Ploaie de gânduri de Lavinia Elena Niculicea

Ploaie de gânduri

Dă, Doamne, să mai ningă-n gând,
Să-mbrac în alb emoții brumării,
Florile cerului din vise curgând,
Să mă poarte pe aripa întâmplării.

Să fiu un sculptor ce lovește într-un nor,
Ninsoarea s-o zidesc în sfinte poeme,
Iar când va înflori ultimul ger...
Stelele să hiberneze-n mine o vreme.

Clipele cu gust de colind și zăpadă,
Să-mi pună un dor pe buzele sloi,
Buclele luminii șuvoi să cadă
pe umerii-mi obosiți de umbre și ploi.

Să chem c-un vis minunile-n floare,                           
Să emigrez în anotimpul făr' de nevoi.
Ce dacă lumea îmi va impozita soarele?
Într-o ninsoare abstractă l-am ferit de noroi.

Să fiu iar copil ce se roagă și colindă
Calea Lactee înzăpezită de vrajbă.
Timpul filantrop să-mi împartă o secundă
Privirea mamei ce-mi mai spune o vorbă

Și să-nchidă tăceri în clepsidra celestă.
Între viață și moarte, copilăria există!

Lavinia Elena Niculicea