Tatuajul pustiului
Pustiul tatuează un soare
ruginit
Pe gândul care tace şi pare oboist,
Şi-n cartea îndoielii o lacrim-a semnat
Acordul fericirii, de care a uitat.
Apoi aprinde focul pe care îl
respir
Pe ţărmul de cuvinte din care curge mir,
Şi-n fiecare vis descoperă esenţa,
Îmbracă în lumină, accentuând cadenţa.
În tonuri de culori pe raza
unei clipe
Pictează un vulcan ce-n inimă erupe,
Înalţă către ceruri ce îneacă vise,
Dor la porţi de aştiri şi-n colb de paradise.
Încrustează vrerea flămândă
de iubire,
Regizând spectacol de tristă amintire,
Aprinde chemarea, dându-i nopţii har,
În pustiul rece pe-al nopţii… sfânt altar.
Sfârtecă durerea din crivăţul
ce urlă
Cum ecou închis pe veci, în vechea turlă.
O secund-animă din ploile de vară,
Iubire să aducă la fel, ca prima oară.
Calinescu Maria
Deosebita, ca tot ce va iese din condei, stimată doamna !
RăspundețiȘtergere