ÎN TÂMPLE-MI CURG ANII
Tot mai multă sevă toamna asta-mi cere
Şi mă roade-n suflet, roade în viscere,
Darul minţii sfarmă, osu-mi patinează,
Năruie dorinţa de-a rămâne trează.
Curg prin tâmple anii ce m-afundă-n ceaţă
Şi în ruga mută liniştea îngheaţă.
Trece toamna, trece, vine iar Crăciunul,
Nu-s copiii-acasă, nu mai e niciunul...
Ne desparte-oceanul, vremea ne desparte,
Fără ei în preajmă, orele-s deşarte;
Ştiu ce greu le este, simt cum îi apasă
Dorul sfânt de mamă - aprig dor de casă.
Mii de kilometri unduie-aşteptarea,
Gândurile noastre leagă depărtarea...
Liniştea mă arde precum bruma albă,
Lacrima ce cade se preface-n salbă.
Biciuie-amintirea, biciuie întruna,
Strâng la piept albumul, înteţind furtuna;
În desiş de simţuri, chipuri se-nfiripă,
Zâmbete menite să dispară-n pripă.
Pragul casei cheamă, clanţa uşii plânge,
Teama îmi goleşte venele de sânge
Şi-n tăcerea nopţii, pe albite creste,
Duhul iernii scrie ultimă poveste.
Georgeta Muscă Oană
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu