Cum ne priveau nostalgicii
Privesc, nostalgic, stând pe-o bancă, privesc la tinerii frumoşi,
Cum trec senini, nepăsători... noi, pentru ei, nu existăm.
Cum trec, agale, fără grabă... şi sunt, în toate... grațioşi,
Şi văd atâta viață-n ei... doar noi... n-avem ce s-arătăm.
Cum trec perechi de-ndrăgostiți, perechi ținându-se de mână,
Se mai opresc, din când în când, şi îşi mai dau câte-un sărut.
Îmi amintesc prima binețe, la care ai răspuns cu ,,Bună!'',
Parcă te văd, cu ochii minții, îmi amintesc... de început.
Erai subțire, ca nuiaua, de-o frumusețe făr' de seamăn,
Treceai înmiresmând aleea, în urma ta... odor de flori.
Te aşteptam, vrăjit de tine, te aşteptam sub un mesteacăn,
Of, Doamne, parcă ieri a fost... mai simt ş-acum acei fiori!
Te-am îndrăgit ca un nebun, m-ai îndrăgit ca o nebună,
Am fost sublimi... la timpul nostru, cândva am fost, şi noi, frumoşi.
Cum ne priveau nostalgicii... când ne țineam, senini, de mână,
Treceam, agale, fără grabă, eram... în toate, grațioşi.
Ion Apostu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu