Bau!
Tu știi că oamenii mai uită
Că nu mai sunt, demult, copii
Și, pentru-un strop de fericire,
Ar da oricât pentru-a mai fi?Ce-ai zice, mâine dimineață
Să mă găsești, la ușa ta,
Să te răpesc pe vârf de munte,
Să am eu tot, în geanta mea...
Să punem pătura pe iarbă,
La umbra codrilor de pin,
Să te așezi la pieptul meu
Și să te rușinezi puțin.
Să povestim, de una-alta,
Să nu-ndrăznești, chiar dacă știi,
Să mă săruți, cu dor, pe gură,
Fiindcă noi am fi copii.
Doar prăjituri și ciocolată
Și înghețată la dejun,
Să ne-amintim copilăria,
Cu tot ce avea ea, mai bun.
Cu prietenii nemotivate,
Cu tabere de basm, în munți,
Să-ți cânt iar, cântecele-acelea
Și tu, vrăjită, să asculți.
Că am pierdut o batistuță
Și că mămica mă bătea
Și tu să-mi-o găsești, sfioasă,
Apoi să guști din gura mea.
Apoi, să vină ploi de vară,
Să ne ascundem sub copaci
Și să îți uzi, de tot, tricoul,
Să mă apuce niște draci...
Sub umbra deasă, de pădure,
Să mă săruți, copilărește
Și să începem să iubim.
Tu, prea frumoasa mea femeie,
Nu poate ști sufletul tău,
Că ești și-ai fost, dintotdeauna,
Cel mai frumos copil al meu.
Te iubesc !
RăspundețiȘtergere