Am să te iert
Am să te iert! Că n-aş putea vreodată urî pe-acel ce l-am iubit
Şi nu eşti primul ce cuţitul, adânc, în piept mi l-a înfipt.
Şi nu! Tu nu ai nici o vină! Când ai bătut, Eu ţi-am deschis!
Deşi era demult în suflet cu şapte lacăte închis...
Cu Mâna Mea am tras zăvorul, nu pot să spun că l-ai forţat!
Eu n-am gândit în clip-aceea şi nu, tu nu eşti vinovat!
Chiar dacă fiecare vorbă ce-am spus-o ai răstălmăcit,
Întreaga vină-mi aparţine: aceea de-a te fi iubit!...
Dar va veni o vreme-n care iubirea mea îţi va lipsi,
Iar eu atunci voi fi departe şi nu te-oi mai putea iubi...
Şi va veni o vreme-n care ai să-nţelegi cât ai greşit
Când eu mi te doream alături şi tu mai mult m-ai chinuit...
Chiar şi aşa!În rugăciune nu vei putea să îmi lipseşti,
Am să mă rog să-ţi fie bine şi fericirea să-ţi găseşti.
De ce s-arunc în tine piatra când ştiu că tot mă va durea?
Cu ce m-ar mulţumi pe mine tristeţea şi nefericirea ta?
Am să te iert!Oricâte lacrimi aş da la schimb,chiar de mi-e greu,
Îţi dăruiesc oricum iertarea şi-apoi...iertat-oi fi şi eu...
Maria Marinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu