Strange omul de Vasile Neagu-Scânteianu

Strânge omul...

Strânge omul,strânge,strânge,

Cât e tânăr şi munceşte,

Dar când boala îl ajunge-

Strânsul lui se risipeşte!

Ar da anii toţi deodată

Pentr-un an de sănătate,

Iar averea adunată-

Ar ceda-o jumătate!

Ar păstra doar jumătate

Pentru copii şi nepoţi,

Să le facă şi lor parte-

Să nu plângă pe la porţi!

Dar durerea lui şi chinul

Să-l aline nu mai poate,

Bătrâneţea-i dă pelinul-

Şi mai greu şi sănătate!

Şi atunci,se roagă-n sine,

Şi bolnav şi întristat:

,,Doamne,dăruieşte-mi zile-

Să mai fac ce am uitat!''

Strânge omul,strânge,strânge,

Lucruri multe şi averi,

Dar când boala îl ajunge-

Îşi doreşte mângâieri!

Le lasă lumii pe toate

Şi încet în el se-nchide,

Viaţa merge mai departe-

Şi-ar merge şi el...dar unde?!...

Vasile Neagu-Scânteianu