O să te iert ...
poți să mă lași s-adorm pe-un
ciob de viață
sub ceasul aspru-al umbrelor foșnind,
să-mi pască stele-n palmă noaptea-ntreagă,
să-nvăț din nou cum să trăiesc murind.
poți să te duci și să mă lași s-adulmec
cum cade-n lacrimi desfrunzit cuvântul,
cum știu singurătățile să doară
cu ochii orbi plângându-și legământul.
și când pe buze ne-ntâmplata rouă
a ierbii care încă n-a crescut
îmi lasă gust amar de ne-mplinire,
de unde să știi tu ce m-a durut?
de asta poți să pleci în ceasul searbăd
ce despletește-o moarte peste noi!
voi adormi acum pe-un ciob de viață
până-o să uit de tine și apoi,
stând rezemată-n răsăritul crud
o să te iert că n-ai putut mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu