Albă rugă
Când osândiţi de
viaţa,grea,obidită,
Sărmani împovăraţi,plini de teamă,
Bat cu decenţă,sfioşi,la uşa aurită,
Încastrată în ziduri reci de alamă,
Deschideţi sufletul
curat,fără teamă,
Au inimile slăbite,plini de lumeşti nevoi,
Speranţă ultimă trăită rece pe o lamă,
Să-i scoatem o clipă din fadul noroi.
Au lacrimi pure,stinse,de
cleștar amar,
O viață trudită -n sclavie,muncă în zadar,
Departe de ifose aurite în negrul caviar,
Sunt nevoiașii albi ai sorții cu inima altar.
Volodea Gavril Ploiești 16 03
2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu