Se naste o stea de Florentina Savu

Se naste  o stea

Se naște o stea în cerul cel sfânt,
La nașterea ei încetează și vânt,
Stelele-surori o primesc luminate
Și-o privesc cu drag, tot mai încântate,

Se naște o stea în cazna luminii
Și-mi pâlpâie-ncet deasupra grădinii,
Mă mângâie lin și cu drag mă salută,
Se naște și-n mine un vers de-alăută

Că ce-ar putea fi o steluță, prieteni?
O lumină în plus prin umbra de cetini,
Un zâmbet de floare pe buze și-n ochi,
Un descântec sublim pentr'-un negru deochi,

O pală de aer prin noaptea prea caldă
Când cu auriu'-i vine și te scaldă,
Un vlăstar divin din Carul cel Mic,
Un licăr de taină, un bob dintr-un spic,

Din spicul din lanul luminii din cer,
Ce-ți îmbracă firea cu al ei mister
Și-ți hrănește visuri cu boabele sale,
O hrană prea vie pentru poftele tale...

Asta-i Steaua mea, micuță ca și mine
Dar cu forță-n iubire și-n a face doar bine,
Aceasta e Steaua ce mereu m-o-nsoți
Și-o crește de-a pururi și nu va muri...

Florentina Savu

Cutia cu surprize de Cristinel Cristea

Cutia cu surprize

 Așa e viața noastră, câteodată,

 Ne joacă feste, iese din tipar,

 Chiar când ne spunem că e minunată,

 Iubirea ne aduce iar pe jar.

 Trăiserăm o lungă perioadă

 Expectativă fără de idei

 Și vise zbuciumate, gelozie,

Nestăpânitul foc plin de scântei.

 Nu e așa că e frumoasă viața

Când nu mai simți nimic și nu te doare

Absența lungă-a unei ființe dragi?

 Ce bine e să dormi fără-ncetare!....

 Nu e așa, nu e frumoasă viața

 Decât atunci când ești cuprins de dor,

 Când lacrimi care curg de fericire,

 Te fac minune, cântec și izvor.

 Minune de trăiri imaculate,

 De versuri scrise cu creion vrăjit,

 Eu sunt un râu și curg fierbinte-n tine,

 Nimic nu ne oprește din iubit.

 Eu sunt un cântec ce aduce dorul                   La cote negândite-n gândul tău,

Eu sunt o mare și tu valul veșnic,

Nu-mi pare rău să fiu numai al tău.

 Izvorul celor mai frumoase clipe

 Sufletul meu mereu îndrăgostit,

A înțeles, demult , că numai dorul

 E cea mai dulce formă de trăit.

Cristinel Cristea

Scrisoare către Dumnezeu de Licuța Pântia

Scrisoare către Dumnezeu

Azi la zi aniversară înspre cer cu drag privesc,

Şi cu lacrima în gene Ție Doamne-Ți multumesc:

Pentru anii ce prin vreme până azi mi-ai dăruit,

Pentru orice încercare ce-mpreun-am biruit!

Pentru fiecare clipă când iubirea Ta m-a nins,

Pentru valul de speranță când curajul mi-era stins!

Pentru apă, pentru pâine, pentru noapte, pentru zi,

Pentru ceea ce nu merit, dar am șansa de-a primi!

Pentru mâna oferită când puterea m-a lăsat,

Pentru-ncrederea avută când condeiul mi l-ai dat!

Pentru Oameni precum îngeri ce în cale mi-ai trimis,

Pentru Sfânta-Ți existență ce ni-i drum spre Paradis!

Doar o rugă trimit Doamne înspre cerul înstelat,

Azi când în cununa vieții înc-un an am asezat:

Să-ți îndrepți privirea blândă înspre suferința lui

Şi-i dă Doamne sănătate şi putere, ştii Tu cui...

Recunosc, că fără voie uneori te mai rănesc..

Pentru fiecare vină, Iartă-mă..şi Mulțumesc...🙏🏻

Cu smerenie, o fiică pribeagă,

Licuța Pântia...

Dorințe. de Victoria Iordan

Dorințe. . .

Mai pune-mi în suflet un strop de speranță
Şi-alungă-mi din gânduri tăcerea stranie,
Mai vino când poți, strecoară-te-n vise
Şi aleargă spre mine cu mâinile-ntinse.

Mai pune-mi în ochi un zâmbet răzleț
Şi arată-mi din nou o cale spre bine .
Şi dă-i inimii mele un "mănunchi "de bătăi
Să poată să bată din nou pentru tine.

Priveşte cu mine mereu dimineața
Şi ține-mă-n brațe în nopțile reci,
Alungă-mi durerea şi dă-mi stropi de viață
Rămâi lângă mine, prin vene să-mi treci.

Mi-e inima tristă, plecată de-acasă
O caut într-una prin iarna din noi,
Mi-am jurat s-o găsesc, dar doar tu
Poți să m-ajuți s-o aduc înapoi.

Nu vreau să-mi dai nimic din ce nu poți
Că fără tine, oricum nimic n-are valoare
Dar toate flăcările care
În sufletu-mi trist le-ai aprins,
Le-ai lăsat să mă ardă, nu le-ai stins. . .

Autor - Victoria Iordan

Pribeagul de Viorel Birtu Piraianu

Pribeagul

lângă trup de jad
ardea ninsoarea gândului primar
alergam spre tine
pe muguri de brad

migrau tăceri către ieri
mă despart de tine
ultimul pribeag
ce-a bătut odată în prag

trece noaptea iară
către tainic drum
ridurile lumii
mă înfășoară acum

călător prin viață
a tristă întrebare
căutam iubirea
pe drumul apus

ningea a păcate                                         

și în amurgul clipei
așteptam un înger
prin vaiet trecând

traversez o mare
mă izbesc de lume
mă concep în gând
prin țipăt trecând

Viorel Birtu Piraianu

Tăcerea

Tăcerea

După atâtea vorbe ample,în mare glas

S-a așternut pretutindeni oarbă tăcerea,

De parcă ar fi fost un fatidic parastas,

Nu o mare,minunată și vie sarbatoare.

O zi de naștere măreață,strălucitoare,

La care se închinară rimat epigonii,

Azi e trecută iarăși temeinic în uitare,

Cum mor în toamnă suavele begonii.

Până la anul om aminti din când în când,

Fără a citi vreodată un singuratec rând,

Când deodată vom striga în 15 ianuarie

Citiți români,iarăși este mare sărbătoare.

Volodea Gavril

Ce am fost şi ce vom fi de Lacramioara Vasuian Apostu

Ce am fost şi ce vom fi

Toate-n viață sunt nimicuri

Ce mereu le înmulțeşti...

Omule?...toate sunt trucuri,

Dacă mori, nimic nu eşti!

Şi de-ai fost, nu ai contat,

Mulți au vrut să te subjuge,

Fiind om bun, îți va fi dat,

Raiul să nu te alunge!

Unde-ai fost în tinerețe,

Până la cincizeci de ani?

Ai iubit cea frumusețe,

Care azi, nu face bani!

Vine timpul şi te-ntrebi,

Unde este viața ta?

Ai slujit mult prea mulți snobi,

N-ai avut ce învăța!

Toate au fost, multe vor fi,

Tu nu-ți mai găseşti un rost,

Chiar şi ai tăi te vor huli...

Şi vei fi luat drept prost!

Ai muncit, eşti fericit?

Te îmbeți cu apă rece...

Multe-n viață ai plătit,

Şi ai muncit cât pentru zece!

Şi la jug tu ai fi tras

Să rămâi lor om docil,

Dar acum îți râd în nas...

Şi te cred un imbecil!

Omule, minune vie...

Ai izvoare- mpărăteşti

Ce-ți dau zilnic apă vie

Talanții să-ți înmulțeşti!

Să nu mai faci plecăciune

In fata unor mişei,

Care-n loc de fapte bune,

Te vor vinde pe doi lei!

Umblă, caută-ți de viață,

De sufletul tău cinstit

Slăveşte-L şi Îl răsfață,

Doar pe Domnul Preaiubit!

Întreabă-L şi-ți va răspunde,

Dacă te simți pedepsit!

Doar puterea Lui rămâne...

Şi prin ea vei fi împlinit!

Omule, fii fericit!

Chiar de nu te ştii iubit!

 Lacramioara Vasuian Apostu

Stai cu mine de Zenovia Priboi

Stai cu mine...

Stai cu mine noaptea asta, să ne ningă până-n zori,
să dăm alte înțelesuri vorbelor de-alint și dor!
Să ne poleiască neaua, iernii să îi fim ofrandă,
până-n zori să ne prefacem, în doi oameni de zăpadă!

Stai cu mine, lasă lumea să ne caute... oricum
până-n zori alb va fi totul, fără cale, fără drum!
Cine grija să ne-o poarte, suntem simpli visători,
Noaptea asta e a noastră, tu cu mine până-n zori!

Ne-om amesteca cu fulgii ce dansează-un menuet,
vom șopti încet cu vântul, monologul lui discret!
Stai cu mine noaptea asta, îți voi ține eu de cald,
e de-ajuns să mă privești... în ochii tăi să mă scald!

E de-ajuns să îți ascult vocea ca o mângâiere,
inima să nu-mi înghețe când tu o hrănești cu miere...
E de-ajuns mâna ta caldă de omăt să mă ferească,
stai cu mine noaptea asta, iarna-n noi să înflorească!

Zenovia Priboi

Lacrimi de Crăciun de Iacob Oniga

Lacrimi de Crăciun

E iarăşi seara de Crăciun
Şi spun colinda în târnaţ,
Dar nu mai simt miros de fum
Din vreascuri ude şi cârnaţ.

Şi nici lumini nu-s la fereastră,
Pe uliţi totul e străin,
E-aşa pustie casa noastră,
Pe streşini curge lin, pelin.

N-o văd pe mama surâzând
Când lângă brad ne aştepta
Şi nici pe tata blând, plângând,
Ştiind că-n casă vom intra.

Era un fel de cină sfântă
Când toţi la masă ne-aşezam,
N-aveam, pe-atunci, inima frântă
Şi nici de moarte nu vorbeam.

Erau pe pom mere şi nuci
Prinse c-o sfoară colorată,
Vreo trei sau cinci bomboane dulci,
În loc de globuri, ciocolată.

Colindători cu zecile intrau
În tinda noastră primitoare,
Era un frig de pietrele crăpau,
Şi seara de Crăciun era în sărbătoare.

Acum, mânat de gânduri şi-amintiri
Şi de dureri ce mă cuprind,
Simt lacrimi triste în priviri
Şi tulburări în vechiu-mi gând.

Colindul meu încet se stinge,
Că-l cânt la casa nimănui
Şi simt cum sufletul se frânge       
Că uşa casei n-o descui.

Las cheia tot pe vechea bârnă,
Unde-o punea mama cândva,
E ruginită-acum şi-n cui atârnă,
Că n-o mai foloseşte nimenea.

Prin noaptea rece şi ploioasă
Mă fac pierdut ca o stafie,
Lăsând în urmă, lângă casă
Frânturi dintr-o copilărie.

Autor Iacob Oniga

Colind inima si dorul Cristinel Cristea

Colind inima și dorul

Dacă vin colindătorii
Pe la casa dumitale,
Dă-le nuci și ciocolată
Și colaci și portocale.

Leru-i ler și noaptea-i lungă,
Mulți colindători au fost,
Le-ai dat tot ce-aveai în pungă,
Chiar și cozonaci de post.

Dar e ora de culcare
Pentru copilași cuminți,
Clopoțelul sună-n curte
Și te duci iar să deschizi.

Îți apar în prag, cât ușa
Și te sperii de-arătare,
Dar îți cânt colinde scumpe
Și privești cu încântare.

Vii încet, mă iei de mână,
Mică zână, înger drag,
Îmi dai ciorbă cu smântână
Și-mi lași ghetele în prag.

Și ce ciorbă minunată
Faci, stăpâna casei, tu!
Nu cred c-aș putea eu, spune
La ce-mi dai tu mie ,,Nu!"

Vii cu vinul dulce-n cană
Și te tragi mai lângă mine,
Tu nu știi nici cum mă cheamă,
Dar e liniște și bine.

Nu mai ai nici nuci nici mere,
Nici gutui, nici cozonaci,
Doar gurița ta de miere
O dai, fuga și mă-mpaci.

Leru-i ler și noaptea lungă,
Ce ninsori se rup din nori,
Focul arde-ncet, în sobă,
Eu pun perna pe covor.

Ai stins lampa de pe masă
Și mă lași cu vinul meu,
Să mă-ncânt, apoi să vină
Somnul, însă vine greu.

Trec secunde, trec minute,
Trece-un ceas ce nu sfârșește,
Simt un ghemuleț cu viață
Cum, de mine, se lipește.

Tremurând, îmi spune dulce,
C-auzi cum se rup crengi
Și-a uitat ca să închidă
Ușa mare de la beci.

O împing sub plăpumioară
Și se-ndeasă-n pieptul meu,
Simt așa singurătate!
Parcă i-aș mai lua și eu!

S-a destins și se întoarce,                   

Mă cuprinde-așa frumos!
Are-un zâmbet larg pe față
Și își lasă ochii-n jos.

Și se stinge focu-n sobă,
Noi ne-aprindem, dor nebun
Întregește noaptea asta
Minunată, de Crăciun.

Cristinel Cristea Alexievici

Ciob de colind de Nina Tărchilă

Ciob de colind

răsuflare de îngeri peste zile coboară,
bate ora nebună de din zori către seară
și desprinși din zăbala timpului vremuind,
ne-odihnim pentr-o clipă pe un ciob de colind.
ni se zbate în inimi o beție de cer
și un dor de acasă ... leru-i ler, leru-i ler ...
de-o ninsoare ca-n basme albe lumi nămețind
și de mama zâmbind dintr-un ciob de colind.
tot mai rar ne dansează liniști calde prin vene!
nu-nnopta încă, Doamne, clipa care ne cerne
și-n târziul de ceas la rever zdrențuit,
tu închide-ne, Doamne, într-un ciob de colind!

Nina Tărchilă

Puritate de Daniela Bălăuță

Puritate

E alb în Rai de-atâta viață

Și suflete de clopoței,

Cântă vioi de dimineață

Fetițe dulci și băieței.

Colinde vii și blânde scaldă

Tot sufletul înalt și pur,

Îmbrățișăm o taină caldă

Hristos Se naște ca un fur.

Minune blândă ne sarută

Prin glasuri sfinte și zglobii,

Sclipitori și fulgii ascultă

Clinchetele dragi de copii.

În peștera sărăcăcioasă

Hristos devine mai bogat,

În noaptea sfântă luminoasă

Orice suspin este curat.

Primește, Doamne, daruri sfinte

De la copii ce n-au uitat

Că ne iubești blând și cuminte,

Smeriți cântăm colind curat.

Daniela Bălăuță

Crăciunul, sărbătoarea Nașterii Domnului de Licuța Pântia

 

Crăciunul,

 sărbătoarea Nașterii Domnului

Nu-i lua Domnului Crăciunul,

Este sărbătoarea Lui,

Fiu de Dumnezeu e unul,

Nu te închina oricui!

Nu-l înstrăina pe cale,

Fii un mag în calea sa,

Dă de veste-n lumea mare,

Că se naște Mesia!

Fără El, te pierzi în valuri,

Timpul trece în zadar,

Moș Crăciun aduce daruri,

Iisus e însuși dar!

Moș Crăciun apare-n fugă,

Doar în prag de sărbători,

Pe Hristos c-o simplă rugă,

Chiar din Ceruri îl cobori!

Autor Licuța Pântia

Omagiu de Florentina Savu

   

IN MEMORIAM:OMAGIU ( După trei decenii )

De ani mulți ne-nconjurau
Lipsuri grele, dictatură,
Multe rele loc aveau,
Se depășise măsură,

Eram prea intoxicați
Cu politici comuniste,
Până-n gât eram băgați,
Cât poporul să reziste?

Sărăcie, boli și frig
Ne-nconjurau peste tot,
Din zi în zi tot mai aprig,
Ne pierdusem orice rost,

Întuneric, jale, chin,
Mereu ne întâmpinau,
Trăiam frica pe deplin
Și atâți ne chinuiau,

Stam la cozi ore întregi
Pentru-alimente de bază,
"Ei" trăiau ca niște regi,                   

Pe noi, cine să ne crează?

Ne mureau bunici, părinți,
Muncind mulți pe la canale,
Sufereau ca niște sfinți,
În suflet cu mare jale!

În pușcării aruncați,
Erau patrioții țării,
Schingiuiți nevinovați,
Căzând pradă cu toți bolii,

Copii prin orfelinate                       

Erau vai de mama lor,
Se murea pe capete,
Suspina întreg popor,

Radiou, televizor,
Presa toată, lăudau
Pe-al țării conducător,
Ode multe-i înălțau.

Nu puteai să comentezi,
Pumnul ți-l băgau în gură,        

Nu erai liber să crezi
În Iisus ori în Scriptură,

Dumnezeu nu mai aveam,
Nu mai aveam nici morală,
De-atât de multe răbdam,
Se presimțea o răscoală!

Un Decembrie prea aspru
S-a scuturat peste țară,
Cerul n-a mai fost albastru,
S-a ridicat Timișoară!                           

Rând pe rând febra cuprinde
Orașe și capitală,
Frica-n oase le pătrunde,
Să se-ascundă, dau năvală,

Au loc lupte-ncrâncenate,
Mor nevinovați cu sute,
Suflete sunt disperate,
Pe sub gloanțe, trupuri multe!

De frică n-au mai știut,
Toți voiau doar libertate,
Steaguri fluturau în vânt
Cu stemele decupate:

- Jos secerea și ciocanul,
Comunismul să dispară,
Jos Iuda, jos dictatorul,
Vrem să fim liberi pe-afară!              

Ploi de gloanțe se abat
Fără milă peste trupuri,
Terorismul e doar blat,
Păcăneau arme și tunuri,

Trăgeau frații ei în ei
Într-o vânzoleală mare,
Frica le era temei
Și tot ea și-ncrâncenare!

A curs sângele în valuri,
Zile-ntregi morți și răniți,
Pentru sfinte idealuri
S-au lăsat mulți ciopârțiți,                  

Au crezut că vor veni
Vremuri bune pentru toți,
Că țara și-o reveni
Dacă ei sunt patrioți.

Piața Universității
Luni de zile le-a fost casă,
Că au profitat prea mulți
De jertfa lor prea frumoasă!

Astăzi avem libertate,
Cozi, la nimic nu mai sunt,
Dar e multă strâmbătate,
Și minciuni, și necuvânt,

Dezamăgirea-i totală,                 
N-a dispărut sărăcie,
Ne e corupția fală,
Bucăți ne vindem din glie!

Se răsucesc prin morminte
Acei eroi inocenți
Ce și-au dat sânge și minte   
Ca azi să fim mai potenți.                         

Slavă lor, eroilor,
Care zac prin cimitire,               
Cu ofranda florilor
Le-om aduce-n veci cinstire,

Candele le vom aprinde,
Lumina să-i însoțească,
Niciodată nu s-o stinge
Simțirea cea românească!

Florentina Savu

Când sărbătorile-s pe drum de Eugenia Mihu

 

Când sărbătorile-s pe drum

De sărbători aș vrea să-ți spun, Om bun, cu suflet mare,

Că pentru mine ești, și-i fi, ca raza de la soare.

Mă încălzești cu vorba ta, cu roua din privire

Și cu un singur gest, mărunt, poate îmi dai de știre

Că ești aici, în preajma mea şi că îmi intri-n casă

Să te răsfăț, la rândul meu, cu vorba mea duioasă,

Să te iubesc, să te-nconjor în sentimente calde

De dragoste, sau de respect, iar gândul să îmi scalde

Ființa ta în amintiri plăcute și duioase,

Așa cum mi-ai făcut și tu, cândva, clipe frumoase.

