Vremea
Fire noi îmi dai mereu să țes Toamna din cuvinte
Și-n pastel să pun contur, doar cu inima fierbinte.
Iar când lacrimi bat în geam, cu rugina de pe frunze
Se adună chiar poeții și din foi fac alte pânze...
Crengi uscate le par brațe ce îmbrățișează vântul,
Dintr-o cană, doar cu must a gustat parcă Cuvântul!
Se aprinde-n vatră focul și gutuile în lămpi,
Noptea prinde-n sac lumina și chiar bruma de pe tălpi.
Feți frumoși și Zâne bune aduc zilele înapoi,
Când din muguri Primăvara se uita frumos la noi!
Ștrengărește un copil umple casa cu lumină
Și-nfloresc în geam petunii, pentru iarna ce-o să vină!
Au roșit ușor obrajii când îmi dai sărut pe gene
Și în brațe mă cuprinde mult iubitul Moșul Ene!
Îngerii aprind făclii și din harfe curge ruga,
Cel umil se înaltă acum chiar de alții îl cred sluga!
Stelele roiesc cu foc pe al cerului mijloc,
Când pământu-și pune straiul, pruncușorul vede raiul!
Toamna harnică și bună se înaltă pan' la lună,
Vremea toarce fir de ață peste noi și pentru viață...
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu