Pe unde "Printre randuri " de Mihaela CD

Întâlnirea cu scriitoarea Gabriela Raucǎ din Austria s-a produs pur şi simplu pe calea undelor într-o emisiune de radio! Realizatoarea emisiunii radio ”Printre gânduri, printre rânduri, printre oameni ”, doamna Mioara Hususan de la Radio Romantic din Romania, avea şi în 3 iulie 2021, o emisiune ca în alte sâmbete. Nu a divulgat nimănui ce surprize pregǎteste şi nimeni nu avea sǎ ştie ce urmeazǎ: Cu totul întâmplǎtor am deschis pe la jumǎtatea emisiunii şi am aflat cǎ era o emisiune surprizǎ în care lansa douǎ cǎrti de poezii ” Focul din Noi” şi ”Simfonia Culorilor” vrând sǎ facǎ o surprizǎ autorilor. Mi-am recunoscut ultimele versuri pe care le recita cu un glas duios şi lacrimi de fericire au început sǎ îmi înmugureascǎ în colțul ochilor! Eram surprinsǎ, bucuroasă şi fericitǎ primind acest cadou total neaşteptat şi am început sǎ citesc mesajele trimise de ascultǎtori. Inima îmi vibra puternic într-ul vals al împlinirilor când am auzit vocea realizatoarei care anunța cǎ va trece la ce-a de a doua carte pe care o lanseazǎ: Simfonia Culorilor! Am avut un regret cǎ lansarea cǎrții mele se terminase şi eu nu am apucat sǎ o aud, îmi pǎrea rǎu cǎ nu am intrat de la început, dar am ştiut cǎ doamna Mioara va avea o înregistrare a emisiunii pe care o voi putea asculta mai târziu aşa cǎ m-am concentrat spre cartea nouǎ pe care tocmai o anunțase.

Glasul suav al realizatoarei recita poeziile Gabrielei Raucǎ cu aceeaşi finețe şi sensibilitate cu care le recitase pe ale mele, aveam chiar senzația cǎ anumite versuri se aseamǎnǎ şi cǎ melodicitatea versurilor este aproape aceeași. Eram atât de miratǎ! Cum ne-a ales pe noi douǎ, doamna Mioara? Oare sǎ fi observat acelaşi lucru? Am devenit tot mai curioasǎ sǎ aflu şi sǎ o cunosc pe Gabriela Raucǎ. scriitoarea cu care devenisem ”surori de botez” fǎrǎ sǎ ne cunoaştem, dar ceva îmi spunea cǎ noi douǎ avem ceva în comun…Ne-am împrietenit chiar de la acea lansare minunatǎ şi i-am transmis cǎ doresc neapǎrat cartea sa”Simfonia culorilor”.

Astǎzi cartea a ajuns la Montreal şi am început imediat sǎ o citesc! Am parcurs filǎ dupǎ filǎ pe nerǎsuflate pânǎ am terminat de citit cele 200 de pagini ale cǎrții. Mi-au dat lacrimile! Doamne, intuiția nu m-a înşelat, chiar suntem suflete ”surori” şi nu cred cǎ am fost alese la întâmplare de doamna Mioara, ca sǎ fim ”surori de botez”!
Cartea Gabrielei Raucǎ, publicatǎ la Editura Pim din Iaşi în 2021, este a doua sa carte de poezii şi este de o calitate impecabilǎ atât estetic, artistic cât şi ca şi conținut literar. Coperta este realizatǎ într-un stil modern, de domnul Mihai Cǎtrunǎ care adaugǎ ilustrații grafice desǎvârşite în carte. Gândurile scriitoarei sunt aşezate firav pe primele pagini care într-un limbaj cald şi duios transmit un mesaj de iubire cititorului şi un îndemn sǎ o descopere. Gabriel Vulpoiu prefațeaza cartea Gabrielei Raucǎ cu ”Ferestre deschise” o introducere în lumea magicǎ a scriitoarei , aceastǎ ”Simfonie” a culorilor în care deschid larg porțile sufletului sǎu spre desfǎtarea cititorului.

Scriitura Gabrielei Raucǎ din volumul Simfonia culorilor este de un lirism debordant, cu o versificație încântǎtoare care curge lin în poezii pline de mister, romantism şi dǎruire. Cuvintele sale formeazǎ o rapsodie plinǎ de candoarea nuanțelor sufletului ce joacǎ pe portativul iubirii. Autoarea Gabriela Raucǎ își rǎsfrânge iubirea din suflet asupra a tot ce o înconjoarǎ, descrie cu multǎ sensibilitate anotimpurile, marea, casa pǎrinteascǎ, armonizându-şi trǎirile în versuri brodate cu fir de aur.

Dragostea pentru naturǎ o exprimǎ în versuri de înaltă trǎire,cum numai un poet care scrie cu sufletul poate face, ea ştie sǎ asculte valul, sǎ priveascǎ cerul senin sau cu nori, sǎ-nțeleagǎ mângaierea vântului pe obraz sau briza ce se joacǎ în plete şi sǎ adune toate aceste daruri miraculoase ale naturii în inima sa.
Amintirile din copilǎrie cât şi chipul drag al pǎrinților îi revin mereu pe partitura sufletului pentru cǎ dragostea pentru ei nu s-a stins şi nu se va stinge niciodatǎ atât cât va trǎi. Dorul de țarǎ îi murmurǎ în cuibul sufletului o baladǎ de dor ”Noi am plecat cândva din țarǎ,/Dar țara n-a plecat din noi”.
În poeziile Gabrielei Raucǎ întâlnim adesea stilizat, fin şi subtil asemuirea tinereții cu vara pe care o iubeşte atât de mult şi care nu ar mai dori sǎ facǎ loc toamnei în calendarul vieții. Ea trǎieşte fiecare zi cu intensitate, acceptând şi bune şi rele cǎci toate trec.”Mi-e drag sǎ ințeleg ceva din viață/Bune sau rele, toate au trecut/ Şi orice rid ce il primesc pe fațǎ/ Sǎ ştiu, când şi de ce a apǎrut”

Dragostea pentru cel iubit nu existǎ pentru scriitoarea Gabriela Rauca în doze mici, este zugravitǎ în culorile intense ale belşugului, ale tumultului, ale mǎsurii nemǎsurabile :”Şi te iubesc atât de mult încât mǎ doare” , ”Ce-nseamnǎ c-atât mi-am dorit / Sǎ-ți fiu în suflet, a ta doamnǎ?/ Cǎ visul mi l-am împlinit,/ Pentru mereu, asta inseamnǎ!”
Deşi autoarea mǎrturiseşte în poezia ”Cronos”că-n”buchetul vietii”sale” vor fi şase zeci ”de ani, totuşi prospețimea şi copilǎria sufletului sǎu nu au dispǎrut şi câteva poezii ghiduşe îşi gǎsesc locul în paginile cǎrții”Simfonia culorilor”. În poezia ”Ortografie” autoarea mǎrturiseşte ”M-am gândit sǎ fac o poezie/ Un mod vesel de-a aprofunda/ Când şi cum şi -n care loc se scrie,/ Dacǎ-i î din i sau â din a. ”. Iarna descrisǎ atâta de frumos a sosit, iar”Moş Crǎciun pe horn coboarǎ”, apoi”Cadouri scoate, sub pom le piteşte,/ Din sacul lui legat cu funde roşii/ Ar vrea sǎ stea, dar totuşi se grǎbeşte/ Sǎ plece, pânǎ or cânta cocoşii ”şi totusi ‘Adoarme Moş Crǎciun în casa dulce/ Simțind în nǎri miros de scorțişoara/ Şi-i este bine de nu s-ar mai duce/ Sǎ-nfrunte iar troienele de-afarǎ”

Gabriela Raucǎ aduce în inima cititorului o luminǎ şi o prospețime, o bucurie a sufletului mereu tânǎr care înalțǎ pe piedestale de iubire tot ce o înconjoarǎ, În versurile sale pline de culoare şi tandrețe cititorul se va simți câştigat, va simți cǎ prinde aripi pentru cǎ autoarea scrie cu penița sufletului înmuiatǎ în iubire. O iubire de oameni, de naturǎ, de amintiri, de locurile dragi, de copilǎrie, de familie, de omul iubit şi de binele pe care-l poartǎ în inimǎ..

Sunt fericitǎ cǎ am avut şansa şi norocul sǎ ne întâlnim şi mǎrturisesc cǎ am sentimentul cǎ o cunosc de-o viațǎ, între timp i-am trimis şi eu trei dintre cǎrțile mele şi odatǎ ce le va citi va înțelege…cǎ am avut dreptate, intuiția nu m-a înşelat… Scriitoarea Gabriela Raucǎ este o poetǎ extraordinarǎ care va avea încǎ multe de spus pe altarul literaturii române, ea rǎmâne pentru mine o mare surprizǎ, o bucurie şi o revelație! Felicitǎri!

Recomand din toatǎ inima ”Simfonia culorilor”acest volum de poezii absolut excepțional, tuturor iubitorilor de poezie adevaratǎ, de calitate şi aşteptǎm cu mult interes noi apariții la fel de valoroase!

Mihaela CD

membru al Uniunii Scriitorilor din Canada, TWUC
Presedinte World Poets Association Canada
membru LSR -Liga Scriitorilor Romania

Inimi surori de Gabriela Rauca

Inimi surori

Paralelă între „Focul din noi” și „Simfonia culorilor”
Cunoscând-o pe scriitoarea Mihaela CD, poți avea șansa de a înțelege esența poeziilor sale, dar și reciproc, intrând în lumea cărților ei, îi poți pătrunde cu ușurință sufletul.
Cu câteva luni în urmă am avut plăcerea de a face cunoștință cu Mihaela CD, o scriitoare deosebit de talentată, un nume de care se vorbește din ce în ce mai mult, în legătură cu tot ceea ce înseamnă poezie, publicații literare, cultură românească peste hotare, evenimente spectaculoase, în care se promovează valorile românești, ca mesager al frumuseții umane, văzută din perspectiva spiritualului.
Cronici, referitoare la operele sale, la întreaga sa activitate literară, s-au scris și se scriu în continuare, de către specialiști în domeniu, care au capacitatea de a-i califica și aprecia munca de creație, într-un mod profesional și cu siguranță foarte competent, dar eu, mă voi referi aici, la un alt fel de a o percepe și de a vedea lucrurile, din perspectiva unei „surori de botez literar”, așa cum, în ultima vreme, ne place, amândurora, a ne numi.
De ce spun acest lucru, de ce mă gândesc la Mihaela CD ca la un suflet pereche, în domeniul poeziei, de ce a reușit această scriitoare talentată să mă impresioneze atât de mult?
Care sunt punctele noastre comune, în ceea ce înseamnă poeziile scrise, viața de familie, felul de a reacționa în fața momentelor dramatice, a emoțiilor puternice, a bucuriilor și evenimentelor generate de acestea, în fața trecerii timpului și a vieții în general?
Ce ne apropie și ne face să gândim în același fel și ce ne deosebește pe una de cealaltă?
Despre felul în care ne-am cunoscut, a povestit și Mihaela, cu lux de amănunte și cu recunoștință, pentru o persoană deosebită, care a intuit de la început simbioza dintre sufletele noastre, puse în pagini de carte. Mă refer la doamna Mioara Hususan, realizatoarea și moderatoarea emisiunii „Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni”, prezentă în fiecare sâmbătă, la „Radio Romantic cu armonie și bucurie”.
În urma unei lansări comune, o surpriză, de care am avut parte amândouă, fără a ne cunoaște și bineînțeles, fără știrea noastră. surpriză pusă la cale de moderatoarea emisiunii, s-a înfiripat între noi o prietenie, o colaborare și o legătură de suflet, între doi oameni cu perspective foarte apropiate.
Am avut marea bucurie să primesc volumul de poezii „Focul din noi”, semnat de poeta Mihaela CD, aproximativ în același timp, în care, cartea mea „Simfonia culorilor” a ajuns la ea, în Canada. Am fost impresionată, din prima clipă, de frumusețea cărții primite, publicată atât la Editura „Celestium” din România, cât și la „Globart Universum”, din orașul canadian Montreal, de eleganța cu care a fost creată, în așa fel încât, aspectul său, în fiecare detaliu, să îi pună în valoare conținutul.
Ceea ce mi-a atras atenția în mod deosebit, deja de la prima pagină, au fost câteva cuvinte frumoase, scrise de autoare, cuvinte care cuprind în ele întregul concept al acestui volum, dar și al celorlalte creații literare, care poartă semnătura Mihaelei CD :
„poezii din sufletul meu pentru sufletele voastre”
O dedicație, pentru sufletele sensibile și dornice de frumos, o declarație de dragoste, din partea autoarei, o expresie care sintetizează o stare de spirit ideală, o comunicare între scriitor și cititori. M-a impresionat extrem de mult, asemănarea simțămintelor și gândirii noastre, aducându-mi aminte de vorbele așezate de mine, pe prima pagină a volumului de poezii, „Simfonia culorilor”, care îmi aparține:
„Mi-am pus sufletul pe tavă… și vi-l ofer…într-o carte, cu toată căldura și dăruirea mea, dându-vă ocazia să mă cunoașteți…”
Două cărți de poezii, pornite direct din sufletele noastre, ale autoarelor și plecate înspre sufletele cititorilor, două volume de poezii romantice, ale căror esență pare a fi aceeași, două daruri, făcute atât nouă, cât și tuturor inimilor sensibile, care știu a le prețui.
Răsfoind cartea Mihaelei CD, înainte de a începe a o citi, mi-au atras atenția superbele picturi ale talentatului artist Mircea Rustiuc, creații așezate la fiecare început de capitol, accentuând și dând o savoare deosebită minunatelor versuri. Colaborarea cu un pictor și integrarea operelor sale în conținutul cărții este o altă asemănare a celor două volume de poezii ale noastre, având în vedere că pe paginile cărții mele, se află minunatele creații ale talentatului artist Mihai Cătrună, care pun în valoare, în mod deosebit, poeziile mele.
Simbioza dintre un artist liric și unul plastic și colaborarea dintre ei, nu poate fi decât benefică amândurora, poezia însemnând o pictură a sufletului, realizată cu ajutorul metaforelor, pe când pictura este poezia culorilor pe care ochiul o percepe și o transmite sufletului dornic de frumos și emoție pură.
Încă de la primele versuri citite, mi s-a întărit și mai mult convingerea, că Mihaela CD împărtășește idei, tratează subiecte, se adresează cititorului, concepe viața și evenimentele, sentimentele și relațiile cu oamenii, se comportă față de natură, de credință, de familie în aceeași manieră ca și mine. Și ea vede viața ca pe un spectacol și ca pe o perpetuare a anotimpurilor, iubirea ca pe un foc aprins din interiorul nostru, marea ca pe o confidentă, la care ne întoarcem mereu cu inima plină de emoție. La început, am crezut că este doar o părere, dar fiecare vers citit, fiecare poezie, îmi pătrunde în suflet, de parcă acolo i-ar fi locul și de acolo ar fi pornită.
M-am hotărât să pun pe hârtie impresiile mele, despre asemănările și deosebirile cu care noi, două poete, ce până acum nu ne-am cunoscut și nu ne-am citit reciproc poeziile niciodată, privim lucrurile și tratăm anumite subiecte, în moduri surprinzător de asemănătoare. Am spicuit din cărțile noastre, făcând o paralelă între poeziile Mihaelei CD și cele concepute de mine, o prezentare a ceea ce înseamnă poezie plecată din două suflete surori.
Plăcerea de a scrie, de a pune în vers trăirile noastre, vorbind sincer despre ele, apare în poezii, ca urmare și împlinire a viselor, ca exprimare directă a sentimentelor, în curgerea lor fluidă și așezarea pe hârtie:

„Versuri ce-s rebele-n gândire
Mă vânează să le prind în toc
Vor să se așeze spre oglindire
În vitrina sufletului vor un loc.”
Mihaela CD / Vitrina sufletului meu
„Întinzi o mână, cu degete fine,
Spre mângâierea, pe care o vrei
Și se ivesc multe stihuri divine,
Curgând gingașe din al tău condei.”
Gabriela Raucă / Lumea poeziei
Un alt punct comun, aflat în versurile noastre este iubirea și focul ei, care arde în noi, atingând valori înalte, dând versurilor savoare și intensitate.
„Și înfulecăm flămânzi de dorință
Poamele coapte a fericirii-n doi
Ne-ndestulăm cu multă iscusință
Că e viu și arzător focul din noi.”
Mihaela CD / Focul din noi
„E fierbințeală, foc și pasiune
Și e dogoarea miezului de vară,
Tot ce în suflet simți ca o minune,
E vraja mării-n farmecul de seară.”
Gabriela Raucă / Pastel în roșu
Dorința de a primi mereu, din partea omului iubit, dovezi de dragoste, este în ambele cărți exprimată în versuri care tratează aceeași temă:
„Mai scrie-mi vers de dor, iubite
Să știu că totuși nu m-ai uitat
Chiar de ți-s șoaptele grăbite
Și chiar de n-ai un timp ilimitat”
Mihaela CD / Mai scrie-mi…
„Scrie!
De ce nu îmi scrii de iubire,
Ființa mea să te inspire,
Să-ți fiu muză, în poezie?
Mai scrie!”
Gabriela Raucă / Cicăleli
Spectacol de culoare este dragostea, în toate formele ei: pentru partenerul de viață, pentru copii, pentru părinți, pentru țară și limba strămoșească, pentru natură și pentru oameni.
În poeziile Mihaelei CD, cititorul simte răsfățul sentimentelor, care armonizează cu paleta de tonuri vii, prezente în tabloul creat de autoare. Cartea mea tratează aceleași teme, în același mod și cu aceeași intensitate de trăiri. Să fie întâmplătoare întâlnirea noastră?
Culoarea roșie, ne-a inspirat versurile multor poezii, pline de aceeași trăire ademenitoare. Culoarea iubirii, a trandafirilor înfocați, a sângelui care ne curge prin vene, a bujorilor care ne împodobesc obrajii sugerează fierbințeală și emoție pură, ducându-ne cu gândul la focul din noi, care arde și întreține viața, iubirea, pasiunea:

„Ți-am desenat în piept iubirea
Inima-n roșu viu ți-am colorat
Și mi-ai lipit în suflet fericirea
Drăgăstos viața mi-ai decorat”
Mihaela CD / Ți-am desenat în piept iubirea
„E roșu pur, într-un păcat fierbinte,
Și este gust, trăire și candoare,
E tot ce-a fost cândva, în trup și minte,
Ori viața însăși, strânsă în culoare.”
Gabriela Raucă / Pastel în roșu
Dragostea pentru părinții plecați dintre noi înspre veșnicii, ia forma dorului, care ne arde sufletul, iar această suferință se transformă în dorința de a sta de vorbă cu ei, de a le povesti și de a-i auzi și pe ei cum ne vorbesc, cu dragoste părintească, alinându-ne suferința. Stând cu ei și povestindu-le despre noi sau ascultându-le glasul, simțim o mângâiere transformată în vers, care curge pe coala de hârtie cu aceeași fluiditate ca și lacrimile noastre, pentru pierderea lor:

„Mi-e foarte dor, iar inima tresaltă
Când îmi amintesc de glasul tău
Să ți-l mai aud aș vrea, iubite tată
Căci ai plecat și-mi pare tare rău”
Mihaela CD / Mă doare dorul
„Să vorbim, iarăși, de toate,
Să te-aud cum povestești,
Să-ți văd lacrimi adunate,
În ochi, dacă mă privești!”
Gabriela Raucă / La cafea cu tata
Despărțirea de rude este de asemenea o temă pe care, amândouă am tratat-o în cărțile noastre, cu aceeași sensibilitate și durere, pentru pierderea multor oameni dragi, a căror prezență în viața noastră ne-a fost atât de benefică, de la fiecare rămânându-ne neprețuite amintiri:
„Familiile se mută-n cimitire
Înșirați dispar să cânte-n cor
Și ne-ntrebăm de ce deodată
Moartea a prins curaj și spor”
Mihaela CD / Regăsire postumă
„Mă cuprind, din nou, aducerile-aminte
Și în suflet, o durere s-a ivit,
Se deschid, din ce în ce mai des, morminte,
Înghițind frânturi din viața ce-am trăit.”
Gabriela Raucă / De neuitat
Iar tot în aceleași poezii, la finalul lor, convingerea că ne vom revedea, cândva cu cei plecați, aduce o undă de speranță:
„Lăsa-vom regretând o lume
Cu bune și cu rele adunate
Și-om pleca pe căi postume
Să regăsim rudele plecate…”
Mihaela CD / Regăsire postumă
„Nu pot să prevăd ce o să mai urmeze,
Și-ntr-o altă lume nu știu cum va fi,
N-am idee, cât de mult o să dureze,
Dar sunt sigură că ne vom întâlni.”
Gabriela Raucă / De neuitat
Dragostea de țară, de oameni, de limba strămoșească, se amplifică pentru noi, cei plecați peste hotare, devine un dor intens, de care nu putem scăpa, orice am face.
Acest sentiment se regăsește din abundență atât în poeziile Mihaelei CD, cât și în versurile scrise de mine:

„Dragii mei români la fel vă iubesc
Chiar dacă-s plecată în lumea mare
Tot a mea limbă română o vorbesc
O mică Românie avem în depărtare”
Mihaela CD / Același tricolor
„Că de-oi trăi, aici, o veșnicie,
Iar graiul, cât de bine-aș învăța,
Chiar de va fi să fie-n poezie,
Eu voi visa, mereu, în limba mea.”
Gabriela Raucă / Sinceritate
Pentru Mihaela CD, la fel ca și pentru mine, copilăria și amintirile, rămase în minte și suflet, se regăsesc în versuri, care îmbină dorul de anii minunați, ce au trecut, cu ghidușia pe care o păstrăm încă în noi. Amintirea casei părintești, a grădinii cu flori, a prietenilor și a jocului nestingerit de griji, apare destul de frecvent în poeziile noastre.

„Noi alergam pe câmpul drag
Să culegem dalbe margarete
Bunicii-i duceam maci în prag
Și răsplătiți eram cu zâmbete”
Mihaela CD / Buchete din lanul copilăriei
„Vreau să fim deodată în copilărie,
Alergând prin iarbă, tineri și desculți,
Să culegem struguri, acrișori, din vie,
Recitându-ți versuri, tu să le asculți.”
Gabriela Raucă / Cafea de vis
Frumusețea anilor tineri, prima dragoste, plimbările, mână-n mână cu persoana iubită, pe aleile de castani și tei înmiresmați, primul sărut, apar în poeziile Mihaelei CD, cuprinse în volumul „Focul din noi” la fel ca și în „Simfonia culorilor”, scris de mine.

Aceleași simțăminte, aceleași dorințe și plăceri, aceleași suflete tinere…
„Tineri, frumoși și amorezați
Doi liceeni se prind de mână
Iubirea lor îi ține împreunați
Băut-au a dragostei fântână”
Mihaela CD / Dragostea nu are vârstă
„Prin întuneric ne-am întors, apoi, spre casă,
Mergand pe drumul străbătut, ades, de noi
Și-am îndrăznit, atunci, pe strada-ntunecoasă,
Ca să ne ținem strâns, de mână, amandoi.”
Gabriela Raucă / Poveste adevărată
Pentru poeta Mihaela CD, vara înseamnă tinerețe, iubire, pasiune, frumusețe înmiresmată, gingășie și trăire pură. Aceleași sentimente le împărtășesc și eu, fără a avea vreo îndoială, că este cel mai frumos anotimp, al anului și al vieții.
„Verii aburinde i-am făcut salbă
Din scoicile tandrelor desfătări
Parfumul catifelat o coală albă
Cu poeme scrise pe a mării zări”

Mihaela CD / Să regăsim ale tinereții nemuriri
„Iar dimineața purpurie,
De roșul soarelui aprins,
Scrie mesaj de bucurie,
Pe-albastrul cerului întins.”
Gabriela Raucă / Vară fierbinte
Trecerea tinereții, pentru Mihaela CD, este asociată cu sosirea toamnei, care ademenește cu întreaga ei paletă de culori, care mai de care mai atrăgătoare, dar nu reușește să înlocuiască plăcerea verii, care rămâne, totuși, anotimpul preferat al autoarei. În perfectă concordanță bat inimile noastre, dorindu-ne ca vara să nu mai plece, iar toamna, care este o trecere spre răceala iernii, să rămână cât mai multă vreme, dacă tot a venit.
„Iar covorul său multicolor de frunze
Bucuros acoperă întristatul pământ
Și cu melancolia ei ne reînvie muze
Ce-așteaptă să se alinte prin cuvânt”
Mihaela CD / Și-a mai căzut o frunză ruginie
„Și din a toamnei bucurie,
Alegi doar roșul ruginiu,
Împrăștiat cu dărnicie,
În mări de galben auriu…”
Gabriela Raucă / Toamnă nebună
O frunză căzută pe pământ, sună a tristețe și a bătrânețe, sentimente atât de potrivnice sufletelor noastre tinere, dorinței noastre ca tinerețea să dăinuiască, fiind anotimpul preferat al vieții.
„În vântul care bate, o frunză geme
Că-i aruncată fluturat, pe pământ
Romanța toamnei vrea să cheme
Toate culorile la un recensământ”
Mihaela CD / Spectacolul toamnei
„Dar într-un târziu, dusă de vânt,
În vârtej de galben ruginiu,
Și-a găsit odihna pe pământ
Așteptând al iernii argintiu.”

Gabriela Raucă / Mesaje ruginii
Și îndreptându-mă înspre finalul acestei paralele, ajungând la un punct în care apare iarna în tablou, nu pot trece de însemnătatea pe care o are acest anotimp, în afară de întruchiparea bătrâneții. Iarna este aceea care, cu sărbătorile ei sfinte, aduce întregii omeniri și ne aduce și nouă, celor care vedem poezia în ea un farmec deosebit, o vrajă și o bucurie imensă, dar și o durere, atunci când cei dragi nu sunt împreună cu noi:
„Trecute-s vremile noastre bune
Cu casa plină și bradul încărcat
Mi-e sufletul rănit pe astă lume
Către măicuța dorul mi-e plecat”
Mihaela CD / Colind pentru mama
„Și când stele strălucitoare,
În bradul tău vei atârna,
Să dai prilej de sărbătoare,
Acum și-n casa altcuiva!”
Gabriela Raucă / De Crăciun
Aș putea continua această descriere fără a mă putea opri din a scoate în evidență sensibilitatea, frumusețea și profunzimea sentimentelor, a trăirilor și a transformării lor în vers. Cartea Mihaelei CD, ”Focul din noi” este un spectacol de culoare, aducând încă o dovadă a talentului de necontestat, pe care autoarea ni-l etalează.
Mihaela CD a reușit să îmbine setimente și emoții pure, dorințe și pasiuni, temeri și credințe, dragoste și dor, folosindu-se de penelul plin de culoare al metaforelor și realizând astfel cel mai expresiv tablou al trăirilor interioare, al inimii cuprinse de înflăcărare, al focului din noi, pe care destinul îl ține în mâna sa.
Sunt încântată că o astfel de realizare din domeniul artei lirice își găsește simbioza cu poeziile mele, cuprinse în „Simfonia culorilor” și mă bucur din toată inima, pentru apropierea sufletelor noastre poetice, pentru telepatia care ne-a condus, scriind aceste versuri, pornite din colțuri diferite de lume.

Gabriela Raucă
Viena, Austria
23 septembrie 2021

Intrebari si dorinta de Florentina Savu

ÎNTREBĂRI ȘI DORINȚĂ

 

Cine ești tu, fată frumoasă?

N-ai vrea prietene să fim?

Nu sta în apa aia rece,

Mai bine ieși, să ne privim!

 

Nu ești curioasă cine sunt?

Din valurile apei reci

Vino alături să vorbim,

Timpul cu mine să-ți petreci!

 

Poate-o să-ți placă și pe aici,

Ne-asemănăm atât de mult!

Surori gemene dacă am fi

Nu aș simți atât tumult...

 

Vino, iubito, vino-ndată,

La mine-acasă vreau să mergi

Părinții mei vreau să te vadă,

Nu știu de poți să mă-nțelegi!

 

Vreau să le văd pe chip uimirea                                        

Și de vor ști care sunt eu,

Niciun cuvânt să nu le spunem,

Sunt sigură că le-o fi greu!

 

Vreau să-și dorească să-mi fii soră,

Cu mine să rămâi pe veci,

Să-ți părăsești casa din ape

Și de la noi să nu mai pleci!

 

Florentina Savu

Drum de Irina Floriana Alexandrescu

Drum

am plecat singură din orașul acela

pe drum viața fugea să mă ajungă din spate

auzeam clar scâncetul statuilor uitate

în curând voi zări cerul

mare cât o aripă

gândeam că piscul sufletului nu se scoate la vânzare de visuri

doar și pentru că el nu doarme nici noaptea

în fața mea bătrâni de toate vârstele

în urmă copiii pun părinții la uscat

strigând

Ce grele sunt oasele când nu mai au niciun rost!

Irina Alexandrescu

Da-ne Doamne de Anna Nora Rotaru

 

     DĂ-NE DOAMNE...                                               

      

    Simți pe-obraz adierea dulce de zefir,

    Pe crengi crăpând mugurii roz și cruzi ?

    Simți mireasma petalelor de trandafir

    Și-al ierbii-n freamăt, în luncă, fir cu fir ?

    Simți nevoia să alergăm ca doi zăluzi,

    Cu mâinile deschise și cu ochii uzi ?

 

    Ba simți chiar și răsufletul mării-n mal,

    Cum spre tine vine și încet te-atrage,

    Ademenindu-te pe-albele coame de val

    Departe să te poarte, în tropotu-i de cal ?

    Călindu-te-n furtună, simți cum te trage

    Și-apoi pe țărm te lasă, se retrage ?

 

    Vrei zorii să-ți fie cu răsărit de soare,

    Lucind culorile din spectru, ca vitralii ?

    Liber să simți, ca ieșit din închisoare,

    Lăsându-ți pașii, pământul să măsoare ?

    Sătul nu ești de război, foc, funeralii,

    Având casă adâncul mării și coralii ?

 

    Vrei să zbori ca vultur cu aripi întinse,

    Planând cu ochii ageri de pe înălțimi ?

    Să uiți visurile-ți pe sub cenușă stinse,

    Făcându-ți alte noi, de culori aprinse,

    Scăpând de gloatele amorfe de mulțimi,

    De cei cu capu-ntre genunchi și anonimi ?

 

    Simți revoltă ajuns la capătul de pod ?

    N-ai vrea să scapi de cerberii la pândă ?

    Să nu mai fii un amărât de artropod

    Când, împins din spate, te duci spre eșafod,

    Unde, din vina nașterii, aștepți osândă,

    Plătind cu sânge reaua haită și flămândă ?

 

    Să te-ntorci ai vrea l-acei ani ai inocenței,

    Cu parfum de roze, smirnă, tămâioară...

    Sub pelerina de brocart e cea a zdrenței,

    Cătând comori, ai pierdut darul esenței,

    Bucuria vieții, așa cum fost-a prima oară...

    Dă-ne, Doamne, ce datu-ne-ai odinioară !

 

                   AnnaNora Rotaru - autor

Azi și mâine de Camelia Cristea

Azi și mâine

 

Am oftat adânc atunci

Când mânjit era pământul

Și în cute de durere

Se strivea ușor cuvântul.

 

Am pus liniștea să doarmă

În cămara cea gătită,

Primenită-mi este casa

Și cu flori împodobită.

 

Am aprins și lumânarea

Cu nădejdea de mai bine

Toate vin și trec prin lume,

Cu un scop și rost anume!

 

Am ținut în palme fruntea

Când cărunta așteptare

Își făcuse drum la poarta

Cea zidită din visare.

 

Și-am spus pietrelor să tacă

Că strigau în disperare,

Când un vânt bătea cu biciul

Drumul presărat cu sare!

 

Și-am spus oilor din turmă

Că e vremea de pe urmă

Și-așteptării de pe clanță

Că pe umeri port o zdreanță!

 

Nu mă vait și nici nu plâng                                            

Când durerile mă strâng,

Dar pun mintea mea să stea

Într-un psalm cum știe ea.

 

Și pe muntele îndurării

Să dăm răul tot iertării!

Grâul bun să-l facem pâine

Să mai credem și în mâine.

 
Camelia Cristea

De ziua mea ...de Simina Paun

De ziua  mea  …

Astăzi, genunchiul îmi atinge pământul într-o mare reverență și vă mulțumesc frumos!

       Nu eu mă vreau vorbită, povestită, când seara, din zilele cu tihnă, vă puneți la taifas! Ci inima- mi supusă și suavă, ce-ncepe-a lăcrima când întâlneste inimile voastre, cu ele-ncepând  a suspina.

      Și nu vă cer și nici n-aș vrea să fim doar îngeri cu fâlfâiri de aripi, rotindu-se deasupra celor pe care, doar știm a-i judeca! Vă cer doar îndurare, puțină bucurie, câ stim si când, și unde, pe drumul spre Camino să fim și drepți și buni, în viata asta tristă, să știm a ne juca.

   Nu vreau să fiu privită ca unul care plânge sau unul care râde când calculul și-l face și astfel, linia tragand-o să știe-a calcula. Priviți- mă cu ochii cu  care pe nebuni îi plângeți ori poate de ei voi râdeți, voi neștiind nebunul, cât poate îndura!

    Gândiți-mă ca pe un strop de viață  în care cu ardoare te poți increde, atunci când, de ultimele fapte, fără regrete, lacrimi, fără un drept la luptă, sarmana-ți viață-ti cere a te lepăda.

     Nu eu ma vreau vorbită!

Vreau doar să râdeți toți, cu hohote de lacrimi

când soarele apune iar eu cu a lui plecare,

doar inimile voastre să știu îmbrățișa!

Simina,

Acasā... de Maricica Cirnu Capan

Acasā...

Acasā e o altā dimensiune, e o lume mai aproape de Dumnezeu, e o lume nesticloasā... si oricât de lipit ne-ar fi buzunarul, ruga e mai dulce, apăsarea e mai ușoră, iar dorul se "stâmpārā"...

Un alt decor ne umple inima, un alt decor ne umple ochiul, iar vorba ne e simplā si cu mult mai tihnitā...

Si iubirea e in decor, si covrigii, si castanele cāzânde prin iarba ruginită, si grāmezile imense de pepeni, care se terminā odatā cu vara...

E drept cā zâmbetul nu ne e așa de larg ca-n occident, dar e de bun simt și vine când trebuie... Nu stim a râde fārā rost, cā nu e vreme si nici n-am fost obisnuiti cu asa ceva...

Când nu esti acasā, nimic nu seamānā cu ce-i pe la noi... nici mirosul de tocană, nici adierea teiului, iar despre sarmale si ciorbā, nici nu îndrăznesc a vā spune multe, căci... oricât le-ai învârti în oale strāine, ceva, ceva, mereu, le va lipsi... leusteanul, frunza noastrā...

Acasā e o altā dimensiune... poate iubirea,  sau poate mirosul de pâine, de vatrā, sau poate chiar sārācia, sau chiar mirosul de Dumnezeu, de ce nu... de Dumnezeul nostru...

Acasā mi-e povestea...

Maricica Cirnu Capan

Tapet pe pereți de Simina Paun

Tapet pe pereți

Gustă o oră din ziua de mâine,

Alături de mine și n-ai să regreți!

Pictează-mi felii din ziua ce vine,

Înșiruie pânza, tapet pe pereți.

Și ia lampadarul, așază-l in colț,

La celălat capăt, așază o floare,

Aprinde în beznă bătrânul opaiț,

Coboară în casă, o rază de soare.

Zâmbește si taci! Cuprinde-mi o tâmplă,

Prepară cafeaua cu gust de chindii,

Împarte cu mine o clipă plăpândă,

Apoi printre lacrimi, să-mi spui dacă vii.

Nimeni de-acum n-o să știe

De ce mai zâmbesc, când ninsorile cad.

Doar tu, muscând o felie din mine,

Vei ști că a nins peste focuri, ce-n inimă ard.

Bine mi-ar fi de ai ști despre tine

Unde mai ești, pe ce pânze înșiri mii de povești.

Vei uita cum tăcând îți vorbesc despre mine,

Vei privi cum plangând mă alcătuiești.

Curând ochii-mi vor fi puși pe o pânză.

Curând nu voi mai  putea să te privesc.

Doar sufletu-mi mut va sta o secundă

În echilibru,  pe muchia de șevalet.

Mai cred și acum că e bine

S-aud visele tale, când în somn îmi zâmbești.

Întinde o mâna, cuprinde-mă-n șoaptă

Și spune-mi ca astăzi, ce mult mă iubești.

Am o părere, desigur prea bună,

Despre greșeala pe care vreau să ți-o dedic

Crezând că o oră din ziua de mâine,

Este momeala cea mare cu care pot să câștig.

vers de Simina Paun

fotografia apartine  Cristina Vomastek

Din ale vietii file

Nişte elevi au scăpat o cutie goală de Coca-Cola sub bănci.

Evident că nimeni nu s-a aplecat s-o ridice.S-a aplecat profesorul, ei au zâmbit şi, înainte de-a o arunca la coş, i-a provocat la o discutie.

Avem două cutii de Coca-Cola. Una e plină şi alta e goală.

-Dacă bat cu degetul în ele care sună mai tare ?

-Cea goală, au răspuns corect elevii după ce au auzit zgomotul ciudat al acesteia.

-Dacă le dau câte un bobârnac uşor, dacă suflu cât pot înspre ele, care cutie pică ?

-Tot cea goală, spun ei în timp ce văd experimentul.

 Apoi a luat cutia goală în mână şi a strâns-o.

-Care se turteşte ?

-Cutia goală, au răspuns la unison.

Le-a spus de ce majoritatea tinerilor României sunt gălăgioşi. De ce ţipă în tramvaie, în autobuze, în parcuri şi pe holurile şcolii. De ce ţipă la profesorii, la părinţi sau chiar pe… facebook.

Le-a spus şi de ce unii adulţi urlă la neveste deşi sunt la un pas de ele, se răţoiesc la bătrâna ce intră-n faţă la rând la pâine, ameninţă şoferiţa ce-a intrat aiurea-n intersecţie, blesteamă copiii… Pentru că sunt goi !

Butoaiele goale fac mare gălăgie. Zornăie. Hodorogesc. Imediat cum le atingi se duc de colo-colo. Pierd echilibrul. Se clatină ca Hopa-Mitică. Şi când cad, se fac zob. Cele pline nu se clintesc din loc. Şi rămân mute, chiar dacă le loveşti.

În viaţa de "butoi gol" orice vântuleţ ne dărâmă. Cum vine puţin încercarea ajungem jos. Tăvăliţi. Stresaţi. Bulversaţi. Făcuţi grămadă. Iar dacă cumva ne strânge menghina vieţii ne mototolim. Ne turtim. Dacă suntem plini însă, rămânem în picioare.

Da, plini de bunătate, înțelegere, responsabilitate, bun simț, cultură, empatie, grijă...

Seară orientală pe Bosfor de Cristinel Cristea

Seară orientală pe Bosfor

 

Iar te-ai aruncat în valurile gândului nebun,

Te privește un luceafăr, eu îl cert, în șoaptă-i spun,

Că regina cea din apa mării plină de răcoare,

E a mea și doar a mea e. Să privească-n altă zare!

 

Și ce muzică frumoasă, din seraiul de aproape,

De la mal de mare vine, când ne-mbrățișăm în ape!

Tot Orientul parcă vine să privească-n încântare,

O iubire nelumească, o prințesă răpitoare.

 

Pe nisipul fin se lasă trupul tău, ce nebunie!

Ție nu îți pasă, însă știi ce doruri îmi dai mie,

Te sărut fără-ncetare, pielea udă și bronzată,

Se-ncălzește nebunește, cum n-a fost ea niciodată.

 

Dansatoarele, aproape, în grădina lor de vară,

Dau din șolduri, grațioase, ochii toți se înfioară,

Și lichioruri și cafele și săruturi sub palmieri,

Tinerețe orientală, ca și mâine, ca și ieri.

 

Eu iubesc regina nopții, sus, luceafărul gelos,                        

Blestemându-și soarta crudă, se dorește-n lume, jos,

Îi tot spun, însă degeaba, să se ducă la culcare,

Și sărut iar sânii tineri ai prințesei răpitoare.

 

Și ce seară orientală ne trăim la malul mării!

Ce prințesă strâng în brațe la-nceputul înserării!

I-aș da mări și munți și ape pentr-o noapte zânei mele,

Pentr-o noapte cât o viață și seraiuri și castele!

 

Cristinel Cristea Alexievici

PRIVEȘTE, ROMÂNIE, SPRE HRISTOS! de Eliana Popa

PRIVEȘTE, ROMÂNIE, SPRE HRISTOS!

Privește, Românie, spre Hristos!

Asa cum au privit străbunii tăi

Ei au trăit și au murit frumos

Și-au stat semeți ca niște pui de lei!

 

Privește, Românie, spre Hristos!

Tu ești vlăstar crescut în via Lui

Nu te usca căci ești pământ mănos

Și rod bogat la Tronul Sfânt să-i pui!

 

Te-ai gârbovit amarnic, Românie,

Nu mai privești la Cer, doar la pământ

Te plâng străbunii îngropați în glie

Căci lui Hristos i-ai cumpărat mormânt!

 

Strămoșii tăi cei purtători de Cruce

Te cheamă sub stindardul lui Hristos,

Să te călești în baia lor de sânge

Să fii lumină-n veacul păcătos!

 

Așteaptă Domnul un popor viteaz

Călăuzit sub semnul Crucii Sfinte

Să-nvingă al iadului cumplit talaz

În numele Iubirii Răstignite!

 

Crezi că trăiești în pace, Românie?

Dar nu e pace fără Dumnezeu

Și lege ai, dar unde-i Legea Vie

Pe care ți-a lasat-o neamul tău?

 

,,Eu sunt cu voi" a spus Mântuitorul,

În loc Lui să te pleci, mai mult te-nalți!

El pentru tine azi e cerșetorul

Și iar Îl scuipi și cuie-n trup Îi bați!

 

Uitând pe Domnul, ți-ai uitat străbunii

Ce în lumina Slavei ca aștrii s-au aprins

Nu-i mai cinstești pe ei, ci toată știința lumii

Și pe Hristos în chivot L-ai închis!

 

Privește către Domnul, Românie!

Poporul Lui sa fii, popor frumos

Iar lege sfantă, Legea Lui să-ți fie

   Să naști și azi martiri pentru Hristos!

de Eliana Popa