Al fratelui reazim de Ion Apostu

Al fratelui reazim

Din lacrimi şi din suferinţe, azi ne vom prinde-n Marea Horă,

Învălmăşiţi într-o suflare, un singur trup cu braţe tari,

Noi fost-am Neamul încercat, dar am crezut în auroră,

Chiar de-am purtat - pe la Viana - nădragi dungaţi sau albi iţari!

Şi mulţi ne spun, ca pe-o ocară, că nu suntem acelaşi Neam,

Că nu Carpaţii ne sunt vatră, că nu ni-s dragii codri fraţi,

Că n-am trăit, aici, milenii, că nu purtat-am niciun hram…

Dar unde-a fost pruncia noastră şi unde fost-am legănaţi?

Ne-am dus destinul nostru-n pace, în doina dulce de caval,

- N-am făurit tăioase fiare spre a ne duce prin vecini! -

Dar am ştiut cum s-apărăm... acest pământ, de orice val,

Ş-am omenit toți ,,musafirii'' - de au fost paşnici sau haini!

Noi nu ne-am pus aur pe frunte, şi Slavă Lui, destul avem,

Coroana noastră - din Oţel - e semn măreţ de vitejie,

Uniţi, le-am arătat că nimeni, nici roşu-aprinsului alem,

Nici alte naţii - multe-au fost! - nu ne-au trimis în băjenie!

Să ne-nvârtim în Hora Mare, ca între fraţi, căci fraţi suntem,

Să ne rugăm la Dumnezeu, cândva, să nu mai plângă Prutul,

Destul plătit-am pe străini, uniţi scăpat-am de blestem,

Cu Voievozi - şi-ai noştri Regi - , credinţa noastră fost-a scutul!

Azi, să cântăm Hora Unirii, cu suflet mândru, de român,

Pe cei ce au înfăptuit-o, de-a pururea să-i preacinstim,

Neatârnarea ni-i voinţa şi numai Domnul ni-i Stăpân,

Să ne fim unul pentru toţi... şi toţi al fratelui reazim!

Ion Apostu