Când durerea altuia...
Ce ți-am făcut, o Doamne!,
să-mi dai așa durere,
Să-mi dai durerea lumii, pe toată la un loc?
Căci suferă tot omul în el, și în tăcere,
Eu sufăr pentru lume și-acei fără noroc.
Să-mi dai durerea lumii, pe toată la un loc?
Căci suferă tot omul în el, și în tăcere,
Eu sufăr pentru lume și-acei fără noroc.
De ce se-acumulează durerea
lumii toată
În piept și-n gând la mine, să mă transforme-n rug
Să ard nemeritat și pentru-ntreaga gloată?
De ce nu pot simțirea și gândul să-l subjug?
În piept și-n gând la mine, să mă transforme-n rug
Să ard nemeritat și pentru-ntreaga gloată?
De ce nu pot simțirea și gândul să-l subjug?
Mi-e sufletu-n genune pentru
o fată dragă
Ce scrie poezie cu vers dumnezeiesc
Iar suferința-i mută, pentru o boală gravă
Mă mistuie ca jarul. Și cum să n-o-ndrăgesc?
Ce scrie poezie cu vers dumnezeiesc
Iar suferința-i mută, pentru o boală gravă
Mă mistuie ca jarul. Și cum să n-o-ndrăgesc?
Îmi urlă-n cap durerea, mă
bântuie tristețea
Pentru o alta, care, destinul a-mbrâncit-o
Și i-a ucis din vise, dar lirica, noblețea
Nu i le poate smulge, doar că...a umilit-o.
Pentru o alta, care, destinul a-mbrâncit-o
Și i-a ucis din vise, dar lirica, noblețea
Nu i le poate smulge, doar că...a umilit-o.
De ce, destin spurcat, nu iei
vreodată seama
La frumusetea tristă, încătușată-n om,
Și de pe azi pe mâine îl faci să-și ducă teama
Și disperarea cruntă. De ce îl vrei neom?
La frumusetea tristă, încătușată-n om,
Și de pe azi pe mâine îl faci să-și ducă teama
Și disperarea cruntă. De ce îl vrei neom?
Destinu-i nemilos și iar își
vrea tribut
În altul colț de plai, în altul colț de țară
Și-ncearcă să răpească și să transforme-n lut
Pe cei ce ți-au dat viață, pe cei ce te-nălțară.
În altul colț de plai, în altul colț de țară
Și-ncearcă să răpească și să transforme-n lut
Pe cei ce ți-au dat viață, pe cei ce te-nălțară.
Durerea mă încearcă pentr-o
fi”nță iubită
Ce nu poate să scrie atâta cât ar vrea
Că timpul o presează și e nefericită.
Și-atât ne e de dragă și-atâtea ne-oferea...!
Ce nu poate să scrie atâta cât ar vrea
Că timpul o presează și e nefericită.
Și-atât ne e de dragă și-atâtea ne-oferea...!
Durerea toată-a lumii se
zvârcolește-n mine,
Să iasă nu mai poate și nu e chip să scap
Dar n-aș putea să neg, să zic că nu mi-e bine
Chiar dacă de necazuri ar fi, și pot, să crap.
Să iasă nu mai poate și nu e chip să scap
Dar n-aș putea să neg, să zic că nu mi-e bine
Chiar dacă de necazuri ar fi, și pot, să crap.
Dac-aș știi că le-ai da pace,
destin, m-aș îndatora
Și-aș lua numai la mine și durerea altora
Și-atunci poți să mă lovești și din spate și din față
C-am o viață, numai una, un ghem cu puțină ață.
Și-aș lua numai la mine și durerea altora
Și-atunci poți să mă lovești și din spate și din față
C-am o viață, numai una, un ghem cu puțină ață.
Ața-i lungă sau e scurtă și se rupe când gândește,
Durerea unui prieten din picioare te topește...
Neputința te usucă și nu știi cum să-i ajuți,
Ce să le dai de la tine celor ce-acuma-s căzuți...
Eugenia Mihu
25.07. 2015
25.07. 2015
Stimata doamna, ce credeti ca faceti, ce-mi faceti? O surpriza poate fi placuta, dar oricum e neasteptata, ca de aia e surpriza. Dar asta nu este o surpriza, este un șoc, aproape prea greu de dus pentru una ca mine. Va multumesc cu sufletul, cu sufletul plin de bucurie si de emotie! Mi-ati facut seara fericita, cum fericita v-o doresc si dumneavoastra!
RăspundețiȘtergere