Melancolie...
Se șterg trăirile de sărbătoare,
Iar strălucirea lor se pierde-n timp
Și când, pe rând, alunecă-n uitare,
Iarna rămâne doar un anotimp...
Se simte iar răceala de afară,
Apoi, fără vreun țel, încet, coboară
Și peste gheața veche se aștern.
Din vraja albă și-a ei strălucire
A mai rămas troianul ce-a crescut
În straturi reci, lipsite de sclipire,
În amintirea timpului trecut.
Dar o speranță firavă apare
Trecând prin greul iernii înghețat
Crâmpei de viață-ntruchipat în floare
Cu o putere de neașteptat.
Iar vieții noi, pornită ca să fie,
Lacrimi de gheață, setea-i potolesc,
Împrăștiind fiori de bucurie,
Ce-n suflete pătrund și-acolo cresc.
Se-aprind din nou trăiri de sărbătoare,
Iar bucuria crește peste timp,
Când primăvara, în a ei splendoare
Nu este încă, doar un anotimp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu