vineri, 13 februarie 2015

Peste valuri de Sandu Cătinean


Peste valuri..

Peste valuri de durere 
Trece vântul, adormind 
Scâncete, ce curg adesea 
Din ochi blânzi, de om flămând


Peste câmpuri adumbrite 
Din adânc, de văi inerte 
Strigă vântul, câteodată 
Suflete, din stări incerte


Peste viaţă, vremuri aspre 
Se-ncâlcesc, strivind pământul 
Prin vâltori. de patimi crude 
Pier iubirile, şi cântul


Şi-au să vină peste toate
Numai străluciri, şi ceaţă
Noapte slută, şi-ntuneric
Toate, fără dimineaţă...



Sandu Cătinean din Bonţida

Primavara florii noastre de Gheorghe Vaduva


PRIMĂVARA FLORII NOASTRE

După-o iarnă c-o ninsoare ce-n nămeți se troienește,
Și c-un ger de crapă piatra împietrită-n dor de munte,
Îți dispare, scumpă Doamnă, cuta albă de pe frunte
Și creezi, cu ochi de soare, un ghiocel ce înflorește.

E surâsul tău de aur care-n ochi de zori privește
Iarba, munții și ideea de-a fi-n toate chip de floare,
Uneori, cu ochii-n lacrimi, alteori, surâzătoare,
Însă tot ce crește-n lume din lumina ta trăiește.

Cum să nu te-admir, Lumină, când eu sunt făcut din tine?!
Port în geana mea privirea-ți care-înseamnă viețuire,
Inimă ce-n slove-mi bate pulsul tău de înflorire,
Prețuire, eleganță, chip frumos, clipiri sublime.

N-am măsură pentru tine, ești prea sus și prea frumoasă,
Nici cuvinte pe măsură, tu ești mult mai mult ca gândul,
Ești ce-și are omu-n viață, ești tăcerea și cuvântul
Care fac din toate-acestea o familie și-o casă.

Îmi doresc ca-n noi Femeia tot mereu să-înmugurească,
Te privesc ca pe-o Minune, te respect ca pe-o Idee,
Un bărbat e-n viața asta un suport pentru-o femeie,
Un pământ cu ochi de soare-n care ea să înflorească.

Viața ta e-n viața lumii un pridvor pe-o veșnicie,
Chip senin pe-un cer albastru, verb cu vervă într-o frază,
Diamant și clorofilă pentru frunzele din oază,
Și reper în necuprinsuri, lan de maci într-o câmpie.

Toată viața, eu, Bărbatul, mă gândesc frumos la tine,
Nu există nicio clipă-n care eu să-mi tulbur gândul,
Ești ideea mea de viață, orizontul și cuvântul,
Clipa ta cea mai frumoasă care bate-n piept la mine.

Primăvara florii noastre este floarea de acasă,
De pe câmpul plin de soare, din ponoare liniștite,
Din tot locul unde viața-și are rosturi rostuite,
Și-n lumina mea din suflet, tu ești floarea mea aleasă.

Gheorghe Văduva,
București, 27 februarie 2014



Ganduri nespuse de Carmen Simion


GÂNDURI NESPUSE

Motto: ”Sapă numai, sapă, sapă,
până dai de stele-n apă.”
(Lucian Blaga)


Mai pot să-ți spun
ce nu ți-am spus
când trec zăpezi peste apus
și gânduri îmi apun?!...


Vino să-ți gust iubirea
cu viața care-i clipă
la braț cu fericirea,
pe-a timpului aripă!...


Mai pot, ”A.C.(u)M.”..., să-ți spun
că noaptea-i fără margini
și câtă iubire am s-adun
de-mi sap în rădăcini?!...


Carmen Simion 
Volumul ”Eterne nostalgii”



In fiecare dimineata de Vasile Neagu-Scânteianu


În fiecare dimineaţă

În fiecare dimineaţă

Iau pana gândului şi-ţi scriu,
Iar versul meu parcă se-nalţă-
Un zmeu pe cerul azuriu!


Îţi scriu şi eu,şi tu îmi scrii,

Poeme calde,cu lumină,
În ritmuri lente sau zglobii-
Tu,suflete,ca o albină!


Aproape că nici eu nu ştiu,

Cine pe cine îl mai scrie,
Ştiu că mi-i sufletul zglobiu-
Şi gândul cântă-n poezie!


De suntem unul amândoi,

Ori amândoi vibrăm ca unul,
Prin dimineţi şi prin nevoi-
Ne-arată D-zeu Păunul!


Sau poate-i Pasărea Măiastră

Ce-am căutat-o amândoi,
Mi-i gândul candelă albastră-
Ce-mi scutură norii de ploi!


În fiecare dimineaţă

Stăm treji şi pază la hotar,
C-atunci când Soarele se-nalţă-
Să-i dăm bineţe şi nectar!

 Vasile Neagu-Scânteianu




joi, 12 februarie 2015

Sufletul si marea de Franko Sicra


Sufletul si  marea 


pe malul tau carari de vise se croiesc,
se impletesc cu murmurul de valuri,
la malul tau 'nfocate juraminte se rostesc,
si tot aici ...se pierd si idealuri.



aici ma-ntorc si eu mereu,mereu,
sa-mi ostoiesc aleanul meu si dorul,
aici imi las si sufletelul meu,
sa-si planga-n lacrime amorul.



ma-ntorc la tin' involburata mare,
cu valul tau imi spal durerea,
tu din adancul tau...vuiesti mai tare,
cu stropi de lacrimi...iti exprimi parerea.



ma-mbratisezi cu unde cristaline,
ma porti pe brate si m-alinti,
cantul din scoici e sunetul ce vine
din departate zari...din suflete fierbinti.



ma las cuprins de vraja ta divina,
purtat in larguri de delfinii calatori,
pe tarmul tau ramane doar un corp de tina,
caci sufletu-i cu tine-n departate zari.



in urma mea ramane ramane amintire,
covor de lacrimi ce din mine-au curs,
croind din ele versuri de iubire,
pentru un suflet ce-am iubit nespus.



iar cand vei trece pe acolo straine,
cu grija eu te rog ...pe ele sa pasesti,
sau ...cred ca ar fi mult mai bine,
sa la aduni si sa le dai ....fiintei ce iubesti.



Franko Sicra



Tu esti de Camelia Cristea

Tu ești
Tu ești albastru meu de Voroneț 
În care îmi găsesc ades seninul,
Cum își găsește strugurele vinul
Și brațu-n rugăciune sfânt aminul.


Tu ești poemul meu încă nescris 
Cuvintele de duh le țin ascunse,
De un vârtej să nu îmi fie smulse
Și-n hohote de lacrimi plânse.


Tu ești venit din alte emisfere 
Sortit să-mi dai lumină și putere, 
Desparți în două muntele de mare 
Când țipătul tăcerii rău mă doare...

Camelia  Cristea  



Rezonanta de Anatol Covali


Rezonanţã

Ce mari incendii în a mea fiinţã!
În orice-atom din mine arde-un foc,
de când am evadat din nenoroc
şi am aflat cã totu-i cu putinţã.


Ce splendidã luminã e-n speranţã,
ce curcubeie-n visuri şi-n dorinţi!
În loc de resemnãri şi neputinţi
cântã-un surâs şi râde-o cutezanţã.


Îmi iau de mijloc orişice dorinţã
şi-n bãtãtura împlinirii joc,
ţinând în dinţi al dragostei boboc
rupt azi din cea dintâi fãgãduinţã.


Şi din culori s-a şters orice nuanţã
de când de pasiune sunt fierbinţi.
De-atâta fericire-îmi ies din minţi,
cãci trup şi suflet sunt în rezonanţã.

Banalitãţi

Este banal sã spun cã beau rãcoare
din al tãu suflet ca dintr-un izvor.
În poezie chiar poeţii vor
sã nu existe nicio exaltare.

Dar eu rãmân romantic şi-a mea strunã
o sã vibreze-n al iubirii cânt,
repovestind al inimii frãmânt
şi patima-mi comunã, dar nebunã.

Cum sã nu spun cã semeni cu o floare,
cã stau vrãjit şi-admir superbu-ţi zbor,
cã ochii tãi sunt cer strãlucitor,
c-ai fost şi eşti mereu fermecãtoare?

Chiar dacã în uitare or sã punã
din poezia mea orice cuvânt,
tot am sã spun cã tu îmi eşti pãmânt
şi eu mã-nvârt în jur în chip de lunã.

Anatol Covali

Omul de zapada


Omul de zăpadă rupse o bucată din lună şi o aşeză cu grijă, în partea stîngă, acolo unde auzise el că oamenii ar avea inima. Gata, acum se simţea parcă mai bine. Ninsoarea se oprise de cîteva ceasuri bune,.
-Mami, mami, vino repede să vezi! Avem un om de zăpadă în grădină!
Şi fără să mai aştepte reacţia mamei, a alergă către omul imaculat. Îl ocoli de trei ori pentru a-l putea admira mai bine.
Oamenii de zăpadă nu vorbesc. Nu sunt la fel ca noi. Şi din nou îl ocoli de trei ori, iar Omul de Zăpadă de astă dată se convinse că era probabil un ritual al oamenilor.
-Poţi să păstrezi un secret?
-Vorbeşti!!!
-Doar sunt om, nu?
-...de zăpadă...
-Spuneai că vrei să ne jucăm...
- Da, vreau...dar care e secretul?
-Lasă, ţi-l spun mai tîrziu.
-Dar de unde ai eşarfa aceea minunată?
-E doar o bucată de curcubeu, zise Omul de zăpadă. L-am văzut pe cer şi mi-a plăcut mult. Dar dacă vrei, ţi-l dăuiesc.
-Nu, mami nu mi-ar da voie, dar dacă vrei putem să facem schimb.Îţi dau şi eu ceva...uite..o agrafă de păr...
-Mulţumesc! Zise Omul de Zăpadă, emoţionat şi două lacrimi fierbinţi porniră din ochii negri, de cărbune. Era pentru prima dată cînd simţea că trăieşte cu adevărat printre oameni, că era şi el unul de-ai lor. Dar în acelaşi timp îl apăsa un sentiment de vinovăţie.
Iar acum, tu vei închide ochii, iar eu ma voi ascunde. Ţine minte! Trebuie să ţi ochii închişi. Şi să numeri pîna la zece.
-De ce pînă la zece?
-Pentru că aşa este jocul şi pentru că atît am învăţat la grădiniţă. Să nu trişezi!
-Ce înseamnă să trişezi?
-Adică să nu deschizi ochii.
-Niciodată?
-Doar pînă mă ascund...
-Te iubesc Omule de Zăpadă, dar acum trebuie să plec. Mama spune că noaptea trecută, cineva a furat de pe cer, o bucată din lună. Nu vreau să mă prindă întunericul aici, acum că luna nu va mai fi pe cer.
Înainte să plece, fetiţa îi dărui Omului de zăpadă, un sărut pe obraz. În uşa casei, se opri pentru o secundă şi apoi se răsuci brusc:
-Eu cred că numai un om fără inimă, ar fi putut să fure bucata de lună de pe cer.
-Noape bună, Omule de zăpadă!
Şi omul de zăpadă, se întristă din nou. Fetiţa aceasta era minunată. Îl făcuse să se simtă viu. Era un om de zăpadă norocos.
În dimineaţa următoare, alerga bucuroasă spre prietenul ei din grădină.
-Ai văzut noaptea trecută, ca am avut din nou lună pe cer?
Omul de zăpadă nu răspunse. Dar o auzea...

Ochiul din mine de Carmen Simion


Ochiul din  mine 

M-ai mângâiat pe-un gând
întors printre cuvinte,
fâșii de lumină îmi plâng cu litere, când
jar și ploi îmi picură-n lacrimi sfinte...

Atâta dor îmi zburdă-n jur,
încât mii de dorințe-mi trec prin minte,
pe umbre tăcute, făr' de contur....

Doar ochii-mi lucesc printre iluzii,
sorb fierbințeala dimineții,
imaginația-mi curge-n perfuzii
de-mi mișcă orbite alezate de ”eul” vieții...

Ca un semn, într-o carte neterminată,
inima-mi aprinde cărbunii topiți...
cu iz de jar scurs sub fruntea luminată,
de scântei și gânduri colorate de sfinți...

Cuvinte mă cern sub porți de sărut,
când te regăsesc în flacăra târziului meu,... pierdut...


Carmen Simion 
Eterne nostalgii - 31.01.2015



Minciuna adevarata de Mihaela Stetiu

MINCIUNA ADEVARATA
Daca ti-as spune 
ca te iubesc
mai mult
decat infinitul
cu siguranta
as minti.
Infinitul
este prea mic
si prea stramt
sa cuprinda
ceea ce
simt eu pentru tine.
Mihaela Stetiu

miercuri, 11 februarie 2015

Prins de iubire de Costache Nastase

Prins de iubire


Parcă ieşeam dintr-o genune
Şi intram în Paradis
Când s-a-ntâmplat acea minune
Şi de iubire-am fost cuprins.

Mai întâi până la gleznă,
La genunchi, la brâu, la umăr
Şi aveam, ieşind din beznă,
Revelaţii fără numar.

Iar emoţia plăcută
Dădea lumină chipului
Cum şi marea împrumută
Căldura nisipului.

Şi cu toate că-s timid
Alături tu mi-ai rămas
Tot aşa cum un lichid
Se pliază după vas.

De la tine îmi iau harul,
Speranţa şi mângâierea
Cum albina ia nectarul
De la flori să facă mierea.

Consumăm cu frenezie
Şi fără oprelişte
Porţia de reverie
Ce iubirea împlineşte.
Autor Costache Năstase 11.02.2015 

Maicuta de Carmen Rodica Norocea


Măicuţa


Privesc tăcută anii care au trecut pe rând,
S-au dus în grabă şi pruncul mi-a crescut,
Şi numai Dumnezeu mă jur că m-a ştiut,
Cum am putut, aveam, n-aveam plângând...



Neputincioasă acuma stau şi nu pot să adorm,
Feciorul meu iubit şi drag acum e mare domn
Şi e plecat în lume, a învăţat şi are multă carte,
Dar eu uitată plâng ades şi sunt aşa departe.



Mi se înnoadă lacrimile-n ochi de dorul lui şi curg
Pe obrajii ce-s brăzdaţi de bătrâneţi amare,
Mâncarea nu mai are gust, iar seara în amurg
Cuprinsă sunt de frământări, de dor şi disperare.



În fiecare clipă ce-o mai am trăiesc doar cu oftat
Eu mă gândesc: e bine unde e copilul mamii drag?
Îmi este teamă c-am să mor cu suflet neîmpăcat,
La bunul Dumnezeu mă rog să mi-l aducă-n prag!



Carmen Rodica Norocea

Somn de Denisia Codrea



Somn        

dorm în lagărul ființei mele
profund
m-ar durea trezirea sufletului
ce
nu știe decât noaptea 
să se plimbe prin adâncuri
mă dezmiardă cu simțiri
dionisiac 
mă fulgeră în minte
să-mi aduc aminte
căci doar în el îmi regăsesc
starea furibundă de a crea
vise ce-mi eliberează
spiritul
de beția nopții.


   Denisia  Codrea









player radio



ATENTIE ! Pentru ca playerul sa functioneze, trebuie sa aveti instalat playerul VLC media player pe calculatorul vostru! VLC media player este gratuit si poate fi descarcat de pe siteul oficial: http://videolan.org....

Fii steaua mea de Ioan Ciprian Morosanu

Fii steaua mea

Ramai pe cerul meu o stea
Sa-mi spinteci norii cu lumina;
Fermecatoare ca o zana,
In palma mi te-ai aseza.

Voi saruta calda sclipire
Ce doar faptura ta-mi va da;
Far-a clipi sau respira
Iti voi sorbi-ntreaga iubire.

Mi-oi umple noaptea cu visari
Si dorul bland ti-oi inchina,
Iar ingerii s-or rusina
Picurand roua de cantari.

Ramai in lumea mea as vrea,
Te-astept aici dintru-nceput
Sa ma scufund in asternut
Visand in mangaieri de stea.

Ioan Ciprian Moroșanu

In rai sau in infern de Ion Apostu

În rai sau în infern

Mai simt, încă, pe buze, al tău sărut de foc,
Mai simt, încă, în palme, mijlocul de mlădiţă,
Mai simt încă-n odaie, odor de busuioc,
Mai simt, încă, pe piept, atingeri de guriţă.
Cu dezmierdări nocturne, ai fost a mea almee
Iar eu, răpus de bine, am fost un… faraon!
Ai fost ce-am vrut mai dulce, frumoasă idonee,
Ai fost roşul din maci, balsam şi afion.
Aş vrea să te sărut, pe buze să-ţi las sânge,
Să-mi domolesc nesaţul , nurlie de femeie.
Aceea eşti doar tu, ce-mi poate dorul stinge,
Ce-mi poate fi şi diavol, ce-mi poate fi şi zeie.

Te-am aşezat în suflet şi-ai să rămâi etern,
Sunt fără de putinţă să te mai scot vreodată!
Vom merge poate-n rai sau poate în infern,
Oriunde va fi bine…de-om merge laolaltă.
Ion Apostu - 11.02.2015

Cabana iubirii de Mugurel Puscas


CABANA IUBIRII
                  de Mugurel Puscas

În zori, e timpul să-mi revăd iubita...
E vremea să mă-ntorc, din nou, în munţi,
Să bat cu pasul drumuri neumblate,

Să redeschid ale vieţii punţi.



M-aşteaptă munţii codrilor sihaştri...

M-aşteaptă puşca atârnată-n cui,

Cabana neştiută a iubirii,
În prag, iubita mea şi-a nimănui.



Vechi călător să calc vremelnicia,

Să redevin din nou învingător,

Să-mi curgă peste plete reci cascade
Şi iarba să-mi tresară sub picior.



M-aşteaptă fiarele fără odihnă

Să repetăm scenariul ancestral...

Să-mi pun pe umeri blana aburindă,
Fad, mirosind a sânge animal.



Cu carnea-n tolbă, împrăştiind căldură

Să plec înspre cabana mea de foc,

Iubita mea aşteaptă-nfometată...
Voi repeta al cărnii dulce joc.



Ca fiarele, mereu, fără odihnă,

Ne vom iubi frumos şi clandestin,

Vom transpira sub pături de zăpadă,
Vom degusta al trupurilor vin.



Apoi...Din nou...Mai singur decât moartea,

Voi face loc tristeţii între noi

Şi voi pleca din munţi, spre mai departe,
Mereu pribeag...Drumeţ, spre alte zori...



Mugurel Puşcaş

(vol."Cabana de foc")

(Liga Scriitorilor din România)


Prin dimineata ta o calatoare de Angelica Ioanovici

Prin dimineața ta, o călătoare

Prin dimineața ta, o călătoare,
Pentru cât timp, nu cred că e decis,
Sunt doar cuvinte risipite-n scris
Și perspective dincolo de zare.
În dimineața ta, o veche arcă
E pregătită iarăși pentru drum,
Cu puntea îmbrăcată în parfum
Și basme care vor să se întoarcă.
Mă sfredelești ca un bătrân corsar,
Privirea ta a început să ardă
Și a ucis o neștiută gardă,
Iar zborul se reface circular.
Rămâne neclintit-o întrebare,
Spre timpul care este măsurat
De granița unui imens regat,
Prin dimineața ta, o călătoare.

Angelica Ioanovici


marți, 10 februarie 2015

Atinge-mi de Franko Sicra




Atinge-mi..


Atinge-mi sufletul iubire,
Atinge-mi sufletul sa plâng
Sa plâng lacrimi de fericire,
Sa plâng... la tin pe piept ...sa plâng

Patrunde-mi rază de lumină,
În sufletul meu muribund,
Astâmpără-mi foamea nebună,
Şi -apoi rămâi... rămâi la mine-n gând.

Eliberează-mi inima din lanţuri,
Din zalele singurătăţii grele,
Ridică-mă... ridică-mă-n înalturi,
Sa facem casă între stele.

Atinge-mi sufletul cu mângâierea ,
Parfumul dragostei...să-mi dăruieşti ,
Şi-nvaţă-mă sa uit durerea...
Prin clipele cand mă iubeşti.

Atinge-mi sufletul iubire,
Şi ia-mă... du-mă cu tine printre stele,
Mă las-apoi acolo... dăruire,
Să fim doar noi... stăpân-a visurilor mele.
Franko Sicra

Ravenna

Acolo vreau .... de Anna Nora Rotaru



    Acolo   vreau.....

Acolo vreau căsuța mea să-mi fie,
Să văd vulturii pe cer cum se rotesc,
S-aud în dimineți un cânt de ciocârlie
Și vuietul de vânt prin brazii ce foșnesc
.
Acolo, să-mi fac mâna streașină și să mă uit în zare,
Să văd cum soarele se dezmorteste, alene se ridică
Și-apoi, cum se ascunde lăsând loc lunei să răsare,
Privind 'ndelung pe boltă ,să văd dacă vreo stea pică.

Cu păși mărunți să cobor agale pe cărare,
Să simț verdeața și cât de ud pământul!
Atunci când ziua alungă noaptea și-i răcoare
Și când mirosul brazilor treziți îl poartă vântul.

Acolo, unde nu se-ncumeta pașii vreunui călător,
S-ajungă pe această sfântă, uitată de lume glie,
Acolo, vreau doar eu să fiu și păsările-n zbor,
Că nu mi-e teamă nici de ploi și nici de vijelie!

La căsuța mea să stau, visătoare la fereastră,
Să prind acele clipe tainice de roș amurg,
Să-mi ud mușcatele și trandafirii mei din glastră,
Cu apa rece a izvoarelor ce de pe munte curg.

Și chiar de-o fi timpul mai rece ,mai ploios,
Nu-mi pasă,mi-oi face focul să-trosnească-n vatră!
În cuibul meu,pe creasta muntelui, micuț și călduros,
Mi-o fi mai bine ca-mparatului,în vajnicul castel de piatră!
________________ NORA _____

Bine ai venit de Vasile Tudorache



Bine ai venit!

Am curățat acum sufletul meu

Descalță-te la ușă dacă vrei
Era atâta de murdar și greu
Și florile distruse pe alei

Din bunătate v-am primit pe toți
În sufletu-mi modest,curat și bun
Dar l-ați distrus ca niște hoți
Nu vă permit să mai intrați acum

Am așternut pe jos covor curat
Și am spălat noroiul de la voi
Un strat frumos de flori am semănat
Ce-mbobocesc acuma de la ploi

Azi florile zâmbesc printre alei
Am ordine în sufletul iubit
Pășește dar ai grijă dacă vrei
Eu respectuos îți zic:
-Bine ai venit!

Te bucură de tot ce ai găsit
Așeazăte privește către soare
Un loc curat din nou te-a găzduit
Să nu-mi lovești în suflet că mă doare.

Vasile Tudorache

duminică, 4 ianuarie 2015

marți, 9 decembrie 2014

Copacii din NOI !


...
.Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat. Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Ego-ul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie. Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru ai mângâia florile şi pentru ai
culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; ego-ul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare. Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; ego-ul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva. Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii ego-ului te fac să te simţi mizerabil. Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; ego-ul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează. Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept!” Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare. Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită. Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?” Întro zi, pe când trecea
prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”. Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Ego-ul este întotdeauna motivat: „Ce
poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Ego-ul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.
Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Ego-ul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”. Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”.
Ego-ul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a
gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vindele. În felul acesta, vei obţine bani”. Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Ego-ul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire. Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor. Baiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea banii şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi banii. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii. Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie. După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”. Ego-ul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească.
Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”;
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?” Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”. Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei. „Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru aţi construi o casă cu ajutorul lor”. Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi ia tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt
tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime. Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”. Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi sa aşezat sub copac. Acesta la întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”. Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung întro ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.
Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarcete
cât mai repede. Voi aştepta dea pururi întoarcerea ta”. Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Ego-ul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat. Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu sa mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i
ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”.
Ego-ul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii.(sursa  internet  )

Multumesc Stefania  ptr aceasta ..poveste  minunata !


duminică, 23 martie 2014

Concurs Te iubesc Filip!

       

Primăvara începe cu „Te iubesc!”
Ziua femeii, a mamei, Mărțișorul și venirea primăverii sunt doar câteva motive ce îți pot reaminti că iubirea te face să renaști. Renaști ca femeie, ca mamă, ca iubită, ca soție. Îți amintesc încă o dată că ești făcută să primești șă să dăruiești iubirea în toate formele ei. Martie este pentru mine luna în care, pe lângă „Te iubesc”, primesc mereu și „Mulțumesc” de la bărbații din viața mea. La rândul meu, încă mai păstrez obiceiul de a dărui ceva unei femei de vârsta pe care ar fi trebuit să o aibă mama mea. Astfel că m-am gândit că, împreună cu voi, pot face un cadou. Demarăm concursul lunii martie. Căutăm cea mai frumoasă declarație de mulțumire/ iubire pentru o persoană de sex feminin din viața voastră (mamă, soție, fiică, soră, bunică etc). Ea va atrage cu sine drept premiu un exemplar al romanului meu. Pe acesta voi trece declarația voastră alături de autograful meu și îl voi expedia acelei persoane, în numele meu și al câștigătorului (pe teritoriul României). Alte condiții de care trebuie să țineți inevitabil cont sunt:
1. like la pagina „Te iubesc, Filip!” si share public la poza concursului!
2. declarația va fi trecută aici, la poza concursului, sau pe blogurile voastre (dacă aveți) cu trimitere către pagina FB „Te iubesc, Filip!”
3. dacă nu vom avea minimum 5 participanți, premiul lunii va fi reportat. Astfel că „dați sfara în țară!”

Pentru cei care doresc achiziționarea romanului, reamintim modalitățile:
1. pe email info@epublishers.info sau la tel. 0722.156.408
2. din librăria online Elefant.ro: http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/te-iubesc-filip-217063.html
3. din librăria Mihai Eminescu, dar și de pe site-ul acesteia: http://www.librariaeminescu.ro/isbn/606-8452-09-8/Antonia-Bogdana-Balan__Te-iubesc-Filip
4. din librăria Cărți Diverse: http://www.librarie-carti-diverse.ro/te-iubesc-filip.html

O primăvară frumoasă și plină de iubire! Cu mult drag, Antonia
Partener: Raluca Gabriela- Cincu, Românii ştiu româneşte

sâmbătă, 8 martie 2014

Eu n-am ales de Madalina Elena Barbu

Eu n-am ales

Eu n-am ales, dar m-am născut femeie
Şi-am încercat să mă comport firesc
Să fiu supusă, blândă, chiar nedeie
Să plâng, să sufăr dar şi să iubesc.

Eu n-am ales, dar fost-am fiică, soră
Şi mi-am trăit norocul meu pe lume
Şi-apoi cu voie fost-am soaţă, noră
Dacă mă strigi, femeie e al meu nume.

Eu n-am ales, dar griji fără pricină
Asemeni unor patimi ce-aprind focul
Au îndrăznit să-mi stingă din lumină
Şi le-am urmat şi cântecul şi jocul.

Eu n-am ales, fără să bag de seamă
Cu-atâtea daruri viaţa m-a gătit
Mi-a dat menirea sfântă de-a fi mamă
Eu n-am ales, dar cerul m-a iubit.

Eu n-am ales, dar m-am născut femeie
Şi-am încercat să mă comport firesc
Să fiu supusă, blândă, chiar nedeie
Să plâng, să sufăr dar şi să iubesc.

Madalina Elena Barbu





8 martie o zi cu parfum de femeie

8 Martie-O zi cu parfum de femeie…
 Femeia e cea mai de preţ bijuterie a unui bărbat, fie că e vorba de mamă, iubită, soţie sau soră. Ea este liantul unei familii, în pântecele ei se naşte viaţa, femeia e un mister pe care bărbaţii nu-l pot dezlega. Şi se ştie cât de mult atrag misterele…
Femeia poate face dintr-un bărbat mai mult decât îşi poate el închipui că e capabil. Nu degeaba se spune că “În spatele unui bărbat puternic se află o femeie şi mai puternică.” Ea are o forţă lăuntrică dincolo de limitele normalului, iar pentru familie şi copii, poate trece şi prin foc, fără să simtă că se arde. Gingaşă ca o floare, neîndoită de suflarea niciunui vânt, femeia poate dărui iubire fără de graniţe. Se poate dărui pe sine fără să stea pe gânduri, doar pentru a-i aduce fericire celui iubit.
Femeia-mamă poate fi blândă cu copiii ei, dar poate fi şi aspră, pentru a face din copii – oameni adevăraţi. Iar copiii ştiu asta. Şi nu se supără deloc atunci când mama are un ton mai apăsător, când ridică vocea sau când e mai dură. Pentru că ei ştiu că o face din dragoste pentru ei. Se spune că femeia a fost creată din coasta lui Adam, nu din picioarele lui – ca sa fie călcată în picioare, nu din capul lui – ca să domnească peste el, ci dintr-o parte (din coasta lui ) – ca sa-i fie egală, sub brațul lui – ca să fie protejată, şi aproape de inima lui – ca să fie iubită...
Se mai poate adăuga aici că femeia nu poate fi supusă niciodată, decât cu voia ei.
Femeia are nevoie de atenţie şi apreciere, de stimă şi respect. Şi îi place să se simtă importantă. Ea dăruieşte, dar aşteaptă, din când în când, să şi primească ceva înapoi. Martie e luna femeii, e începutul primăverii, anotimp care se aseamănă atât de mult cu Ea: soarele e călduţ, dar nu dogoritor, e suficient de mult pentru a trezi totul la viaţă, ciripitul păsărelelor încântă auzul, precum vocea blândă a unei femei; totul e plin de lumină şi speranţă.
 Cu prilejul Zilei Femeii, doamnelor și domnisoarelor, vă urez să aveţi parte de o primăvară frumoasă, cu soare, speranţă şi fericire! La Mulți Ani! Dragele mele ...

Asculta Romantic cu Armonie si Bucurie

Romantic cu Bucurie si Armonie.post pe care il poti asculta direct pe unul din linkurile de mai jos : Radio Station Links: 18816515240.radiostream321.com 18816515240.listen2myshow.com 18816515240.radio12345.com 18816515240.radiostream