Călător
Sunt firul de lumină ce caută mereu
Credința și iubirea, pe Bunul Dumnezeu,
Sunt flacără plăpândă ce ard necontenit
Să înțeleg tot rostul, de unde am venit…
Sunt țipătul tăcerii și aripa în zbor
Ce caută văzduhul și cerul făr 'de nor,
Sunt inima străpunsă de doruri și dureri
Mă încred în veșnicie, mă înălțime de nicăieri!
Sunt ploaia care bate necontenit în geam
Și frunza ce se prinde, din mugur pe un ram,
Sunt simplu o vioară, o strună și baladă,
Poetul răvășit, cântând colțul de stradă ...
Sunt gândul plin de maci și odă bucuriei,
Un câmp în plină floare, când îmi privesc copii
Sunt rodul toamnei mele ce trebuie culege via,
O față plăpândă ce învață dărnicia.
Sun un cocor-săgeată în cerul meu de vise,
Când toate cele spuse nu sunt și intezise
Sunt mamă și bunică, un pom și poate floare
Spre sufletul frumos, îmi fac mereu cărare.
Sunt cel mai mic în toate, dar vreau frumos să cresc,
Să învăț să prind lumina și-apoi so dăruiesc
Sunt un penel ce-și scrie din suflet armonii
Când viață se compune din multe bucurii ...
Sunt un cireș în floare și lacrima durută
Iubirea unei Toamne, ce a rămas pieduta ...
Ecoul primăverii și apa de izvor,
În lumea acestei mari sunt simplu călător ...
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu