TOPITELE IERNI
Și ninge, iar ninge, necontenit,
Pașii îmi calc-apăsat prin troiene,
Un jar de lumină arde mocnit
În colțul de suflet cu vise perene.
Iubesc clipa înaltă din calde colinde,
Moștenire curată a neamului meu.
Un zâmbet din cetini cu drag mă cuprinde
Și inima bate, bate mereu...
Mă simt iar frumoasă și doruri în prag,
Duios îmi spală obrazul fierbinte,
Miresme îmi vin din pădurea de fag
Și nu mai știu al cui e copilul din minte.
Se vor întoarce cândva sub zăpezi
Curgând de pe tălpi, topitele ierni,
Și verdele crud va așterne-n amiezi
Velința de pace, să ai un' să cerni
Bobul de grâu ce cade-n pământ,
Să crească înalt, ca pasărea-n zbor,
Legat să rămâi de primul cuvânt
Și de cer prin tumultul de dor.
Lavinia Bud
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu