Tablou ciudat
În pânzele
albe, câinii cu colaci în coadă, se plimbă prin orașul unde curge lapte și
miere (Mă întreb de unde!), se întâlnesc cu ursul păcălit de vulpe, înțelegând
că nu mai are balta pește și se pun pe urlat, in Giurgiu,de pomană, de azi pe
mâine și nici măcar de Doamne ajută!... Calul alb, cu stea în frunte, după ce
mănâncă jar, face aripi și zboară pe tărâmul tinereții fără bătrânețe, ca să îl
aducă înapoi pe prințul care, cu capu-n nori, vedea, câte-n lună și stele,
alergând, de săptămâni, după fata morgana... Un om leneș, stă tolănit pe malul
apei, visând la rezolvarea tuturor problemelor sale, dacă ar avea noroc să
prindă peștișorul de aur... Bineînțeles că nici undiță nu are... Zâna zorilor
hoinărește prin Calea Lactee, visând că o să o ducă până la Luceafărul, despre
care, nu știe ea cât este de ștrengar... Vulpea minte de îngheață apele, dar
corbul nu scapă cașcavalul. Colac peste pupăză (Saraca! Nu o doare?), cavalerul
tristei figuri se întâlnește cu Don Quijote, pentru ultimul turnir al erei
noastre, neștiind, zăpăciții, că Dulcineea este, demult, în Toboso, mamă
eroină... Am încălecat pe-o șa și, cu calul troian , v-am mai fermecat, încă-o
dată, intrând, noaptea, în visele și, poate, în inimile voastre... La umbra
nucului bătrân, un poet îndrăgostit visează, sperând că se va mai împărți, o
dată norocul și el va ajunge la regina visurilor sale, măcar înainte de paștele
cailor.
