Prietenia sinceră și versul
Primăvara numără bobocii,
Florilor frumoase din grădini,
Dar se mai întâmplă, câteodată,
Să mai faci curat în mărăcini.
O grădină, cât e de frumoasă,
Ca s-ajungă să arate-așa,
Știi tu,vânătorule de vise,
Câți spini au intrat în mâna mea?
Eu, sărmană sursă de-mpăcare,
Uneori mă regăsesc la zid,
Pusă chiar de cei ținuți în palmă,
Uneori și rozele se-nchid!
Ce frumoasă e gradina vieții!
Însă cât de tare am trudit,
Să fac toată lumea fericită,
Nu toți trandafirii au rodit.
Dacă nu aveam iubirea pură,
Dragostea de oameni și de
vers,
Mă pierdeam, demult, în mine însumi,
Însă ființa mea-i un univers.
Cu cât, pălmuiți îmi sunt obrajii,
Cu atât sunt mai atrăgători,
Eu, iertând, apoi uitând, ca omul,
Fac pași uriași spre viitor.
Dragostea e antidotul morții,
Prietenia sinceră e vis,
Poezia, puntea ce ne duce
Sufletele calde-n Paradis.
Cristinel Cristea Alexievici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu