Uneori avem impresia că ne lovim numai de uşi închise. Şi oricât de tare am încerca să batem în ele, acestea rămân la fel de închise…
Dezamăgirea, simțită în acele clipe, ne face să renunţăm! La drumul nostru, la visul nostru, la orizontul care ne cheamă neîncetat! Dacă avem în astfel de momente pe lângă noi oameni care ne iubesc şi care ne pot sprijini, ne recăpătăm speranţa.
Speranţa că într-o altă zi vom încerca iar să trecem de acele uşi.
Poate în acea zi vom avea mai multă forţă interioară! Un lucru este sigur: oricât de mult ne-ar ajuta cei din jur, pe drumul nostru păşim singuri. Nu există altă cale de a ne găsi propria strălucire. Doar sufletul nostru ştie cum îşi poate afla liniştea. Noi trebuie doar să facem aşa cum ne cere el. Să-l ducem să cunoască acele experienţe după care tânjeşte de atâta timp
… Cei din jur spun uneori (din simplă politeţe) că ne înţeleg, dar nimeni nu renunţă la propriile convingeri doar de dragul însuşirii altora noi, care nici măcar nu le aparţin. Mai ales că oamenii sunt plini de prejudecăţi
. Un mare om de ştiinţă spunea că este mai uşor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată. Ce mare dreptate avea… Şi obosiţi de-atâtea încercări, înţelegem deodată că liniştea de care avem așa mare nevoie nu se află undeva în exteriorul nostru.
Nicidecum!
Nu trebuie să trecem peste şapte munţi şi peste şapte ape pentru a o găsi.
Viaţa nu o înţelegem numai plimbându-ne corpul din loc în loc, ci deschizând ochii şi învăţând din cele mai banale situaţii care se desfăşoară în jurul nostru.*(Adrian Cutinov)
Duminică plăcută și însorită, cu zâmbet, cu speranță și încredere, cu bucurii nesperate alături de oameni cu suflet frumos!
Domnica Sighiartau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu