Da-ne Doamne de Anna Nora Rotaru

 

     DĂ-NE DOAMNE...                                               

      

    Simți pe-obraz adierea dulce de zefir,

    Pe crengi crăpând mugurii roz și cruzi ?

    Simți mireasma petalelor de trandafir

    Și-al ierbii-n freamăt, în luncă, fir cu fir ?

    Simți nevoia să alergăm ca doi zăluzi,

    Cu mâinile deschise și cu ochii uzi ?

 

    Ba simți chiar și răsufletul mării-n mal,

    Cum spre tine vine și încet te-atrage,

    Ademenindu-te pe-albele coame de val

    Departe să te poarte, în tropotu-i de cal ?

    Călindu-te-n furtună, simți cum te trage

    Și-apoi pe țărm te lasă, se retrage ?

 

    Vrei zorii să-ți fie cu răsărit de soare,

    Lucind culorile din spectru, ca vitralii ?

    Liber să simți, ca ieșit din închisoare,

    Lăsându-ți pașii, pământul să măsoare ?

    Sătul nu ești de război, foc, funeralii,

    Având casă adâncul mării și coralii ?

 

    Vrei să zbori ca vultur cu aripi întinse,

    Planând cu ochii ageri de pe înălțimi ?

    Să uiți visurile-ți pe sub cenușă stinse,

    Făcându-ți alte noi, de culori aprinse,

    Scăpând de gloatele amorfe de mulțimi,

    De cei cu capu-ntre genunchi și anonimi ?

 

    Simți revoltă ajuns la capătul de pod ?

    N-ai vrea să scapi de cerberii la pândă ?

    Să nu mai fii un amărât de artropod

    Când, împins din spate, te duci spre eșafod,

    Unde, din vina nașterii, aștepți osândă,

    Plătind cu sânge reaua haită și flămândă ?

 

    Să te-ntorci ai vrea l-acei ani ai inocenței,

    Cu parfum de roze, smirnă, tămâioară...

    Sub pelerina de brocart e cea a zdrenței,

    Cătând comori, ai pierdut darul esenței,

    Bucuria vieții, așa cum fost-a prima oară...

    Dă-ne, Doamne, ce datu-ne-ai odinioară !

 

                   AnnaNora Rotaru - autor