Limba noastră strămoșească
Născută pe aceste locuri,
Poate sunt zeci de mii de ani,
Patina timpului empatic,
Te-a șlefuit și fără bani.
Ca o comoară din adâncuri,
Ai răsărit, înmiresmată ,
Cu cele mai frumoase vorbe
Care, în versuri, mă îmbată.
Ai trecut, mii de ani, prin timpul
Ce a călit poporul meu
Și, într-o zi, cu Eminescu,
Frumos, ai răsărit, din nou.
Acest băiet cutreierase
Toată pădurea de argint,
Ca să ne-aducă limba noastră,
Prin care eu, în Cer, mă simt.
Sunt mulți cei ce se-ntrec în versuri
Ce nu se simt si n-au ce spune,
Venit din alte universuri,
Mihai ne-a dat o altă lume.
Cu el începe limba noastră,
Vrăjită, plină de povești,
Și versurile lui, prin care,
De mii de ori te-ndrăgostești.
Lăsați-mi limba cea română,
De peste Olt și Jiu și Prut,
Fără noi reguli de paradă!
El e sfârșit și început.
Lăsați pe domnul Eminescu,
Ferice de ce ne-a lăsat,
Cu el, în sfânta limba noastră,
Nimic nu este de schimbat.
Vedeți-vă de treaba voastră,
Politicieni petrecăreți,
Lăsați în pace limba noastră
Și mulțumiți că mai sunteți!
Cristinel Cristea Alexievici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu