Visul sarbatorii
Cândva voi visa uși albe
deschise
și voi, trece-veți pe partea celaltă,
crezînd că am plecat...
Ce grea povară drumul cu aripile
înmugurite, legate cu o perdea de vise,
știind că nu mai am culoar permis
și zborul anulat!
Aș fi putut fi tăcerea acceptătoare
și pasul sprijinit de brațu-ți protector...
nciodată nu sunt destule drumuri,
de vreme ce nu obosim
să le asfaltăm cu diminețile veselei copilări.
Bucurii mici printre pași,
ca roua pe firele de iarbă,
îmi hrănesc anotimpurile,
iar zâmbetul il întind ca pe o mască,
să-mi fie carnavalul orbitor...
și cine știe, mâine mă voi trezi cu ușile închise
și voi depăna amintirii
despre vremea când era obligatoriu să iubești...
și atît de frumos să zbori!
Autor Constanta Popescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu