Zbor de Anca-Maria David

Zbor

Să mă desprind ușor de lume,

Să mă înalț și să ating un nor,

Să mă învăluie cu ploi de vară,

Ce curg din zori și până-n seară.

Aroma florilor de câmp mă împresoară,

Mă leagănă o stea pe cerul moale,

O pasăre m-alintă cu zborul de vioară,

Un cântec ce ne învață că iubirea

ne înalță-n zbor măreț.

Mă înfioară șoaptele tale încolăcite de valurile mării,

Ce se izbesc continuu de țărmul inimii.

Anca-Maria David

Anii de Mirela Șoimaru

ANII

Anii,ca de plumb,ne-apasă,
căci timpul e o grea povară!
Viața-i dură dar frumoasă,
cu siguranță nu-i ușoară!

Pe scenă oameni se perindă,
se bat cu Timpul,bieți actori...
Măsoară riduri în oglindă,
nu știu că-s numai călători...

Măști de iluzii purtătoare
și de himere vânători,
privim neputincioși cum moare      
speranța-n anii migratori!

Am vrea să fim mediatori
cu anii ce cu plumb ne-apasă,
dar suntem niște amatori,
în joc cu soarta furtunoasă!


Nu moartea este cea mai rea,
ci sfâșierea,desfrunzirea...
sau noaptea umedă și grea,
când e departe limpezirea!

Anii,ca de plumb,ne-apasă...

 Mirela Șoimaru

TOPITELE IERNI de Lavinia Bud

TOPITELE IERNI

Și ninge, iar ninge, necontenit,

Pașii îmi calc-apăsat prin troiene,

Un jar de lumină arde mocnit

În colțul de suflet cu vise perene.

Iubesc clipa înaltă din calde colinde,

Moștenire curată a neamului meu.

Un zâmbet din cetini cu drag mă cuprinde

Și inima bate, bate mereu...

Mă simt iar frumoasă și doruri în prag, 

Duios îmi spală obrazul fierbinte,

Miresme îmi vin din pădurea de fag

Și nu mai știu al cui e copilul din minte.

Se vor întoarce cândva sub zăpezi

Curgând de pe tălpi, topitele ierni,

Și verdele crud va așterne-n amiezi

Velința de pace, să ai un' să cerni

Bobul de grâu ce cade-n pământ,

Să crească înalt, ca pasărea-n zbor,

Legat să rămâi de primul cuvânt

Și de cer prin tumultul de dor.

Lavinia Bud

Înflorim iubito de Volodea Gavril

Înflorim iubito

Ne-au răsărit la tâmple,iubito,fermecătorii ghiocei,

Pășim azi peste timpuri în clinchet viu de clopoței,

Zâmbind ușor trecem agale peste întrebări oculte,

Iubirea nu are timp,nici rost vreodată să le asculte.

Zburdăm în plină toamna ca mielușeii primăvara,

Purtăm ca doi copii zănateci mereu în suflet vara,

Ce dacă anii apasă mai greu pe-al timpului cântar,

Sufletele-s mereu tinere,în inimi neostoitul iubirii jar.

Înflorim iubito,cum înfloresc mereu castanii primăvara,

Ne cresc noi aripi,ramuri,cât să nu simțim deloc povara

Clepsidrei cea rămas plină pentru noi doar pe jumătate,

Dar suntem doi,iar timpurile împreună le vom străbate.

Volodea Gavril

Melancolie... de Gabriela Raucă

Melancolie...

Se șterg trăirile de sărbătoare, 
Iar strălucirea lor se pierde-n timp
Și când, pe rând, alunecă-n uitare,
Iarna rămâne doar un anotimp...

Se simte iar răceala de afară,                                      

Din norii cenușii fulgii se cern,
Apoi, fără vreun țel, încet, coboară 
Și peste gheața veche se aștern.

Din vraja albă și-a ei strălucire 
A mai rămas troianul ce-a crescut
În straturi reci, lipsite de sclipire,
În amintirea timpului trecut.

Dar o speranță firavă apare
Trecând prin greul iernii înghețat 
Crâmpei de viață-ntruchipat în floare
Cu o putere de neașteptat.

Iar vieții noi, pornită ca să fie,
Lacrimi de gheață, setea-i potolesc,
Împrăștiind fiori de bucurie,
Ce-n suflete pătrund și-acolo cresc.

Se-aprind din nou trăiri de sărbătoare, 
Iar bucuria crește peste timp,
Când primăvara, în a ei splendoare
Nu este încă, doar un anotimp.

Gabriela Raucă

Iubire de Eminescu de Miriam Dabāu

Iubire de Eminescu

Pe florile de tei stā lacrima iubirii,                              

pe stelele-nserārii stā numele 
tāu ca un luceafår al noptii.
Eminescu! -sopteste pādurea...
Plâng pietrele începuturilor
din Bucovina si pāsāri de foc
îti cântā iubirea!

Eminescu! -te strigā si norii...
esti forma luminii din Coloana 
Infinitului a lui Brâncusi..
Esti piatrā a poeziei între hotare de peste māri 
si pecetea dragostei de dor!

Atâta iubire într-un nume...
si amintire pe strāzile sperantei,
Atâtea flori si stele risipite
printre iubiri neîmplinite...
Eminescu...
numele tāu e scris în stele!

Iubire de Eminescu

 Miriam Dabāu

LULEAUA UITĂRII... de Elena Căruntu

LULEAUA UITĂRII...

Pe un colț de policioară, și-a lăsat bunu'luleaua,
Într-o ceașcă fără toartă, s-a uscat de demult cafeaua
Un ziar vechi, mototolit, a cules pulberea vremii,
Iar icoana din perete, parcă-și murmură vecernii.

Un păianjen a țesut pânză peste masa mică
Vine vântul, pe-un geam spart și din joacă i-o mai strică
Un ceasornic tace-n tindă, cu limbile înțepenite,
Pe-o hârtie îngălbenită, cineva a scris cuvinte.

Parcă seamănă a rugă, sau o listă de bucate,
N-a mai apucat se vede, să le-nșiruie pe toate
Și din umbra unei uși, parcă face semn ciomagul
Cheamă, ceartă și așteaptă, doar s-o înturna moșneagul.

Pălăria găurită, zace-n prispă aruncată
Nimănui nu-i trebuiește și se rupe nepurtată,
De s-ar face vremea aceia, când era unchiașul tânăr
Toată supărarea casei, ar duce-o râzând pe umăr.

Și s-ar veseli să știe, că n-au împărțit luleaua,
Nici din ceașca fără toartă, nu s-a mai băut cafeaua
C-au luat tot ce se putea, ce-au crezut folositor,
Și-au lăsat odaia-n seama vremii și uitărilor.

Versuri Elena Căruntu

Lecții ale vieții de Licuța Pântia

Lecții ale vieții

Nu-ngenunchea în lume în fața nimănui,

Nu funcția te înalță, cum nici nu te coboară,

La fel e-acel cu pixul, cu cel ce bate-un cui,

Puterea Omeniei nu-n ranguri se măsoară!

Nu toți putem fi doctori, artişti sau arhitecți,

De nu ar fi brutarul cine-ar hrăni cu pâine?

Cum nici doar cei cu acte pot fi numiți deştepți,

Înțelepciunea vieții nu ştim cine-o deține!

Fii demn unde ți-e locul şi nu privi în jos,

De simplu ți-i destinul nu trebuie să suferi,

Dă tot ce ai din tine mai bun şi mai frumos,

Şi nu uita vreodată: Şi din noroi cresc nuferi...

 Licuța Pântia

Plăcinte ”poale-n brâu” de Gabriela Raucă

Plăcinte ”poale-n brâu”

Să-mi mai spui tu astăzi mie,                     

Pofta că o ții în frâu,
Când ți-oi spune-n poezie,
De plăcinte ”poale-n brâu”...

Știm că sunt extrem de bune
Și arată delicios,
Dar de ce lor li se spune,
Și-s numite-așa frumos?

Femeile, cum se-aude,
Spălând rufele la râu,
Poalele să nu le ude,
Le prindeau frumos, în brâu...

Și gândindu-ne mai bine,
Cum făceau ele 'nainte,
Vom ști tehnica în sine,
Ca să facem azi plăcinte...

Pentru coca de plăcinte,
Trebuie numai să faci,
Cum ți-am spus eu înainte,
La aluat de cozonaci...

Ai nevoie de făină,
Zahăr, ouă și iaurt,
Drojdie, unt și sare fină,
Cam acestea sunt, pe scurt...

Pune într-un bol mai mare,
Tot ce-aici am înșirat,
Și apoi cu forță, tare,
Tu frământă un aluat!

Izbește-l cu foc de masă,
De-o sută de ori, voit,
Și-apoi la dospit îl lasă,
Într-un loc mai încălzit!

Mai departe, una, două,
Umplutura să o faci,
Din vanilie, zahăr, ouă,
Puse în brânza de vaci!

Ia aluatul și-l împarte,
Cât mai egal cu putință,
Și întinde-apoi pătrate,
Mici sau mari, după dorință!

Umplutura cea cu ouă,
Pune-o 'n mijloc la pătrate,
Și lipește câte două,
Colțurile opozante!

Mai departe, te gândește,
Că sunt ale fustei poale,
Și din nou, tu le lipește,
Pe două diagonale!

Și în tavă înșirate,
Fără să se-ngrămădească,
Tu le pune-acum pe toate,
Și le lasă ca să crească!

Dă-le, ca să strălucească,
Cu un ou, bătut cu lapte,
Și o să se rumenească,
Mai frumos, când ele-s coapte!

Coace-le acum pe toate,                   
La foc moale, potolit,
Și-apoi din cuptor le scoate,
Când frumos s-au rumenit!

Pune-le pe-o farfurie,
Și le-admiră cum arată,
Gustul lor i-o nebunie,
Iar mireasma te îmbată!

Și făcând așa minune,
Amintiri îți vin în minte,
Despre lucrurile bune,
Și, cuptorul cu plăcinte...

Chiar de azi, rufele-acasă
Sunt spălate, nu la râu,
Denumirea e rămasă,
De plăcinte: ”poale-n brâu”...

Gabriela Raucă

Ingrediente pentru aluat:                                      
1 kg. făină,2 linguri unt sau margarină,250 g. - 300 g. zahăr,3 ouă
1 cub de drojdie,1 pachețel drojdie uscată,1/2 litru lapte bătut sau iaurt
vanilie,coajă de lămâie,1 linguriță sare

Ingrediente pentru umplutură:
500 grame brânză de vaci,100 grame telemea,10 plicuri zahăr vanilat
50 grame zahăr tos,2 oua,1/2 linguriță sare

Clipe scrise de Domnica Sighiartau

Clipe  scrise
Uneori avem impresia că ne lovim numai de uşi închise. Şi oricât de tare am încerca să batem în ele, acestea rămân la fel de închise…

Dezamăgirea, simțită în acele clipe, ne face să renunţăm! La drumul nostru, la visul nostru, la orizontul care ne cheamă neîncetat! Dacă avem în astfel de momente pe lângă noi oameni care ne iubesc şi care ne pot sprijini, ne recăpătăm speranţa.

Speranţa că într-o altă zi vom încerca iar să trecem de acele uşi.

Poate în acea zi vom avea mai multă forţă interioară! Un lucru este sigur: oricât de mult ne-ar ajuta cei din jur, pe drumul nostru păşim singuri. Nu există altă cale de a ne găsi propria strălucire. Doar sufletul nostru ştie cum îşi poate afla liniştea. Noi trebuie doar să facem aşa cum ne cere el. Să-l ducem să cunoască acele experienţe după care tânjeşte de atâta timp

… Cei din jur spun uneori (din simplă politeţe) că ne înţeleg, dar nimeni nu renunţă la propriile convingeri doar de dragul însuşirii altora noi, care nici măcar nu le aparţin. Mai ales că oamenii sunt plini de prejudecăţi

. Un mare om de ştiinţă spunea că este mai uşor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată. Ce mare dreptate avea… Şi obosiţi de-atâtea încercări, înţelegem deodată că liniştea de care avem așa mare nevoie nu se află undeva în exteriorul nostru.
Nicidecum!

Nu trebuie să trecem peste şapte munţi şi peste şapte ape pentru a o găsi.

Viaţa nu o înţelegem numai plimbându-ne corpul din loc în loc, ci deschizând ochii şi învăţând din cele mai banale situaţii care se desfăşoară în jurul nostru.*(Adrian Cutinov)
Duminică plăcută și însorită, cu zâmbet, cu speranță și încredere, cu bucurii nesperate alături de oameni cu suflet frumos!

Domnica Sighiartau 

Birjarul de Alexandru-Eduard Gavrilescu

Birjarul

Gătită de nuntă ești mamă,

Mai sărută-l o dată pe tata

Și caleașca de flori este gata,

Căci uite, birjarul te cheamă!

E timpul să fii iar mireasă,

Să naști și în rai alți copii,

Să mai vii în concedii pe-acasă, 

La serate dansante să vii.

Câte stele aveai în privire

Și ce mândră de mine erai,

Fericită cântai și dansai,

Valsul meu,când am fost mamă, mire.

Mi-amintesc și cu câtă iubire,

Mi-aranjai emotivă cravata

Și-mi spuneai că-s frumos ca și tata-n

Seara balului de absolvire.

Îți aduci,dragă mamă, aminte

Primul meu an de școală primară, 

Când cu litere îngrămădite, 

Ți-am scris "te iubesc" prima oară?

Parcă ieri alergam prin livadă, 

Cu tine și-nțelepții bunici,

Chemați de-al meu strigăt să vadă,

Ariciul monstruos din urzici.

Câte-aveam să-ți mai spun,dragă mamă, 

Dar caleașca de flori te așteaptă, 

Nu e timp,nu băgasem de seamă,

Și uite,birjarul ne ceartă...

Alexandru-Eduard Gavrilescu

Remember de Tamara Tomiris Gorincioi

Remember

Trec zilele şi veacuri, se stinge amintirea Cu rănile pe suflet , rămâne doar iubirea . Şi florile se scutur şi cerul-n ochii mei Lumina lină-mi cântă romanţele cu tei. Se vor topi zăpezile şi noi ne vom topi, Iubirea ne va naşte la fel ca-nprima zi. Se va topi şi dorul, vâslind-n depărtare, Vom răsări din nou, un pescăruş pe mare. Se vor topi şi munţii de dorul care arde, Vor fumega imperii pierdute în arcade. Ne vom găsi în cer, cu heruvimi-n zbor, Vom cere dezlegare de moarte şi de dor. Ne va chema din nou iubirea de cetate Cu sfinţiii din icoane şi focul din balade Ne va chema ţărâna din floare şi din ape, Vom fi ocean de sunet, cu muntele aproape Ne vom zidi în piatră un testament solar, Vom reinvia ca vulturii din graalul ancestral. Trec zilele şi veacuri, se stinge amintirea Cu rănile pe suflet , rămâne doar iubirea . Ne-or sfâşia furtuni, vom reveni din moarte Ca soarele în ziuă, ca stelele în noapte. Sămânţa cea mirifică, un paloş de lumină Vom răsări ce-am fost, astrală rădăcină.

Tamara Tomiris Gorincioi

T

Ultimul rand de Viorel Birtu Piraianu

ULTIMUL RÂND

azi clipa trece și iar trece

plecam firesc în altă întrebare

cerneala se uscase pe pagina goală

plecam în noaptea aceea înstelată

mă ajungeau din urmă primii pași

seara mă întindeam pe coapsa lunii

fugise femeia, plecase și timpul rămas

ploua în tăcere, 

pe geam se scurgeau anotimpuri

eram fugarul închis într-un ceas

căutam chei printre locuri închise

durerea se scurgea pe pereți

căutam femeia în ultima rană

eu scriam un poem

tu plecai într-un tragic roman

pana se uscase pe masă

eu scriam la gândul rămas

eu scriam, tu plecai în pulberi de stele

pluteau între noi între noi întrebări

urcasem pe scări în noaptea din noi

rătăceam amândoi prin timpuri pustii

mă așezam obosit pe un ciot de speranță

căutam o scară, cădeam amândoi

ora se sfarmă pe trepte, timpul doarme la ușă

tu așteptai ca să plângi timpul rămas

rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde

căutam o femeie, visător pe cărare

la sfârșit nu mai am întrebări

rătăceam inutil pe o scară de doi.

   Viorel Birtu  Piraianu 

Eliberare de Lacramioara Vasuian Apostu

Eliberare

Nu ştiu ce rău pot vouă să vă fac,

Dar simt cum mă priviți din umbră,

Eu sunt aceeaşi, nu pot să mă prefac,

Chiar dacă văd că dragostea vi-e strâmbă.

Nu ştiu de vă greşesc, poate mă mint.
Sensibilă am fost şi sunt mereu,
Dar vă iubesc şi-n suflet vă alint,
Mi- e martor numai Bunul Dumnezeu!

Nu ştiu să tac şi vă invit la vorbă,

Să desluşesc misterul dintre noi,

Mi-ați fost alintul lacrimei din barbă,

Ce m-a salvat de frigul multor ploi.

Nu ştiu de bine fac sau de greşesc,

Mi-asum şi riscul faptelor confuze,

Eu sunt aceeaşi... e felul meu firesc,

Vă rog pe fiecare din suflet să mă scuze.

Nu ştiu de v-am greşit, dar poate-o fac,

Eu cred că nu fac rău... dar suntem oameni,

Iertați-mi temerile ce-n străfund îmi zac,

Nu totdeauna poți culege doar ce semeni!

Nu ştiu ce să mai cred despre emoții

Poate sunt simple amăgiri încăntatoare,

Sau poate-s lecții noi, ce le primim cu toții,

Spre- a desluşi cu greu ce-n inimă te doare!

Lacramioara Vasuian  Apostu

Dor de necunoscut de Iulian Tataru

Dor de necunoscut

Mi-e dor de tine
Deși nu te-am văzut,
Trezești în mine
Tot ce credeam pierdut...

Te simt aproape
Deși ești peste mări,
Răspunzi la șoapte
Cu tandre sărutări

Aud pe stradă
Aievea glasul tău
Privirea-ți caldă
O simt în ochi mereu

Frumoasă mică
Nu mă îndepărta,
Nu-ți fie frică,
Ești în inima mea...

de Iulian  Tataru  

Litanie de Viorel Birtu Piraianu

  LITANIE

zilnic se înfruptă din noi

cu colții ascuțiți și noi, ei, fiare de soi

ne pun pe umeri greutăți

asteptând să le cărăm, 

cu umerii sfâșiați și goi

noi, pleavă și gunoi

ne așezăm la masă flămânzi

mâncăm gunoaie și noroi

noaptea ne lingem rănile din noi

ne urmăresc cu ochi sticloși și goi

cu colții mușcă din sânul secătuit de lacrimi

trăim într-o lume îmbâcsită ..

cu deseuri umane și morale

am rămas să mergem prin cotloanele deznădejdii

tânjind după un suflet curat

Doamne, ai milă de noi...
   Viorel Birtu  Piraianu 

Cat este de trist de Petre Ioan Cretu

CÂT ESTE DE TRIST
.
dacă aș fi știut aș fi plecat de mult
din drumul tău pe drumul meu 
așa am stat agățat de speranță fluturând
până când m-am subțiat
și m-am făcut tot una
cu praful cu drumul de pământ
atât de mult m-am uitat
încât nici nu mă mai pot chema pe nume
și nici nu mai știu dacă exist
of, ce trist este
cât este iubito de trist
.
tu îți fluturai pleoapa subtil
creșteau inocențe până la cer
și ne izbeam de ele cochet și cu stil
treceau asistente albastre în echer
pe bicicletele lor roz în zbor
tot zuruind pe holuri de zor
viscolea peste tot cu feșe, seringi
sunt Doamne rana pe care tu ningi
cu îngeri deocheați și nimfe cât poarta
și te joci Doamne cu mine de-a soarta
printre ruini*
.
ce trist e când nici nu mai ai ce muri
cât este de trist iubito nici nu poți să ști
.
__________________________________________
*)ruin(i) sau muşcatul dracului, călugărişoară, şopârlaiţă, floarea văduvelor, plantă

Petre  Ioan  Cretu 

Tristete homerica de Tamara Gorincioi

Tristeţe homerică

Din icoane bătrâne aud cum plâng sfinţii

Printre rame de-argint răsar şi părinţii

Biserici pustii, liturghii de prohod,

Viscoleşte cu jale, doar lacrimi şi glod

A murit şi bătrâna ce vindea lumânări,

Catafalcul ei răstignit peste zări

Nu mai sunt nici vecinii, şi ei au plecat

Să-şi câştige o pâine la negru împărat

Cimitirul tot creşte, noi cruci te-nfioară

A murit lăutarul ce cânta la vioară.

Doar case pustii, fără câini şi stăpâni

A pus lege peste noi împăratul spân

A murit şi ciobanul, nu pot să cred

Zburdă iarăşi pe imaşul verde un ied

Sunt acasa, lacrima înverzeşte în luncă

Bună maică bătrână, blestemul alungă.

Se dărâmă şi turla de pe vechea biserică,

Au crăpat şi pereţii, o tristeţe homerică.

A rămas doar viu Dumnezeu în prigoană

Şi privirea ta mamă din sfânta icoană.

Tamara  Tomiris  Gorincioi

Voi scrie pe zapada de Maria-Ileana Tanase

VOI SCRIE PE ZĂPADĂ

Îţi scriu pe zăpada unui februarie din an îndepărtat,

gândurile s-au prelins în cuvinte, oare, a câta oară?

de dragul tău, nu voi lăsa niciodată clipa să moară,

ţi-am fost drumul printre iluzii şi unde m-ai aşteptat.

Chiar dacă timpul fără timp destramă multe amintiri,

simţim şi azi fiorii, mireasma iubirii, nu sunt amăgiri,

la tine şi tăcerea are glas, chiar dacă toate par târzii,

cu sufletul te-ascult, iar visele nu ne-au rămas pustii.

Clipa revine, chiar să te-ascunzi sub umbre de stele,

ne cunoaşte de când respiram prin gesturile rebele,

am strâns rând pe rând la piept priviri din dimineaţă

şi cum am promis demult, ţi le voi dărui în altă viaţă.

Am împărţit cândva iubirea, i-am rămas pe veci datori,

fără să ştim că tăcerea o să ne-ngroape, nemuritori,

ai zidit cu şoapte clipa din templul unde şi azi trăiesc,

iar în fiecare februarie, voi scrie pe zăpadă: Te iubesc!

Maria-Ileana  Tănase

Unde ești Eminescu ? de Dori Lederer

Unde ești Eminescu ?

Unde ești tu, Eminescu,

Să vezi ce-a ajuns de noi

Cum toți ne jucăm cu versul

Și în suflet suntem goi

Când ne-ntrecem ca o hoardă

Care e mai genial

Tot cu mâinile pe bardă

Și-atestate-n buzunar ?

Ce-a ajuns îmbrăcămintea

Graiului tău simplu, dulce

Când ne răsucim cu mintea

Dar la inimi nu ajunge

Vreun mesaj din alte lumi

Cum ne-ai învățat Mestre ?

Ne e dor și de minuni

Dar minunea nu mai este,

Mult prea des uităm de tine

Deși ți-am făcut statuie

Ești cam demodat, vezi bine

Pentru noi, ca poezie.

Totuși, unde ești tu oare

Când vopsit e astăzi totul ?

Știm, de dincolo de soare

Renegat sau adulatul

Încă mai veghezi să fie

Un mic strop de Poezie.

 versuri Dori Lederer

Grafica: Mihai Catruna

Troiene si vise deElena Căruntu

TROIENE ŞI VISE!

Şi..troienise,afarã lângã geam
Sã-mi aminteascã iernile trãite,
Cu-ale vieții,strânse amalgam
A nins în vis! Cu nea de dor iubite.

Şi...paşii tãi,se-afundã în zãpezi
Eşti alb! Şi strãveziu şi-mi bați,
În uşa casei mele,sã veghezi
Cu licãrul din ochii tãi curați.

Şi...troienise-n visele cu tine!
Atâta ger pe datã m-a cuprins,
Am tresãrit, la gândul ce mã ține,
În fulgii zilei ce s-a stins.

Și...toate iernile deodată                                   
S-au rezemat de viața mea
În noaptea rece-întunecată,
Iubirii i-am trimis-o stea.

Să-i lumineze-n zori ferestre,
Ce sunt albite de ninsori
Cu degetele, de măiestre,
E scris: Iubesc! De mii de ori.

Cât pe pământ mai cade nea
Și visele îmi aparțin,
Mai pot spera,că viața mea
Are și mâine cer senin.

Și-mi troienise pe la tâmple,
Cu așteptarea unui dor
Când și aievea mi se umple,
Pervazul vieții cu fior!

Elena Căruntu 

Omul de zapada de Viorel Birtu Piraianu

OMUL DE ZĂPADĂ
trec nopți, trec zile
în grabă, grămadă
și nimeni nu bagă de seamă
trec ierni în tăcere
fundal alb
scriu haotic
pe o coală încărcată de griji
la colțuri așez crini, crini albi
să lumineze cărările lumii
drumurile se îndepărtează treptat
în căutări aleatorii
m-am retras în amurg
amurgul zilelor și lacrima norilor
ascunsesem valurile în buzunarele gândului
să nu se ude
noaptea măcinam vise, toate imprecise
ziua adunam amintiri în palmă
atunci locuiam la picioarele mele
azi m-am mutat lângă mine
afară ninge
zăpada a acoperit pașii sufletului
când m-am întors
în curte zăcea un bătrân om de zăpadă

Viorel Birtu Piraianu

Colivia de Ana Podaru

Colivia

Cu miere-n glas ai cotropit un suflet
și condamnat ca Atlas pe vecie
din dragoste făcut-ai colivie
iar Aurora n-a mai deschis cerul.
N-a mai plouat, nici n-a mai nins,
dar lacrimile-i au atins
poieni cu flori,
copaci, alei...
nici nu mai știi acum de-o vrei.
Te-ai întrebat de te mai vrea?
Ooo, biet păgân, e rândul tău
să faci din lacrimi veșnic râu
și câte Eve-i cotropi
ca ea nici una nu va fi.

Ana Podaru