Prin ploaie
Mai fac prin ploaie două piruete
Și apa-mi intră-n suflet și în ghete,
Umbrela doarme dusă-n debara
Dar mă descurc acum și fără ea.
La colț de stradă mâinile cerșesc
Un bătrânel înnoadă-n două chinul,
În traista lui s-a strecurat veninul,
Din ochii străvezii râde destinul.
Și are haina strâmtă, ruptă, ponosită,
De mult banale amănunte nu-l irită
Pașii târăsc agale parc-o umbră,
Nici înserarea nu poate să plângă.
Prea multă frunză cade resemnanată
De parcă verde n-a fost niciodată,
Mai țipă clopotul tăcerii printre noi,
Doar lacrimile timpului cad șuvoi.
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu