Inimi surori de Gabriela Rauca

Inimi surori

Paralelă între „Focul din noi” și „Simfonia culorilor”
Cunoscând-o pe scriitoarea Mihaela CD, poți avea șansa de a înțelege esența poeziilor sale, dar și reciproc, intrând în lumea cărților ei, îi poți pătrunde cu ușurință sufletul.
Cu câteva luni în urmă am avut plăcerea de a face cunoștință cu Mihaela CD, o scriitoare deosebit de talentată, un nume de care se vorbește din ce în ce mai mult, în legătură cu tot ceea ce înseamnă poezie, publicații literare, cultură românească peste hotare, evenimente spectaculoase, în care se promovează valorile românești, ca mesager al frumuseții umane, văzută din perspectiva spiritualului.
Cronici, referitoare la operele sale, la întreaga sa activitate literară, s-au scris și se scriu în continuare, de către specialiști în domeniu, care au capacitatea de a-i califica și aprecia munca de creație, într-un mod profesional și cu siguranță foarte competent, dar eu, mă voi referi aici, la un alt fel de a o percepe și de a vedea lucrurile, din perspectiva unei „surori de botez literar”, așa cum, în ultima vreme, ne place, amândurora, a ne numi.
De ce spun acest lucru, de ce mă gândesc la Mihaela CD ca la un suflet pereche, în domeniul poeziei, de ce a reușit această scriitoare talentată să mă impresioneze atât de mult?
Care sunt punctele noastre comune, în ceea ce înseamnă poeziile scrise, viața de familie, felul de a reacționa în fața momentelor dramatice, a emoțiilor puternice, a bucuriilor și evenimentelor generate de acestea, în fața trecerii timpului și a vieții în general?
Ce ne apropie și ne face să gândim în același fel și ce ne deosebește pe una de cealaltă?
Despre felul în care ne-am cunoscut, a povestit și Mihaela, cu lux de amănunte și cu recunoștință, pentru o persoană deosebită, care a intuit de la început simbioza dintre sufletele noastre, puse în pagini de carte. Mă refer la doamna Mioara Hususan, realizatoarea și moderatoarea emisiunii „Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni”, prezentă în fiecare sâmbătă, la „Radio Romantic cu armonie și bucurie”.
În urma unei lansări comune, o surpriză, de care am avut parte amândouă, fără a ne cunoaște și bineînțeles, fără știrea noastră. surpriză pusă la cale de moderatoarea emisiunii, s-a înfiripat între noi o prietenie, o colaborare și o legătură de suflet, între doi oameni cu perspective foarte apropiate.
Am avut marea bucurie să primesc volumul de poezii „Focul din noi”, semnat de poeta Mihaela CD, aproximativ în același timp, în care, cartea mea „Simfonia culorilor” a ajuns la ea, în Canada. Am fost impresionată, din prima clipă, de frumusețea cărții primite, publicată atât la Editura „Celestium” din România, cât și la „Globart Universum”, din orașul canadian Montreal, de eleganța cu care a fost creată, în așa fel încât, aspectul său, în fiecare detaliu, să îi pună în valoare conținutul.
Ceea ce mi-a atras atenția în mod deosebit, deja de la prima pagină, au fost câteva cuvinte frumoase, scrise de autoare, cuvinte care cuprind în ele întregul concept al acestui volum, dar și al celorlalte creații literare, care poartă semnătura Mihaelei CD :
„poezii din sufletul meu pentru sufletele voastre”
O dedicație, pentru sufletele sensibile și dornice de frumos, o declarație de dragoste, din partea autoarei, o expresie care sintetizează o stare de spirit ideală, o comunicare între scriitor și cititori. M-a impresionat extrem de mult, asemănarea simțămintelor și gândirii noastre, aducându-mi aminte de vorbele așezate de mine, pe prima pagină a volumului de poezii, „Simfonia culorilor”, care îmi aparține:
„Mi-am pus sufletul pe tavă… și vi-l ofer…într-o carte, cu toată căldura și dăruirea mea, dându-vă ocazia să mă cunoașteți…”
Două cărți de poezii, pornite direct din sufletele noastre, ale autoarelor și plecate înspre sufletele cititorilor, două volume de poezii romantice, ale căror esență pare a fi aceeași, două daruri, făcute atât nouă, cât și tuturor inimilor sensibile, care știu a le prețui.
Răsfoind cartea Mihaelei CD, înainte de a începe a o citi, mi-au atras atenția superbele picturi ale talentatului artist Mircea Rustiuc, creații așezate la fiecare început de capitol, accentuând și dând o savoare deosebită minunatelor versuri. Colaborarea cu un pictor și integrarea operelor sale în conținutul cărții este o altă asemănare a celor două volume de poezii ale noastre, având în vedere că pe paginile cărții mele, se află minunatele creații ale talentatului artist Mihai Cătrună, care pun în valoare, în mod deosebit, poeziile mele.
Simbioza dintre un artist liric și unul plastic și colaborarea dintre ei, nu poate fi decât benefică amândurora, poezia însemnând o pictură a sufletului, realizată cu ajutorul metaforelor, pe când pictura este poezia culorilor pe care ochiul o percepe și o transmite sufletului dornic de frumos și emoție pură.
Încă de la primele versuri citite, mi s-a întărit și mai mult convingerea, că Mihaela CD împărtășește idei, tratează subiecte, se adresează cititorului, concepe viața și evenimentele, sentimentele și relațiile cu oamenii, se comportă față de natură, de credință, de familie în aceeași manieră ca și mine. Și ea vede viața ca pe un spectacol și ca pe o perpetuare a anotimpurilor, iubirea ca pe un foc aprins din interiorul nostru, marea ca pe o confidentă, la care ne întoarcem mereu cu inima plină de emoție. La început, am crezut că este doar o părere, dar fiecare vers citit, fiecare poezie, îmi pătrunde în suflet, de parcă acolo i-ar fi locul și de acolo ar fi pornită.
M-am hotărât să pun pe hârtie impresiile mele, despre asemănările și deosebirile cu care noi, două poete, ce până acum nu ne-am cunoscut și nu ne-am citit reciproc poeziile niciodată, privim lucrurile și tratăm anumite subiecte, în moduri surprinzător de asemănătoare. Am spicuit din cărțile noastre, făcând o paralelă între poeziile Mihaelei CD și cele concepute de mine, o prezentare a ceea ce înseamnă poezie plecată din două suflete surori.
Plăcerea de a scrie, de a pune în vers trăirile noastre, vorbind sincer despre ele, apare în poezii, ca urmare și împlinire a viselor, ca exprimare directă a sentimentelor, în curgerea lor fluidă și așezarea pe hârtie:

„Versuri ce-s rebele-n gândire
Mă vânează să le prind în toc
Vor să se așeze spre oglindire
În vitrina sufletului vor un loc.”
Mihaela CD / Vitrina sufletului meu
„Întinzi o mână, cu degete fine,
Spre mângâierea, pe care o vrei
Și se ivesc multe stihuri divine,
Curgând gingașe din al tău condei.”
Gabriela Raucă / Lumea poeziei
Un alt punct comun, aflat în versurile noastre este iubirea și focul ei, care arde în noi, atingând valori înalte, dând versurilor savoare și intensitate.
„Și înfulecăm flămânzi de dorință
Poamele coapte a fericirii-n doi
Ne-ndestulăm cu multă iscusință
Că e viu și arzător focul din noi.”
Mihaela CD / Focul din noi
„E fierbințeală, foc și pasiune
Și e dogoarea miezului de vară,
Tot ce în suflet simți ca o minune,
E vraja mării-n farmecul de seară.”
Gabriela Raucă / Pastel în roșu
Dorința de a primi mereu, din partea omului iubit, dovezi de dragoste, este în ambele cărți exprimată în versuri care tratează aceeași temă:
„Mai scrie-mi vers de dor, iubite
Să știu că totuși nu m-ai uitat
Chiar de ți-s șoaptele grăbite
Și chiar de n-ai un timp ilimitat”
Mihaela CD / Mai scrie-mi…
„Scrie!
De ce nu îmi scrii de iubire,
Ființa mea să te inspire,
Să-ți fiu muză, în poezie?
Mai scrie!”
Gabriela Raucă / Cicăleli
Spectacol de culoare este dragostea, în toate formele ei: pentru partenerul de viață, pentru copii, pentru părinți, pentru țară și limba strămoșească, pentru natură și pentru oameni.
În poeziile Mihaelei CD, cititorul simte răsfățul sentimentelor, care armonizează cu paleta de tonuri vii, prezente în tabloul creat de autoare. Cartea mea tratează aceleași teme, în același mod și cu aceeași intensitate de trăiri. Să fie întâmplătoare întâlnirea noastră?
Culoarea roșie, ne-a inspirat versurile multor poezii, pline de aceeași trăire ademenitoare. Culoarea iubirii, a trandafirilor înfocați, a sângelui care ne curge prin vene, a bujorilor care ne împodobesc obrajii sugerează fierbințeală și emoție pură, ducându-ne cu gândul la focul din noi, care arde și întreține viața, iubirea, pasiunea:

„Ți-am desenat în piept iubirea
Inima-n roșu viu ți-am colorat
Și mi-ai lipit în suflet fericirea
Drăgăstos viața mi-ai decorat”
Mihaela CD / Ți-am desenat în piept iubirea
„E roșu pur, într-un păcat fierbinte,
Și este gust, trăire și candoare,
E tot ce-a fost cândva, în trup și minte,
Ori viața însăși, strânsă în culoare.”
Gabriela Raucă / Pastel în roșu
Dragostea pentru părinții plecați dintre noi înspre veșnicii, ia forma dorului, care ne arde sufletul, iar această suferință se transformă în dorința de a sta de vorbă cu ei, de a le povesti și de a-i auzi și pe ei cum ne vorbesc, cu dragoste părintească, alinându-ne suferința. Stând cu ei și povestindu-le despre noi sau ascultându-le glasul, simțim o mângâiere transformată în vers, care curge pe coala de hârtie cu aceeași fluiditate ca și lacrimile noastre, pentru pierderea lor:

„Mi-e foarte dor, iar inima tresaltă
Când îmi amintesc de glasul tău
Să ți-l mai aud aș vrea, iubite tată
Căci ai plecat și-mi pare tare rău”
Mihaela CD / Mă doare dorul
„Să vorbim, iarăși, de toate,
Să te-aud cum povestești,
Să-ți văd lacrimi adunate,
În ochi, dacă mă privești!”
Gabriela Raucă / La cafea cu tata
Despărțirea de rude este de asemenea o temă pe care, amândouă am tratat-o în cărțile noastre, cu aceeași sensibilitate și durere, pentru pierderea multor oameni dragi, a căror prezență în viața noastră ne-a fost atât de benefică, de la fiecare rămânându-ne neprețuite amintiri:
„Familiile se mută-n cimitire
Înșirați dispar să cânte-n cor
Și ne-ntrebăm de ce deodată
Moartea a prins curaj și spor”
Mihaela CD / Regăsire postumă
„Mă cuprind, din nou, aducerile-aminte
Și în suflet, o durere s-a ivit,
Se deschid, din ce în ce mai des, morminte,
Înghițind frânturi din viața ce-am trăit.”
Gabriela Raucă / De neuitat
Iar tot în aceleași poezii, la finalul lor, convingerea că ne vom revedea, cândva cu cei plecați, aduce o undă de speranță:
„Lăsa-vom regretând o lume
Cu bune și cu rele adunate
Și-om pleca pe căi postume
Să regăsim rudele plecate…”
Mihaela CD / Regăsire postumă
„Nu pot să prevăd ce o să mai urmeze,
Și-ntr-o altă lume nu știu cum va fi,
N-am idee, cât de mult o să dureze,
Dar sunt sigură că ne vom întâlni.”
Gabriela Raucă / De neuitat
Dragostea de țară, de oameni, de limba strămoșească, se amplifică pentru noi, cei plecați peste hotare, devine un dor intens, de care nu putem scăpa, orice am face.
Acest sentiment se regăsește din abundență atât în poeziile Mihaelei CD, cât și în versurile scrise de mine:

„Dragii mei români la fel vă iubesc
Chiar dacă-s plecată în lumea mare
Tot a mea limbă română o vorbesc
O mică Românie avem în depărtare”
Mihaela CD / Același tricolor
„Că de-oi trăi, aici, o veșnicie,
Iar graiul, cât de bine-aș învăța,
Chiar de va fi să fie-n poezie,
Eu voi visa, mereu, în limba mea.”
Gabriela Raucă / Sinceritate
Pentru Mihaela CD, la fel ca și pentru mine, copilăria și amintirile, rămase în minte și suflet, se regăsesc în versuri, care îmbină dorul de anii minunați, ce au trecut, cu ghidușia pe care o păstrăm încă în noi. Amintirea casei părintești, a grădinii cu flori, a prietenilor și a jocului nestingerit de griji, apare destul de frecvent în poeziile noastre.

„Noi alergam pe câmpul drag
Să culegem dalbe margarete
Bunicii-i duceam maci în prag
Și răsplătiți eram cu zâmbete”
Mihaela CD / Buchete din lanul copilăriei
„Vreau să fim deodată în copilărie,
Alergând prin iarbă, tineri și desculți,
Să culegem struguri, acrișori, din vie,
Recitându-ți versuri, tu să le asculți.”
Gabriela Raucă / Cafea de vis
Frumusețea anilor tineri, prima dragoste, plimbările, mână-n mână cu persoana iubită, pe aleile de castani și tei înmiresmați, primul sărut, apar în poeziile Mihaelei CD, cuprinse în volumul „Focul din noi” la fel ca și în „Simfonia culorilor”, scris de mine.

Aceleași simțăminte, aceleași dorințe și plăceri, aceleași suflete tinere…
„Tineri, frumoși și amorezați
Doi liceeni se prind de mână
Iubirea lor îi ține împreunați
Băut-au a dragostei fântână”
Mihaela CD / Dragostea nu are vârstă
„Prin întuneric ne-am întors, apoi, spre casă,
Mergand pe drumul străbătut, ades, de noi
Și-am îndrăznit, atunci, pe strada-ntunecoasă,
Ca să ne ținem strâns, de mână, amandoi.”
Gabriela Raucă / Poveste adevărată
Pentru poeta Mihaela CD, vara înseamnă tinerețe, iubire, pasiune, frumusețe înmiresmată, gingășie și trăire pură. Aceleași sentimente le împărtășesc și eu, fără a avea vreo îndoială, că este cel mai frumos anotimp, al anului și al vieții.
„Verii aburinde i-am făcut salbă
Din scoicile tandrelor desfătări
Parfumul catifelat o coală albă
Cu poeme scrise pe a mării zări”

Mihaela CD / Să regăsim ale tinereții nemuriri
„Iar dimineața purpurie,
De roșul soarelui aprins,
Scrie mesaj de bucurie,
Pe-albastrul cerului întins.”
Gabriela Raucă / Vară fierbinte
Trecerea tinereții, pentru Mihaela CD, este asociată cu sosirea toamnei, care ademenește cu întreaga ei paletă de culori, care mai de care mai atrăgătoare, dar nu reușește să înlocuiască plăcerea verii, care rămâne, totuși, anotimpul preferat al autoarei. În perfectă concordanță bat inimile noastre, dorindu-ne ca vara să nu mai plece, iar toamna, care este o trecere spre răceala iernii, să rămână cât mai multă vreme, dacă tot a venit.
„Iar covorul său multicolor de frunze
Bucuros acoperă întristatul pământ
Și cu melancolia ei ne reînvie muze
Ce-așteaptă să se alinte prin cuvânt”
Mihaela CD / Și-a mai căzut o frunză ruginie
„Și din a toamnei bucurie,
Alegi doar roșul ruginiu,
Împrăștiat cu dărnicie,
În mări de galben auriu…”
Gabriela Raucă / Toamnă nebună
O frunză căzută pe pământ, sună a tristețe și a bătrânețe, sentimente atât de potrivnice sufletelor noastre tinere, dorinței noastre ca tinerețea să dăinuiască, fiind anotimpul preferat al vieții.
„În vântul care bate, o frunză geme
Că-i aruncată fluturat, pe pământ
Romanța toamnei vrea să cheme
Toate culorile la un recensământ”
Mihaela CD / Spectacolul toamnei
„Dar într-un târziu, dusă de vânt,
În vârtej de galben ruginiu,
Și-a găsit odihna pe pământ
Așteptând al iernii argintiu.”

Gabriela Raucă / Mesaje ruginii
Și îndreptându-mă înspre finalul acestei paralele, ajungând la un punct în care apare iarna în tablou, nu pot trece de însemnătatea pe care o are acest anotimp, în afară de întruchiparea bătrâneții. Iarna este aceea care, cu sărbătorile ei sfinte, aduce întregii omeniri și ne aduce și nouă, celor care vedem poezia în ea un farmec deosebit, o vrajă și o bucurie imensă, dar și o durere, atunci când cei dragi nu sunt împreună cu noi:
„Trecute-s vremile noastre bune
Cu casa plină și bradul încărcat
Mi-e sufletul rănit pe astă lume
Către măicuța dorul mi-e plecat”
Mihaela CD / Colind pentru mama
„Și când stele strălucitoare,
În bradul tău vei atârna,
Să dai prilej de sărbătoare,
Acum și-n casa altcuiva!”
Gabriela Raucă / De Crăciun
Aș putea continua această descriere fără a mă putea opri din a scoate în evidență sensibilitatea, frumusețea și profunzimea sentimentelor, a trăirilor și a transformării lor în vers. Cartea Mihaelei CD, ”Focul din noi” este un spectacol de culoare, aducând încă o dovadă a talentului de necontestat, pe care autoarea ni-l etalează.
Mihaela CD a reușit să îmbine setimente și emoții pure, dorințe și pasiuni, temeri și credințe, dragoste și dor, folosindu-se de penelul plin de culoare al metaforelor și realizând astfel cel mai expresiv tablou al trăirilor interioare, al inimii cuprinse de înflăcărare, al focului din noi, pe care destinul îl ține în mâna sa.
Sunt încântată că o astfel de realizare din domeniul artei lirice își găsește simbioza cu poeziile mele, cuprinse în „Simfonia culorilor” și mă bucur din toată inima, pentru apropierea sufletelor noastre poetice, pentru telepatia care ne-a condus, scriind aceste versuri, pornite din colțuri diferite de lume.

Gabriela Raucă
Viena, Austria
23 septembrie 2021