De ești prieten, sau coleg din școală, sau de muncă,

Sau neam de viță ori străin, sau vreun vecin din luncă,

De ești tovarăș de condei, sau simplă cunoștință

Mă plec în fața ta, de Om, și cu recunoștință

Pentru ce-ai fost, sau ce ai zis, sau ce-ai făcut vreodată

Te-mbrățișez cu gândul bun și inima curată.

Și-ți mulțumesc și îți doresc în prag de sărbătoare

Mai mult frumos decât ai strâns, vreodată, pe sub soare.

Să-ți fie viața cer senin, iar îngerii să-ți pună

Belșug pe masă, mult noroc şi-n inimă cunună

De soare și de grâu, de drag, de spor, de sănătate,

De bine pentru toți ai tăi, de pace și dreptate.

Vă fie viața, tuturor, cum mi-o doresc și mie

Și să sărbătoriți cu drag, colinzi și bucurie.

Iar celui ce-ai plecat prin zări ce ți se par mai bune

Îți dăruiesc iubirea mea și sper că o minune

Să-ți facă iarna ca-n povești şi bună şi frumoasă,

Iar alte sărbători să ai întors ”napoi acasă,

În țara ce o ai în piept, dar care e departe,

Căci sărbători nu o să ai niciunde-n altă parte,

Doar nostalgii și gând și dor de obicei străbun,

De cei iubiți, de glia ta, Român cu suflet cu bun.

Mihu Eugenia

Castel de cuvinte de Tamara Tomiris Gorincioi

 Castel din cuvinte

Din cuvintele nespuse-n dimineaţă,

Voi construi un castel din gheaţă.

Ferestre, norii ce se topesc în cercuri,

Va fi într-o zi de vineri sau de miercuri.

Din poemele albe voi ridica un foişor,

Să-ţi spună că îmi este dor.

Şi turnuri voi zidi într-o duminică,

Vocale colorate în elinică.

Pe fiecare turn va creşte-un trandafir,

Crestat în psalmi de patrafir.

Din frigul iernii aspru şi rigid,

Voi construi în preajmă şi un zid.

Mă vei jertfi ca Ana din baladă,

Când peste noi luceferi o să cadă.

Silabele se vor preface în calfe,

Vocalele sonore - în lut şi ape.

Cuvintele nespuse vor arde sub nămeţi,

Ca macii roşii crescuți în dimineţi.

Te voi ruga consoane false să nu rosteşti,

Ca vraja vocalelor să n-o topeşti. 

Tamara Tomiris Gorincioi

Colindându-ți inima ce cere de Cristinel Cristea

 Colindându-ți inima ce cere

Deschid brațele cu dorul                              

După ochi fermecători
Și-ți las inima sub pomul
Încărcat, de sărbători.

Închid brațele și parcă
Între ele te-ai ascuns,
Înfruptându-te, șireată,
Dintr-un suflet nepătruns.

Sună clopoței pe stradă
Și m-auzi cântând colindul
Ce-ți trezește, iarăși,dorul
Ce murise, nemurindu-l.

Deschizi ușa casei tale
Și părinții râd, din spate,
Doar ei știu că nu se poate,
Când iubești, mereu se poate.

Mă cuprinzi cu brațe calde
Și mă duci la soba ta,
Să beau vinul fiert și gura
Să mi-o dai la o cafea.                                 

Eu colind și vreau ca plată,
Sufletul tău fericit,
Tu, oricum, erai în mine,
Eu, cântându-ți, te-am trezit.

Bate moș Crăciun la ușă,
Cu-un răvaș în mâna sa,
Domnul scump, din Cer, ne lasă
Să trăim ce va urma.....

Cristinel Cristea Alexievici

De Crăciun… de Gabriela Raucă

 De Crăciun…

E veselie-n multe case
Și se aud copii râzând,
Steluțe vesele, frumoase,
Apar pe geamuri, strălucind.

Colindele sunt pregătite,
Sau, încă se mai pregătesc,
Se-nvață versuri potrivite,
Pentru Crăciunul Creștinesc.

E o căldură vanilată,
Ce vine din bucătării,
Cu urme dulci, de ciocolată,
Zâmbesc gurițe de copii.

Se pregătesc bucate fine,
Ce-apoi, pe mese-or aștepta,
Un moș bătrân, ce-a spus că vine,
Gonind cu sania, prin nea.

Se simte-n aer veselie,
Și bunătate și credință,
Dar bine-ar fi, să nu mai fie,
În lume-atâta suferință.

Că nu-i nimic mai rău în viață,
Decât să vezi plângând copii,
Fără de zâmbete pe față,
Și-n ochi, lipsiți de bucurii.

Și e mai trist, dacă durerea,                             

Le-o poți citi pe obrăjori
Și nu le poți da mângâierea,
Măcar acum, de sărbători.

Dar să încerci, cu dăruire,
Ca să oferi, dacă se poate,
Crâmpeie dulci, de fericire,
Din inimă, cu bunătate!

Și când stele strălucitoare,            

În bradul tău vei atârna,
Să dai prilej de sărbătoare,
Acum și-n casa altcuiva!

Gabriela Raucă

Flori de ger de Florentina Savu

 Flori de  ger

Flori de ger s-au pus pe geamuri și zâmbesc cu puritate,

Se uită către-a lor neamuri, țurțuri lungi în libertate

Ce stau pe la streșini paznici, sulițe prea ascuțite

Și-n soare curg cu stropi mici, dispărând pe nesimțite.

Florile de ger din geamuri se pierd și ele-n șiroaie

De apă, și-atâtea doruri pe lângă foc ne îndoaie...

Stau fine dantelării peste pomii înghețați,

Scârțâie zăpezi sub pașii peste ele adunați,

Străluce gheața pe ape transformate-n patinoare,

Punându-ți bujori pe chip, gerul mușcând foarte tare,

De pe dealuri zboară sănii cu viteză către vale,

Chiuie glasuri zglobii, iernii i-aduc osanale.

Se-ncing bătălii pe drum, bulgări de zăpadă zboară,

Omătul devine fum când fulgi plutesc

într-o doară,

Iarna este o crăiasă cu mantia înghețată,

Sărbători ne-aduce-n prag cu bagheta-i fermecată.

Și când geru-înțeapă tare și nu-l putem suporta,

Cuprindem cu-nflăcărare, prin case, cu drag soba.

Stăm în juru-i și povești depănăm cu bucurie,

În amintiri simți cum crești și cum viața ți-e magie!

Florentina Savu

Poetul de Cristinel Cristea

Poetul

Cel ce scrie poezii
Va găsi considerare
Când din versurile lui
Vei simți o ceață mare.

Un poet vorbește-o limbă
Presărată cu șarade,
Enigmatice cuvinte,
Nu simți dorul ce te roade.

Face parte dintr-o clasă
Pentru lume, foarte rară,
Tabieturile sale
Sunt ca fumul de țigară.

Și acelea-s poezie,
Totu-i tainic, ești mirat,
Un poet nu se-nțelege,
Așa trebuie lăsat.

Eu, cu sufletul pe tavă,
Și purtare de copil,                                                      

Un îndrăgostit romantic,
Sunt figura mea de stil.

Eu fac prăjituri din vise,                       
Apoi le trimit la lume,
Dar doresc să rămân steaua
Fără de poet și nume.

Versul meu, frumoasă doamnă,
E simțirea ce-ți lipsește,
Parcă vrea să-ți intre-n sânge,
Un nebun, că te iubește!

Cristinel Cristea Alexievici

Despre poezie de Mariana Mihai

Despre Poezie

cineva

spunea într-o zi

că poezia

nu are suflet

că e doar o paiață vorbitoare

nu are nici ochi

nici mâini

nici picioare

ba, mai mult

fiind aşa... un fel de

pierde-vară

stă cocoțată pe a lumii scară

şi unde prinde

câte-o slăbiciune

aruncă vrăji în inimi

le supune

şi ele... inimile

se îmbolnăvesc îndată

de-o boală fără leac

foarte ciudată

aş spune eu

uitându-mă spre soare

ce bine-ar fi

de-ar fi molipsitoare

şi totuşi, Poezia

are şi ochi

şi suflet şi aripi are

când vă e dor

chemați-o... când vă doare

şi sufletul cerşeşte vindecare.

Autor - Mariana Mihai