Vremea de Camelia Cristea

Vremea 

Fire noi îmi dai mereu să țes Toamna din cuvinte 

Și-n pastel să pun contur, doar cu inima fierbinte. 

Iar când lacrimi bat în geam, cu rugina de pe frunze 

Se adună chiar poeții și din foi fac alte pânze...

Crengi uscate le par brațe ce îmbrățișează vântul, 

Dintr-o cană, doar cu must a gustat parcă Cuvântul! 

Se aprinde-n vatră focul și gutuile în lămpi, 

Noptea prinde-n sac lumina și chiar bruma de pe tălpi.

Feți frumoși și Zâne bune aduc zilele înapoi, 

Când din muguri Primăvara se uita frumos la noi! 

Ștrengărește un copil umple casa cu lumină 

Și-nfloresc în geam petunii, pentru iarna ce-o să vină!

Au roșit ușor obrajii când îmi dai sărut pe gene 

Și în brațe mă cuprinde mult iubitul Moșul Ene! 

Îngerii aprind făclii și din harfe curge ruga, 

Cel umil se înaltă acum chiar de alții îl cred sluga!

Stelele roiesc cu foc pe al cerului mijloc,

Când pământu-și pune straiul, pruncușorul vede raiul!

Toamna harnică și bună se înaltă pan' la lună, 

Vremea toarce fir de ață peste noi și pentru viață...

Camelia Cristea

Când fără tine nu mi-e toamnă de Ion Apostu

Când fără tine nu mi-e toamnă

Cum să nu-ţi spun, în astă toamnă, că tu-mi eşti pură Veronică,

Când tot ce-ating cu mâini flămânde, miroase-a tine...şi-a fiori?

Cum să nu-ţi spun că m-ai făcut... un diamant din ciob de sticlă,

Când fără tine nu mi-e toamnă, când făr’ de ochi-ţi, nu-s culori?

Cum aş putea, în astă toamnă, să nu-ţi mai spun că eşti un dar,

Cu care viaţa - sau destinu-mi! - m-a-nvrednicit... spre fericire?

Cum să nu-ţi spun, - a câta oară! - că tot ce-ţi spun nu-i în zadar,

Când fără tine nu mi-e toamnă, când toate mi-s...doar silnicire?

Cum să nu-ţi spun - ce spun acum! - că aş urca în vârf de munte,

C-aş vrea să strig că nu mi-e toamnă chiar dacă-s frunzele pe jos?

Cum să nu-ţi spun că fără tine nici fruntea-mi nu mai este frunte,

Când tot ce-aud îmi pare urlet ...când tot ce văd ţi-e mai prejos?

Cum aş putea, în astă toamnă, să nu-ţi mai fiu...tot ce ţi-am fost,

Când tu mi-ai fost pământ şi cer, când tu mi-ai fost soare şi lună?

Cum să nu-ţi spun că toate-s tulburi... că toate-s fără niciun rost,

Când fără tine nu mi-e toamnă... când făr’ de tine-i doar furtună?

Ion Apostu - 31.10.2015

Ulciorul de Omar Khayyam

 Ulciorul

Ramai sa mai ciocnim o cupa 

La hanul vechi de pe coclauri 

Caci pentru vin si pentru tine 

Mai am in san trei pumni de aur.

Ramai sa-nmormantam tristetea 

Si setea fara de-alinare 

Cu vinul negru de la hanul 

Din valea umbrelor fugare. 

Stii tu, frumoaso, ca ulciorul 

Din care bei infrigurata 

E faurit din taina sfanta, 

Din taina unui trup de fata.

L-a faurit candva olarul 

Cel inspirat de duhul rau 

Din taina unui trup de fata 

Frumos si cald ca trupul tau.

Inmiresmeaza-te, frumoaso, 

Ca pe-un altar de mirodenii 

Cat zarea-i plina de albastru 

Si lumea plina-i de vedenii 

Si-atat cat drumurile vietii 

Mai au pe margini bucurii 

Caci maine in zadar vei bate 

La porti de suflete pustii. 

Iubeste-ma acum, caci anii 

Pe nazuinte-or pune frau, 

Iar clipele iubirii noastre 

Se scurg ca undele pe rau. 

Ca maine-om putrezi-n morminte 

Uitati, nepomeniti de nimeni, 

Ca maine vor veni olarii 

Sa fure lut din tintirime.

Iar trupul tau care mi-e astazi 

Cel mai dorit dintre limanuri 

Va fi un biet ulcior din care 

Vor bea drumetii pe la hanuri.

Manifest pentru viata de Mariana Gurza

Manifest  pentru viata  

Lăsaţi caii să zburde pe câmpiile-ntinse

Liberi în jocul nebunesc de altă dată,

Fără poveri şi fără lanţuri groase

Să simtă ce-i aceea viaţă.

Lăsaţi florile să crească unde e verde

Şi mugurii păstraţi înrouraţi de zori,

Să nască în soarele viselor crude,

În viaţa aceasta plină de erori.

Lăsaţi-mi gândul neîntinat

Dogorind în iubiri pierdute,

Lăsaţi-mi sufletul curat

Şi visele plăpânde…

Mariana  Gurza

Te-aștept să vii de Vasile Tudorache

Te-aștept să vii

Citind pe banca noastră în parc o poezie

Un dor nebun iubito,de tine m-a cuprins

Din versuri se-nălța spre cer o melodie

Ce o adap ușor cu lacrima-mi din plâns

Te-aștept de-o veșnicie ,să îți citesc un vers

La ceas târziu în seară pe bancă sub castani

Să ne privim în ochi cum o făceam ades'

Căci despărțiți am stat ,iubito prea mulți ani

Din ziua despărțirii am cunoscut suspine

Nici tu nu ți-ai dorit, eram doar doi copii

Să nu lăsăm iubirea pierdută prin ruine

S-o facem arzătoare ca versu-n poezii

Să ne privim în ochi cum o făceam odată

De mână să ne pierdem pe vechile cărări

Să ne jurăm credință la fel ca altădată

Vino iubita mea,vino din depărtări.

Vasile Tudorache

Prin ploaie de Camelia Cristea

Prin ploaie

Mai fac prin ploaie două piruete 

Și apa-mi intră-n suflet și în ghete, 

Umbrela doarme dusă-n debara 

Dar mă descurc acum și fără ea.

La colț de stradă mâinile cerșesc 

Un bătrânel înnoadă-n două chinul, 

În traista lui s-a strecurat veninul, 

Din ochii străvezii râde destinul.

Și are haina strâmtă, ruptă, ponosită, 

De mult banale amănunte nu-l irită 

Pașii târăsc agale parc-o umbră, 

Nici înserarea nu poate să plângă.

Prea multă frunză cade resemnanată 

De parcă verde n-a fost niciodată, 

Mai țipă clopotul tăcerii printre noi, 

Doar lacrimile timpului cad șuvoi.

Camelia Cristea

O suta de lei de Angelica Ioanovici

O sută de lei

Pe trotuar un bătrân își vindea

Amintiri dintr-o viață trecută.

- Hai de luați peste lacrima mea,

Toate fac mai puțin de o sută.

O pendulă și un ac de cravată,

Niște cărți scorojite de timp,

Amintiri dintr-o viață uitată

Și un zeu ce-a plecat din Olimp.

I-am întins să mănânce ceva.

- Nu va trece prea mult și-o să plouă.

- Hai de ia peste lacrima mea

Și împarte covrigul în două.

Mai aveam două sute de lei.

- E prea mult, dar să fie primit !

Două lacrimi erau ochii mei,

Pe trotuar un bătrân gârbovit.

Angelica Ioanovici

Da! va veni o zi de Caruntu Elena

.....DA! VA VENI O ZI...

S- or sâtura- ntr- o zi , românii,

De trântori si de vorbe- n vânt,

Si- or vrea sâ fie ei stâpânii,

In ţara lor, pe- al lor pâmânt.

S- or sâtura- ntr- o zi sâ plângâ,

Copii ce fârâ, mame cresc,

Si- or vrea - n braţe sâ le strângâ,

In zori din somn când se trezesc.

S- or râzvrâti, mii de bârbaţi,

Ce cu sudoare- un ban , câstigâ,

Prin depârtâri de mult plecaţi,

Si inimi ce de doruri, strigâ.

Pârinţi bâtrâni si singurei,

Cu greu isi iau un colţ, de pâine,

Bolnavi si doar cu câţiva , lei,

Fârâ speranţâ de- un mâine.

Si voi femei, uitând de voi,

Slujind fârâ - o mângâiere,

Cei dragi sâ nu stie , nevoi,

In plâns vâ innecaţi durere.

Iar voi ce ţara stâpâniţi,

Si faceţi legea dupâ, plac,

La noi cei mulţi nu vâ gândiţi?

La biet român.....popor sârac!

 Caruntu Elena 

9/10/2015

Ce crud e timpul ,cand iubesti de Sandu Catinean

Ce crud e timpul, când iubeşti

Ce crud e timpul, când iubeşti
Şi cum ard depărtările !
Nu-ţi dă răgaz să-ţi lămureşti
Durerea şi frustrările

Secundele se scurg grotesc
Pârdalnice, haine
Tu-n jocul lor, nebun, hoţesc
Să mori de dor îţi vine

Când chipul drag visezi mereu
Ce scumpă-afundătură !
Te lupţi cu timpul tot mai greu
În dulce-alergătură

Pe umeri porţi poveri ciudate
Prin inimă scântei
Ce crâncenă absurditate
Uitarea dragostei !!

Când ochi candizi te urmăresc
Of, timpul cum te ţine !
În jurul tău, din ce-i lumesc
Nimic nu-ţi aparţine

Doar chipul dragei urcă-ncet
Pe ochii tăi, pe pleoape
Nu poţi fi-n dragoste ascet
Căci dragu-o să te-ngroape !

De-acum cu timpul te mai lupţi                   

Iubirea speri a-nvinge
Prin ochi ai foc, obrajii supţi
Doar doru-ţi nu se stinge

Ce crud e timpul când tot speri
Iubita să-ţi apară
Dar fiecare clipă-i ieri…
Ah, Timpule, eşti fiară !!

„ Cel care vine din brazi”

 Sandu  Catinean

Cad frunzele de Daniel Luca

Cad frunzele

Poate că n-am ştiut să-ţi preţuiesc iubirea, 

Poate că vântul a lăsat în gândul meu uitarea... 

Am alergat prea mult să-mi caut fericirea 

Şi-n inimă, acum, mi se ascunde marea.

Am şters cu lacrima acestui cer ce plânge 

Tot ce venea din toamne fără de sfârşit. 

Chiar de-am greşit şi nu vei înţelege, 

Eu ştiu că al meu suflet pe braţe te-a ţinut.

Poate ca trenul vieţii n-ajunge-n infinit, 

Al nostru s-a oprit în staţia fără peroane, 

Aici, unde nu-i cer, nimeni n-a fost iubit 

Decât în vise ratacite, de fetele morgane.

Cred că nu am putut să văd şi zarea vieţii tale 

Iar fluturi-au zburat prin florile târzii. 

Poate că locul meu e-n zâmbete formale... 

Cum să-i răspund eu sorţii cu-aceleaşi ironii?

Cad frunzele în care noi ne ascundeam odată, 

Doar paşii mei se-aud prin seara care trece. 

Chitara ce-ţi cânta, astazi dezacordată 

Mă lasă fără tine în noaptea asta rece!

Daniel  Luca    03 sept. 2014

Vânt hoinar de Lili Șipoteanu

Vânt hoinar,

Ce faci pe bolta mea, plină de vise?

Pe cine cauți când mai adii ușor?

De ce, cândva, mi-ai luat cele promise

Lăsându-mi sufletul pustiu și gol?

Ce ai făcut cu mângâierea-mi dată

Sub clar de lună, când macii ne-ascundeau

În rubiniul lor pictat de soartă,

Sub stele ce zâmbeau când ne-admirau?

Ce-ai întâlnit pe calea-nșelătoare

Pe care ai plutit fără să crezi

Că deznădejdea îți va fi mai mare

Decât mireasma din munții cu zăpezi?

Azi te-ai întors și vrei să-ți fiu pe cale

La fel de iubitoare, când te simt, 

Nu-mi mai ești drag, nu vreau a ta răcoare,

Plecarea ta m-a învățat că-n timp

Trăiesc doar visele-mplinite în iubire

Cu sufletul curat și neatins

De tot ce-nseamnă fală și trufie,

Sau amăgiri ce se ascund în plâns!

Tu, vânt hoinar, când te-ntristează-naltul

Coboară-n plâns și-mbracă-te c-oftatul!

Lili Șipoteanu / 15. 08. 2015

Și îngerii mai plâng câteodată. de Violeta Sârbu

Și îngerii mai plâng câteodată...

Și îngerii mai plâng câteodată
Cu dureri care nu au cuvinte,
Dar visele lor, nu mor niciodată
Sunt ca și dragostea de părinte.

Și stelele mai cad câteodată,
Dar se preschimbă-n coroane de flori
Și fac lumea aceasta, minunată
Aducând parfum de viață în zori.

Și frunzele mai cad câteodată
Într-un covor ce inspiră poeții,
Dar schimbarea lor e fermecată
În ciclul etern din lanțul vieții.

Și visele mai cad câteodată
Transformându-se-n realitate,
Iar cursul vieții se schimbă-ndată
Pe-un drum al iubirii-n eternitate.

Și oamenii mai plâng câteodată
Cu lacrimi care se-ascund în mister,
Dar niciuna nu va fi uitată
Căci ele-s lumina de înger din cer.

Autor: Violeta Sârbu

Noi suntem daci de Elena Caruntu

...NOI SUNTEM DACI...

Nu suntem pietre pe Columnâ
Nici hoarde , râtâcite in pustiu,
Noi suntem taine in a vietii, urmâ,
Si suntem daci din tatâ- n fiu!

N- am cotropit un petic de pâmânt,
N- am ridicat o sabie, vreodatâ
Decât sâ apârâm ce- i sfânt
Credinta ne- a fost flamurâ , curatâ.

Nu vrem frumosul unor naţiuni,
Nici legea lor nu vrem s- o stim
Noi suntem daci si bravi , români,
Si tara noastrâ vrem s- o ocrotim!

Oricine incearcâ sâ dezbine
Sâ steargâ a istoriei filâ
Sâ nu ne spunâ frate sau vecine,
Câ- i vom zdrobi fârâ de milâ!

Noi suntem daci din neam in neam,
Si vitejia ne - a fost scut,
Nu vrem exemplu pe Traian
Sâ ne mândrim cu un trecut!

Caruntu  Elena 

Un coltisor de rai de Camelia Cristea

Un colţişor de rai

În cupele albite, trei crini adună mirul

Când cerul îşi desface în taină patrafirul,

Iar busuiocul verde se-aprinde la icoană

Prin jertfa Ta supremă se vindecă o rană!

Un orb prinde Lumină în inimă şi plânge

Pe cruce vede Cristul şi lacrima-i de sânge,

O Maică îndurerată jeleşte lumea toată

Prin ruga ei aprinsă am fost şi eu salvată!

Izvoarele ţâşnesc chiar şi din piatră seacă

Să potolească setea şi lumea cea posacă,

Gheţarii se topesc şi se prefac în pâine,

Un bob a încolţit în liniştea din mâine...

Pescarii Tăi de Oameni aruncă iar năvodul,

Când marea-i liniştită îşi dă ofrandă rodul

În două se desface şi îţi sărută pasul,

Pioasă-i şi supusă când îţi aude glasul!

Furtunile ascultă când porunceşti să tacă,

La talpa Crucii Tale chiar frunţile îşi pleacă

Şi înfloresc narcise, bujori şi lăcrămioare

Ţes un covor de flori să-Ţi pună la picioare...

În clopot şi în toacă îţi auzim chemarea,

Ne lepădam de griji, sfidăm îngrijorarea

Şi ne îmbrăcăm în haina Luminii ce ne-o dai

Am prins în suflet pace şi-un colţişor de rai!

 Cristea  Camelia

Pentru o clipa de iubire de Ion Apostu

Pentru-o clipă de iubire

Pentru-o clipă de iubire, am să-mi pun viaţa zălog,
De nu pot să frâng un mijloc, la ce bun să pot trăi?
A trăi, poate oricine, chiar de-i ciung sau de-i olog,
Dar şi ei, bătuţi de soartă, fost-au sclavi... în a iubi.

Pentru-o clipă de amor, dau din restul meu de viaţă,
La ce-mi foloseşte restul, de nu pot să mă înfrupt?
De ce să mănânc amarul, când e timpul de dulceaţă,
Nu-i mai lesne pe potecă, decât pe un drum abrupt?

Pentr-un bob de dragoste, dau tot sterpul timpului,
Pentru ce-s zilele bune… doar pentru a face umbră?
Decât mult şi făr’ ce-mi place, vreau puţinul gândului,
Ori la stânga, ori la dreapta, fără stare de penumbră.

Pentr-un strop de fericire, voi jertfi din clipe moarte,
La ce bun să fiu un nume...de nu-s plin de o simţire?
Mă deschid spre cele dragi şi-mi las inima să poarte,
Tot blestemul sau păcatul… pentru-o clipă de iubire.

Ion Apostu - 11.08.2015

Amintiri de Luca Daniel

AMINTIRI

Anii au trecut că gândul
Peste tinereţea mea,
Acum las în vers cuvântul
Şi o lacrimă pe-o stea.

De iubiri n-o să mai spun
Au venit si au plecat
Printre zboruri de lăstun
Sufletul mi l-a-ngheţat.

Pe cei dragi nu-i mai găsesc,
Au plecat în altă parte,
Azi... degeaba îi iubesc...
Sunt atâta de departe!

Prietenii s-au dus în lume,
Nu mai ştiu nimic de ei,
Prin oraşe cu alt nume,
Zboară florile de tei.

În căsuţa aplecată
Suflă vântul fericit,
Nu mai e că altădată
Când eram de flori iubit.

A fugit copilăria
Pe drumeagul dintre vii,
Plânge-n frunze păpădia
Strigând toamnele târzii.

Luca Daniel 15 08 2015

Relevare de Dori Lederer

RELEVARE

Eu nu cunosc iubirea pe nuanțe,

Eu pot muri iubind sau pot pleca,

Nu cânt doar câte-o strofă din romanțe

Pot da nimic, sau pot da viața mea.

Eu nu cunosc un drum pe jumătate

Deși mă tem s-ajung la câte-un capăt,

Eu pot iubi adânc, până la moarte

Dar cer ca visul să nu fie searbăd.

Eu nu-mi duc zboru-n rest de sentimente

Căci mă înalț cu aripile mele,

Eu nu iubesc iubirile absente

Nici nu cerșesc firimituri de stele.

Du-ți mâna acum la tâmplă și învață

Că nu-s numai o mână de pământ,

Și nu încap în colivii de viață

Cu toate câte vreau și câte sunt.

Dori  Lederer

Carul cu boi de Elena Caruntu

Pe drumul câtre casâ, când ziua- I pe sfârsite,

O clipâ de râgaz a trudei implinite

Sub soarele de varâ, arzând a dusmânie

Se intorc tâcuti gândind: Si mâine ce- o sâ fie?

Frumosi cu chipuri blânde, ca cele- a unor sfinti

Asa imi amintesc in suflet pe pârinti

Mereu pe câmp la muncâ, mereu plini de nevoi

Cu mult si cu putin ne- au sâturat , pe noi

Pâdurea era prieten si umbra era casâ

Izvorul tainâ dulce, si iarba de mâtasâ

Si caii buni tovarâsi , copii fârâ de glas

I- au insotit in viatâ, in trapuri ori la pas

Imagine de suflet , icoanâ ca balsamul

Copilârie dusâ, copacul meu si ramul

V- ati prefâcut in dor, un strop de amintiri

Un car cu doi bâtrâni pierdut in asfintiri.

26/07/2015

Picturâ Violeta  Coteanu

Versuri Elena  Caruntu 

Muntele de Camelia Cristea

Muntele

Muntele se pleacă și vine la mine

Cu brazii aprinși într-un verde sfânt

Uite!... Bucuria s-a lipit de suflet

Și-o înalt pe steaguri prinse în Cuvânt!

Muntele acesta a surprins privirea

Când în falduri repezi raul și-l vărsa

Înțeleg se pare, asta-i e menirea

Să străbată lumea, frumosul să-l dea!

Florile de colt au crescut pe stâncă,

Liniștea se cerne peste norii suri,

Iarba-i tot mai verde și pe ii cusută,

Ceru-n ochii tăi e plin de sclipiri...

Muntele acesta a venit la mine

Cu pădurea toată ce-o căra pe braț,

Scară și-a făcut tainic bucuria

Urc câte o treaptă, din mine mă 'nalț.

Camelia  Cristea

Cand durerea altuia ... de Eugenia Mihu

Când durerea altuia...

Ce ți-am făcut, o Doamne!, să-mi dai așa durere,
Să-mi dai durerea lumii, pe toată la un loc?
Căci suferă tot omul în el, și în tăcere,
Eu sufăr pentru lume și-acei fără noroc.

De ce se-acumulează durerea lumii toată
În piept și-n gând la mine, să mă transforme-n rug
Să ard nemeritat și pentru-ntreaga gloată?
De ce nu pot simțirea și gândul să-l subjug?

Mi-e sufletu-n genune pentru o fată dragă
Ce scrie poezie cu vers dumnezeiesc
Iar suferința-i mută, pentru o boală gravă
Mă mistuie ca jarul. Și cum să n-o-ndrăgesc?

Îmi urlă-n cap durerea, mă bântuie tristețea
Pentru o alta, care, destinul a-mbrâncit-o
Și i-a ucis din vise, dar lirica, noblețea
Nu i le poate smulge, doar că...a umilit-o.

De ce, destin spurcat, nu iei vreodată seama
La frumusetea tristă, încătușată-n om,
Și de pe azi pe mâine îl faci să-și ducă teama
Și disperarea cruntă. De ce îl vrei neom?

Destinu-i nemilos și iar își vrea tribut
În altul colț de plai, în altul colț de țară
Și-ncearcă să răpească și să transforme-n lut
Pe cei ce ți-au dat viață, pe cei ce te-nălțară.

Durerea mă încearcă pentr-o fi”nță iubită
Ce nu poate să scrie atâta cât ar vrea
Că timpul o presează și e nefericită.
Și-atât ne e de dragă și-atâtea ne-oferea...!

Durerea toată-a lumii se zvârcolește-n mine,
Să iasă nu mai poate și nu e chip să scap
Dar n-aș putea să neg, să zic că nu mi-e bine
Chiar dacă de necazuri ar fi, și pot, să crap.

Dac-aș știi că le-ai da pace, destin, m-aș îndatora
Și-aș lua numai la mine și durerea altora
Și-atunci poți să mă lovești și din spate și din față
C-am o viață, numai una, un ghem cu puțină ață.

Ața-i lungă sau e scurtă și se rupe când gândește,
Durerea unui prieten din picioare te topește...
Neputința te usucă și nu știi cum să-i ajuți,
Ce să le dai de la tine celor ce-acuma-s căzuți...

Eugenia Mihu
25.07. 2015

Carul mare de Volodea Gavril

Carul mare

Cu ochii obosiţi şi arşi de soarele neîndurător,

Am rătăcit în noapte,privind al cerului covor, 

Steluțe mici,vii licurici,lumini mângâietoare,

Sus spre nord zâmbea duios din Carul Mare,

O stea călăuzitoare,un far ceresc ocrotitor,

Pentru rătăcitorul,albastru noptatec călător,

Încrâncenat pe drumul vieții greu,amăgitor,

Trimite acum lumină caldă,vis mângâietor .

Îmbracă în raze albastre de lumină lină,

Trimite blând în noapte culoarea ei divină,

Furând culori din mândra Aurora Boreală,

Purtând spre Nord visarea în prag de seară.

Volodea Gavril Ploiești 26 07 2015

Ecou de copilarie de Costache Năstase

ECOU DE COPILARIE

Felii de gânduri pigmentate cu multe năstruşnicii

În mintea mea depozitate încă de când eram copii

Îşi cer dreptul la lumina, la expunere în public,

La libertate deplina chiar de stânjenesc un pic.

Copilul cu suflet bun şi cu ochi pătrunzători

Iată mă întreab-acum de ce sunt plin de rigori,

Şi nu mai alerg pe uliţi chiuind din toţi rărunchii

În pantalonaşii scurţi când îmi tot juleam genunchii ?

Oare cine poartă vina că de-acasă am plecat

Cine udă azi grădina, oile cui le-am lăsat ?

Unde-mi este acum şarmul, de ce m-am schimbat pe drum

Devenind, cu tot tacâmul, domnul sobru de acum ?

Sigur, în comportament ţin mereu pasul cu vârsta

Pentru-a nu fi desuet, lucru care m-ar costa

Dar visele ce urmăresc sunt aceleaşi de atunci

Sunt mulţumit când se-mplinesc, copile cu gânduri dulci.

Iar doza de copilărie mă-nsoţeşte-n comportare

Prin prospeţime, fantezie, ferindu-mă de închistare

Ştiu că m-am schimbat şi eu, acceptând ce e util

Dar nu am devenit mai rău, în suflet am rămas copil.

Costache Năstase 26.07.2015

Bunica de Mugurel Puscas

BUNICA

Dor mi-e de tine, bunico,
De liniştea, tihna din vremi...
Adie busuioc şi blândeţe...
Spre timpuri trecute mă chemi.

Dor mi-e şi nu mai încape...
Bucuria ce-a fost va mai fi?...
Dorm în pat bătrânesc iar salteaua-i
Albitură cu fân, stele mii.

Mi-ai vegheat şi surâsul şi plânsul,
Grij-avut-ai în nopţi reci de rai.
( Îmi scoteam picioruşele-afară,
Cu duioase mişcări mă-nveleai).

M-apărai de tătuca sau mama,
Când dojana prea aspră era,
Tare dor mi-e de tine, bunico,
Să te-ntorci doar o clipă, n-ai vrea?....
*******
Pe Dumnezeu să îl aduci cu tine,
Doar tu întreaga viaţa-i fost cu El...
Să-mi spună Domnul ce e rău, ce-i bine,
Să stăm la sfat, noi trei, pe-un prag de cer.

 

Şi să plecăm mai înţelepţi, de mână 

 Eu şi cu dumneata... Iar Cel Divin
Să ne îndrume paşii spre lumină...
Copilaria mea, sfios mă-nchin.

Mugurel Puşcaş

Te-am visat de Bogdan Jundau

Ieri te-am visat...si-n visul meu, erai o stea divina

 Ce mi-o trimes-o Dumnezeu, sa-mi daruie lumina...

 Caldura si amor nespus, cum nu-i la muritori

 Si-n paradis de flori m-ai dus, prin ceruri, printre nori.

M-ai incalzit cu coapsa ta, m-ai racorit cu gura,

 Lucea in ochi-ti lacrima, se-nfiora natura.

 Pamintul s-a cutremurat si marea valuri multe,

 Spre noi in cer a ridicat, vroind sa te sarute.

 Ne-a mingaiat cu valul ei, adus-a si nisipuri

 De aur...ochi-ti de scintei, ne luminau pe chipuri

 Ca soarele palid lucea si se-ascundea de noi

 Doar eu puteam privirea ta, privi...si eram goi

La trup...si-n suflete prea plini, de dragoste si patimi

 Si ne-am iubit asa divini - cum este dat, din datini

 Sa se iubeasc-un muritor, cu stelele divine

 Si te visez si azi cu dor, te-astept sa vi la mine.

 Colea pe munti a inflorit, poiana cu narcise

 Sa vii iubito...negresit, sa ne iubim ca-n vise.

 Ca-n vise de la Dumnezeu, primim porunci divine

 Visam la dragoste mereu, jertfim ce se cuvine.

Bogdan   Jundau 

Pasii de Doina Bezea

Pașii

Pașii tăi ce tainic calcă,

Un mister sau poate-o faptă,

Sting duios tăceri în talpă,

Vrând să le ascundă parcă!

Pașii mici ce calcă-n ropot,

O tristețe-asurzitoare,

Sting durerea ca-ntr-un clopot,

Asurzind-o-n nepăsare!

Pașii cu puteri de înger,

Osteniți de ne-ascultare,

Las-o urmă efemeră,

Printr-o viață care doare!

Pașii tăi prea grei sub tine,

Azi vor șterge poate-un drum,

Vrând ei însăși să-ți aline,

Tot ce-ai prefăcut în scrum!

Doina  Bezea

Puiul si mama de Lucica Forfota

 Puiul şi mama

Păşesc desculţ-n iarba

De rouă dezmierdată,

Privesc Cerul senin

Şi fără pic de pată.

În jurul meu pădurea

Freamătă o poveste

Şi susur de izvor

O-ngână şi doineşte.

Pătrund în umbra-i deasă

Urechea-mi aciuiesc,

Misterul vreau să-i aflu

Şi-n ea mă adâncesc.

Pe muşchiul reavăn,moale

Un vreasc uscat trosneşte,

O ramură se-apleacă

Şi calea îmi opreşte.

De sub un brad bătrân

Doi ochi mari rătăciţi,

Spre mine se întorc

Privind nedumeriţi.

In inocenţa lor

O spaimă se citeşte,

Pe botul mic şi umed

Un tremur se iveşte.

M-apropiu,întind mâna

Să pot i-aş mângâia

Catifelată blană

Şi tremurul din ea.

_Nu fugii şi n-ai teamă

Pui mic de catifea!!!

_Spune-mi unde e mama

De ce nu eşti cu ea?

Ecou de muget surd

Pădurea răspândeşte,

O căprioară cheamă

Puiul ce pribegeşte.

_Hai ,fugi te strigă mama

Dă-i drumul nu mai sta,

Nu o lăsa s-aştepte

Îngrijorare-i grea.

În inima pădurii

O mama puiu-şi linge,

Eu strâng a genei lacrimi

De dor suflet-mi plânge.

Păşesc desculţă-n iarba

De rouă dezmierdată,

Gândind la ai mei pui

Ce-acasă mă aşteaptă.

Lucica Forfotă  Austria

27-06-2015