Ecou de suflet de Ion Apostu

Ecou de suflet

Zilele purced prea greu, nopţile mă sting de dor,

Depărtarea-şi pierde vocea, curge-o rană de ecou.

Mi-aş trimite-n astă noapte sufletul meu, călător,

Să-mi aducă veşti când luna are chipul de crai-nou.

Şi de-aş şti că te-ntâlneşte într-un colţ de feerie,

L-aş trimite-ngenuncheat, tu să mi-l cuprinzi uşor.

Să-l alinţi cum ştii mai bine şi-n parfum de iasomie

Să mi-l găzduieşti o noapte, găseşti tu...un locuşor.

Dac-aş şti că te zăreşte pe un colţ de bancă, stând,

Sub magnoli cu albe flori sau mai roşii decât focul,

L-aş trimite lângă tine să-l săruţi cât poţi de blând

Şi să-l ţii măcar o noapte, undeva...găseşti tu locul!

Dac-aş şti că poate-ajunge şi de-o fi să fii... culcată,

Pune-l-aş la geam să bată sau să strige al tău nume.

De nu vei vrea să-i răspunzi, nu-l va opri vreo lăcată

Să dea buzna-n toiul nopţii ca un hoţ...ca la nelume.

L-aş trimite cu tot dragul, steie-o noapte-n locul meu,

Iar eu să-mi ascund plânsoarea-ntr-o batistă de linou.

Ştiu, nu va putea să vină, dar poate-un zbor de alizeu,

Va purta plânsul de suflet sau răni curgânde de ecou.

Ion Apostu - 01.04.2015

Stiu de Camelia Cristea

Știu...

Nu sunt vraci, dar știu descântec,
Din iubire și din cântec
Știu a pune mir pe rană,
Cum pui floarea la icoană!

Știu ce-i plânsul și durerea
Și ce rost are tăcerea...,
Pasul vorbelor deșarte
A călcat pe trup de șarpe...!

Din petalele de culori,
Eu fac simplu sărbători,
Iar din roua dimineții
Văd cum beau mereu poeții!

Privesc iarba cum tresare
La un răsărit de soare
Și cum vântul o sărută,
Fericirea asta-i mută!

Caut liniștea-n biserici
Și îi rog mereu pe sfinți,
Vindecare să ne dea
Doctorii fără arginți... 

(Cosma și Damian etc...)!
Strig în mine cu putere,
Când mă strânge o durere,
Lacrima nu-mi e străină...,
Îmi mai spală câte-o vină!

Întind brațele pe cruce
Și-n piroane doar păcate,
Cerul raiului din mine
Vrea doar flori nevinovate...!

Uneori mă prinde teama,
Când risipa mă pândește
Și-o lovesc cu busuioc
Crede..., că ar fi un clește...!
–--------------------------
Reașez ca-n pazel gândul
Și îl scald în ploi de soare,
În penel pun cer albastru
Să scriu simplu: Sărbătoare....!

Camelia Cristea

Te voi iubi de Nicola Popescu

Te voi iubi

Te voi iubi și viitoarea primăvară

când merii timid vor înflorii iară,

pândind păsările ce pleacă...

nimic vraja să ne-o desfacă.

Te voi iubi candid cu cascadele

ce după o viață le-am regăsit,

în noi când dulce șipotesc apele

pe tărâmul ce destinul ne-a dăruit.

Te voi iubi asemeni vulturilor

rotindu-mă pe-naltele piscuri,

înfruntând diafana față a norilor

renăscând prin tainice abisuri.

Și mă voi face foc din al inimii foc

și îmi vor crește aripi din iubire,

roșii precum al trandafirului boboc

pentru tine ce-mi sădești fericire.

Și te voi iubi și dincolo de viață

cu iubirea ce face și desface ,

ascultând doar a inimii povață

cu noi doi și trăirile dionisiace.

Nicola Popescu

Langa lacrima ....de Ana Podaru

Lângă lacrimă e dor,
lângă inimă-i durere,
din iubire clipe mor
suflet trist fără putere,

după soare vine nor
plouă picuri mari pe viață,
dup-o noapte de amor
stelele se pierd în ceață

timpul este trădător
pleacă iute fără milă,
vântul ți-a rămas dator
rescriind aceeași filă

mâini aleargă-n așternut
căutând un trup plecat,
din mireasma s-a pierdut
și tăcerea s-a lăsat,

la fereastră raze trec
disperat se-agață-n geam ,
iar privirile petrec
frunza ce-a căzut din ram,

pasul lasă urme reci
pe potecile pustii,
în priviri izvoare seci
storc esențele târzii

dorul s-ar opri din mers,
foc în drum și jar ar pune
și-ar rescrie-același vers
lâng-o stea ce nu apune,

două păsări ciripesc
prin magnolia-nflorită,
șoapte-n minte răscolesc
torturând clipa pierdută,

zorii zilei trag de stele
să le rupă-mbrăţişarea
roua deapănă mărgele,
noaptea-și tremură plecarea,

silueta-n ceaţă piere,
umbra nopții-n minte-apasă,
gustul dulce-acum e fiere
și mătasea răcoroasă,

vibrând timpul în iubire
ca un glas de clopot sacru,
un ecou spre nemurire,
drama vieții, scena, teatru.

 Ana Podaru

Miracolele vietii de Vasile Neagu-Scânteianu

Miracolele vieţii

Miracolele vieţii se nasc de ai credinţă,

Puterea de-a lupta şi de-a spera la greu,

De-a nu îngenunchia când eşti în suferinţă-

Decât la vreo icoană,să-L rogi pe D-zeu!

Există o măsură şi-o vreme pentru toate

Să se-mplinească tainic,cum le e scrisul sorţii;

Dar sunt şi îndoieli când crezi că nu se poate-

Şi-ţi rătăceşti cărarea prin labirintul nopţii!

Dacă există visul ce-l ţii ascuns în tine

Pe care câte-odată cu gândul îl răsfoi,

Dar ţi-l hrăneşti cu lacrimi în nopţile senine-

Şi-n zilele ploioase ţi-l laşi spălat de ploi...

De mergi cu sacrificiul şi chinul pân' la capăt

Şi-nveţi,în tine însuţi,să nu te mai îndoi,

Atunci vine-mplinirea,speranţele îţi scapăt-

Şi urci a vieţii trepte şi scapi şi de nevoi!

Îţi uiţi şi labirintul prin care te-ai zbătut,

Ce se-mpletea în tine cum lujerul pe-un par,

Căci amintirea lui rămâne în trecut-

Şi poţi primi lumina în suflet ca un har!

Şi de există încă enigme şi-ntrebări

La care n-ai răspuns, să te-nsenini deplin,

Miracolull ascunde în el nişte mirări-

Zâmbeşte şi tăieşte şi visul cel senin!

Vasile Neagu-Scânteianu

Actorii de Dori Lederer

Actorii

Ei sunt actori și asta este sigur

Dar care-i scena, nici nu știu de fapt,

S-au încurcat cu sufletul prin roluri

Și parcă toate li s-au încurcat.

Merg în mulțime, ochii le rămân

În scenele în care se iubesc

Cade cortina, le răsună-n gând

Aceleași roluri care-i urmăresc,

Iar când se pierd prin viață reci și goi

Cu replici ce credeau că le-au uitat,

Nici nu mai știu care de fapt sunt ei

Și când devin actori cu-adevărat.

Dar poate că-i o scenă viața toată

Din teatrul cu pereți din cărți de joc,

Iar omul, un actor cu normă-ntreagă

Ce-și joacă rolurile trase la noroc.

Dori Lederer

Desert langa un izvor de Gheorghe Vaduva

Desert  langa  un  izvor  ....

Când viața mă sugrumă, eu încă viețuiesc, 

Când moartea-mi dă târcoale, eu încă mai trăiesc, 

Când cerul nu mă vede, eu încă-l mai privesc, 

Când ura mă strivește, eu încă mai iubesc… 

Când soarta mă lovește, n-o pot lovi și eu, 

Când șansa m-ocolește, mă-înjug din nou la greu, 

Când am trudit degeaba, am dat ce-a fost al meu, 

Când am să ies din ploaie, voi fi doar curcubeu. 

Când am s-ajung la capăt, o iau de la-început, 

Când am să cad pe gânduri, voi fi un gând tăcut, 

Când voi afla ce-i gândul, voi ști de ce-am căzut, 

Când altul o să-mi vină, voi ști ce n-am știut. 

Când poate-mi va fi bine, voi fi un bun străbun…, 

Când am s-ajung în zdrențe, voi fi ce-mi sunt acum, 

Când voi aprinde focul, mă voi zidi din fum, 

Când mă va arde viața, voi fi tăciuni și scrum. 

Când îmi va trece vremea, mă voi sui pe-un nor, 

Când voi privi la stele, voi ști c-am să cobor, 

Când voi sosi din ceruri, am fost un meteor 

Ajuns la mine-acasă, deșert lângă-un izvor... 

Gheorghe   Vaduva  

Si sa zambesti de Alin Cucuruzan

Şi să zâmbeşti

Şi dacă totuşi vrei să pleci,

Mă lasă să mă-nchid cu ochii tăi,

S-adorm uşor în mutele văpăi,

Să n-aud poarta sufletului când o treci.

Mai lasă-mă să te iubesc întârziat,

Să trec prin visul tău din când în când,

Prin părul tău ca soarele arzând,

Şi să mă simt pierdut şi destrămat.

Să trec îngenunchiat prin furci şi smoală

Ca să-ţi mai văd o dată chipul blând.

Să mă întorc spre ceruri suspinând,

Ş-un colţ de noapte să mă legene în poală.

Să-ţi şterg din vise chipul meu.

Să treci râzând spre noul început.

S-apună triste zilele de lut.

Şi să zâmbeşti, şi să zâmbeşti mereu.

Alin  Cucuruzan

Deschide-mi o poarta de Angelica Ioanovici

Deschide-mi o poartă

Deschide-mi o poartă oricât de banală

Spre noaptea ce urcă prin flori de gutui,

Să pară un cântec șoptit nimănui,

Un dor alungat din lumea reală.

Și ia-mă de mână, și du-mă oriunde,

Departe de clipa ce stă fumurie

Și judecă strâmb ceva ce nu știe,

O stea căzătoare în noi se ascunde.

De-o vreme uitarea începe să-mpartă

Cenușă albastră prin munții de vid

Și basmul se șterge sticlos și stupid,

Prin flori de gutui deschide-mi o poartă.

Angelica Ioanovici

Imputinate dorinte de Luminita Potirniche

Imputinate dorinte

cand dorintele incep sa fie putine,

un fel de ghimpe se infige

in memoria carnii

si slabeste pulsul,

caile sangelui se fac un fel de canale

pavate cu dale de granit.

suvoaiele navalnice devin

un susur mic,cantator.

nu stiu cand am adunat

atatea pietre de zidire

in toate locsoarele trupului meu,

in toate ungherele mintii.

dar n-am sa-mi fac citadela.

am sa las corbii sa se ascunda

printre ele,

acele pasari care traiesc sute de ani.

21 martie 2015

Luminita   Potirniche

Alaturea de ram de Ion Apostu

Alăturea de ram

Începe-a plânge iarăşi ramul, căci mugurii din plâns se nasc,
Din muguri se vor naşte flori ce se vor stinge născând poame,
Într-un târziu moare şi ramul lăsând în urmă…doar un vreasc,
Vor mai ramâne amintiri prin minţi pierdute… printre drame.

Începe-a plânge iarăşi ramul, căci frunzele se nasc din plâns,
Vor fremăta la miezul nopţii stârnind voci sumbre de erinii.
Se naşte-un rece timp banal născut din vis…un vis constrâns
Să-şi tălmăcească singur soarta, destin împins spre tragedii.

Începe-a plânge iarăşi ramul de teama toamnei care vine,
Şi-i va ucide verdea frunză născută-n plâns de primăvară.
Alăturea de ram sunt vreasc, nu mai pot plânge pentru tine,
Eşti frunza cea mai de pe urmă, pierdută la sfârşit de vară.

* Ion Apostu – 27.03.2015

Ma caut de Camelia Cristea

Mă caut

M-am tot legat de firele de ață
Cu ele am țesut și pânze noi
Treceam un ochi pe dos, unul pe față,
Și mă luptam să nu dau înapoi.

M-am tot lovit de sensuri interzise,
Părerile de rău croiau mănuși
Atâtea uși și clanța lor furată,
În fugă au trecut doi trepăduși.

Mă caut peste munți și peste ape
Și mă găsesc la margine de drum
În traistă am un muc de lumânare
Și rugăciunea ce o spun acum.

Samariteanul milostiv iar mă ridică
Tâlharii au luat tot ce au putut,
O haină peticită doar de frică
Și-o poartă pe un drum ce-i abătut.

Mă caut peste munți și peste ape
Și mă găsesc în fir de crizantemă,
Vorbind în șoaptă cu firea mea boemă
De frig și iarnă să o pun în temă.

Camelia  Cristea

Sa fug departe de aproape de Radu Mihăilescu

Să fug departe de aproape

Trebuie să vorbesc scurt mai mult cu mine

Să îmi rup din inimă tot ce a trecut

Să sparg din gând statuile de flori şi lut

Să-mi las privirea lungită peste noapte

S-o las pe doamna lună în tăcerea ei

Să fug de pomii ce au florile de tei

Trebuie să-mi vorbesc scurt mai mult de tine

Să ştiu de mai iubit sau poate nu, cândva

Să ştiu de împărţeai un vis cu cineva

Trebuie să ştiu de ai sau nu, credinţă

Sau de credinţa cerului te foloseşti

Doar spre-a paşii încet spre căile lumeşti

E timpul să vorbesc scurt mai mult cu mine

Ştiu, mai mult înseamnă să vorbesc doar mult

Aşa îmi spun unii ce cred că au un cult

Mi-am deschis largi ochii să pătrundă noaptea

Să-mi pună întrebările fără răspuns

Să îmi dau seama că m-am chinuit de-ajuns

Trebuie să vorbesc lung mai mult cu mine

Să calc urmele statuilor sparte

Cioburile de lut şi florile moarte

Trebuie să fug departe de aproape

Să îmi rup din inimă un vis şi-un gând

Să îmi potolesc nopţile doar scrijelind

Pe-o foaie de hârtie poate gălbejită

Să scriu pe ea un ultim vers ce ţi-l închin

Să-l scriu tăcut fără să ştiu de mai suspin

Radu Mihăilescu

25-03-2015

Iubire ingereasca de Floarea Janta

IUBIRE ÎNGEREASCĂ

Iubesc un înger, iubesc o floare

ce-a reușit să se strecoare

în sufletu-mi larg și curat

ș-apoi, iubirea ei mi-a dat.

Iubesc, că simt cum mă iubeste,

cum inima-i din piept, zvâcnește,

o văd mereu, îmi e aproape

și îi aud caldele șoapte...

Iubesc un înger, ea, femeia

ce-n suflet mi-a aprins scânteia

de dor nebun, de dor nestins,

apoi în brațe m-a cuprins...

Iubesc un înger, o minune,

cum numai îngerii iubesc,

la toată lumea vreau a spune:

c-am să-l iubesc, cât mai trăiesc...

Iubesc un vis, da-i visul meu,

iubesc și-l voi iubi mereu.

Trăiesc mereu doar într-un vis,

de Dumnezeu, mie, permis...!!!

autor- FLOREA JANȚĂ

Se scutur florile de mar de Maria Richi

Se scutur florile de măr…

Afară este primăvară
Ne-am strâns cu toţii iar la ţară
Tata se mută într-un nor
De-acolo ne picură dor.
Din dorul lui să facem dor,
Se scutur florile de măr.

Afară iată s-a înnorat
Şi sufletul mi-e supărat
Tata de-acuma s-a mutat
Cu mama în nor îndepărtat.
Şi ne trimit de-acolo dor,
Se scutur florile de măr.

Iar, voi de acum chiar de aţi plecat
Noi vom venii mereu în sat.
Şi vom aduce câte o floare,
Chiar dacă nu e sărbătoare,
Aprindem lumânări de dor,
Se scutur florile din măr.

Şi norii iar au picurat,
E semn divin că te-ai mutat,
De acolo tată dorul tău,
Îl va întâlnii mereu pe al meu.
Se-adună tată, dor cu dor,
Se scutur florile de măr.

De florile s-or scutura,
Şi noi tată ne vom muta,
În norul de deasupra ta,
Vom ninge tată flori de măr
Din dorul nostru şi al lor.
Ei vor unii iar dor cu dor
Se scutur florile de măr.

Tu mamei tată sa-i arăţi
Că dor avem destul cu toţi
Să-i dai şi ei din dorul nostru
Să-l împletească cu al vostru.
Din norul dorului de dor,
Se scutur florile de măr.

Noi tată, dor la toţi am dat
De dor plâng oamenii din sat
De acuma dor noi vom tot strânge
Şi ochi dor vor putea plânge.
Din dorul vostru, împletim dor
Se scutur florile de măr.

Plecat eşti tată prea departe,
De acolo tată ne scrii carte,
Iar cartea ta-i plina de dor,
De dorul nostru al tuturor,
Se strânge tată dor cu dor,
Se scutur florile de măr.

De Maria Richi

Urme de gand de Maria Calinescu

Urme de gând

Scutur gând cu întrebări,
răscolesc cenușa arsă,
văzând viața ca o farsă
sub cer fără luminări.

Vin răspunsuri de niciunde
și le strâng în cartea vieții,
primind zorii dimineții
tac, ca marea fără unde.

Tot privind încerc a spune
viața-i un abis, o groapă,
unde lacrima l-adapă
de preaplin, va face spume.

Când actor, replica uiți
și sufleorii tac, te lasă,
doar tăcerea cântă-n casă,
parc-aș fi în vârf de munți.

Și privind în jur cu teamă,
văd cum timpul e grăbit,
urcă-n iureș spre...zenit,
ce a fost frumos, destramă.

Din nesațul chin lumesc
ia doar lacrima din noi,
lasă drumul pentru doi,
celor care mai iubesc.

Lasă-n pântec de pământ
urmele ce se vor șterge,
unde ceața va mai plânge
printre raze, surâzând.

 Maria  Calinescu 

Zece vieti de CrisTian

Zece vieți

Nouă vieți de aș avea
Și-una-n plus...dacă se poate,
Ție toate ți le-aș da;
Zece-s toate.

Să-ncerci una câte una
Sfidând timpul care trece....
Și să nu ratezi niciuna;
Sunt doar zece.

Și din fiecare viață
Viscolind a fericire.....
Să-mi aduci de prin nămeți
Un fulg rece de iubire.

Și-o să-i pun în felinare
Ca să lumineze rece,
C-o dorință-n fiecare;
Toate-s zece.

Eu te-oi aștepta întruna
Sperând că printre vieți poate
Să te întâlnesc într-una;
Zece-s toate..

.

Iar lumina alb-a lunii
Ce răzbate de pe cer
Fie martora minunii
Care ești și-oi fi mereu.

CrisTian Ianuarie 2015

Viata ca o corabie de Carmen Rodica Norocea

Viața ca o corabie

Viața este ca o corabie încărcată 

Cu bucurii,iubiri , necazuri și dureri.

Mereu se luptă în vâltoarea ei tumultă,

Să ajungă la liman din cele patru zări.

Venirea ei pe lume de Dumnezeu știuta,

Își poartă încărcătura cu tot ce-i hărăzit 

Și se înclină-n valuri mereu neobosită 

Durere ,fericire și lacrimi mereu a împartit.

Ținută-n mâini de cel de Sus și ocrotită

Se scurge-n picături în fiecare zi cu dor,

E greu și bine și nu întotdeauna fericită

Inima ei, timona o trage-n timp cu zor.

Cât ,cum și unde se îndreaptă e de neștiut,

Destine și alegeri în trecut, prezent și viitor

Cu toții o viață-ntreagă ne luptam bine știut,

Fie că e furtună sau soare se luptă, până mor!

Carmen Rodica  Norocea 

Un poem cu tu si eu de Vio Petre

Un poem cu tu şi eu

Plouă iar cu violet, curcubeie se desfată

Când m-ating cu ploaia lor, primăverile-mi arată;

Şi-mi aduc pe braţe flori şi-un trifoi cu patru foi

Şi cu el puţin noroc şi-un poem pentru-amândoi...

Eu aleg o strofă albă, tu te-mpiedici de-un troheu

Azi îţi dăruiesc cuvântul, deşi mi-este tare greu

Să rămân fără lumină şi ca orbii să te-ating,

Să te-aprinzi în ochii minţii, când luminile se sting...

Să te-nchid în mine-o viaţă şi-nc-o viaţă să te ştiu

Că îmi umbli prin poeme şi devreme şi târziu;

Să te simt când ţi-este foame şi de sete să mă bei,

Să te-nfrupţi din versul nostru şi în versuri să mă iei...

Să mă scrii pe o frântură de-ntuneric, un sonet

Ca o lacrimă de noapte îmbrăcată-n violet;

Şi cu două aripi frânte, să-ncercăm, în curcubeu

Să ne aşezăm poemul, un poem cu tu şi eu...

versuri - Vio Petre

Cine mai vrea să știe despre noi? de Corina Mihaela Soare

Cine mai știe?

Cine vrea să știe despre noi?
În zilele lungi, în zilele cu ploi
Chiar dacă te-am găsit
La început de primăvară,
La mine mai e ger,
E teamă și e iarnă.
Un anotimp pierdut
Vorbește despre tine,
Mi-e frig, mi-e teamă
Dar mi-e bine.
Cine vrea să mai știe despre noi?
Ne pierdem în cuvinte
Și ne găsim în zori.
În prag de anotimp
De dragoste, de înflorire
Ne regăsim speranțe
Și timp pentru iubire.
Mai vrea cineva să știe despre noi?
Suntem pierduți de lume
Și agățați de nori.

19.03.2015
Corina Mihaela Soare

A-nflorit de Ileana Cornelia Neaga

A-nflorit

A-nflorit, tăicuță, spinul

Din coroana lui Isus

Ca să lumineze drumul

Hoardelor de păcătoși...

Drumul crucii să îl suie

Numa-n coate și genunchi

Și credință să își puie

Când se roagă, la mari sfinți...

Păcătoși cu inimi rele

Ce-au călcat zece porunci

Să plătească pentru ele

Numa” ei, nu și-a lor prunci...

A-nflorit, măicuță, spinul

Vremea-i să ne pregătim

Să scuipăm din noi veninul

Și-ntreg postul să-l postim.

Ileana Cornelia Neaga

Fericire de ziua,te dăruiesc de Volodea Gavril

Fericire de ziua,te dăruiesc

Croiesc simbolice poduri de flori,

Le port în suflet pentru fiecare

Ce-i trist,purtat pe valuri de fiori,

Visând cu ochii stinși spre zare.

Încerc să dau din suflet speranță,

Clipe de vis,surâs pe orice față,

De ziua fericirii pe ceruri pictez

Cu nori,aripi de îngeri și sfidez

Amarul clipelor topite în tăceri,

Dăruiesc parfumul noii primăveri,

În liniștea tăcută a fiecărei seri,

Să fiți feriți de orice vechi dureri.

Volodea Gavril Ploiești 20 03 2015

M-am logodit de Camelia Cristea

M-am logodit 

M-am logodit cu verdele pădurii, 

Pe frunze capul uneori mi-l plec, 

Învăț să dau curaj rostirii 

Să las frumos pe unde trec. 

Copacii toți îmi sunt alături 

Pe vreme bună și furtuni, 

Am prins în zbor un stol de fluturi 

Și i-am rugat să-mi fie nuni! 

Cu fir de rouă țesem haina, 

Altarul-l străjuim cu rugi

Te-am prins de braț cu a mea iubire 

Nu cred că poți acum să fugi. 

Culorile se strâng în coșuri, 

Brândușele - au pavat alei, 

Solistele fac vocalize

Ascultă-ți inima de vrei. 

Cuprinde-n cerul tău seninul, 

Măcar un petec, un crâmpei

M-am logodit doar cu pădurea... 

De azi sunt toată doar a ei...

Camelia  Cristea  

Compensare de Costache Năstase

COMPENSARE

Eram al tău, erai a mea

Atât de tineri şi de tandri

Că ne unea chiar lacrima

Pe care n-o puteam opri.

Şi lacrima fericirii

Croindu-şi vad în inimă

Era prinos adus iubirii

La valoarea maximă.

Credeam că nici în Paradis

Nu poate fi atât de bine

Amestec de real şi vis

De bucurii şi de suspine.

Acea plutire-acel tumult

La marginea realităţii

Chiar dacă nu durează mult,

Da farmec şi culoare vieţii.

Şi zile cu trăiri intense

Compensează-n mare parte,

Dacă sunt multe şi dense,

Ani lungi de banalitate.

Autor Costache Năstase 15.03.2015

Clepsidra de Mugurel Puscas

CLEPSIDRA

Priviţi clepsidra!

Este Viaţa...

S-a terminat nisipul sus

Dar mâini cereşti o vor întoarce,

Va răsări un alt apus.

Priviţi clepsidra!

Este Timpul...

Curgând prin noi amăgitor,

Nu-l vom putea opri vreodată...

E-al clipei, veşnic, călător.

Priviţi clepsidra!

Este Visul...

În miez de noapte, vrăjitor,

N-om şti nicicând de unde vine,

Descătuşând al minţii zbor.

Priviţi clepsidra!

E Iubirea...

Fluturi-femei, muzele-flori

Ne vor împărăţi viaţa,

Cu verde crud şi rouă-n zori..

Mugurel  Puscas 

Ștefan Cel Mare și Vrâncioaia de Vasile Tudorache

Ștefan Cel Mare și Vrâncioaia

Într-un loc frumos ca Raiul,pe un deal bătut cu flori
O bătrână-și ducea traiul,cu ai ei șapte feciori
Un deal unic sub Carpați ce-l bătea vântul și ploaia
Moștenit de șapte frați și de mama lor Vrâncioaia

Cât era ziua de mare ei munceau cu drag și spor
Privegheați de mândrul soare și de ochii mamei lor
Tăiau lemne,coseau iarbă,păzeau oile cu miei
Toți frumoși și puși pe treabă și viteji ca niște zmei

Și-ntr-o seară pe Dumbravă,că așa se cheamă dealul
Se auzea cum vine-n grabă un străin ce mâna calul
Pe un armăsar de rasă un drumeț la trap mergea
Iar Vrâncioaia-n cale-i iasă cu glas stins îl întreba:
-Bună seara măi străine!Ce te aduce pe la noi?
Că aici nimeni nu vine doar ciobanii de prin văi
-Bună seara!Sărut mâna!Peste munți am rătăcit,
am văzut casa când luna de sub deal a răsărit.

Dumnezeu m-a îndrumat se gândi în sinea lui
După ce-a descălecat de pe șaua roibului

-Te rog să-noptezi aici,ești flămând și obosit
îți pun masa să mănânci și un pat pentru dormit
-Mulțumesc de bunătate!Bucuros că te-am găsit!
o să stau aici la noapte am mers mult sunt obosit

După ce intră pe ușă,încă odată-i dă binețe
și-o întreabă pe mătușă:
-Singură la bătrânețe?
-Nu sunt singură să știi!Sunt aici cu Dumnezeu!
și cu ai mei șapte fii ce mi-s sprijin dragul meu.
-Da feciorii nu-s acasă?O întreabă iar străinul
-O să vină sunt la coasă,de trei zile clădesc fânul
sănătate să ne dea Bunul nostru Dumnezeu
căci în rest avem de toate,nu ne plângem că e greu.
Șapte fii am legănat,i-am crescut cum am putut
căci pe soț mi l-a luat Dumnezeu de la-nceput.

După ce s-a ospătat și vre-o oră au vorbit
Calu-n grajdi el și-a băgat și apoi a adormit

Pe cărări cu iarbă deasă,la un ceas târziu în seară
Fiii babei vin acasă,zarvă mare fac pe afară
Vrâncioaia i-a înștiințat când în casă au sosit
Că la ei a înoptat un străin ce-a rătăcit

-Doarme un străin la noi,dragii mei a rătăcit
pe un cal roib urca din văi era tare obosit

Au dat roată la o masă Domnului au mulțumit
Bucuroși că au în casă pe drumețul obosit
Când fac patul să se culce și pun hainele în cui
Văd o sabie cu cruce la capul străinului
Fir de aur strălucea,pe mantaua lui domnească
Și o biblie pe ea pe un scaun la fereastră

-Este Ștefan Domnitorul!Zice unul dintre frați
nimeni n-a mai pus piciorul,plin de aur prin Carpați
uite are buzdugan,are-o biblie și-o cruce
e Voievodul Ștefan!Ce-a pățit?Unde se duce?
Spune unul:
-Dimineață să-ntrebăm pe domnitor,
să-i dea mama vre-o povață poate-i e de ajutor

Auzind tot ce-au vorbit,Ștefan Vodă se trezește
salutând de bun găsit și apoi le povestește:
-Fii mei eu sunt Ștefan,am venit peste Carpați
m-a învins al meu dușman,ajutor vă cer să-mi dați

-Am pe lume șapte fii,de îți sunt de ajutor
iai cu tine-n bătălii chiar de o să-mi fie dor

Mulțumit de ajutorul pe care il dă bătrâna
Spune Ștefan Domnitorul arătând spre munți cu mâna:
-Mergeți faceți oaste mare șapte munți o să primiți
unul pentru fiecare veci de veci să-i stăpâniți
Mergeți prin satele voastre de prin munți dealuri și văi
vreau să facem mare oaste să-i distrugem pe călăi

Au umblat o săptămână
Au strâns sute de voinici
Lați în spate și în mână
Aveau săbii mari și furci

Cu un buzdugan în mână
Ștefan cu fiii de mocani
Intră în tabăra străină
Și-i nimici pe-ai lui dușmani

Apoi feciorii babei s-au întors acasă
Numele lor la șapte sate au pus
Și azi pe deal mai sunt vrânceni la coasă
Și încă mai e casa babei sus.

Vasile Tudorache