duminică, 8 septembrie 2019

Cine, cine?! de Maricica Cirnu Capan


Cine, cine?!


Cine caută prin toamnă, ochii triști care-au plecat,
Cine taie drum cu mintea, prin apusu-ndepărtat,
Cine cată vălul serii, pe sub bolți de drum bătut,
Cine fredonează-n gând, fluierat de tren pierdut?!


Cine tot privește Cerul, să-i croiască poalele,
Cine cată curcubeul, s-atingă culorile,
Cine vrea să prindă zarea, orizontul să-l înnoade,
Cine suferă de dor, pe cine sufletu-l roade?!


Cine vrea să fure vara... anotimp la purtător,
Cine-adună fulgi de nea, să stingă arsuri de dor,
Cine caută prin gări, trenuri care au plecat,
Cine cântă-n strofe, versuri de iubire și păcat?!


Cine cată pe sub sălcii, ochii ce-au plecat în toamnă,
Cine, cine ?! Vor răspunde, florile de pe maramă...

Maricica Cirnu Capan



De ziua ta Cristinel Cristea Alexievici


De ziua ta


De ziua ta s-a luminat Pământul

Și tot ce se mai poate lumina.
Și, totuși, n-am putut găsi cuvântul
Care să definească ziua ta.


De ziua ta, de n-aș fi fost departe,                                

Toate steluțele din Infinit,
Le-aș fi cules, cu mâna tremurândă
Și ție, doar, ți le-aș fi dăruit.


În lume vine Toamna să ne-arate

Iubire, frumusețe și mister,
Și-n visul meu, doar tu ești, dintre toate,
De astăzi și de mâine și de ieri.


Așa frumoasă-i fiecare Toamnă

Și mai ales, acum, de ziua ta,
Te-aș săruta, pe muzică de Beatles,
Redându-ți tinerețea, de-aș putea.


De ziua ta am luat două pahare

Și, fiindcă azi, nu suntem amândoi,
Am aruncat paharul tău în mare
Și am ciocnit cu marea, pentru noi.


Ești minunată, știi, frumoasă doamnă,

Farmec imens din tinerețea mea?
Îmi amintesc în fiecare Toamnă,
Că tu ești unică, Maria mea.

 Cristinel Cristea Alexievici



vineri, 30 august 2019

Regina mama de Tamara Gorincioi

  Regina mamă


Dumnezeu când a făcut lumea a vorbit în limba cea dacă,
În limba zeilor noştri, a munţilor, în limba pământului sacră,
Au trecut milenii, ne-a năvălit pustiul, sălbăticii şi tăciune,
Zamolxe din ceruri ne-a fost scut şi zid şi albă rugăciune.

Am luptat cu moartea în faţă, limba fiindu-ne viaţă,
Ne bucurăm de strălucirea ei ca soarele în dimineaţă.
Au păzit-o cu sânge şi lacrimi, ca pe o sfântă avere,
Bunii noştri, ţăranii ce ară pământul, doinind în tăcere.

Ne-au transmis-o prin ani sfinţii din icoane şi voievozii ,
Au vrut să ne fure comoara din suflet fariseiii, nerozii.
Limba dacă e sacră, nu poate fi cucerită, nu e de vânzare,
Ea e regina care a fost matricea limbilor peste zări şi popoare.

Suntem impreuna în ea ca într-o duminică cu privighetori,
Ne e îngerul la ananghie, la grea încercare şi la sărbători,
E meşterul Manole ce o zideşte de vie pe Ana în mănăstire,
E Marele Lupl Alb ce din tării ne îndeamnă la ReUnire.

Tamara Tomiris Gorincioi


Limba noastră strămoșească de Cristea Cristinel

Limba noastră strămoșească


Născută pe aceste locuri,
Poate sunt zeci de mii de ani,
Patina timpului empatic,
Te-a șlefuit și fără bani.

Ca o comoară din adâncuri,
Ai răsărit, înmiresmată ,
Cu cele mai frumoase vorbe
Care, în versuri, mă îmbată.

Ai trecut, mii de ani, prin timpul 
Ce a călit poporul meu
Și, într-o zi, cu Eminescu,
Frumos, ai răsărit, din nou.

Acest băiet cutreierase
Toată pădurea de argint,
Ca să ne-aducă limba noastră,
Prin care eu, în Cer, mă simt.

Sunt mulți cei ce se-ntrec în versuri
Ce nu se simt si n-au ce spune,
Venit din alte universuri,
Mihai ne-a dat o altă lume.

Cu el începe limba noastră,
Vrăjită, plină de povești,
Și versurile lui, prin care,
De mii de ori te-ndrăgostești.

Lăsați-mi limba  cea română,
De peste Olt și Jiu și Prut,
Fără noi reguli de paradă!
El e sfârșit și început.

Lăsați pe domnul Eminescu,
Ferice de ce ne-a lăsat,
Cu el, în sfânta limba noastră,
Nimic nu este de schimbat.

Vedeți-vă de treaba voastră,
Politicieni petrecăreți,
Lăsați în pace limba noastră
Și mulțumiți că mai sunteți!

Cristinel Cristea Alexievici


sâmbătă, 24 august 2019

Basarabia de Cristinel Cristea


Basarabia


Aș scrie versuri despre Basarabia,
Dar fiindcă eu nu sunt basarabean,
Mă-ncearcă, undeva, vinovăția,
Că scriu, dar nu cu sânge pământean.

Știu cum scria marele Grig Vieru,
Simțeam cum curg cuvintele, șiroi,
Din răni deschise de mojici din stepă,
Care ne-au despărțit pe noi de noi.

Țin minte c-am fost oaspete de noapte
Și m-a primit, deși nu mă știa,
Ca prietenul ce a venit de-Acasă,
Așa-i zicea la România sa.

Imens poet și om al României,
Pe care bolșevicii l-au furat,
Azi e dușman de moarte, peste moarte,.
Fiindcă românii l-au martirizat.

Vroiam să scriu ceva de Basarabia,
Dar nu pot scrie, fiindcă vreau să strig,
Grigore-i Basarabia cea sfântă
Și sfânta Basarabie e Grig.

Așa îi spun cei ce îl țin în suflet
Pe cel ce a ținut la ciumă, piept,
Mi-e dor de tine, Omul țării noastre,
Să te răzbun, aș vrea și te aștept.

Să te trimită Dumnezeu acasă
Să regăsim în viața noastră, rost,
Să răzbunăm pământul plin de sânge
Și să refacem țara, cum a fost!

Alexievici Cristea Cristinel




vineri, 9 august 2019

..RUGĂMINTEA MAMEI! de Elena Căruntu



..RUGĂMINTEA MAMEI!


Copiii mei, vă las puține, că nici nu pot să zic: vă las!

N-am nicio palmă de pământ, decât ce l-am strivit sub pas,
Și n-am odăi să vă primesc nici bătătura nu-i a mea,
Dar am, da am un suflet cald și inima pe toți vă vrea.

Agoniseala mea de-o viață, veți număra-o pe-ndelete,
C-am biruit potrivnicia și n-am avut cărări prea drepte
De-atâtea ori m-a bătut soarta și iar am luat-o de la cap,
Că uneori credeam că nu știu, din gheara ei cum să mai scap.

Și totdeauna de la nimeni, n-am așteptat o-nghițitură,
Chiar bunătatea mea s-a-ntors, asupra mea cu multă ură
Cui am întins o mână azi, de mâine l-am știut dușman,
Că-i mai aproape supărarea de trupul meu, ca un suman.

Copiii mei, lumina mea, să nu mă judecați vreodată,
Că n-am putut să deschid cerul și nu v-am așteptat la poartă
Din palmele neobosite, v-am dat și vouă două boabe,
Sunt mai săracă decât alții, dar nu e boală care roade.

Și poate-n zilele ce vin voi fi în trup nesănătoasă,
Voi să fiți buni, fără mânie, doar cu iubire faceți casă
Și dați-i mamei o fărâmă și zâmbetul, să nu lipsească
Că fără dragoste copii și sufletul se face iască.

Copiii mei, asta vi-e mama, cum Dumnezeu a zămislit-o
Poate i-a dat de dus poveri și pedepsind-o a iubit-o
Eu, mulțumesc de vremuri grele și cât am poposit sub soare,
Copiii mei, lumina mea, s-aprindeți mamei lumânare!    

 Elena Căruntu                                                 

marți, 6 august 2019

Bau ! de Cristea Cristinel

  Bau!


Tu știi că oamenii mai uită
Că nu mai sunt, demult, copii
Și, pentru-un strop de fericire,
Ar da oricât pentru-a mai fi?

Ce-ai zice, mâine dimineață
Să mă găsești, la ușa ta,
Să te răpesc pe vârf de munte,
Să am eu tot, în geanta mea...

Să punem pătura pe iarbă,
La umbra codrilor de pin,
Să te așezi la pieptul meu
Și să te rușinezi puțin.

Să povestim, de una-alta,
Să nu-ndrăznești, chiar dacă știi,
Să mă săruți, cu dor, pe gură,
Fiindcă noi am fi copii.

Doar prăjituri și ciocolată
Și înghețată la dejun,
Să ne-amintim copilăria,
Cu tot ce avea ea, mai bun.

Cu prietenii nemotivate,                                         
Cu tabere de basm, în munți,
Să-ți cânt iar, cântecele-acelea
Și tu, vrăjită, să asculți.

Că am pierdut o batistuță
Și că mămica mă bătea
Și tu să-mi-o găsești, sfioasă,
Apoi să guști din gura mea.

Apoi, să vină ploi de vară,                                       
Să ne ascundem  sub copaci
Și să îți uzi, de tot, tricoul,
Să mă apuce niște draci...

Sub umbra deasă, de pădure,                                     
Tot ce-i frumos să ne-amintim,
Să mă săruți, copilărește
Și să începem să iubim.

Tu, prea frumoasa mea femeie,
Nu poate ști sufletul tău,
Că ești și-ai fost, dintotdeauna,
Cel mai frumos copil al meu.

Cristea Cristinel            

Mulțumesc de Volodea Gavril

Mulțumesc


Am căutat prin multele cuvinte doar unul să ți-l dau în dar,
Am alergat prin dicționare explicite dar parca n-aveau har,
Am răscolit prin amintiri poveștile fantastice ale copilăriei,
Am recitit balade și epopei sculpatate pe tăblițele istoriei.

Am rătăcit îndelung printre aștrii sa fur o lumință albastră,
Am pășit sfios prin catedrale să caut pacea divină măiastră,
Am mângâiat înfrigurat în zorii colorați florile din grădină
Am tresărit fermecat când un curcubeu mi-a dăruit lumină.

Am realizat că aceste minunății erau prea sărace pentru tine,
Am cercetat îndelung prin tot ce este și va fi mereu în mine,
Am reușit târziu să adun toate stările,minunile să împletesc,
Am doar un cuvânt sublim,femeie dragă,iubită,mulțumesc !

Volodea Gavril  

    

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       

Dor de mare de Lavinia Elena Niculicea

 Dor de mare 


Stau pe-un mal atins de cuvânt,
Cu marea voi face un sfânt legământ,
Să-mi spele trăirea c-un val de iubire,
Clipe albastre ce par să se deşire.

Viața, zbor neînfrânt de pescăruş,
Mă poartă lin pe aripile minunii,
Penele iscălite, cu al zărilor tuş,
Străbat palma nopții cu raza luminii.

De ţărmul idilic se loveşte un dor nescris,
Cioburi de stele îmi rănesc tainele sufletului.
Cufundându-mă în al visului, neexplorat abis,
Mă înţeapă lacrima scăpată din tolba cerului.

Clipe pictate de-un imprevizibil apus,
Rimează c-o vară pe-o filă de începuturi.
Pipăi prin doruri infinite un orizont nerăpus,
De păsări ce desfac ale soarelui şireturi.

 Lavinia Elena Niculicea 

                                                                                           

Un colţişor de rai de Camelia Cristea

Un colţişor de rai


În cupele albite, trei crini adună mirul
Când cerul îşi desface în taină patrafirul,
Iar busuiocul verde se-aprinde la icoană
Prin jertfa Ta supremă se vindecă o rană!

Un orb prinde Lumină în inimă şi plânge
Pe cruce vede Cristul şi lacrima-i de sânge,
O Maică îndurerată jeleşte lumea toată
Prin ruga ei aprinsă am fost şi eu salvată!

Izvoarele ţâşnesc chiar şi din piatră seacă
Să potolească setea şi lumea cea posacă,
Gheţarii se topesc şi se prefac în pâine,
Un bob a încolţit în liniştea din mâine...

Pescarii Tăi de Oameni aruncă iar năvodul,
Când marea-i liniştită îşi dă ofrandă rodul
În două se desface şi îţi sărută pasul,
Pioasă-i şi supusă când îţi aude glasul!

Furtunile ascultă când porunceşti să tacă,
La talpa Crucii Tale chiar frunţile îşi pleacă
Şi înfloresc narcise, bujori şi lăcrămioare
Ţes un covor de flori să-Ţi pună la picioare...

În clopot şi în toacă îţi auzim chemarea,
Ne lepădam de griji, sfidăm îngrijorarea
Şi ne îmbrăcăm în haina Luminii ce ne-o dai
Am prins în suflet pace şi-un colţişor de rai!

        Camelia Cristea    

                                                                                             

duminică, 4 august 2019

Am sa te iert de Maria Marinescu

   Am să te iert

Am să te iert! Că n-aş putea vreodată urî pe-acel ce l-am iubit
Şi nu eşti primul ce cuţitul, adânc, în piept mi l-a înfipt.
Şi nu! Tu nu ai nici o vină! Când ai bătut, Eu ţi-am deschis!
Deşi era demult în suflet cu şapte lacăte închis...

Cu Mâna Mea am tras zăvorul, nu pot să spun că l-ai forţat!
Eu n-am gândit în clip-aceea şi nu, tu nu eşti vinovat!
Chiar dacă fiecare vorbă ce-am spus-o ai răstălmăcit,
Întreaga vină-mi aparţine: aceea de-a te fi iubit!...

Dar va veni o vreme-n care iubirea mea îţi va lipsi,
Iar eu atunci voi fi departe şi nu te-oi mai putea iubi...
Şi va veni o vreme-n care ai să-nţelegi cât ai greşit
Când eu mi te doream alături şi tu mai mult m-ai chinuit...

Chiar şi aşa!În rugăciune nu vei putea să îmi lipseşti,
Am să mă rog să-ţi fie bine şi fericirea să-ţi găseşti.
De ce s-arunc în tine piatra când ştiu că tot mă va durea?
Cu ce m-ar mulţumi pe mine tristeţea şi nefericirea ta?

Am să te iert!Oricâte lacrimi aş da la schimb,chiar de mi-e greu,
Îţi dăruiesc oricum iertarea şi-apoi...iertat-oi fi şi eu...


Maria Marinescu


                                                                                        

Intrebari de ‎Viorel Birtu Piraianu


Întrebări                                                

Intrebari
va ploua
și totuși se spune
despre suflet, de mine, de oricine
un cuvânt
rătăcit într-un vers
uitat, desuet
disperat mă rugam, cerul tăcea
cădeam
nu aveam întrebări
știam că ploua
eram însă departe
rătăcit într-o bucată de carne

‎Viorel Birtu Piraianu


Cioburi de Zenovia Priboi


Cioburi...


Ai reușit cumva să-mi spargi 
oglinda cerului senin,
și-n mii de țăndări s-o prefaci,
zâmbind chiar la al meu suspin!

Am reușit să-nsângerez,
mâna ce-o sărutai tăcut,
încercând cioburi să așez,
în forma lor de la-nceput!

Și mă întreb cum vei putea,
de-acum în ochi să mă privești,
când cerul ne va reflecta,
ca două măști triste... grotești!

Și mă întreb cum vom trăi,
cu cioburi adunate-n pleoape,
de câte ori ne vom răni,
plutind prin cer noapte de noapte...

Ai reușit cumva să spargi,
senină bolta mea albastră,
și-n mii de țăndări s-o prefaci,
azi... unde e liniștea noastră?

 Zenovia Priboi 



Poate de Florentina Savu

Poate....


Am fost un drum de încercare pe care viața ni l-a dat,
N-am reușit testul să-l trecem și timpul ne-a îndepărtat,
Cu roșul macilor de vară, ieri ne-am țesut iubirea-n grâu,
Astăzi, prin ceață și prin plumb, iubirii noastre i-am pus frâu!

E cerul negru, de cenușă, și drumurile-s paralele,
Adio macilor din grâu, pe cer nu se zăresc nici stele.
Cu-n geamantan în mâini plecăm, un V se naște între noi,
El ne desparte drumu-n două și ne dă vieții un alt croi!

Plecăm lipsiți de-orice speranță, zarea și ceru-s de cenușă,
Lumina ne-am pierdut, vai nouă, tristețea ne vine mănușă!
De ce singura noastră cale astăzi în două s-a scindat?
De ce pe drumuri paralele și eu, și tu, am apucat?

Adio dar, testu-a fost greu iar noi...față nu i-am făcut,
În geamantan ne-o zăcea visul și tot ce a-însemnat trecut!
Poate-om găsi acea răscruce, de-al lor balast să ne scăpăm,
S-alegem calea potrivită și spre lumină s-alergăm!    

                                         Florentina Savu



                 

marți, 30 iulie 2019

Interviu cu Mioara Hususan


 ’’Cărțile sunt pietre de temelie spre o altă dimensiune, aceea a frumosului din fiecare”- Interviu cu Mioara HUSUSAN


Ioan POPOIU: Mulțumesc mult pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor acestui interviu!

Mai întâi, să vorbim despre originile tale, familie, părinți, ce ne poți spune?

Mioara HUSUSAN: În primul rând și eu mulțumesc! Nu m-am gândit niciodată să  ajung să scriu ceva despre mine. Nu este tocmai ușor pentru că în  momentul când reflectoarele sunt pe tine…, nu ai aceeași stare de confort, ca atunci când esti mai în umbră.


          Origini? Vin dintr-o familie a căror rădăcini se află aici în Mărginimea Sibiului, mai exact din satul castraveților, Ludos, și un alt sat de peste deal, Pauca. Primii ani de viață i-am petrecut lângă bunicii din partea mamei. Acolo cred că  s-a infiltrat sub piele  dorința de a mă înconjura de natură, de flori. Mă jucam cu pământ, cu frunze de salcâm-erau bănuții cu care plăteam diverse flori   adunate mănunchi și legate cu fire de iarbă. Găurelele din strampeni erau totdeauna lărgite și pe acolo intra tărâna. Cred că îmi plăcea foarte mult cum se bucura bunicul când mă vedea și cum mă certa bunica. Era o ceartă cu zâmbetul ascuns, dar pe amândoi îi simțeam cum râd. Mai târziu…am aflat că de câte ori  mergea tata în vizită la bunica, ea își punea sorț nou, nu cumva să aibă o găurică…pentru că acel sorț devenea o bucata de material   numai bună de aruncat la gunoi. Mi-am iubit mult bunicii. Îmi iubesc și părinții. De la mama am blândețea și răbdarea, iar de la tata cred că am luat ambiția și tenacitatea de a lupta cu orice. Tata  era un om care avea mereu o glumă  la îndemână. Nu suporta  tristețea în jurul lui. De asemenea, era un om care sărea în ajutor și  rezolva orice problemă, chiar și imposibilă! Culmea era că îi și reușea. Îmi lipsește mult! Din păcate,  a plecat între stele la 5-6 luni   dupa ce ne-am mutat în Slimnic. A reușit să vadă locul unde ne-am  mutat, i-a plăcut, totuși a avut o undă de regret…Orice părinte  își dorește o viață lină pentru copilul său, iar eu plecam din inima  Sibiului, din centrul istoric, într-o casă mare, la țară! Cu toate  problemele care decurg din asta!

Ioan POPOIU: Te-ai născut în Sibiu, când te-ai mutat la Slimnic, cum este acest loc ?

Mioara HUSUSAN: Da, m-am născut în Sibiu, fiind primul copil din familie. Mai am un frate și o soră, astăzi fiecare la casa lui. În Sibiu am locuit 34 ani. Aici am terminat școala, liceul. Am încercat doi ani și intrarea la facultate, dar n-a fost să fie. Nu am învățat îndeajuns pentru asta, dar asta nu înseamna că nu mi-a plăcut cartea.

Cum este  la  Slimnic?

Legată indirect de dispariția tatalui meu, în 2006, pentru că mi-a spus când ne-am mutat: „Mioara vei munci ca un chinez și te vei  izbi de tot felul de probleme!” A avut mare dreptate…Slimnicul este la 15 km de Sibiu! Cum este? Nu pot să definesc exact pentru că există două stări contradictorii: Pe de o parte e frumos, pentru că ești  înconjurat de natură, si greu pentru ca să poți ajunge la zicala  “omul sfințește locul“. Trebuie, în primul rând, multă muncă, voință și   compromisuri, pe lângă că trebuie să accepți ideea că trebuie sa faci ceea ce poți, nu doar ceea ce vrei. Am ales o casă mare, cu grădină și curte. Toate necesită prezență, mână fiabilă de muncă și pricepere.

Ioan POPOIU: Ce amintiri ai despre copilărie?

Mioara HUSUSAN: Frumoase! Chiar și cele care atunci mă faceau să plâng, acum mi se par sublime. Îmi plăcea și îmi place și acum să citesc. Născută în  1969, terminând liceul în 1988, sunt un copil crescut în epoca comunistă, în care nu erau foarte multe, dar parinții s-au străduit și  ne-au creat amintiri plăcute. Concedii în țară și micile bucurii  zilnice. Ziceam că-mi place să citesc. Și atunci era la fel sau mai mult, pentru că aveam mai mult timp. Ascundeam cărțile lui Jules  Verne, Ciresarii, Dumas și orice carte prindeam a citi, sub caietul de matematică. Daca eram la masa de învățat…pe genunchi sau sub carte, era o carte de citit. Aveam o rapiditate fantastică să le ascund, când se deschidea ușa și apărea mama sau tata.

Ioan POPOIU: Cum ai privit școala?

Mioara HUSUSAN: O normalitate! Nu am excelat dar nici nu am rămas codașă. Mă învârteam în jurul celor din mijloc.

Ioan POPOIU: Unde ai făcut liceul?


Mioara HUSUSAN: Am facut liceul în Sibiu, și l-am absolvit în 1988.


Ioan POPOIU: După liceu, ce s-a întâmplat, ai încercat la facultate?

Mioara HUSUSAN: După ce am încercat în doi ani să intru la facultate, lucrând în acest  timp la domiciliu, aveam 20 ani. M-am angajat într-un magazin numit “Arta Populara“. Erau acolo tot felul de  obiecte de artizanat, ii populare, covoare țesute manual, broderii și  macrameuri. Sibiul era și este un loc vizitat de străini, iar în primii ani după 1989 cu atât mai mult. Îmi plăcea să vorbesc cu oamenii, să le arăt frumusețea. Insistam mult pe calitate, 20 de ani am fost  omul amabil, săritor, zâmbitor, omul care și-a făcut treaba și nu numai, cu drag și plăcere…Articole de artizanat inițial, incălțăminte, îmbrăcăminte, electrocasnice mici și mari, telefonie mobilă. Am urmat cursuri de telefonie mobilă, de perfecționare, de expunere, de explicații, de vorbit cu oamenii, care m-au ajutat foarte mult. Fiecare loc de muncă a fost o continuare a celui precedent, aducând odată cu noutatea și alte provocari, dar menținând aceeași dragoste de comunicare. De când mă știu am gândit așa. Comunicarea este regula de bază ca doi sau mai mulți oameni să se  înțeleagă. Dacă nu este comunicare, nu poți să pui în practică nici ceea ce gandești, nici ceea ce vrei. Actualul loc de muncă este  diferit de toate acestea, dar păstrând principiul comunicării dintre  oameni. Uneori se poate, alteori nu!

Ioan POPOIU: Ai o fiică de 15 ani, ce ne poți spune?


Mioara HUSUSAN: În 2001, m-am căsătorit, iar în 2004 s-a născut Luana. A împlinit de   curând 15 ani și urmează perioada de admitere la liceu. Sper din toata inima să se împlinească dorințele ei, pentru că am încercat    de-a lungul timpului să-i insuflu ideea că tot ceea ce face, bun sau rău, sunt cărămizi la construirea vieții ei. Fiecare suntem singurii responsabili de ceea ce primim de la viață. Uneori ține de   conjunctură, de noroc, de dorința de a ieși din anonimat, de acea caracteristică umană dorită de fiecare, numită  împlinire!


Ioan POPOIU: În 2013, ai început un blog în care ești  semnatara mai multor   articole, despre ce este vorba?


 Mioara HUSUSAN: Când ne-am mutat în Slimnic, mi-am dorit foarte mult să așez pe  masă cât mai mult din ceea ce produce pământul. Și nu orice fel de   pământ, ci cel din grădina personală. Eram avidă de gustul roșiilor   de țară. Mă irita gândul că trebuie să cumperi din piață și banala    legătură de pătrunjel. Am început să așez pe coli albe ceea ce știam. Informațiile de pe internet la vremea respectivă începeau să prindă aripi. De multe ori, ca să înțeleg tot, trebuia să caut o tonă de rânduri. De felul meu sunt un om simplu. În această simplitate nu căutam decât să înțeleg ceea ce citeam. Așa a pornit ideea acestui blog, blog care se găsește  la adresa http://remediesnaturist.com/ . De a cuprinde informație în cuvinte simple, în fraze care să aibă logică. Un blog despre remedii naturiste, despre fructe și legume, despre  beneficiul de a le crește în propria ogradă. Primul an a fost greu. La două zile, scriam un articol. Era o muncă pe care o făceam după orele de serviciu. Un blog presupune promovare, informație   corectă, oameni care să citească. Încet, dar cu consecvență, într-un an de zile am ajuns la 2 milioane de cititori, care căutau ca și mine  informație în cuvinte simple.


Ioan POPOIU: În aceeași vreme, ai început colaborarea la diverse posturi de radio, cum comentezi ?!


Mioara HUSUSAN: Tot blogul este vinovat de acest lucru. Articolele semnate de mine, au  început să fie promovate și de alții. Spuse în cadrul unor   emisiuni la radio. Bineînțeles că în momentul în care auzi aceasta,  te cuprinde așa un fel de euforie, de împlinire, cam același lucru se  întâmpla cu omul care scrie și își aude textul sau poezia  promovată de către alcineva. Am început colaborarea cu Radio  Suflețel și am început să învăț din nou. Cine zice că învățatul se   termină odată cu perioada școlară, se înseală. În fiecare zi învățăm, învățăm din greșelile noastre, învățăm de la alții, încercăm să ne   desăvârșim. Suntem perfectibili prin esența noastră ca oameni.

Ioan POPOIU: În 2015, se naște Radio ROMANTIC, care, după un an, dobândește formatul acesta, de muzică și poezie!Ce poți să ne spui?


Mioara HUSUSAN: Posibilitatea de a avea emisiuni personale, de a participa la   emisiuni duplex, dorința de a crea ceva frumos au ținut Radio Sufletel în online. La un moment dat, acesta, din motive  independente de mine, și-a încheiat activitatea. Atunci s-a născut  Radio Romantic. Întâlnești oameni noi, legi prietenii, ocupi timpul pe care-l ai la dispoziție, încropind ceva frumos. Emoția este un sentiment omenesc care rămâne în sufletul unui om. De aici până  la a avea ascultători fideli emisiunilor nu a fost decât un pas. Exact ca în povestea bulgărului de zăpadă ce pornește dintr-un vârf și ajunge la bază un adevărat munte de zapadă. Un tăvălug, dacă se poate spune. Tavalug care ia cu sine de toate. Să nu vă imaginați că toate decurg extraordinar de frumos, în cadrul unei emisiuni. Nu pentru că intervine neprevăzutul. Oamenii se pot supăra, se pot bucura, reacționează într-un mod care să te emoționeze și pe tine  sau din contra, pot spune sau pot fi indiferenți cu ceea ce se  întâmplă.


Ioan POPOIU: Ce trăiri ai în aceste emisiuni de muzică și poezie ?


Mioara HUSUSAN: Emisiunea ,,Printre rânduri..printre gânduri..printre oameni.. ‘’  aduce de fiecare dată ceva nou, pentru că din nou intervine   imprevizibilitatea umană. Nu sunt un profesionist în materie de radio, sunt novice ca să spun așa. E un hobby care își are originile undeva în tinerețe. Nici actoria nu o stăpânesc. Pentru că, dacă în cadrul unei emisiuni, sub impulsul momentului, poți râde, poți plânge, poți să simți noduri  în gât și să nu mai ai cuvinte, ei bine, dacă toate astea se întâmplă în momentul când microfonul este deschis…râzi sau plângi cu toți cei de față.

Ioan POPOIU: Din 2017, ești angajată în editarea unor Antologii, sub denumirea metaforică „Printre rânduri…printre gânduri…printre oameni “…Cum s-a născut această idee ?


Mioara HUSUSAN: Din aceeași plăcere a cititului. Promovând în emisiunea radio, în fiecare ediție, cel puțin 10 autori, așezând personal câteva trăiri în vers, le-am adunat, provocată de a merge mai departe de către  Mariana Gurza, careia  îi mulțumesc, vorbind cu autorii, am ajuns la gândul “ce-ar fi sa le unim într-o carte?” Nu se fac toate pocnind din degete și mai ales nu se fac singure. Pentru toate este nevoie de timp, de perseverență și de consecvență. Primul volum al  Antologiei ’’Printre rânduri’’ bucurandu-se de multă mediatizare în online, provocând bucurie celor ce au participat în cadrul ei, a fost  primul pas spre ceea ce a urmat. Așa cum am afirmat și în prefața antologiei, cărțile sunt pietre de temelie spre o alta dimensiune, aceea a frumosului din fiecare. În momentul în care îți place ceva, revii la lectură, cauți locul unde găsești ceea ce-ți place, iar emoția ce o simți este de netăgăduit.

Ioan POPOIU: Au apărut până acum trei Antologii cu acest titlu!

Mioara HUSUSAN: În 2018, an centenar, dorind un eveniment pentru a sărbatori cei  100 ani de la Marea Unire, volumul 2 respectiv volumul 3 au curs  firesc. De această dată, participând  și autori din Basarabia și Bucovina, proiectul  a prins contur și aripi spre realizare.


Ioan POPOIU: În Prefața acestora, ți-ai înfățișat propriile gânduri! Cum comentezi ?

Mioara HUSUSAN: Zâmbind! Da, zâmbind, pentru că niciodată nu mi-am închipuit că  pot atinge acest vis. A uni 30 de autori, fiecare volum al  Antologiilor are 10 autori cu 10 poeme fiecare, deci a uni 30 de autori între coperțile unor cărți, mi se pare o munca mai titanica  decât a scrie personal întreaga carte. Aveți cărți personale publicate și mă gândesc că știți cum este. O muncă  titanică în editarea lor, în corectură, în publicare și promovare.


Ioan POPOIU: Vei continua aceste Antologii ?


Mioara HUSUSAN: Nu aduce anul ce aduce ceasul! Nu pot să zic nici da, nici nu…Om   vedea!

Ioan POPOIU: Ce planuri de viitor ai, Mioara?

Mioara HUSUSAN: Să trăiesc frumos! Să las amintiri plăcute celor  ce mă cunosc.

Ioan POPOIU: Dacă ar fi să vorbești despre tine, cum te-ai prezenta?! Cine este Mioara Hususan ?

Mioara HUSUSAN: Mioara Hususan este un om simplu. Un om care nu-și dorește a deranja prin prezență, deși, prin sinceritate, de multe ori deranjezi…, un om cu vise, dorințe, ca fiecare. Mai mari sau mai mici! Un om cu calități și defecte, cu bucurii și tristeți.

Un  om  printre  oameni…

Pentru încheiere câteva cuvinte pe care le cred :

„Mi-a trebuit ceva timp să înţeleg și să accept…

Că nu toţi aceia care îţi zâmbesc te şi agreează; că nu toţi aceia care te complimentează te şi plac; şi că nu toţi aceia care te aprobă, sunt de acord cu tine.

Că nu toţi aceia care te ascultă te şi înţeleg sau le pasă de soarta ta şi că mulţi sunt doar curioşi să afle detalii despre tine.

Că prea puţini oameni se bucură cu adevărat de reuşitele tale şi, că de multe ori, în spatele bucuriei unora se ascund frustrări şi invidie.

Că multe dintre stările și caracterele pe care le arată oamenii sunt, de fapt, măști.

Că eşti bârfit tocmai de aceia care te cunosc cel mai puţin.

Că ești judecat tocmai de aceia mai puțin morali decât tine…

Că nimic nu e gratis în lume şi că prea puţini oameni îţi oferă ceva fără a aştepta altceva în schimb şi fără avea interese ascunse.

Că prea puţini îţi întind o mână de ajutor, fără ca tu să fii nevoit să le ceri.

Că mulţi arată compasiune şi bunătate doar de ochii lumii, dar sunt, de fapt, indiferenţi şi dezumanizați.

Că nu toţi aceia care spun că iartă, o fac cu adevărat şi că unii nu iartă niciodată, ba chiar ascund sentimente de ură în spatele zâmbetelor lor.

Că oamenii uită de îndată binele făcut, dar îți vor reproșa la nesfârșit chiar și cea mai neînsemnată greșeală.

Că nu toţi aceia care susţin că sunt credincioşi, sunt şi buni, că pentru unii credinţa este, de fapt, teamă şi interes şi nicidecum iubire pentru Dumnezeu şi semeni.

Că azi poţi însemna totul pentru cineva, iar într-o clipă poţi deveni nimeni, deşi nu ai greşit cu nimic.

Că atunci când oamenii au nevoie de tine, îți arată iubirea, iar când nu mai au nevoie îți arată disprețul și indiferența.

Că deodată cu nefericirea care se instalează în viața ta, dispar şi mulţi oameni care ţi-au fost alături, pentru că nu mai ai nimic de oferit.

Că atunci când îndrăzneşti să fii diferit, eşti catalogat ca fiind ciudat şi eşti respins…

Mi-a trebuit ceva timp ca să înţeleg și să accept aceste adevăruri care dor…”

————————

A consemnat,

Ioan POPOIU









 





Campanie electorala de Cristinel Cristea

Campanie electorală


Eu, candidat în opoziție,
Promit că, dacă voi veni
Cu votul vostru, la putere,
Pe toți vă voi îmbogăți.

Acei care acum vă fură
În pușcărie-i voi băga
Și voi deschide-o foaie albă,
Dreptatea, iar va triumfa.

Promit, stimat electorat,
Vă voi reprezenta, cu cinste,
Cu frica mea de Dumnezeu
Și, mâine, mă veți ține minte.

Așa ne spun, mereu, aleșii,
Până ajung pe jilțuri-nalte,
Pe urmă, goana după aur
Și conturi în străinătate.

E o-nțelegere perfectă
Între aleși și opozanți,
Ei vin, cu rândul, la putere
Și rând pe rând își sunt garanți.

În parlament ei joacă teatru
Și, mai că-i cred aproape toți,
La Hollywood ar lua, toți, Oscar,
Lua-i-ar diavolul de hoți.

E-atât de simplu Nu-nțelegeti                               
Voi, oameni sinceri, buni, sărmanii,
Ei astăzi, rușii îi slujesc
Și ceilalți, mâine-americanii.

Și-aceia bine-s înțeleși,
Ca să ne termine, cu rândul,
Noi, dezbinați și egoiști,
Până ne va-nghiți pământul.

E un instinct de conservare
În orice vietate trează,
Sarmanul meu popor român,
În tine nu mai funcționează.

Cândva, cu sapa și cu arcul
Am îngropat stăpânii lumii,
Azi ne distrug, din vina noastră,
Inculții, hoții și nebunii.

Sărman popor, cu balcanisme
Și cu mișto în comportare,
Te vei trezi-ntr-o neagră zi,
Fără țărână sub picioare.

Cristinel Cristea,28 iulie,2019 

Asculta Romantic cu Armonie si Bucurie

Romantic cu Bucurie si Armonie.post pe care il poti asculta direct pe unul din linkurile de mai jos : Radio Station Links: 18816515240.radiostream321.com 18816515240.listen2myshow.com 18816515240.radio12345.com 18816515240.radiostream