Toamna de gutui de Boris Ioachim

Toamnă de gutui

Iubita mea, în toamna de gutui,

Îţi spun ce n-am spus, nicicând, nimănui:

Că, ba sălbatic, ba şoptind, alene –

Mă înfierbânţi şi-mi curgi, avid, prin vene.

Poate că-s obosit sau doar ciudat,

Dar dorul meu, prin ceţuri strecurat,

Trecând prin ape, hăuri şi poiene –

Sub chip de lacrimi ţi-l aşez pe gene.

Căci te iubesc c-o disperare mută,

În toamna mohorâtă dar avută –

Avută în miresme de gutui...

Aş vrea tristeţile să-mi pun în cui.

Să nu văd frunze speriate-n vânt –

Aş vrea spre tine, îndat’ , să-mi iau avânt,

Căci toamna începe, rece, să mă doară –

La tine-n suflet ştiu că-i primăvară.

Ascult cum vântu-mi bântuie la geamuri –

Ştii, stiihiile au scăpat din hamuri!

Iar pomii hohotesc, vărsând frunzare –

Mi –e dor de tine ca, în ierni, de soare!

...Iubita mea, în toamna de gutui,

Plină de arome şi de vânturi şui,

Când roua-mi cade, prea ades, pe gene –

Te simt cum îmi pulsezi, arzând, prin vene...

Boris  Ioachim