DESPRE NOI
Florentina
Savu
Am găsit
această ingenioasă metodă de cunoaștere a oamenilor și mă bucur că în felul
acesta vă am mai aproape de suflet pe fiecare în parte. Citind aceste cuvinte
care vă definesc simt că fiecare om posedă calități pe care de cele mai multe ori
le ține ascunse ori pur și simplu nu vorbește despre ele, probabil din
modestie.
A-ți
descoperi acea latură definitorie e un act de curaj, de bunăvoință, de
prietenie, de comuniune. Mi-am notat fiecare răspuns în parte și am reflectat
cu atenție la toate înțelesurile și sensurile din ele.
Am spus că
mă caracterizează bunătatea și nu am exagerat cu nimic. Pe tot parcursul vieții
mele am dezvoltat această latură, mereu am fost capabilă să iert, să fiu
înțelegătoare, diplomată în abordările cu cei din jurul meu, să le înțeleg
opiniile, răutatea, frustrările, să dau o mână de ajutor acolo unde a fost
nevoie de mine. Nu am fost fițoasă niciodată. Bunătatea nu poate fi altfel
decât simplă, modestă, pregătită să ofere ci nu să ceară. Chiar și în iubire am
știut să mă dau la o parte pentru ca cel iubit să fie fericit, să îl ajut să
fie fericit, să-i fiu prietenă, confesoare, îndrumătoare. Bunătatea are un
palier vast, ar trebui să scriu despre ea zeci de pagini însă mă voi opri aici.
Este suficient pentru a vă forma o imagine corectă despre cum văd eu această
calitate, pentru că chiar este o calitate.
Destin...Oare,
cineva de acolo de sus ne-a hotărât traiectoria pe care să mergem? Ce forțe
nevăzute acționează asupra vieții noastre, dar oare acționează sau este doar o
părere a noastră, vedem acest destin ca pe o fatalitate sau, dimpotrivă, ca pe
ceva providențial care ne conduce către o viață plină de lumină și bucurie, o
viață ca un rai înflorit? Mă întreb adeseori dacă nu ne facem singuri destinul
prin modul nostru de a fi, de a gândi, de a reacționa și de a acționa. De multe
ori trecem prin situații limită, trăim clipe de coșmar, însă de fiecare dată
este nevoie să ne ridicăm, să ne reinventăm, să renaștem din propria cenușă ca
pasărea Phoenix. Nu se poate să trăiești mereu în suferință și în depresii.
Ești înconjurat de lumină, de oameni, ești înconjurat de iubire, iar când mai
ai și carismă atunci renașterea devine mult mai ușoară. Te eliberezi te tot
răul experimentat și începi să simți că trăiești, că viața ta este importantă,
uneori chiar cu riscul de a deveni egoist. Poate suferința te-a făcut așa, dar
renașterea te va vindeca în mod cert. Înțelepciunea îți dă încredere în forțele
proprii, devii dornic să oferi din ea și celor din jur, intuiești de fiecare dată
lucruri importante, caractere, știi să faci diferențe între oameni și să te
apropii de cei cu care empatizezi, cu care ai ceva în comun. Există oameni care
au un interior sofisticat, oameni dornici de schimbări majore în viața lor,
oameni care trec prin procese de analiză, de reflecție pentru a ajunge la acel
sine cu care să fie mulțumiți și de care să fie mândri. Ei parcurg un drum
complicat al metamorfozei interioare pentru a ajunge la acea comuniune cu
propriul sine, se pot transforma călătorind prin propriul eu, sunt capabili de
trecere de la o stare la alta, nu atât ca formă ca în cazul diferitelor insecte
sau animale, ci mai ales din punct de vedere spiritual.
Nu este ușor
dar nici imposibil, dacă ne referim la milă. Aici se complică puțin lucrurile.
Mila presupune o iubire fără limite, însă când iubirea lipsește, dar totul e
făcut doar din milă, ar trebui să renunți instant pentru că mila ta nu va face
altceva decât să rănească sau, cum spunea Garabet Ibrăileanu, "Mila, când
nu este însoțită de o iubire infinită e mai ofensatoare decât disprețul."
Omul milos este omul lui Dumnezeu, el oferă milă doar din iubire, din
compasiune, o milă plină de înțelegere și duioșie.
Omul
perseverent va fi un om de succes întotdeauna, pentru că munca lui neîncetată duce
la realizarea visurilor celor mai înalte. Nu există ca un om perseverent să
nu-și atingă obiectivele fixate.
Cu
sinceritate îl poți cuceri nu doar pe Dumnezeu, poți cuceri întreaga lume, poți
cuceri universul, poți avea respect, iubire, prețuire. Sinceritatea este ca o
floare parfumată, floare care îți bucură sufletul, inima, viața, gândurile.
Când un om te tratează cu sinceritate nu poți fi altfel față de el decât
recunoscător, recunoscătoare, pentru că puritatea sincerității este îngerească,
este albă ca spuma laptelui, este dătătoare de sentimente pozitive, de adânc
respect.
Cum poți să
nu fii recunoscător, recunoscătoare pentru ceea ce primești cu atâta empatie și
dărnicie în același timp?
Gândurile
bune te însoțesc pe tot parcursul vieții tale. Ele te fac puternic, te fac
uman, vrei binele general prin ceea ce transmiți mental, la nivel spiritual și
te fac mereu pozitiv, ba chiar un om de succes, fiindcă întotdeauna acele
gânduri bune atrag pozitivul în viața ta.
Orice ființă
poate fi învingătoare dacă își va înfrânge neputințele, dacă va sări pârleazul
fricii, al barierelor de tot felul, dacă va reuși să îndepărteze din calea sa
tot ceea ce nu îi face bine, tot balastul și, cu credință în Dumnezeu, totul va
deveni mult mai ușor iar orice redută va fi cucerită cu certitudine.
A fi un om
puternic este un deziderat pe care mulți îl au însă nu toți ajung să fie așa.
Puterea nu va consta în acumulare de averi, puterea ta va consta în capacitatea
de a trece peste orice fel de hop, peste orice piedici puse de alți semenii
invidioși ori frustrați, puterea ta va consta în capacitatea proprie de a trece
peste necazuri, de a le face față cu demnitate și curaj, de a te conecta la
Dumnezeu și la univers.
Dar fără
simplitate nimic nu se poate obține cu ușurință. Simplitatea este de la
Dumnezeu, este dată de modestie, de a ști să fii umil în fața divinității, de a
fi bine tu cu tine fără să te compari cu nimeni. Tu ești unic și comparația nu
poate avea asemănare. Simplitatea e semn de putere, de încredere, de prețuire a
propriului eu.
Dacă vei fi
mereu corect, dacă vei da dovadă de corectitudine în tot ceea ce faci și
întreprinzi, înseamnă că ești pe drumul cel bun și viitorul tău va arăta
superb. Important este să nu te lași influențat, influențată, de nimeni dintre
cei invidioși, să mergi înainte cu fruntea sus, zâmbind lumii. Să nu te
desconsideri niciodată, să-ți spui mereu că ești un om frumos și de valoare.
Nu te
considera frustrat că nu deții averi, că nu ai haine sofisticate, că nu
locuiești într-un palat, că nu-ți poți permite vacanțe de vis prin locuri
exotice. Nu, tu nu te poți simți frustrat din această cauză, mai ales când
mintea ta este ascuțită brici, când oamenii simpli din jurul tău te iubesc și
te prețuiesc așa cum ești, fiindcă ești frumos, frumoasă, fiindcă în casa ta e
liniște, armonie, înțelegere, grădina ta este raiul, gândurile tale sunt plaja
și marea, visurile tale sunt munți și izvoare, sunt codri și câmpii, ești
bogată în trăiri și în sentimente, îl ai pe Dumnezeu alături în orice situație,
cât de grea ar fi ea.
Sacrificiul
nu este întotdeauna calificat drept o calitate ci dimpotrivă, este considerat
slăbiciune, o formă de înrobire, de sclavie, el este considerat a fi acea
privare de șanse, de libertate, de lipsă de curaj, ba chiar de comoditate. Omul
este născut pentru a fi liber, este născut pentru a lua decizii, pentru a-și
asuma demn acele decizii. Totuși, sacrificiul în numele umanității a existat
dintotdeauna la mulți semeni de-ai noștri. S-au sacrificat pentru un ideal,
pentru binele general. Prin urmare, eu consider că sacrificiul poate avea și
această valență, este tot o formă a bunătății deși mulți o consideră o formă a
prostiei. Trebuie să cunoaștem bine un om pentru a înțelege perfect ce fel de
sacrificiu oferă sau dacă sacrificiul său nu este manipulativ, dacă este ori nu
pentru o cauză nobilă. Sunt oameni care se sacrifică în numele terorismului. E
o inepție, ei sunt manipulați, spălați pe creiere.
Omenia este
acea calitate care nu trebuie să ne lipsească, este disponibilitatea de a primi
în casa ta pe flămândul care îți bate în poartă, pe însetatul leșinat la poarta
ta, pe cel ostenit și lipsit de adăpost. Omenia am învățat-o de la Hristos,
care întotdeauna a oferit celor necăjiți ajutor și mângâiere.
Pentru
suferințele omenești pentru bucuriile existente, oamenii dau dovadă de empatie,
se bucură sau se întristează, după cum situația o cere. A fi empatic înseamnă a
lăcrima și a trăi emoțiile celui de lângă tine, a-l înțelege, a-i aduce
mângâiere și nu în ultimul rând a-l iubi fiindcă, fără iubire nu se poate clădi
nimic pe această lume. iubirea este fundația oricărei clădiri solide și fără
fundație, aceasta se va prăbuși făcându-se una cu pământul.
Iubirea
presupune și dărnicie, a dărui din prinosul inimii tale, din acele simțăminte
care clocotesc în interiorul tău, presupune a împărți bucata ta de pâine cu
cerșetorul de pe stradă, a oferi îmbrățișări
persoanelor singure, a le aduce mângâiere și un dram de speranță...
Dacă ai în
tine suficientă căldură sufletească, binele va înflori în ciorchini, răceala
din priviri va dispărea, întunericul din inimă se va împrăștia, prezența ta va
fi percepută ca o apariție de îngeri, căldura ta va topi singurătăți, dureri,
suferințe, angoase.
Un om
sensibil nu va putea rămâne nepăsător în fața dramelor unor oameni, nu ar putea
ignora sărăcia, nedreptatea, lăcomia, lașitatea. Toate acestea îl vor lovi
puternic și va trebui să se lupte cu sine pentru a lua atitudine, pentru ca
sensibilitatea lui să nu fie doar pasivă ci să scoată la iveală acea putere a
dragostei față de tot ce este frumos și bun.
Duioșia ta
trebuie să rămână intactă, să pătrunzi în cele mai famate locuri și să-i mângâi
pe acei nefericiți ai sorții care au ajuns într-o situație deplorabilă. Mângâie
și alina și vei primi în schimb atașament și iubire.
Un om
deschis la toate problemele semenilor va fi un om plăcut lui Dumnezeu, acel om
va fi un bun ascultător al situațiilor cu care se confruntă unii semeni, va fi
un confesor, un îndrumător, un ajutor real, pentru că niciodată nu va disprețui
pe nimeni, nu-l va judeca ci doar va căuta să-l determine să se simtă mai bine,
să înțeleagă că nu e singur pe pământ, că poate și el conta pe cineva.
Când apare
speranța, apare și lumina. Norii se împrăștie, supărările se atenuează, dorința
de a ieși din negura în care ai alunecat devine mai puternică, se transformă în
luptă. Vei încerca să te ridici din groapa în care ai căzut și să te bucuri de
cer și de pământ cu tot ce are fiecare de dat.
A oferi compasiune este un impuls al
sufletului milos, o mână întinsă poate însemna salvarea unei vieți. Exemplul
lui Iisus ar trebui să ne fie tuturor model și să-i urmăm învățăturile pe care
el le-a lăsat pe pământ. Și dacă vom face asta, vom fi demni de iubirea lui și
de viața veșnică.
A ști să ne
fim prieteni, să ne fim alături în orice situație, fără invidii, fără bârfe,
fără interese meschine, va însemna mult pentru toți.
Aceasta ar
duce la o armonie deplină, la o mulțumire sufletească de ambele părți, la o
viață condimentată cu bucurie, cu dorința de a fi mereu unii cu alții, de a ne
sprijini unii pe alții, de a ne bucura unii pentru alții, de a plânge unii
pentru alții, de a ne consola unii pe alții.
Întotdeauna
ne va fi dor de lucrurile frumoase, de o viață tihnită, în pace și îndestulare,
ne va fi dor de un trai decent, de o atenție corectă din partea autorităților,
ne va fi dor de românismul din noi, de viața liniștită și în plinătate în
propria țară, ne va fi dor să nu mai bântuim pe drumuri străine ca niște
cerșetori sau ca niște sclavi, ne va fi dor să fim liberi și stăpâni în propia
țară, ne va fi dor să fim respectați și tratați ca niște oameni ci nu ca niște
ființe inferioare mai marilor noștri, ajunși sus grație nouă, tuturor.
Notă:
Am epuizat
toate cuvintele încredințate.
Dacă vor mai
apărea și alți doritori să intervină pe parcurs, promit continuarea.
Sper să vă
fi făcut o mică bucurie prin creația mea așa cum mi-ați făcut și voi mie când
mi-ați pus o petală din sufletul vostru în palmă.
