Panoramă
din înaltul mansardei
fără geamuri albastre,
se vede foarte bine desfrâul
haosului
ce urcă zilnic pe scara de incendiu
(până și circul și-a lăsat flăcările
la gura de evacuare a biletelor expirate)
plouă …
pe caldarâmul pașilor
pierduți,
păsările
caută sârmă acrobaților orbi
și mă mir,
cum de pot catastrofele
să-și desăvârșească menirea,
când locurile de lângă zidul plângerii
sunt ocupate de mimica bufă
ceva a rămas acolo
în acea mansardă în care soarele răsare
pe la colțuri de iluzii sparte…
ploaia care spală mâinile
ce strâng resturile menajere ale unor euri absente
sau,
reflexia rolurilor jucate la scenă deschisă,
cu grime aplaudând degringolada
absurdului
mansarda aceea,
este cea mai clară reflecție
a unui du-te-vino
prin bâlciul
răsturnat ca un balast
peste
o neterminare de umbre,
prea mari pentru postura mignona a înălțimii mele
Mariana Grigore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu