Sa ne iubim femeie de Ion Apostu

                                                                             

        Să ne iubim, femeie

Apăsătoare-i noaptea aceasta fără tine
Nici ziua nu e timpul să fiu mai fericit,
Cuvintele frumoase mai rare-s şi puţine,
De teamă mă-nfior că nu mai sunt iubit.

Ne naştem împreună, odată, dimineaţa,
Murim de dor fierbinte în fiecare seară.
Şi-arată cerul chipul, şi-arată senineaţa,
Iubirea-ncepe dulce, se stinge trist, amară.

Tânjim dup-o idilă ca macul după soare
Plăpânzi ca o mimoză ne devenim granit,
Nu ştim să oblojim o rană de plânsoare,
Nu ştim la ce sunt bune pomezi de aconit.

Ne otrăvim cu gânduri, uităm de-ncredere,
Sălăşluim aiurea, pe urmă ne trezim,
Ne vom supune iară la trist-purcedere
Cu un destin voit pe drumul anonim.

Iubim doar într-o doară, uitării... liber frâu,
Ne-nchipuim că timpul ne va uita, greşit!
Noi suntem trecători, izvoru-i pentru râu,
Ne-aşteaptă trist-finalul, deja e hămesit.

Să ne iubim salcâmii şi ,,plopii fără soţ'',
Să ne iubim femeie, ţi-am spus de-atâtea ori !
Nu te încrede-n timp, căci timpu-i mare hoţ,
Nu ne mai dă o viaţă ca bulbilor de flori... 

Ion Apostu - 14.02.2015

Oficiere de Anatol Covali

Oficiere

Inima mea e o superbã lirã

pe care cântã sufletu-mi orfeu

tot ce aude-atunci când Dumnezeu

în infinit prin infinit respirã.

De-aceea nu-s în armonii stridenţe

şi în culori e al luminii dens,

pentru aceasta verbele au sens,

iar gândurile mele-s chintesenţe.

Fiinţa mea necontenit aspirã

sã fie-n orice clipã prometeu.

În vise şi speranţe cânt mereu,

fãrã sã-mi pese cine mã admirã.

Vreau sã rãmânã-n urma mea esenţe

dintr-un final bogat ce-a ars intens,

când dorul de-mpliniri a fost imens

şi când odãjdii am fãcut din zdrenţe.

Pasiune de Carmen Rodica Norocea

Pasiune 

Te iubesc cum îmi iubesc viața

Tu esti oxigenul, apa, lumina

Esti inima ce bate într-una 

Esti pământul și pașii mei ești 

Zile și nopți bătătoresc

Cu tine în gând ,dar nu te pot 

Nu te pot opri ,nu îmi aparții

Deși sufletul meu te simte 

Atât de aproape și suferă în tăcere,

Pentru un simplu motiv

Că te iubește .

Dar nu vei afla niciodată,

Suntem din lumi diferite

Și mult prea departe în timp,

Iar clipa fără tine e o eternitate. 

Ochii mei și ei te iubesc

Așa cum iubesc lumina

Dar numai ei știu câte lacrimi 

Ascund fără să le pot opri .

Atunci când imi vorbesti 

Traiesc o lume de povești.

Un ireal frumos , dar ce păcat 

Nimic mai mult ,nimic n-a fost fost 

Poveștile se nasc și mor 

Cu același început

A fost cândva......

Carmen  Rodica  Norocea 

Tu , stea cazatoare de Ana Podaru

Tu, stea căzătoare...

Fărâmă de astru căzut la picioare,

sub paşii grei geme şi-n tină se-afundă,

ecou de visare pe-a timpului undă

se pierde ţipând ...e-a morţii chemare.

Molatic izvor ce curge din suflet

prin riduri săpate pe frunţi obosite,

poveşti risipite prin plete cernite,

cuvinte-otrăvite în gură de sipet.

Tu, stea căzătoare ce n-aveai pereche

pe-al cerului chip zâmbindu-mi în noapte

te mătură vântu-n firidă de pleoape

şi nu mai ai suflu să-mi plângi la ureche.

Din freamăt de clopot se-aude-un oftat,

te-ngroapă pământul ,mormânt nesemnat,

prin cioburi călcâiul s-a stins resemnat,

cu sânge-nchegat ...un astru pictat

şi roiuri de muşte se luptă cu fluturi,

iar corbii se-adună să-ţi mistuie trupul,

când după icoane îţi deapănă timpul

doi îngeri căzuţi pe aripi de vânturi.

Tu, stea căzătoare lumina ai dat

privirilor triste din ochi lăcrimaţi,

acum sub potcoave de cai blestemaţi

te pierzi în deşert cu capul plecat.

Mă uit disperat dup-a ta strălucire,

din irişi doar fulger mai scapătă-n noapte,

secunde mă dor pe gânduri plecate

şi unde eşti stea ,să reverşi fericire?

Ana Podaru

Iubirea, noian de cuvinte de Maria Richi

Iubirea, noian de cuvinte

   

Iubirea e-n timpul ce trece,

Timp ce cu viaţa petrece,

În vraja nopţii se-ascunde, 

O cauţi, dar nu ştii pe unde.

Iubirea e un dor nevisat,

Iubirea-i , un ocean nesecat,

Secunda, care se scurge,

Graba când gându-o ajunge.

Se cerne timpul, sporeşte

Iubirea e în dorul, ce creşte

În piept, căldură din plin,

Şi-n cer, e semnul divin.

E-n omul ce-aşteptă-mbarcarea,

Noaptea ea îți aduce visarea,

Urechea, ce poate s-asculte

Răsunet de doină în munte.

În noapte, e cerul senin,

Liniştea, în paharul cu vin,

Nerăbdarea, ce te aprinde,

Iubirea-i, noian de cuvinte.

  de Maria Richi

Fântâni de Angelica Ioanovici

Fântâni

Și parcă regăsim niște fântâni

Săpate pe un câmp și părăsite,

Purtăm iluzii-aripi de ispite,

Doi cai fără căpestre și stăpâni.

Din apa scâteind ca o oglindă

Ne adăpăm singurătăți de seară,

Aproape că ne știm pe dinafară,

Aproape ne cântăm ca o colindă.

Foșneșc încet niște stejari bătrăni,

Suntem cumva departe de prezent,

Iar timpul este oarecum absent

Și totuși sapă uneori fântâni.

Angelica Ioanovici

Peste valuri de Sandu Cătinean

Peste valuri..

Peste valuri de durere 

Trece vântul, adormind 

Scâncete, ce curg adesea 

Din ochi blânzi, de om flămând

Peste câmpuri adumbrite 

Din adânc, de văi inerte 

Strigă vântul, câteodată 

Suflete, din stări incerte

Peste viaţă, vremuri aspre 

Se-ncâlcesc, strivind pământul 

Prin vâltori. de patimi crude 

Pier iubirile, şi cântul

Şi-au să vină peste toate

Numai străluciri, şi ceaţă

Noapte slută, şi-ntuneric

Toate, fără dimineaţă...

Sandu Cătinean din Bonţida

Primavara florii noastre de Gheorghe Vaduva

PRIMĂVARA FLORII NOASTRE

După-o iarnă c-o ninsoare ce-n nămeți se troienește,
Și c-un ger de crapă piatra împietrită-n dor de munte,
Îți dispare, scumpă Doamnă, cuta albă de pe frunte
Și creezi, cu ochi de soare, un ghiocel ce înflorește.

E surâsul tău de aur care-n ochi de zori privește
Iarba, munții și ideea de-a fi-n toate chip de floare,
Uneori, cu ochii-n lacrimi, alteori, surâzătoare,
Însă tot ce crește-n lume din lumina ta trăiește.

Cum să nu te-admir, Lumină, când eu sunt făcut din tine?!
Port în geana mea privirea-ți care-înseamnă viețuire,
Inimă ce-n slove-mi bate pulsul tău de înflorire,
Prețuire, eleganță, chip frumos, clipiri sublime.

N-am măsură pentru tine, ești prea sus și prea frumoasă,
Nici cuvinte pe măsură, tu ești mult mai mult ca gândul,
Ești ce-și are omu-n viață, ești tăcerea și cuvântul
Care fac din toate-acestea o familie și-o casă.

Îmi doresc ca-n noi Femeia tot mereu să-înmugurească,
Te privesc ca pe-o Minune, te respect ca pe-o Idee,
Un bărbat e-n viața asta un suport pentru-o femeie,
Un pământ cu ochi de soare-n care ea să înflorească.

Viața ta e-n viața lumii un pridvor pe-o veșnicie,
Chip senin pe-un cer albastru, verb cu vervă într-o frază,
Diamant și clorofilă pentru frunzele din oază,
Și reper în necuprinsuri, lan de maci într-o câmpie.

Toată viața, eu, Bărbatul, mă gândesc frumos la tine,
Nu există nicio clipă-n care eu să-mi tulbur gândul,
Ești ideea mea de viață, orizontul și cuvântul,
Clipa ta cea mai frumoasă care bate-n piept la mine.

Primăvara florii noastre este floarea de acasă,
De pe câmpul plin de soare, din ponoare liniștite,
Din tot locul unde viața-și are rosturi rostuite,
Și-n lumina mea din suflet, tu ești floarea mea aleasă.

Gheorghe Văduva,
București, 27 februarie 2014

Ganduri nespuse de Carmen Simion

GÂNDURI NESPUSE

Motto: ”Sapă numai, sapă, sapă,

până dai de stele-n apă.”

(Lucian Blaga)

Mai pot să-ți spun

ce nu ți-am spus

când trec zăpezi peste apus

și gânduri îmi apun?!...

Vino să-ți gust iubirea

cu viața care-i clipă

la braț cu fericirea,

pe-a timpului aripă!...

Mai pot, ”A.C.(u)M.”..., să-ți spun

că noaptea-i fără margini

și câtă iubire am s-adun

de-mi sap în rădăcini?!...

Carmen Simion 

Volumul ”Eterne nostalgii”

In fiecare dimineata de Vasile Neagu-Scânteianu

În fiecare dimineaţă

În fiecare dimineaţă

Iau pana gândului şi-ţi scriu,

Iar versul meu parcă se-nalţă-

Un zmeu pe cerul azuriu!

Îţi scriu şi eu,şi tu îmi scrii,

Poeme calde,cu lumină,

În ritmuri lente sau zglobii-

Tu,suflete,ca o albină!

Aproape că nici eu nu ştiu,

Cine pe cine îl mai scrie,

Ştiu că mi-i sufletul zglobiu-

Şi gândul cântă-n poezie!

De suntem unul amândoi,

Ori amândoi vibrăm ca unul,

Prin dimineţi şi prin nevoi-

Ne-arată D-zeu Păunul!

Sau poate-i Pasărea Măiastră

Ce-am căutat-o amândoi,

Mi-i gândul candelă albastră-

Ce-mi scutură norii de ploi!

În fiecare dimineaţă

Stăm treji şi pază la hotar,

C-atunci când Soarele se-nalţă-

Să-i dăm bineţe şi nectar!

 Vasile Neagu-Scânteianu

Sufletul si marea de Franko Sicra

Sufletul si  marea 

pe malul tau carari de vise se croiesc,

se impletesc cu murmurul de valuri,

la malul tau 'nfocate juraminte se rostesc,

si tot aici ...se pierd si idealuri.

aici ma-ntorc si eu mereu,mereu,

sa-mi ostoiesc aleanul meu si dorul,

aici imi las si sufletelul meu,

sa-si planga-n lacrime amorul.

ma-ntorc la tin' involburata mare,

cu valul tau imi spal durerea,

tu din adancul tau...vuiesti mai tare,

cu stropi de lacrimi...iti exprimi parerea.

ma-mbratisezi cu unde cristaline,

ma porti pe brate si m-alinti,

cantul din scoici e sunetul ce vine

din departate zari...din suflete fierbinti.

ma las cuprins de vraja ta divina,

purtat in larguri de delfinii calatori,

pe tarmul tau ramane doar un corp de tina,

caci sufletu-i cu tine-n departate zari.

in urma mea ramane ramane amintire,

covor de lacrimi ce din mine-au curs,

croind din ele versuri de iubire,

pentru un suflet ce-am iubit nespus.

iar cand vei trece pe acolo straine,

cu grija eu te rog ...pe ele sa pasesti,

sau ...cred ca ar fi mult mai bine,

sa la aduni si sa le dai ....fiintei ce iubesti.

Franko Sicra

Tu esti de Camelia Cristea

Tu ești

Tu ești albastru meu de Voroneț 

În care îmi găsesc ades seninul,

Cum își găsește strugurele vinul

Și brațu-n rugăciune sfânt aminul.

Tu ești poemul meu încă nescris 

Cuvintele de duh le țin ascunse,

De un vârtej să nu îmi fie smulse

Și-n hohote de lacrimi plânse.

Tu ești venit din alte emisfere 

Sortit să-mi dai lumină și putere, 

Desparți în două muntele de mare 

Când țipătul tăcerii rău mă doare...

Camelia  Cristea  

Rezonanta de Anatol Covali

Rezonanţã

Ce mari incendii în a mea fiinţã!

În orice-atom din mine arde-un foc,

de când am evadat din nenoroc

şi am aflat cã totu-i cu putinţã.

Ce splendidã luminã e-n speranţã,

ce curcubeie-n visuri şi-n dorinţi!

În loc de resemnãri şi neputinţi

cântã-un surâs şi râde-o cutezanţã.

Îmi iau de mijloc orişice dorinţã

şi-n bãtãtura împlinirii joc,

ţinând în dinţi al dragostei boboc

rupt azi din cea dintâi fãgãduinţã.

Şi din culori s-a şters orice nuanţã

de când de pasiune sunt fierbinţi.

De-atâta fericire-îmi ies din minţi,

cãci trup şi suflet sunt în rezonanţã.

Banalitãţi

Este banal sã spun cã beau rãcoare

din al tãu suflet ca dintr-un izvor.
În poezie chiar poeţii vor
sã nu existe nicio exaltare.

Dar eu rãmân romantic şi-a mea strunã
o sã vibreze-n al iubirii cânt,
repovestind al inimii frãmânt
şi patima-mi comunã, dar nebunã.

Cum sã nu spun cã semeni cu o floare,
cã stau vrãjit şi-admir superbu-ţi zbor,
cã ochii tãi sunt cer strãlucitor,
c-ai fost şi eşti mereu fermecãtoare?

Chiar dacã în uitare or sã punã
din poezia mea orice cuvânt,
tot am sã spun cã tu îmi eşti pãmânt
şi eu mã-nvârt în jur în chip de lunã.

Anatol Covali

Omul de zapada

Omul de zăpadă rupse o bucată din lună şi o aşeză cu grijă, în partea stîngă, acolo unde auzise el că oamenii ar avea inima. Gata, acum se simţea parcă mai bine. Ninsoarea se oprise de cîteva ceasuri bune,.
-Mami, mami, vino repede să vezi! Avem un om de zăpadă în grădină!
Şi fără să mai aştepte reacţia mamei, a alergă către omul imaculat. Îl ocoli de trei ori pentru a-l putea admira mai bine.
Oamenii de zăpadă nu vorbesc. Nu sunt la fel ca noi. Şi din nou îl ocoli de trei ori, iar Omul de Zăpadă de astă dată se convinse că era probabil un ritual al oamenilor.
-Poţi să păstrezi un secret?
-Vorbeşti!!!
-Doar sunt om, nu?
-...de zăpadă...
-Spuneai că vrei să ne jucăm...
- Da, vreau...dar care e secretul?
-Lasă, ţi-l spun mai tîrziu.
-Dar de unde ai eşarfa aceea minunată?
-E doar o bucată de curcubeu, zise Omul de zăpadă. L-am văzut pe cer şi mi-a plăcut mult. Dar dacă vrei, ţi-l dăuiesc.
-Nu, mami nu mi-ar da voie, dar dacă vrei putem să facem schimb.Îţi dau şi eu ceva...uite..o agrafă de păr...
-Mulţumesc! Zise Omul de Zăpadă, emoţionat şi două lacrimi fierbinţi porniră din ochii negri, de cărbune. Era pentru prima dată cînd simţea că trăieşte cu adevărat printre oameni, că era şi el unul de-ai lor. Dar în acelaşi timp îl apăsa un sentiment de vinovăţie.
Iar acum, tu vei închide ochii, iar eu ma voi ascunde. Ţine minte! Trebuie să ţi ochii închişi. Şi să numeri pîna la zece.
-De ce pînă la zece?
-Pentru că aşa este jocul şi pentru că atît am învăţat la grădiniţă. Să nu trişezi!
-Ce înseamnă să trişezi?
-Adică să nu deschizi ochii.
-Niciodată?
-Doar pînă mă ascund...
-Te iubesc Omule de Zăpadă, dar acum trebuie să plec. Mama spune că noaptea trecută, cineva a furat de pe cer, o bucată din lună. Nu vreau să mă prindă întunericul aici, acum că luna nu va mai fi pe cer.
Înainte să plece, fetiţa îi dărui Omului de zăpadă, un sărut pe obraz. În uşa casei, se opri pentru o secundă şi apoi se răsuci brusc:
-Eu cred că numai un om fără inimă, ar fi putut să fure bucata de lună de pe cer.
-Noape bună, Omule de zăpadă!
Şi omul de zăpadă, se întristă din nou. Fetiţa aceasta era minunată. Îl făcuse să se simtă viu. Era un om de zăpadă norocos.
În dimineaţa următoare, alerga bucuroasă spre prietenul ei din grădină.
-Ai văzut noaptea trecută, ca am avut din nou lună pe cer?
Omul de zăpadă nu răspunse. Dar o auzea...

Ochiul din mine de Carmen Simion

Ochiul din  mine 

M-ai mângâiat pe-un gând

întors printre cuvinte,

fâșii de lumină îmi plâng cu litere, când

jar și ploi îmi picură-n lacrimi sfinte...

Atâta dor îmi zburdă-n jur,

încât mii de dorințe-mi trec prin minte,

pe umbre tăcute, făr' de contur....

Doar ochii-mi lucesc printre iluzii,

sorb fierbințeala dimineții,

imaginația-mi curge-n perfuzii

de-mi mișcă orbite alezate de ”eul” vieții...

Ca un semn, într-o carte neterminată,

inima-mi aprinde cărbunii topiți...

cu iz de jar scurs sub fruntea luminată,

de scântei și gânduri colorate de sfinți...

Cuvinte mă cern sub porți de sărut,

când te regăsesc în flacăra târziului meu,... pierdut...

Carmen Simion 

Eterne nostalgii - 31.01.2015

Minciuna adevarata de Mihaela Stetiu

MINCIUNA ADEVARATA

Daca ti-as spune 

ca te iubesc

mai mult

decat infinitul

cu siguranta

as minti.

Infinitul

este prea mic

si prea stramt

sa cuprinda

ceea ce

simt eu pentru tine.

Mihaela Stetiu

Prins de iubire de Costache Nastase

Prins de iubire

Parcă ieşeam dintr-o genune
Şi intram în Paradis
Când s-a-ntâmplat acea minune
Şi de iubire-am fost cuprins.

Mai întâi până la gleznă,
La genunchi, la brâu, la umăr
Şi aveam, ieşind din beznă,
Revelaţii fără numar.

Iar emoţia plăcută
Dădea lumină chipului
Cum şi marea împrumută
Căldura nisipului.

Şi cu toate că-s timid
Alături tu mi-ai rămas
Tot aşa cum un lichid
Se pliază după vas.

De la tine îmi iau harul,
Speranţa şi mângâierea
Cum albina ia nectarul
De la flori să facă mierea.

Consumăm cu frenezie
Şi fără oprelişte
Porţia de reverie
Ce iubirea împlineşte.

Autor Costache Năstase 11.02.2015 

Maicuta de Carmen Rodica Norocea

Măicuţa

Privesc tăcută anii care au trecut pe rând,

S-au dus în grabă şi pruncul mi-a crescut,

Şi numai Dumnezeu mă jur că m-a ştiut,

Cum am putut, aveam, n-aveam plângând...

Neputincioasă acuma stau şi nu pot să adorm,

Feciorul meu iubit şi drag acum e mare domn

Şi e plecat în lume, a învăţat şi are multă carte,

Dar eu uitată plâng ades şi sunt aşa departe.

Mi se înnoadă lacrimile-n ochi de dorul lui şi curg

Pe obrajii ce-s brăzdaţi de bătrâneţi amare,

Mâncarea nu mai are gust, iar seara în amurg

Cuprinsă sunt de frământări, de dor şi disperare.

În fiecare clipă ce-o mai am trăiesc doar cu oftat

Eu mă gândesc: e bine unde e copilul mamii drag?

Îmi este teamă c-am să mor cu suflet neîmpăcat,

La bunul Dumnezeu mă rog să mi-l aducă-n prag!

Carmen Rodica Norocea

Somn de Denisia Codrea

Somn        

dorm în lagărul ființei mele

profund

m-ar durea trezirea sufletului

ce

nu știe decât noaptea 

să se plimbe prin adâncuri

mă dezmiardă cu simțiri

dionisiac 

mă fulgeră în minte

să-mi aduc aminte

căci doar în el îmi regăsesc

starea furibundă de a crea

vise ce-mi eliberează

spiritul

de beția nopții.

   Denisia  Codrea

player radio

ATENTIE ! Pentru ca playerul sa functioneze, trebuie sa aveti instalat playerul VLC media player pe calculatorul vostru! VLC media player este gratuit si poate fi descarcat de pe siteul oficial: http://videolan.org....

Fii steaua mea de Ioan Ciprian Morosanu

Fii steaua mea

Ramai pe cerul meu o stea
Sa-mi spinteci norii cu lumina;
Fermecatoare ca o zana,
In palma mi te-ai aseza.

Voi saruta calda sclipire
Ce doar faptura ta-mi va da;
Far-a clipi sau respira
Iti voi sorbi-ntreaga iubire.

Mi-oi umple noaptea cu visari
Si dorul bland ti-oi inchina,
Iar ingerii s-or rusina
Picurand roua de cantari.

Ramai in lumea mea as vrea,
Te-astept aici dintru-nceput
Sa ma scufund in asternut
Visand in mangaieri de stea.

Ioan Ciprian Moroșanu

In rai sau in infern de Ion Apostu

În rai sau în infern

Mai simt, încă, pe buze, al tău sărut de foc,
Mai simt, încă, în palme, mijlocul de mlădiţă,
Mai simt încă-n odaie, odor de busuioc,
Mai simt, încă, pe piept, atingeri de guriţă.

Cu dezmierdări nocturne, ai fost a mea almee
Iar eu, răpus de bine, am fost un… faraon!
Ai fost ce-am vrut mai dulce, frumoasă idonee,
Ai fost roşul din maci, balsam şi afion.

Aş vrea să te sărut, pe buze să-ţi las sânge,
Să-mi domolesc nesaţul , nurlie de femeie.
Aceea eşti doar tu, ce-mi poate dorul stinge,
Ce-mi poate fi şi diavol, ce-mi poate fi şi zeie.

Te-am aşezat în suflet şi-ai să rămâi etern,
Sunt fără de putinţă să te mai scot vreodată!
Vom merge poate-n rai sau poate în infern,
Oriunde va fi bine…de-om merge laolaltă.

Ion Apostu - 11.02.2015

Cabana iubirii de Mugurel Puscas

CABANA IUBIRII

                  de Mugurel Puscas

În zori, e timpul să-mi revăd iubita...

E vremea să mă-ntorc, din nou, în munţi,

Să bat cu pasul drumuri neumblate,

Să redeschid ale vieţii punţi.

M-aşteaptă munţii codrilor sihaştri...

M-aşteaptă puşca atârnată-n cui,

Cabana neştiută a iubirii,

În prag, iubita mea şi-a nimănui.

Vechi călător să calc vremelnicia,

Să redevin din nou învingător,

Să-mi curgă peste plete reci cascade

Şi iarba să-mi tresară sub picior.

M-aşteaptă fiarele fără odihnă

Să repetăm scenariul ancestral...

Să-mi pun pe umeri blana aburindă,

Fad, mirosind a sânge animal.

Cu carnea-n tolbă, împrăştiind căldură

Să plec înspre cabana mea de foc,

Iubita mea aşteaptă-nfometată...

Voi repeta al cărnii dulce joc.

Ca fiarele, mereu, fără odihnă,

Ne vom iubi frumos şi clandestin,

Vom transpira sub pături de zăpadă,

Vom degusta al trupurilor vin.

Apoi...Din nou...Mai singur decât moartea,

Voi face loc tristeţii între noi

Şi voi pleca din munţi, spre mai departe,

Mereu pribeag...Drumeţ, spre alte zori...

Mugurel Puşcaş

(vol."Cabana de foc")

(Liga Scriitorilor din România)

Prin dimineata ta o calatoare de Angelica Ioanovici

Prin dimineața ta, o călătoare

Prin dimineața ta, o călătoare,
Pentru cât timp, nu cred că e decis,
Sunt doar cuvinte risipite-n scris
Și perspective dincolo de zare.
În dimineața ta, o veche arcă
E pregătită iarăși pentru drum,
Cu puntea îmbrăcată în parfum
Și basme care vor să se întoarcă.
Mă sfredelești ca un bătrân corsar,
Privirea ta a început să ardă
Și a ucis o neștiută gardă,
Iar zborul se reface circular.
Rămâne neclintit-o întrebare,
Spre timpul care este măsurat
De granița unui imens regat,
Prin dimineața ta, o călătoare.

Angelica Ioanovici

Atinge-mi de Franko Sicra

Atinge-mi..


Atinge-mi sufletul iubire,
Atinge-mi sufletul sa plâng
Sa plâng lacrimi de fericire,
Sa plâng... la tin pe piept ...sa plâng

Patrunde-mi rază de lumină,
În sufletul meu muribund,
Astâmpără-mi foamea nebună,
Şi -apoi rămâi... rămâi la mine-n gând.

Eliberează-mi inima din lanţuri,
Din zalele singurătăţii grele,
Ridică-mă... ridică-mă-n înalturi,
Sa facem casă între stele.

Atinge-mi sufletul cu mângâierea ,
Parfumul dragostei...să-mi dăruieşti ,
Şi-nvaţă-mă sa uit durerea...
Prin clipele cand mă iubeşti.

Atinge-mi sufletul iubire,
Şi ia-mă... du-mă cu tine printre stele,
Mă las-apoi acolo... dăruire,
Să fim doar noi... stăpân-a visurilor mele.
Franko Sicra

Ravenna

Acolo vreau .... de Anna Nora Rotaru

    Acolo   vreau.....

Acolo vreau căsuța mea să-mi fie,

Să văd vulturii pe cer cum se rotesc,

S-aud în dimineți un cânt de ciocârlie

Și vuietul de vânt prin brazii ce foșnesc

.

Acolo, să-mi fac mâna streașină și să mă uit în zare,

Să văd cum soarele se dezmorteste, alene se ridică

Și-apoi, cum se ascunde lăsând loc lunei să răsare,

Privind 'ndelung pe boltă ,să văd dacă vreo stea pică.

Cu păși mărunți să cobor agale pe cărare,

Să simț verdeața și cât de ud pământul!

Atunci când ziua alungă noaptea și-i răcoare

Și când mirosul brazilor treziți îl poartă vântul.

Acolo, unde nu se-ncumeta pașii vreunui călător,

S-ajungă pe această sfântă, uitată de lume glie,

Acolo, vreau doar eu să fiu și păsările-n zbor,

Că nu mi-e teamă nici de ploi și nici de vijelie!

La căsuța mea să stau, visătoare la fereastră,

Să prind acele clipe tainice de roș amurg,

Să-mi ud mușcatele și trandafirii mei din glastră,

Cu apa rece a izvoarelor ce de pe munte curg.

Și chiar de-o fi timpul mai rece ,mai ploios,

Nu-mi pasă,mi-oi face focul să-trosnească-n vatră!

În cuibul meu,pe creasta muntelui, micuț și călduros,

Mi-o fi mai bine ca-mparatului,în vajnicul castel de piatră!

________________ NORA _____

Bine ai venit de Vasile Tudorache

Bine ai venit!

Am curățat acum sufletul meu

Descalță-te la ușă dacă vrei
Era atâta de murdar și greu
Și florile distruse pe alei

Din bunătate v-am primit pe toți
În sufletu-mi modest,curat și bun
Dar l-ați distrus ca niște hoți
Nu vă permit să mai intrați acum

Am așternut pe jos covor curat
Și am spălat noroiul de la voi
Un strat frumos de flori am semănat
Ce-mbobocesc acuma de la ploi

Azi florile zâmbesc printre alei
Am ordine în sufletul iubit
Pășește dar ai grijă dacă vrei
Eu respectuos îți zic:
-Bine ai venit!

Te bucură de tot ce ai găsit
Așeazăte privește către soare
Un loc curat din nou te-a găzduit
Să nu-mi lovești în suflet că mă doare.

Vasile Tudorache