De dragoste de Costache Nastase

DE DRAGOSTE

Indiferenţa ta mă doare

Mai mult decât orice ocară,

Că sunt un nimeni mi se pare,

Că nu am loc în primăvară.

Şi nu e drept, că împreună

Am pregătit venirea ei

Dacă-ntre noi, norii s-adună

Nu vor mai fi nici ghiocei.

Şi ce-aş mai putea face eu

Cu zilele de primăvară

Fără surâsul dulce-al tău,

Fără privirea ta cea clară ?

Sincer să fiu, eu nici nu cred

Ca primăvara va veni

Cât sentimentul îti e şubred,

Şi tu nu mă vei iubi.

Nu vreau să trec încă o iarnă

Prea am dorit să se termine,

Vreau împăcarea să se-aştearnă,

Vreau primăvara, dar cu tine.

Autor Costache Nastase 16.02.2015

Zice-se de Ovidiu Vasile

Zice-se

Zice că Sfântul Soare amar ne pârjoleste,

Zice să iesi la aer când nu-l poţi respira

Şi despre iarba verde că nu mai ştie-a creşte,

Că apa-i poluată şi nu se poate bea.

Zice că pruncii astăzi nici nu mai ştiu ce-i jocul,

Despre pădure zice că trebuie tăiată,

Că oameni cu topoare vor să sfinţească locul,

Ca să-şi parcheze vise în zona asfaltată.

Se zice despre păsări ca nu mai ştiu să zboare,

Despre pământ se zice că tremură sub noi,

Că azi mâine pieri-va tot peştele din mare

Şi lupta pentru pace e cel mai sfânt razboi.

Se zice că virtutea e cel mai mare viciu,

Se zice că sistemul nu-i chiar perfect, da-i bun,

Iar societăţii tale-i vei face un serviciu,

Dacă nu-i spui in faţă nebunului nebun.

Mai zice-se că mâine e ziua mult visată

Şi zice că de astăzi să procuram bilete,

Cât mai in faţă zice, oferta-i limitată

Şi riscuri nu există, există doar regrete.

Ovidiu Vasile

Un taran catre alesi de - Sandu Cătinean

Un țăran, către aleși

Acuma că ne-ați despuiat și ne-ați vândut către streini
iar Țara noastră-ați confiscat și ne tratați ca și pe câini
acuma vreau să spun ce simt când văd că nu vă săturați
și din stăpâni ai Țării-acestea la Occident suntem argați !

Ficioarele ne-au fost icoane ce le-nrămam de sărbători
iar voi ni le-ați făcut cadâne prin case pline de orori ;
feciorii dragi și nalți ca brazii acum sunt vite de povară
și robotesc prin lumea largă de parcă nu au loc în Țară ;

Femeile ne stau ciopor și-s duse în Apus drept sclave
iar peste câmp scaieții goi hrănesc doar vitele bolnave ;
iar noi, țărani din tată-n fiu, care hrăneam cândva popoare
privim la lună uneori, neputincioși, cum Ţara moare…

Iar voi ?…tot voi veniți la sate, din patru-n patru ani smeriți
și ne priviți cu milă mare, dar pentru voturi ne mințiți
și ne promiteți mângâiere și viață plină de huzur
dar după ce luați puterea, de-ai noști țărani, vă doare-n cur…

Decât al Țării grâu curat să-l plămădim în pâine caldă
mai bine adunați arginți, iar Țara poate să și ardă…
iar hrana ne-o aduc streinii în vase bine ambalate
şi din avutul nostru dacic, aceștia și-au făcut palate…

Iar noi răbdăm și ne hrănim, cu guma lor de mestecat
că se topeau de ciudă toți, când noi mâncam doar grâu curat…
și ne-nțolesc cu haine scumpe ce stau pe noi ca pe strigoi
mai bine am muri-n țărână, cum am venit pe lume…goi !…

Că umiliți suntem acuma de parcă noi suntem streini
iar Țara asta-I raiul vostru, aleși nemernici și haini…
Iar voi copii din mame reci și tați ce nu v-au alintat
voi nu vedeți cum arde Țara, că nu mai e nici de furat ?…

Că ne-ați furat tot ce-am avut și ce-am muncit de generații
și din țărani și oameni demni, suntem mai rău decât argații…
Acum că ne-a ajuns cuțitul, din rărunchi și pân la gât
Eu, țăran și fiu din țarini, vă voi spune doar atât :

Dați-ne ”napoi argintul, aurul și ce-ți furat
și ne-om face noi ”palatul” pe un vârf de deal curat
dați-ne ”napoi trecutul și țărani ce-ați îngropat
și ne-om face iarăși viața, chiar de n-om avea ”palat”

dați-ne iar demnitatea de-a fi cei ce-am fost cândva
și plecați în lumea largă ... că noi nu v-om căuta...

“Cel ce vine din brazi” - Sandu Cătinean din Bonţida

Fulg de nea de Ileana Cornelia Neaga

FULG DE NEA

Fiecare fulg de nea

Dulce șoaptă de a ta

Amară, lacrima mea

Azur gând, trimis de-o stea!

Lacrima, șoapta și gândul

Pe-nserat le poartă vântul

Pe a valurilor undă...

Ce emoție profundă!

Fiecare fulg de nea

Alb fluture de mătasă

Ce la fete-mpodobea

Rochie fină de mireasă!

Fiecare fulg de nea

Era viers de poezie

Ori steluță argintie,

Vreun înger ce lăcrima

Fiecare fulg de nea,

Ușor puf de păpădie

Într-o seară de magie

Inima el mi-o topea!

Ileana Cornelia Neaga

player radio

ATENTIE ! Pentru ca playerul sa functioneze, trebuie sa aveti instalat playerul VLC media player pe calculatorul vostru! VLC media player este gratuit si poate fi descarcat de pe siteul oficial: http://videolan.org....

Un geam de Franko Sicra

Un geam...

Un geam... o sticlă lipsită de viaţă, 

Un petec străveziu si fără glas, 

Rece... sau fierbinte câteodată, 

Dar... tu eşti singurul ce mi-a rămas.

Prin trupul tău... străbat mereu cu gândul, 

Privesc în lungul vieţii ce-a trecut, 

Rememorez şi clipa şi momentul,

A unor zile care le-am avut .

În paginile tale citeam al clipei dor, 

Tu imi scăldai un suflet pierdut prin amintiri, 

Plângeam ...râdeam... te îmbrăcam cu lacrime din zor, 

Şi până noaptea îşi sfârşea în dimineţi a ei plimbări.

Mi-am scris în cartea ta... o viaţă... o trăire, 

Pe coala ta... mi-am aşternut dorinţe... vise... 

Semnate-n lacrimi...le-am trimis în nemurire, 

Sau ...le-am ascuns în suflet...în culise?

Franko Sicra 

Ravenna

Ochiul din mine de Carmen Simion

OCHIUL DIN MINE

Motto:

”Dacă aş avea două inimi, una aş vrea să gândească.”...Grigore Vieru

mi-am împreunat mâinile

între cercuri trasate

cu clipe de nostalgie,

apoi am plimbat sentimente

printre petale de vis

pe care mi-ai pictat diminețile

în eternitatea iubirii...

te zăresc 

valsând 

dincolo de linia orizontului,

unde un curcubeu îmi străbate distanța

cu adâncul din suflet,

pășesc pe o dreaptă

dintre două puncte... cardinale

și, la umbră de amintiri,

regret că n-am și două inimi...

Carmen Simion 

Eterne nostalgii

Viata e o poveste de Hrisostom Filipescu

“Viața este o simfonie cântată cu toate notele gamei,
și cu cele de sus și cu cele de jos. Altfel nu ar avea farmec.
Nu există lucru care să nu se rezolve într-un fel sau altul.
Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi,
dar se cuvine trăită privind înainte !
Orice rană se va vindeca mai devreme sau mai târziu. 

Important este să o cureți bine,
să o privești și să o atingi cu grijă.
Nu este nevoie să îți plângi de milă.
Dumnezeu nu are nevoie de plângăcioși, ci de curajoși.
La sfârșit primesc cununa luptătorii, nu dezertorii.
Până în ultima secundă din ultima zi se pot întâmpla oricând minuni.
Vezi-le! Crezi în ele!
Există fericire, există seninătate!
Iubirea este mai dulce decât viaţa şi mai tare decât moartea.
Iubirea este un cântec ce mulți îl cântă des,
dar nu la toți are același înțeles, ritm, tonalitate.
Ziua de astăzi o înveșmântez în sărbătoare și trag cerul peste mine.
Restul e poveste…”
Hrisostom Filipescu

Spune-mi de Atena Ivanovici

SPUNE-MI

Îmi spuneai că nopţile ni se varsă în suflete

Încet, una câte una, ne umplu mările

Ne scaldă valurile, ne freamătă furtunile

Ne întunecă cerul şi ne vindecă tăcerile.

Îmi spuneai că secundele tac când eşti cu mine

Poate tic tac am zis eu, şi încă o clipă s-a stins

Aşteptând să fie inălţată la rang de amintire

Dar nu a fost decât o carte fără cuprins.

Îmi spuneai că ai vrea să mă cobori cât mai jos

Ca să putem apoi urca împreună

Mai sus decât înălţimea visurilor noastre

Îţi spuneam. Doar ia-mă de mână.

Atena Ivanovici

Iti amintesti de Ghitescu Lamureanu Elena

îți amintești?

marea la țărm,îți amintești ,atunci 

de pleoapa timpului spărgea safire, 

păsări se tânguiau cu scâncete de prunci 

și poleiți de-a lunii strălucire, 

lângă un foc cu flacăra înflorită, 

tu m-ai atins cât îmi părea să fie, 

sărutul tău pe fruntea aburită, 

desprins din ritualuri de magie. 

semne de forță mi-ai pătruns în șoapte, 

veșmintele de spuma mării-albite, 

ți-am fost mireasă și-am ieșit din noapte 

c-o stea în frunte,ți-amintești iubite?

Ghitescu Lamureanu  Elena 

Cer timpului de Corina Mihaela Soare

Cer timpului un bob zăbavă

Să nu-mi dea vise să iubesc mai mult,

Și fiecare zi uitată

S-o-ntorc de-a latul spre cuvânt.

Nu vreau să îmi găsesc vreo vină,

Și nici un vers ce nu se potrivește,

Mi-e dor să te cuprind în minte

Și tu ești cel ce mă oprește.

Luminile s-au stins de-asupra

Nu văd să scriu, nici rima s-o împerechez,

Mi-e greu din nou să termin stofa,

Departe ești de gândul meu.

Suflet hoinar rămân și azi,

Până final voi deveni,

Nu știu ce titlu voi avea,

Dar nu-i sfârșit în poezii.

15.02.2015

Corina Mihaela Soare

Sa ne iubim femeie de Ion Apostu

                                                                             

        Să ne iubim, femeie

Apăsătoare-i noaptea aceasta fără tine
Nici ziua nu e timpul să fiu mai fericit,
Cuvintele frumoase mai rare-s şi puţine,
De teamă mă-nfior că nu mai sunt iubit.

Ne naştem împreună, odată, dimineaţa,
Murim de dor fierbinte în fiecare seară.
Şi-arată cerul chipul, şi-arată senineaţa,
Iubirea-ncepe dulce, se stinge trist, amară.

Tânjim dup-o idilă ca macul după soare
Plăpânzi ca o mimoză ne devenim granit,
Nu ştim să oblojim o rană de plânsoare,
Nu ştim la ce sunt bune pomezi de aconit.

Ne otrăvim cu gânduri, uităm de-ncredere,
Sălăşluim aiurea, pe urmă ne trezim,
Ne vom supune iară la trist-purcedere
Cu un destin voit pe drumul anonim.

Iubim doar într-o doară, uitării... liber frâu,
Ne-nchipuim că timpul ne va uita, greşit!
Noi suntem trecători, izvoru-i pentru râu,
Ne-aşteaptă trist-finalul, deja e hămesit.

Să ne iubim salcâmii şi ,,plopii fără soţ'',
Să ne iubim femeie, ţi-am spus de-atâtea ori !
Nu te încrede-n timp, căci timpu-i mare hoţ,
Nu ne mai dă o viaţă ca bulbilor de flori... 

Ion Apostu - 14.02.2015

Oficiere de Anatol Covali

Oficiere

Inima mea e o superbã lirã

pe care cântã sufletu-mi orfeu

tot ce aude-atunci când Dumnezeu

în infinit prin infinit respirã.

De-aceea nu-s în armonii stridenţe

şi în culori e al luminii dens,

pentru aceasta verbele au sens,

iar gândurile mele-s chintesenţe.

Fiinţa mea necontenit aspirã

sã fie-n orice clipã prometeu.

În vise şi speranţe cânt mereu,

fãrã sã-mi pese cine mã admirã.

Vreau sã rãmânã-n urma mea esenţe

dintr-un final bogat ce-a ars intens,

când dorul de-mpliniri a fost imens

şi când odãjdii am fãcut din zdrenţe.

Pasiune de Carmen Rodica Norocea

Pasiune 

Te iubesc cum îmi iubesc viața

Tu esti oxigenul, apa, lumina

Esti inima ce bate într-una 

Esti pământul și pașii mei ești 

Zile și nopți bătătoresc

Cu tine în gând ,dar nu te pot 

Nu te pot opri ,nu îmi aparții

Deși sufletul meu te simte 

Atât de aproape și suferă în tăcere,

Pentru un simplu motiv

Că te iubește .

Dar nu vei afla niciodată,

Suntem din lumi diferite

Și mult prea departe în timp,

Iar clipa fără tine e o eternitate. 

Ochii mei și ei te iubesc

Așa cum iubesc lumina

Dar numai ei știu câte lacrimi 

Ascund fără să le pot opri .

Atunci când imi vorbesti 

Traiesc o lume de povești.

Un ireal frumos , dar ce păcat 

Nimic mai mult ,nimic n-a fost fost 

Poveștile se nasc și mor 

Cu același început

A fost cândva......

Carmen  Rodica  Norocea 

Tu , stea cazatoare de Ana Podaru

Tu, stea căzătoare...

Fărâmă de astru căzut la picioare,

sub paşii grei geme şi-n tină se-afundă,

ecou de visare pe-a timpului undă

se pierde ţipând ...e-a morţii chemare.

Molatic izvor ce curge din suflet

prin riduri săpate pe frunţi obosite,

poveşti risipite prin plete cernite,

cuvinte-otrăvite în gură de sipet.

Tu, stea căzătoare ce n-aveai pereche

pe-al cerului chip zâmbindu-mi în noapte

te mătură vântu-n firidă de pleoape

şi nu mai ai suflu să-mi plângi la ureche.

Din freamăt de clopot se-aude-un oftat,

te-ngroapă pământul ,mormânt nesemnat,

prin cioburi călcâiul s-a stins resemnat,

cu sânge-nchegat ...un astru pictat

şi roiuri de muşte se luptă cu fluturi,

iar corbii se-adună să-ţi mistuie trupul,

când după icoane îţi deapănă timpul

doi îngeri căzuţi pe aripi de vânturi.

Tu, stea căzătoare lumina ai dat

privirilor triste din ochi lăcrimaţi,

acum sub potcoave de cai blestemaţi

te pierzi în deşert cu capul plecat.

Mă uit disperat dup-a ta strălucire,

din irişi doar fulger mai scapătă-n noapte,

secunde mă dor pe gânduri plecate

şi unde eşti stea ,să reverşi fericire?

Ana Podaru

Iubirea, noian de cuvinte de Maria Richi

Iubirea, noian de cuvinte

   

Iubirea e-n timpul ce trece,

Timp ce cu viaţa petrece,

În vraja nopţii se-ascunde, 

O cauţi, dar nu ştii pe unde.

Iubirea e un dor nevisat,

Iubirea-i , un ocean nesecat,

Secunda, care se scurge,

Graba când gându-o ajunge.

Se cerne timpul, sporeşte

Iubirea e în dorul, ce creşte

În piept, căldură din plin,

Şi-n cer, e semnul divin.

E-n omul ce-aşteptă-mbarcarea,

Noaptea ea îți aduce visarea,

Urechea, ce poate s-asculte

Răsunet de doină în munte.

În noapte, e cerul senin,

Liniştea, în paharul cu vin,

Nerăbdarea, ce te aprinde,

Iubirea-i, noian de cuvinte.

  de Maria Richi

Fântâni de Angelica Ioanovici

Fântâni

Și parcă regăsim niște fântâni

Săpate pe un câmp și părăsite,

Purtăm iluzii-aripi de ispite,

Doi cai fără căpestre și stăpâni.

Din apa scâteind ca o oglindă

Ne adăpăm singurătăți de seară,

Aproape că ne știm pe dinafară,

Aproape ne cântăm ca o colindă.

Foșneșc încet niște stejari bătrăni,

Suntem cumva departe de prezent,

Iar timpul este oarecum absent

Și totuși sapă uneori fântâni.

Angelica Ioanovici

Peste valuri de Sandu Cătinean

Peste valuri..

Peste valuri de durere 

Trece vântul, adormind 

Scâncete, ce curg adesea 

Din ochi blânzi, de om flămând

Peste câmpuri adumbrite 

Din adânc, de văi inerte 

Strigă vântul, câteodată 

Suflete, din stări incerte

Peste viaţă, vremuri aspre 

Se-ncâlcesc, strivind pământul 

Prin vâltori. de patimi crude 

Pier iubirile, şi cântul

Şi-au să vină peste toate

Numai străluciri, şi ceaţă

Noapte slută, şi-ntuneric

Toate, fără dimineaţă...

Sandu Cătinean din Bonţida

Primavara florii noastre de Gheorghe Vaduva

PRIMĂVARA FLORII NOASTRE

După-o iarnă c-o ninsoare ce-n nămeți se troienește,
Și c-un ger de crapă piatra împietrită-n dor de munte,
Îți dispare, scumpă Doamnă, cuta albă de pe frunte
Și creezi, cu ochi de soare, un ghiocel ce înflorește.

E surâsul tău de aur care-n ochi de zori privește
Iarba, munții și ideea de-a fi-n toate chip de floare,
Uneori, cu ochii-n lacrimi, alteori, surâzătoare,
Însă tot ce crește-n lume din lumina ta trăiește.

Cum să nu te-admir, Lumină, când eu sunt făcut din tine?!
Port în geana mea privirea-ți care-înseamnă viețuire,
Inimă ce-n slove-mi bate pulsul tău de înflorire,
Prețuire, eleganță, chip frumos, clipiri sublime.

N-am măsură pentru tine, ești prea sus și prea frumoasă,
Nici cuvinte pe măsură, tu ești mult mai mult ca gândul,
Ești ce-și are omu-n viață, ești tăcerea și cuvântul
Care fac din toate-acestea o familie și-o casă.

Îmi doresc ca-n noi Femeia tot mereu să-înmugurească,
Te privesc ca pe-o Minune, te respect ca pe-o Idee,
Un bărbat e-n viața asta un suport pentru-o femeie,
Un pământ cu ochi de soare-n care ea să înflorească.

Viața ta e-n viața lumii un pridvor pe-o veșnicie,
Chip senin pe-un cer albastru, verb cu vervă într-o frază,
Diamant și clorofilă pentru frunzele din oază,
Și reper în necuprinsuri, lan de maci într-o câmpie.

Toată viața, eu, Bărbatul, mă gândesc frumos la tine,
Nu există nicio clipă-n care eu să-mi tulbur gândul,
Ești ideea mea de viață, orizontul și cuvântul,
Clipa ta cea mai frumoasă care bate-n piept la mine.

Primăvara florii noastre este floarea de acasă,
De pe câmpul plin de soare, din ponoare liniștite,
Din tot locul unde viața-și are rosturi rostuite,
Și-n lumina mea din suflet, tu ești floarea mea aleasă.

Gheorghe Văduva,
București, 27 februarie 2014

Ganduri nespuse de Carmen Simion

GÂNDURI NESPUSE

Motto: ”Sapă numai, sapă, sapă,

până dai de stele-n apă.”

(Lucian Blaga)

Mai pot să-ți spun

ce nu ți-am spus

când trec zăpezi peste apus

și gânduri îmi apun?!...

Vino să-ți gust iubirea

cu viața care-i clipă

la braț cu fericirea,

pe-a timpului aripă!...

Mai pot, ”A.C.(u)M.”..., să-ți spun

că noaptea-i fără margini

și câtă iubire am s-adun

de-mi sap în rădăcini?!...

Carmen Simion 

Volumul ”Eterne nostalgii”

In fiecare dimineata de Vasile Neagu-Scânteianu

În fiecare dimineaţă

În fiecare dimineaţă

Iau pana gândului şi-ţi scriu,

Iar versul meu parcă se-nalţă-

Un zmeu pe cerul azuriu!

Îţi scriu şi eu,şi tu îmi scrii,

Poeme calde,cu lumină,

În ritmuri lente sau zglobii-

Tu,suflete,ca o albină!

Aproape că nici eu nu ştiu,

Cine pe cine îl mai scrie,

Ştiu că mi-i sufletul zglobiu-

Şi gândul cântă-n poezie!

De suntem unul amândoi,

Ori amândoi vibrăm ca unul,

Prin dimineţi şi prin nevoi-

Ne-arată D-zeu Păunul!

Sau poate-i Pasărea Măiastră

Ce-am căutat-o amândoi,

Mi-i gândul candelă albastră-

Ce-mi scutură norii de ploi!

În fiecare dimineaţă

Stăm treji şi pază la hotar,

C-atunci când Soarele se-nalţă-

Să-i dăm bineţe şi nectar!

 Vasile Neagu-Scânteianu

Sufletul si marea de Franko Sicra

Sufletul si  marea 

pe malul tau carari de vise se croiesc,

se impletesc cu murmurul de valuri,

la malul tau 'nfocate juraminte se rostesc,

si tot aici ...se pierd si idealuri.

aici ma-ntorc si eu mereu,mereu,

sa-mi ostoiesc aleanul meu si dorul,

aici imi las si sufletelul meu,

sa-si planga-n lacrime amorul.

ma-ntorc la tin' involburata mare,

cu valul tau imi spal durerea,

tu din adancul tau...vuiesti mai tare,

cu stropi de lacrimi...iti exprimi parerea.

ma-mbratisezi cu unde cristaline,

ma porti pe brate si m-alinti,

cantul din scoici e sunetul ce vine

din departate zari...din suflete fierbinti.

ma las cuprins de vraja ta divina,

purtat in larguri de delfinii calatori,

pe tarmul tau ramane doar un corp de tina,

caci sufletu-i cu tine-n departate zari.

in urma mea ramane ramane amintire,

covor de lacrimi ce din mine-au curs,

croind din ele versuri de iubire,

pentru un suflet ce-am iubit nespus.

iar cand vei trece pe acolo straine,

cu grija eu te rog ...pe ele sa pasesti,

sau ...cred ca ar fi mult mai bine,

sa la aduni si sa le dai ....fiintei ce iubesti.

Franko Sicra

Tu esti de Camelia Cristea

Tu ești

Tu ești albastru meu de Voroneț 

În care îmi găsesc ades seninul,

Cum își găsește strugurele vinul

Și brațu-n rugăciune sfânt aminul.

Tu ești poemul meu încă nescris 

Cuvintele de duh le țin ascunse,

De un vârtej să nu îmi fie smulse

Și-n hohote de lacrimi plânse.

Tu ești venit din alte emisfere 

Sortit să-mi dai lumină și putere, 

Desparți în două muntele de mare 

Când țipătul tăcerii rău mă doare...

Camelia  Cristea  

Rezonanta de Anatol Covali

Rezonanţã

Ce mari incendii în a mea fiinţã!

În orice-atom din mine arde-un foc,

de când am evadat din nenoroc

şi am aflat cã totu-i cu putinţã.

Ce splendidã luminã e-n speranţã,

ce curcubeie-n visuri şi-n dorinţi!

În loc de resemnãri şi neputinţi

cântã-un surâs şi râde-o cutezanţã.

Îmi iau de mijloc orişice dorinţã

şi-n bãtãtura împlinirii joc,

ţinând în dinţi al dragostei boboc

rupt azi din cea dintâi fãgãduinţã.

Şi din culori s-a şters orice nuanţã

de când de pasiune sunt fierbinţi.

De-atâta fericire-îmi ies din minţi,

cãci trup şi suflet sunt în rezonanţã.

Banalitãţi

Este banal sã spun cã beau rãcoare

din al tãu suflet ca dintr-un izvor.
În poezie chiar poeţii vor
sã nu existe nicio exaltare.

Dar eu rãmân romantic şi-a mea strunã
o sã vibreze-n al iubirii cânt,
repovestind al inimii frãmânt
şi patima-mi comunã, dar nebunã.

Cum sã nu spun cã semeni cu o floare,
cã stau vrãjit şi-admir superbu-ţi zbor,
cã ochii tãi sunt cer strãlucitor,
c-ai fost şi eşti mereu fermecãtoare?

Chiar dacã în uitare or sã punã
din poezia mea orice cuvânt,
tot am sã spun cã tu îmi eşti pãmânt
şi eu mã-nvârt în jur în chip de lunã.

Anatol Covali

Omul de zapada

Omul de zăpadă rupse o bucată din lună şi o aşeză cu grijă, în partea stîngă, acolo unde auzise el că oamenii ar avea inima. Gata, acum se simţea parcă mai bine. Ninsoarea se oprise de cîteva ceasuri bune,.
-Mami, mami, vino repede să vezi! Avem un om de zăpadă în grădină!
Şi fără să mai aştepte reacţia mamei, a alergă către omul imaculat. Îl ocoli de trei ori pentru a-l putea admira mai bine.
Oamenii de zăpadă nu vorbesc. Nu sunt la fel ca noi. Şi din nou îl ocoli de trei ori, iar Omul de Zăpadă de astă dată se convinse că era probabil un ritual al oamenilor.
-Poţi să păstrezi un secret?
-Vorbeşti!!!
-Doar sunt om, nu?
-...de zăpadă...
-Spuneai că vrei să ne jucăm...
- Da, vreau...dar care e secretul?
-Lasă, ţi-l spun mai tîrziu.
-Dar de unde ai eşarfa aceea minunată?
-E doar o bucată de curcubeu, zise Omul de zăpadă. L-am văzut pe cer şi mi-a plăcut mult. Dar dacă vrei, ţi-l dăuiesc.
-Nu, mami nu mi-ar da voie, dar dacă vrei putem să facem schimb.Îţi dau şi eu ceva...uite..o agrafă de păr...
-Mulţumesc! Zise Omul de Zăpadă, emoţionat şi două lacrimi fierbinţi porniră din ochii negri, de cărbune. Era pentru prima dată cînd simţea că trăieşte cu adevărat printre oameni, că era şi el unul de-ai lor. Dar în acelaşi timp îl apăsa un sentiment de vinovăţie.
Iar acum, tu vei închide ochii, iar eu ma voi ascunde. Ţine minte! Trebuie să ţi ochii închişi. Şi să numeri pîna la zece.
-De ce pînă la zece?
-Pentru că aşa este jocul şi pentru că atît am învăţat la grădiniţă. Să nu trişezi!
-Ce înseamnă să trişezi?
-Adică să nu deschizi ochii.
-Niciodată?
-Doar pînă mă ascund...
-Te iubesc Omule de Zăpadă, dar acum trebuie să plec. Mama spune că noaptea trecută, cineva a furat de pe cer, o bucată din lună. Nu vreau să mă prindă întunericul aici, acum că luna nu va mai fi pe cer.
Înainte să plece, fetiţa îi dărui Omului de zăpadă, un sărut pe obraz. În uşa casei, se opri pentru o secundă şi apoi se răsuci brusc:
-Eu cred că numai un om fără inimă, ar fi putut să fure bucata de lună de pe cer.
-Noape bună, Omule de zăpadă!
Şi omul de zăpadă, se întristă din nou. Fetiţa aceasta era minunată. Îl făcuse să se simtă viu. Era un om de zăpadă norocos.
În dimineaţa următoare, alerga bucuroasă spre prietenul ei din grădină.
-Ai văzut noaptea trecută, ca am avut din nou lună pe cer?
Omul de zăpadă nu răspunse. Dar o auzea...

Ochiul din mine de Carmen Simion

Ochiul din  mine 

M-ai mângâiat pe-un gând

întors printre cuvinte,

fâșii de lumină îmi plâng cu litere, când

jar și ploi îmi picură-n lacrimi sfinte...

Atâta dor îmi zburdă-n jur,

încât mii de dorințe-mi trec prin minte,

pe umbre tăcute, făr' de contur....

Doar ochii-mi lucesc printre iluzii,

sorb fierbințeala dimineții,

imaginația-mi curge-n perfuzii

de-mi mișcă orbite alezate de ”eul” vieții...

Ca un semn, într-o carte neterminată,

inima-mi aprinde cărbunii topiți...

cu iz de jar scurs sub fruntea luminată,

de scântei și gânduri colorate de sfinți...

Cuvinte mă cern sub porți de sărut,

când te regăsesc în flacăra târziului meu,... pierdut...

Carmen Simion 

Eterne nostalgii - 31.01.2015