Cad frunzele
Poate că n-am ştiut să-ţi
preţuiesc iubirea,
Poate că vântul a lăsat în gândul meu uitarea...
Am alergat prea mult să-mi caut fericirea
Şi-n inimă, acum, mi se ascunde marea.
Am şters cu lacrima acestui
cer ce plânge
Tot ce venea din toamne fără de sfârşit.
Chiar de-am greşit şi nu vei înţelege,
Eu ştiu că al meu suflet pe braţe te-a ţinut.
Poate ca trenul vieţii
n-ajunge-n infinit,
Al nostru s-a oprit în staţia fără peroane,
Aici, unde nu-i cer, nimeni n-a fost iubit
Decât în vise ratacite, de fetele morgane.
Cred că nu am putut să văd şi
zarea vieţii tale
Iar fluturi-au zburat prin florile târzii.
Poate că locul meu e-n zâmbete formale...
Cum să-i răspund eu sorţii cu-aceleaşi ironii?
Cad frunzele în care noi ne
ascundeam odată,
Doar paşii mei se-aud prin seara care trece.
Chitara ce-ţi cânta, astazi dezacordată
Mă lasă fără tine în noaptea asta rece!
Daniel Luca 03 sept. 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu