Nerabdare de Boris Ioachim

Nerăbdare

Decembrie-a bătut cu pumnu-n masă –

Ningând, mi-a poruncit să stau în casă;

Dar ştii, iubito, cât de mult mă dori -

Când ninge şi-s, pe aproape, sărbători!

Nesocotit, cum sunt – mă ştii prea-bine! –

Prin vânt şi viscol, voi veni la tine,

Căci, dacă mă tot plâng că Doru-i mare –

Pot să mă-mpiedic doar de o ninsoare?

Şi dacă te iubesc - durut - ce-mi pasă,

Că-n fulgi mă-împleticesc, ca într-o plasă?

O plasă rece, deasă, argintie –

Brodată pe a vântului urgie.

Departe eşti, parcă-ntr-o altă lume –

Dar lângă mine, când îţi spun pe nume

Atunci când sar din somn şi strig: „Iubito!”,

Eu simt cum inima mi-ai potopit-o

Cu şoapte tandre, dezmierdat alint –

Aşa se-ntâmplă, draga mea, nu mint!

În pat, trezit din vis, senin zâmbesc –

Şi atât îmi vine în minte:”te iubesc”!

Privesc pe geam şi văd, imaculat

Veşmânt de nea, cum firea a îmbrăcat;

Şi clocotesc în mine, chicotind,

Un clopoţel şi un străvechi colind.

Cred că înfofolit, până sub nas,

Eu voi veni la tine, să dau glas

Iubirii mele – în chip de colindă –

De zăbovesc, zăpada-i pân’ la grindă!

…Decembrie-a bătut cu pumnu-n masă –

Dar nu-l ascult şi voi ieşi din casă!

Doar ştii, iubito, cât de mult mă dori –

Când bat la uşă sfinte sărbători…

Boris  Ioachim

Colind de Ţară de Ziua Marii Uniri autor Vasile Neagu-Scânteianu

Colind de Ţară/De Ziua Marii Uniri

Munţii au îmbrăcat odăjdii şi-au pornit la colindat,

După datina străbună,plai cu plai şi sat cu sat;

Au pornit cântarea sfântă,a neamului românesc,

Scrisă-n piatră şi în stâncă după graiul strămoşesc,

S-o audă Neam şi Ţară cum răsună peste văi-

Munţii nostri iarăşi cântă, ca şi cete de flăcăi:

,,Oi,Leroi-ler,şi Lerui Doamne! am pornit la colindat,

Pentru Ţara noastră scumpă,să o mântui de oftat;

Că e Doamne,jale mare,şi dureri sunt fel de fel,

Tu din ceruri Te coboară,şi le mângâie-ntr-un fel;

Că e plânset mare-n Tară,şi în oameni şi în noi-

C-am rămas,Mărite Doamne,cu spinările toţi goi!

Oi,Leroi-ler,şi Lerui Doamne! rogu-Te,mult Te-am ruga,

Să-aduci iar pacea-n în Ţară,şi să-i dai Iubirea Ta;

Că e răvăşită toată,şi-nvrăjbită doar de ură,

De-a ajuns frate cu frate,de se-omoară şi se-njură;

Omenia nu mai este decât doar prilej de râs-

Şi poporul pătimeşte şi se-nnăbuşă de plâns!

Oi,Leroi-ler,şi Lerui Doamne! de hoţii şi nedreptate,

Au plecat românii-n cete,din oraşe şi din sate;

Au plecat de-amar şi jale,să fie slugi la străin,

Că aici,la noi,în ţară,viaţa-i un continu chin;

Dar şi-acolo tot tânjesc şi dorul îi pârjoleşte-

După munţi şi după sate,de părinţi,copii,neveste!

Oi,Leroi-ler,şi Lerui Doamne! îţi cântăm cu mic cu mare,

Colind vechi,păstrat în suflet,de la Zamolxe cel Tare,

Ce ne-a fost Baci şi Părinte,să vii Doamne iar acasă,

Şi cu Legea Ta Frumoasă,să stăm cu toţii la masă,

De Crăciun,de Ziua Ta,Doamne iar ne-om aduna-

Să cinstim Naşterea Ta,şi-n Lumină a ne scălda!

Oi,Leroi-Ler,şi Lerui Doamne! cu ram de vâsc şi ram de brad,

Te-om aştepta cu toţi în prag,cât lumânările mai ard,

Să faci iar Dacia străbună,Crăiasa lumii şi Stăpână,

Pe fruntea ei,deşi-i bătrână,să pui Tu,Doamne,o Cunună,

Cu Stele,Soare şi cu Lună,cu flori de măr-mărgăritar-

Pe Maica s-o întinereşti,cu mâna Ta plină de Har!

Oi,Leroi Ler şi Lerui Doamne!''

Vasile Neagu-Scânteianu

Surâd de Volodea Gavril

Surâd

Surâd în prag de iarnă ce bate acum la ușă,

Pun sufletul pe prag să-ți fie caldă mănușă,

Pe cerul plumburiu văduvit de bunul soare

Pictez un trandafir,inimă aprinsă de culoare.

Aprind făclii din cetini mistuite aprig de iubire,

Sunt pentru tine semn suprem de pură fericire,

Învăluită în mantie de lumină albă,sclipitoare,

Dai vieții sens,totul e o minunată sărbătoare.

Aștept cuprins de taina pură a magicei iubiri,

Am o lumină caldă,fermecată,pictată în privire,

Te aștept cu brațele deschise minune de femeie,

Alături de tine o viață nouă,de foc,roșie scânteie.

Volodea Gavril Ploiești 29 11 2015

Dor de copilarie de Tamara Gorincioi

Dor de copilărie

Mai vino zână bună din poveşti,

Copilărie cu flori şi cu nămeţi.

Te mai aştept, dar nu mai eşti,

Şi lacrima mă ninge-n dimineţi.

Veneai cu Făt Frumos şi Cosânzene,

Zăpada creştea cât casa şi ograda,

În iarnă înfloreau crinii în poiene

Şi noi eram una cu zăpada.

Mai vino, zână bună doar un ceas,

Să fim copii, zăpada ne îngroape.

Să alergăm desculţi în ora de pripas,

Şi tu la pieptul tău să ne ţii aproape.

Să ningă şi să fim din nou copii,

Să ne-mproşcăm cu bulgări de zăpadă.

Să revenim acasă veseli şi zglobii

Şi mama să ne aştepte cu dojana-n poartă.

Şi tata să ne ţină cu drag pe-a lui genunchi, 

Şi să ne spună basme cu Împăratul Roşu,

Să adormim şi să visăm poveşti,

Să ne trezească-n zori cocoşu.

Mai vino zână din poveşti,

Măcar un ceas, o oră.

Să ne alungăm printre nămeţi, 

Ca într-o albă şi eternă horă.

Tamara Gorincioi

Aici e Romania de Camelia Cristea

La multi ani România!

Aici e România
Veniţi acasă! Aici e… România!
Albastrul cerului e mai senin,
În codrii se aude ciocârlia
Şi-n vârf de munte izvoare susurând.

Iar când viorile încep să cânte,
Baladele în corzi de inimi se topesc
Şi plânge neamul românesc,
În doinele ce încă mai jelesc!

Coloana este totuşi infinită
Şi stă Brâncuşi alăturea de ea,
La masă tăcerilor ascultă
Vorbele ce-s spuse în nopţi fără de stea.

Şi-n stihuri au pulsat emoţii,
Din leagăn, până la mormânt,
La ţărm de mare însuşi Eminescu
Ascultă valu-n şoapte suspinând.

E-atâta dor aici, iubire, dar şi jale,
Pământul sfânt să îl păstrăm,
Credinţă sfeşnic de nădejde să ne fie
Români uniţi în jurul gliei să ne adunăm !
30.11.2013

Camelia Cristea

Aievea sau cosmar ? de Anna -Nora Rotaru

AIEVEA SAU COȘMAR ?

                            Autor Anna-Nora Rotaru

Ce caut eu pe lumea asta așa de cenușie și nebună... 

Cu fețe false, ascunse sub măști zâmbitoare, cuvioase, 

Ce mi se rânjesc în juru-mi, slute, crude și răutăcioase, 

Învăluindu-mi sufletul, cu ațe colorate vrând să-mi coase, 

Goblen brodat frumos, ce-ascunde o lume plină de minciună?

De ce îmi par că toatele-s dușmănoase și perfide 

Și că ne bălăcim în tulbur-ape, verzi și mlăștinoase? 

Privesc cerul, nici el senin nu e, împânzit de nebuloase 

Depărtări, cu cât te-nalți în ele, cu-atât mai neguroase, 

Găuri negre ce te sorb, mistuindu-te-năuntrul lor avide!

În lumea asta cenușie, ce bâlbâie fără rost palavre, 

Ce caut eu, că nu mă regăsesc, cu chipul meu tăcut? 

Printre false fețe, ce mă-nconjoară, meșteșugite-n lut, 

De mi se-ntoarce sufletul pe dos, așa pierdut și mut, 

Încerc mai sus să mă înalț, de prin noianele macabre!

Și de mă duc, mă-ntreb, pe ce cărare să apuc eu oare, 

Că-n jurul meu, totul îmi pare străin, tulbure și-ncert? 

Pășesc pe scoarța pământeană, crăpată-n setea unui deșert, 

În ritm tragic, mă-mpleticesc pe notele funebrului concert, 

Smulgându-mi un plâns în hohot, din pieptul ce acut mă doare!

Înaintând pe poteci întortocheate, sumbre, părăsite, 

Mai mult mi se cufundă tălpile-n mișcătoarele nisipuri! 

Mă urmăresc și-mi râd din colțuri aceleași hâde chipuri, 

Dintr-un coșmar ce-mi pare aievea parcă în răstimpuri, 

Mă fugăresc, luptându-mă printre cearșafuri răscolite!

Și de-agonie...mă cuprinde-o groază, mă face să tresar, 

Broboane de sudoare se preling, pe fruntea mea crispată! 

Mi-e trupul fără vlagă, amorțit și gura mi-e uscată, 

Mintea încă-i tulbure, se zbate, de-o naluce capturată, 

Trezindu-mă, din ceea ce nu știu de-i aievea sau coșmar!

Treptat...îmi pare lumea că devine colorată și frumoasă, 

Departe de cenușiul dinainte și plin de controverse!

Îmi simt prin vene un fluviu de fericire să reverse, 

În toată făptura, ce pare a pluti prin paralele Universe 
Cuprinsa de- o senzatie  de   euforie   si  pace  armonioasa  

                                      NORA

 Versuri din volumul _" La rascruce de lumi"

Eu sunt aici de Patricea Hususan

EU SUNT AICI

Încă mai sunt aici , 

Şi ochii mei se scaldă-n stele ,

Înca mai sunt aici cu gandul dus , 

Spre visele rebele 

Îmbrățişând cu-nflăcarare 

Suflete dragi ce îmi apar în cale , 

Te caut printre ele ...

In visele mele 

Te caut dar cu gândul , 

Ascultând vântul 

Să-mi şoptească cuvântul .

Privesc în zare 

De eşti tu... pe mare 

Sau cine să-mi spună

..... O vorbă bună .

Eu , .... sunt aici 

Aşa micută şi zglobie ca un licurici.

23.11 2015

Patricea  Hususan

O parere de Camelia Cristea

O  parere

Trec desculță iar prin suflet

Cu a Toamnei mele umblet

Și-adun frunzele de aur

În cel mai discret tezaur!

Ploile de lacrimi albe

Le așez în sfinte salbe

Și împodobesc cu ele

Ceasurile care-s grele...

Viile ce-au fost în rod

Cântă parcă un prohod

Vântul le-a jertfit altarul

Dar învie iar la anul!

Păpădia-și poartă straiul

Unde -n toi este alaiul

Pleacă Toamna-n alte zări

Lasă-n urmă resemnări...

Lăcrămioarele din glastră

Se tot uită pe ferestră

Să mai prindă câte-o rază

Prin senin cerul să-l vadă..

Rânduri de cocori trec zarea

Aripi bat iar depărtarea,

Amintirile-ți fac casă

Unde vremea e frumoasă...

Raze calde și drăguțe

Sărută discret mânuțe

Fără teamă un trandafir

Se tot ceartă cu-n ciulin...

Vântul parcă-i la paradă

A ieșit subit în stradă

Suflă-n ceafa unui pom

A crezut că este-un Om...

Norii suri îmbracă zarea

Și alungă resemnarea

Hornul fumegă-n tăcere

Toamna parcă-i o părere...

Camelia  Cristea

Labirinturi de Vasile Neagu-Scânteianu

Labirinturi...

Ne întoarcem,ne sucim,

Căutând prin nopţi cărarea,

Mai gustăm şi disperarea-

Până drumul ni-l găsim!

Labirinturi scotocim

Şi cu gândul şi visarea...

Ne întoarcem,ne sucim-

Căutând prin nopţi cărarea!

Când ajungem la lumină

Poate nu mai îndrăznim,

Ne gândim că-mbătrânim-

Şi durerile-or să vină!

Ne intoarcem,ne sucim...

Vasile Neagu-Scânteianu

Parcul amintirilor de Costache Nastase

PARCUL AMINTIRILOR

Oriunde merg în vechiul parc
Pe orice bancă, orice trunchi,
Indiferent pe unde calc
Sunt amintiri pân-la genunchi.

Ba chiar ajung până la brâu
În locurile mai retrase
Unde către ceas târziu
Trăiam momente delicioase.

Văd pajiştea unde-aţipeam
Obosiţi de-atâta joacă,
Văd salcia unde stăteam
La coadă la sărit în apă.

Podeţ şi bărci, debarcader
Şi lacul mare plin cu peşti
Melancolie şi mister
Cu toate sunt, doar tu nu eşti.

Din amintiri azi îmi fac haine                      
Comode, moi şi călduroase
Şi care sunt atât de faine
Acum în vremuri cu angoase

Când trăirea e mai lentă,
Fără zbucium, fără şoapte,
Când inima nu mai cântă
Şi chiar parcu-i prea departe.

Costache Nastase 21.11.2015

Toamna de gutui de Boris Ioachim

Toamnă de gutui

Iubita mea, în toamna de gutui,

Îţi spun ce n-am spus, nicicând, nimănui:

Că, ba sălbatic, ba şoptind, alene –

Mă înfierbânţi şi-mi curgi, avid, prin vene.

Poate că-s obosit sau doar ciudat,

Dar dorul meu, prin ceţuri strecurat,

Trecând prin ape, hăuri şi poiene –

Sub chip de lacrimi ţi-l aşez pe gene.

Căci te iubesc c-o disperare mută,

În toamna mohorâtă dar avută –

Avută în miresme de gutui...

Aş vrea tristeţile să-mi pun în cui.

Să nu văd frunze speriate-n vânt –

Aş vrea spre tine, îndat’ , să-mi iau avânt,

Căci toamna începe, rece, să mă doară –

La tine-n suflet ştiu că-i primăvară.

Ascult cum vântu-mi bântuie la geamuri –

Ştii, stiihiile au scăpat din hamuri!

Iar pomii hohotesc, vărsând frunzare –

Mi –e dor de tine ca, în ierni, de soare!

...Iubita mea, în toamna de gutui,

Plină de arome şi de vânturi şui,

Când roua-mi cade, prea ades, pe gene –

Te simt cum îmi pulsezi, arzând, prin vene...

Boris  Ioachim

Daruri cu drag de Lili Sipoteanu

Daruri   cu drag  

Din toate visele pe care le-am avut 

Eu l-am ales numai pe cel cu tine,

Și pentru-acesta am plătit tribut

Cu clipe de ,,Mi-e dor să fii cu mine!”

Din mângâieri care ne-au alinat,

Timpul a zămislit în taină ploi,

Să cadă peste noi el le-a lăsat

Printre furtuni, prin arșiță, ninsori!

Din toate amintirile cu noi

Mi-am făcut o brațară și-o cunună,

Și-alături de-un trifoi cu patru foi

Le port cu drag, de-i soare și de-i lună.

Doar ele știu secretul ce ne leagă

Și unde-l ținem noi, la loc ferit,

Doar ele ne iubesc, și-n lumea-ntreagă

Știu cum e să iubești, să fii iubit!

Din toate clipele pe care mi le-ai dat,

N-am pierdut una, nici chiar din întâmplare!

Le-am pus pe toate într-un loc uscat,

Ferit de lacrima plină de sare!

Din toate câte-au fost ca să le-avem,

Noi am făcut o lume doar a noastră,

Când ne e greu, acolo ne-așteptăm

Și mână-n mână plecăm spre zare-albastră!

Pe veci, la câte soarte ne va da,

Le vom găsi un loc la fiecare,

În a ta inimă și într-a mea,

La tot ce-nseamnă-alint sau supărare!

Lili Șipoteanu

Dans de Nicolae Labis

Dans         

de  Nicolae Labis

Toamna îmi îneacă sufletul în fum... 

Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare. 

Dansul trist al toamnei îl dansăm acum, 

Tragică beţie, moale legănare...

Sîngeră vioara neagră-ntre oglinzi. 

Gîndurile-s moarte. Vrerile-s supuse. 

Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi 

Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.

Cită deznădejde paşii noştri mînă ! 

Ca un vînt ce smulge frunza din păduri, 

Ca un vînt ce-nvîrte uşa din ţîţînă...

Mîine dimineaţă o să fim străini, 

Vei privi tăcută mîine dimineaţă 

Cum prin descărnate tufe, în grădini, 

Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,

Cînd mi-am plîns iubirea destrămată-n toamnă,

Şi-ai să-asculţi cum cornul vîntului mereu 

Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe cînd eu voi trece sub castani roşcaţi, 

Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare, 

Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi 

în nisip, scrîşnită, laşă remuşcare...

Vremea de Camelia Cristea

Vremea 

Fire noi îmi dai mereu să țes Toamna din cuvinte 

Și-n pastel să pun contur, doar cu inima fierbinte. 

Iar când lacrimi bat în geam, cu rugina de pe frunze 

Se adună chiar poeții și din foi fac alte pânze...

Crengi uscate le par brațe ce îmbrățișează vântul, 

Dintr-o cană, doar cu must a gustat parcă Cuvântul! 

Se aprinde-n vatră focul și gutuile în lămpi, 

Noptea prinde-n sac lumina și chiar bruma de pe tălpi.

Feți frumoși și Zâne bune aduc zilele înapoi, 

Când din muguri Primăvara se uita frumos la noi! 

Ștrengărește un copil umple casa cu lumină 

Și-nfloresc în geam petunii, pentru iarna ce-o să vină!

Au roșit ușor obrajii când îmi dai sărut pe gene 

Și în brațe mă cuprinde mult iubitul Moșul Ene! 

Îngerii aprind făclii și din harfe curge ruga, 

Cel umil se înaltă acum chiar de alții îl cred sluga!

Stelele roiesc cu foc pe al cerului mijloc,

Când pământu-și pune straiul, pruncușorul vede raiul!

Toamna harnică și bună se înaltă pan' la lună, 

Vremea toarce fir de ață peste noi și pentru viață...

Camelia Cristea

Când fără tine nu mi-e toamnă de Ion Apostu

Când fără tine nu mi-e toamnă

Cum să nu-ţi spun, în astă toamnă, că tu-mi eşti pură Veronică,

Când tot ce-ating cu mâini flămânde, miroase-a tine...şi-a fiori?

Cum să nu-ţi spun că m-ai făcut... un diamant din ciob de sticlă,

Când fără tine nu mi-e toamnă, când făr’ de ochi-ţi, nu-s culori?

Cum aş putea, în astă toamnă, să nu-ţi mai spun că eşti un dar,

Cu care viaţa - sau destinu-mi! - m-a-nvrednicit... spre fericire?

Cum să nu-ţi spun, - a câta oară! - că tot ce-ţi spun nu-i în zadar,

Când fără tine nu mi-e toamnă, când toate mi-s...doar silnicire?

Cum să nu-ţi spun - ce spun acum! - că aş urca în vârf de munte,

C-aş vrea să strig că nu mi-e toamnă chiar dacă-s frunzele pe jos?

Cum să nu-ţi spun că fără tine nici fruntea-mi nu mai este frunte,

Când tot ce-aud îmi pare urlet ...când tot ce văd ţi-e mai prejos?

Cum aş putea, în astă toamnă, să nu-ţi mai fiu...tot ce ţi-am fost,

Când tu mi-ai fost pământ şi cer, când tu mi-ai fost soare şi lună?

Cum să nu-ţi spun că toate-s tulburi... că toate-s fără niciun rost,

Când fără tine nu mi-e toamnă... când făr’ de tine-i doar furtună?

Ion Apostu - 31.10.2015

Ulciorul de Omar Khayyam

 Ulciorul

Ramai sa mai ciocnim o cupa 

La hanul vechi de pe coclauri 

Caci pentru vin si pentru tine 

Mai am in san trei pumni de aur.

Ramai sa-nmormantam tristetea 

Si setea fara de-alinare 

Cu vinul negru de la hanul 

Din valea umbrelor fugare. 

Stii tu, frumoaso, ca ulciorul 

Din care bei infrigurata 

E faurit din taina sfanta, 

Din taina unui trup de fata.

L-a faurit candva olarul 

Cel inspirat de duhul rau 

Din taina unui trup de fata 

Frumos si cald ca trupul tau.

Inmiresmeaza-te, frumoaso, 

Ca pe-un altar de mirodenii 

Cat zarea-i plina de albastru 

Si lumea plina-i de vedenii 

Si-atat cat drumurile vietii 

Mai au pe margini bucurii 

Caci maine in zadar vei bate 

La porti de suflete pustii. 

Iubeste-ma acum, caci anii 

Pe nazuinte-or pune frau, 

Iar clipele iubirii noastre 

Se scurg ca undele pe rau. 

Ca maine-om putrezi-n morminte 

Uitati, nepomeniti de nimeni, 

Ca maine vor veni olarii 

Sa fure lut din tintirime.

Iar trupul tau care mi-e astazi 

Cel mai dorit dintre limanuri 

Va fi un biet ulcior din care 

Vor bea drumetii pe la hanuri.

Manifest pentru viata de Mariana Gurza

Manifest  pentru viata  

Lăsaţi caii să zburde pe câmpiile-ntinse

Liberi în jocul nebunesc de altă dată,

Fără poveri şi fără lanţuri groase

Să simtă ce-i aceea viaţă.

Lăsaţi florile să crească unde e verde

Şi mugurii păstraţi înrouraţi de zori,

Să nască în soarele viselor crude,

În viaţa aceasta plină de erori.

Lăsaţi-mi gândul neîntinat

Dogorind în iubiri pierdute,

Lăsaţi-mi sufletul curat

Şi visele plăpânde…

Mariana  Gurza

Te-aștept să vii de Vasile Tudorache

Te-aștept să vii

Citind pe banca noastră în parc o poezie

Un dor nebun iubito,de tine m-a cuprins

Din versuri se-nălța spre cer o melodie

Ce o adap ușor cu lacrima-mi din plâns

Te-aștept de-o veșnicie ,să îți citesc un vers

La ceas târziu în seară pe bancă sub castani

Să ne privim în ochi cum o făceam ades'

Căci despărțiți am stat ,iubito prea mulți ani

Din ziua despărțirii am cunoscut suspine

Nici tu nu ți-ai dorit, eram doar doi copii

Să nu lăsăm iubirea pierdută prin ruine

S-o facem arzătoare ca versu-n poezii

Să ne privim în ochi cum o făceam odată

De mână să ne pierdem pe vechile cărări

Să ne jurăm credință la fel ca altădată

Vino iubita mea,vino din depărtări.

Vasile Tudorache

Prin ploaie de Camelia Cristea

Prin ploaie

Mai fac prin ploaie două piruete 

Și apa-mi intră-n suflet și în ghete, 

Umbrela doarme dusă-n debara 

Dar mă descurc acum și fără ea.

La colț de stradă mâinile cerșesc 

Un bătrânel înnoadă-n două chinul, 

În traista lui s-a strecurat veninul, 

Din ochii străvezii râde destinul.

Și are haina strâmtă, ruptă, ponosită, 

De mult banale amănunte nu-l irită 

Pașii târăsc agale parc-o umbră, 

Nici înserarea nu poate să plângă.

Prea multă frunză cade resemnanată 

De parcă verde n-a fost niciodată, 

Mai țipă clopotul tăcerii printre noi, 

Doar lacrimile timpului cad șuvoi.

Camelia Cristea

O suta de lei de Angelica Ioanovici

O sută de lei

Pe trotuar un bătrân își vindea

Amintiri dintr-o viață trecută.

- Hai de luați peste lacrima mea,

Toate fac mai puțin de o sută.

O pendulă și un ac de cravată,

Niște cărți scorojite de timp,

Amintiri dintr-o viață uitată

Și un zeu ce-a plecat din Olimp.

I-am întins să mănânce ceva.

- Nu va trece prea mult și-o să plouă.

- Hai de ia peste lacrima mea

Și împarte covrigul în două.

Mai aveam două sute de lei.

- E prea mult, dar să fie primit !

Două lacrimi erau ochii mei,

Pe trotuar un bătrân gârbovit.

Angelica Ioanovici

Da! va veni o zi de Caruntu Elena

.....DA! VA VENI O ZI...

S- or sâtura- ntr- o zi , românii,

De trântori si de vorbe- n vânt,

Si- or vrea sâ fie ei stâpânii,

In ţara lor, pe- al lor pâmânt.

S- or sâtura- ntr- o zi sâ plângâ,

Copii ce fârâ, mame cresc,

Si- or vrea - n braţe sâ le strângâ,

In zori din somn când se trezesc.

S- or râzvrâti, mii de bârbaţi,

Ce cu sudoare- un ban , câstigâ,

Prin depârtâri de mult plecaţi,

Si inimi ce de doruri, strigâ.

Pârinţi bâtrâni si singurei,

Cu greu isi iau un colţ, de pâine,

Bolnavi si doar cu câţiva , lei,

Fârâ speranţâ de- un mâine.

Si voi femei, uitând de voi,

Slujind fârâ - o mângâiere,

Cei dragi sâ nu stie , nevoi,

In plâns vâ innecaţi durere.

Iar voi ce ţara stâpâniţi,

Si faceţi legea dupâ, plac,

La noi cei mulţi nu vâ gândiţi?

La biet român.....popor sârac!

 Caruntu Elena 

9/10/2015