..RUGĂMINTEA MAMEI!
Copiii mei, vă las puține, că nici nu pot să zic: vă las!
N-am nicio palmă de pământ, decât ce l-am strivit sub pas,
Și n-am odăi să vă primesc nici bătătura nu-i a mea,
Dar am, da am un suflet cald și inima pe toți vă vrea.
Agoniseala mea de-o viață, veți număra-o pe-ndelete,
C-am biruit potrivnicia și n-am avut cărări prea drepte
De-atâtea ori m-a bătut soarta și iar am luat-o de la cap,
Că uneori credeam că nu știu, din gheara ei cum să mai scap.
Și totdeauna de la nimeni, n-am așteptat o-nghițitură,
Chiar bunătatea mea s-a-ntors, asupra mea cu multă ură
Cui am întins o mână azi, de mâine l-am știut dușman,
Că-i mai aproape supărarea de trupul meu, ca un suman.
Copiii mei, lumina mea, să nu mă judecați vreodată,
Că n-am putut să deschid cerul și nu v-am așteptat la poartă
Din palmele neobosite, v-am dat și vouă două boabe,
Sunt mai săracă decât alții, dar nu e boală care roade.
Și poate-n zilele ce vin voi fi în trup nesănătoasă,
Voi să fiți buni, fără mânie, doar cu iubire faceți casă
Și dați-i mamei o fărâmă și zâmbetul, să nu lipsească
Că fără dragoste copii și sufletul se face iască.
Copiii mei, asta vi-e mama, cum Dumnezeu a zămislit-o
Poate i-a dat de dus poveri și pedepsind-o a iubit-o
Eu, mulțumesc de vremuri grele și cât am poposit sub soare,
Copiii mei, lumina mea, s-aprindeți mamei lumânare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu