Tristeţe homerică
Din icoane bătrâne aud cum plâng sfinţii
Printre rame de-argint răsar şi părinţii
Biserici pustii, liturghii de prohod,
Viscoleşte cu jale, doar lacrimi şi glod
A murit şi bătrâna ce vindea lumânări,
Catafalcul ei răstignit peste zări
Nu mai sunt nici vecinii, şi ei au plecat
Să-şi câştige o pâine la negru împărat
Cimitirul tot creşte, noi cruci te-nfioară
A murit lăutarul ce cânta la vioară.
Doar case pustii, fără câini şi stăpâni
A pus lege peste noi împăratul spân
A murit şi ciobanul, nu pot să cred
Zburdă iarăşi pe imaşul verde un ied
Sunt acasa, lacrima înverzeşte în luncă
Bună maică bătrână, blestemul alungă.
Se dărâmă şi turla de pe vechea biserică,
Au crăpat şi pereţii, o tristeţe homerică.
A rămas doar viu Dumnezeu în prigoană
Şi privirea ta mamă din sfânta icoană.
Tamara Tomiris Gorincioi
Reverenta <3
RăspundețiȘtergere