Ultima floare
Aş mai vrea să fiu copil
să alerg iar printre frunze,
Să nu ştiu că viaţa-i grea,
plină cu idei confuze.
Mi-aş dori ca în trecut,
prin pădure să mă pierd,
Ca să-mi văd copilăria
şi cu drag să o dezmierd.
Să fug la capăt de sat,
pe imaşuri înflorite,
Să-nalţ zmeie de hârtie
peste dealuri înverzite.
Aş vrea să o văd pe mama,
pe potecă din grădină,
S-aud cum scârţâie poarta
şi mă ia uşor de mână.
Mi-aş dori să-mi găsesc fraţii
lângă casa părintească
Şi pe tatăl meu ca bradul
care ştia să ne crească.
Astăzi am doar amintiri,
toţi cei dragi, pe rând, s-au dus,
Într-un cer cu îngeri buni
sau în Raiul cel de sus.
Lasă-mă, Doamne, o clipă
să-i văd numai dacă-s bine
Şi dă-mi floarea nemuririi
să-nflorească-n piept la mine!
Dar eu ştiu că nu se poate,
omul e un tren prin gară,
E un trandafir ce-aşteaptă
să mai vină-o primăvară.
Daniel Luca 18 09 2016
Va mulțumesc din inima!
RăspundețiȘtergere