi, fără un drept la luptă, sarmana-ți viață-ti cere a te lepăda.

     Nu eu ma vreau vorbită!

Vreau doar să râdeți toți, cu hohote de lacrimi

când soarele apune iar eu cu a lui plecare,

doar inimile voastre să știu îmbrățișa!

Simina,

Acasā... de Maricica Cirnu Capan

Acasā...

Acasā e o altā dimensiune, e o lume mai aproape de Dumnezeu, e o lume nesticloasā... si oricât de lipit ne-ar fi buzunarul, ruga e mai dulce, apăsarea e mai ușoră, iar dorul se "stâmpārā"...

Un alt decor ne umple inima, un alt decor ne umple ochiul, iar vorba ne e simplā si cu mult mai tihnitā...

Si iubirea e in decor, si covrigii, si castanele cāzânde prin iarba ruginită, si grāmezile imense de pepeni, care se terminā odatā cu vara...

E drept cā zâmbetul nu ne e așa de larg ca-n occident, dar e de bun simt și vine când trebuie... Nu stim a râde fārā rost, cā nu e vreme si nici n-am fost obisnuiti cu asa ceva...

Când nu esti acasā, nimic nu seamānā cu ce-i pe la noi... nici mirosul de tocană, nici adierea teiului, iar despre sarmale si ciorbā, nici nu îndrăznesc a vā spune multe, căci... oricât le-ai învârti în oale strāine, ceva, ceva, mereu, le va lipsi... leusteanul, frunza noastrā...

Acasā e o altā dimensiune... poate iubirea,  sau poate mirosul de pâine, de vatrā, sau poate chiar sārācia, sau chiar mirosul de Dumnezeu, de ce nu... de Dumnezeul nostru...

Acasā mi-e povestea...

Maricica Cirnu Capan

Tapet pe pereți de Simina Paun

Tapet pe pereți

Gustă o oră din ziua de mâine,

Alături de mine și n-ai să regreți!

Pictează-mi felii din ziua ce vine,

Înșiruie pânza, tapet pe pereți.

Și ia lampadarul, așază-l in colț,

La celălat capăt, așază o floare,

Aprinde în beznă bătrânul opaiț,

Coboară în casă, o rază de soare.

Zâmbește si taci! Cuprinde-mi o tâmplă,

Prepară cafeaua cu gust de chindii,

Împarte cu mine o clipă plăpândă,

Apoi printre lacrimi, să-mi spui dacă vii.

Nimeni de-acum n-o să știe

De ce mai zâmbesc, când ninsorile cad.

Doar tu, muscând o felie din mine,

Vei ști că a nins peste focuri, ce-n inimă ard.

Bine mi-ar fi de ai ști despre tine

Unde mai ești, pe ce pânze înșiri mii de povești.

Vei uita cum tăcând îți vorbesc despre mine,

Vei privi cum plangând mă alcătuiești.

Curând ochii-mi vor fi puși pe o pânză.

Curând nu voi mai  putea să te privesc.

Doar sufletu-mi mut va sta o secundă

În echilibru,  pe muchia de șevalet.

Mai cred și acum că e bine

S-aud visele tale, când în somn îmi zâmbești.

Întinde o mâna, cuprinde-mă-n șoaptă

Și spune-mi ca astăzi, ce mult mă iubești.

Am o părere, desigur prea bună,

Despre greșeala pe care vreau să ți-o dedic

Crezând că o oră din ziua de mâine,

Este momeala cea mare cu care pot să câștig.

vers de Simina Paun

fotografia apartine  Cristina Vomastek

Din ale vietii file

Nişte elevi au scăpat o cutie goală de Coca-Cola sub bănci.

Evident că nimeni nu s-a aplecat s-o ridice.S-a aplecat profesorul, ei au zâmbit şi, înainte de-a o arunca la coş, i-a provocat la o discutie.

Avem două cutii de Coca-Cola. Una e plină şi alta e goală.

-Dacă bat cu degetul în ele care sună mai tare ?

-Cea goală, au răspuns corect elevii după ce au auzit zgomotul ciudat al acesteia.

-Dacă le dau câte un bobârnac uşor, dacă suflu cât pot înspre ele, care cutie pică ?

-Tot cea goală, spun ei în timp ce văd experimentul.

 Apoi a luat cutia goală în mână şi a strâns-o.

-Care se turteşte ?

-Cutia goală, au răspuns la unison.

Le-a spus de ce majoritatea tinerilor României sunt gălăgioşi. De ce ţipă în tramvaie, în autobuze, în parcuri şi pe holurile şcolii. De ce ţipă la profesorii, la părinţi sau chiar pe… facebook.

Le-a spus şi de ce unii adulţi urlă la neveste deşi sunt la un pas de ele, se răţoiesc la bătrâna ce intră-n faţă la rând la pâine, ameninţă şoferiţa ce-a intrat aiurea-n intersecţie, blesteamă copiii… Pentru că sunt goi !

Butoaiele goale fac mare gălăgie. Zornăie. Hodorogesc. Imediat cum le atingi se duc de colo-colo. Pierd echilibrul. Se clatină ca Hopa-Mitică. Şi când cad, se fac zob. Cele pline nu se clintesc din loc. Şi rămân mute, chiar dacă le loveşti.

În viaţa de "butoi gol" orice vântuleţ ne dărâmă. Cum vine puţin încercarea ajungem jos. Tăvăliţi. Stresaţi. Bulversaţi. Făcuţi grămadă. Iar dacă cumva ne strânge menghina vieţii ne mototolim. Ne turtim. Dacă suntem plini însă, rămânem în picioare.

Da, plini de bunătate, înțelegere, responsabilitate, bun simț, cultură, empatie, grijă...

Seară orientală pe Bosfor de Cristinel Cristea

Seară orientală pe Bosfor

 

Iar te-ai aruncat în valurile gândului nebun,

Te privește un luceafăr, eu îl cert, în șoaptă-i spun,

Că regina cea din apa mării plină de răcoare,

E a mea și doar a mea e. Să privească-n altă zare!

 

Și ce muzică frumoasă, din seraiul de aproape,

De la mal de mare vine, când ne-mbrățișăm în ape!

Tot Orientul parcă vine să privească-n încântare,

O iubire nelumească, o prințesă răpitoare.

 

Pe nisipul fin se lasă trupul tău, ce nebunie!

Ție nu îți pasă, însă știi ce doruri îmi dai mie,

Te sărut fără-ncetare, pielea udă și bronzată,

Se-ncălzește nebunește, cum n-a fost ea niciodată.

 

Dansatoarele, aproape, în grădina lor de vară,

Dau din șolduri, grațioase, ochii toți se înfioară,

Și lichioruri și cafele și săruturi sub palmieri,

Tinerețe orientală, ca și mâine, ca și ieri.

 

Eu iubesc regina nopții, sus, luceafărul gelos,                        

Blestemându-și soarta crudă, se dorește-n lume, jos,

Îi tot spun, însă degeaba, să se ducă la culcare,

Și sărut iar sânii tineri ai prințesei răpitoare.

 

Și ce seară orientală ne trăim la malul mării!

Ce prințesă strâng în brațe la-nceputul înserării!

I-aș da mări și munți și ape pentr-o noapte zânei mele,

Pentr-o noapte cât o viață și seraiuri și castele!

 

Cristinel Cristea Alexievici

PRIVEȘTE, ROMÂNIE, SPRE HRISTOS! de Eliana Popa

PRIVEȘTE, ROMÂNIE, SPRE HRISTOS!

Privește, Românie, spre Hristos!

Asa cum au privit străbunii tăi

Ei au trăit și au murit frumos

Și-au stat semeți ca niște pui de lei!

 

Privește, Românie, spre Hristos!

Tu ești vlăstar crescut în via Lui

Nu te usca căci ești pământ mănos

Și rod bogat la Tronul Sfânt să-i pui!

 

Te-ai gârbovit amarnic, Românie,

Nu mai privești la Cer, doar la pământ

Te plâng străbunii îngropați în glie

Căci lui Hristos i-ai cumpărat mormânt!

 

Strămoșii tăi cei purtători de Cruce

Te cheamă sub stindardul lui Hristos,

Să te călești în baia lor de sânge

Să fii lumină-n veacul păcătos!

 

Așteaptă Domnul un popor viteaz

Călăuzit sub semnul Crucii Sfinte

Să-nvingă al iadului cumplit talaz

În numele Iubirii Răstignite!

 

Crezi că trăiești în pace, Românie?

Dar nu e pace fără Dumnezeu

Și lege ai, dar unde-i Legea Vie

Pe care ți-a lasat-o neamul tău?

 

,,Eu sunt cu voi" a spus Mântuitorul,

În loc Lui să te pleci, mai mult te-nalți!

El pentru tine azi e cerșetorul

Și iar Îl scuipi și cuie-n trup Îi bați!

 

Uitând pe Domnul, ți-ai uitat străbunii

Ce în lumina Slavei ca aștrii s-au aprins

Nu-i mai cinstești pe ei, ci toată știința lumii

Și pe Hristos în chivot L-ai închis!

 

Privește către Domnul, Românie!

Poporul Lui sa fii, popor frumos

Iar lege sfantă, Legea Lui să-ți fie

   Să naști și azi martiri pentru Hristos!

de Eliana Popa

De-as fi ...de Lavinia Elena Niculicea

De-as  fi ...

De-aș fi muntele cărunt

cu buzele să ating cerul,

veșnicia aș pune-o-n cuvânt,

credința să-mbrace misterul.

De-aș fi albastra mare,

infinitul să mă-mbrățișeze,

aș învinge furtunile de sare,

curcubeul c-un val să danseze.

De-aș fi firul de iarbă verde,                                         

       

să mă spele cu rouă de stea,

în ziua de mâine voi crede

și voi răsări în dimineața aceea.

De-aș fi o simplă rândunea

pe aripi să port primăvara,

zborul să-mi fie plenitudinea,

norii să-mi ducă povara.

Pe pământ aș cultiva Raiul,

rodul l-aș pune într-un cânt,

dorul l-aș împerechea cu graiul,

universului i-aș șopti că sunt.

Versurile: Lavinia Elena Niculicea

Ochii albastri de Aura Nicoleta

OCHII ALBAȘTRII

Albastru e cerul și marea

și ochii pe care-i iubesc,

arată-mi tu Doamne cărarea

pe unde eu să pășesc.

Pierdută-s printre toate,

de-s zile sau de-s nopți,

adună-mă în șoaptă,

adună-mă de poți.

M-am cufundat în clipe,

m-am ridicat la stele,

îmi caut rostu-n lume,

îmi caut mângâiere.

Să nu mă-ntrebe nimeni

de ce-s așa cum sunt,

când viața e nedreaptă

și noi iubim pe rând.

Aura  Nicoleta